www.snlp.ro Web analytics

Decontarea serviciilor de turism. Pe ultima suta de metri

Decontarea serviciilor de turism si pentru salariatii din penitenciare a survenit pe fondul unor interventii sindicale in privinta interpretarii corecte a prevederilor legale, desi anepescepticismul a existat ca de fiecare data cand a fost vorba de drepturi ale personalului. Mai ales a celor care vizeaza bugetul. Am trecut peste, alocarile de buget pentru intreg personalul s-a realizat, s-au emis intructiuni clare si aplicabile si s-au mai slefuit anumite interpretari ale unor finantisti de prin tara care nu au inteles de prima data. Acum ne apropiem de un final de noimebrie in care, urmare a unui sondaj in viteza, constatam ca inca sunt multi colegi care nu au decontat nimic cu acest serviciu.

Reamintim colegilor ca inca pot beneficia de oportunitatea decontarii acestor servicii, gama de servicii pusa la dispozitie de prestatori in domeniu fiind accesibila avand in vedere extra-sezonul. La momentul emiterii instructiunilor pentru decontarea acestor servicii, s-au facut referiri cu privire la periuoada maxima de depunere a cererilor de concediu care includ solicitarea acestui decont, respectiv data de 20 noiembrie 2018. Recomandam colegilor sa respecte acest termen al depunerii cererilor si, de asemenea, nu ezitati a ne aduce la cunostinta eventuale situatii ce va ingreuneaza accesarea acestor servicii, inclusiv eventuale motive de imposibilitate a planificarii acestor concedii pe criterii de lipsa a resursei umane.

Pentru clarificare, mentionam ca personalul din caxdrul ANP beneficiaza de decontarea serviciilor turistice prestate de unitati aflate pe teritoriul Romaniei, efectuate in perioada concediului de odihna incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 80/2018 si pana la data de 30 noiembrie 2018, in limita valorica de 1.450 lei pentru fiecare angajat. Prevederile legale mentionate nu disting asupra modalitatii de acordare a concediului de odihna, respectiv daca acesta este restant anului trecut, aferent anului in curs sau suplimentar, fapt pentru care decontarea realizeaza indiferent de modalitatea de acordare (normal sau suplimentar, aferent anului trecut sau celui in curs).

 

2 COMMENTS

  1. Se pare ca nu o sa reușim sa decontam toți.liberele sunt imperios necesar a se acorda pt a nu se plăti ore suplimentare.de concedii nu poate fi vorba.nu toate unitățile procedează corect!

  2. Multumim mult pt buna informare ! apar informatii ca pt cadrele militare a fost modificata legea compensantiei lunare pt chirie in sensul transformarii acestui drept in plata unei fractiuni din rata pt un credit imobiliar,indiferent ca ai deja un credit contractat sau urmeaza sa contractezi unul.in ceea ce ne priveste pe noi fpss ce ne puteti spune ? Multam

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)