www.snlp.ro Web analytics

Comisie mixta MJ. Modificari statut. Concluzii

Astăzi 3.10.2019, la sediul MJ a avut loc ședința Comisiei Mixte de Dialog Social. Din partea SNLP au participat Mihaela Neacsu și Adrian Neagoe. Ordinea de zi a ședinței a fost următoarea:

1. Dezbaterea proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
2. Actualizarea Acordului privind transparența decizională.
3. Inițierea negocierii Contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual, la nivelul grupului de unități Poliția Penitenciară.

Desfășurare ședință:

1. Au fost formulate observații de către reprezentanții celor 3 organizații sindicale referitor la prevederile proiectului de OUG de modificare a statutului, observații ce vor fi avute în vedere în cadrul Comisiei de Dialog Social ce se va desfășura în 04.10.2019. Dintre cele mai relevante observații:

  • Concursul pt funcții de conducere: detaliere a ceea ce înseamnă probă practică pentru evaluarea aptitudinilor manageriale în sensul nesuprapunerii cu testarea teoretică. Schimbarea baremului de promovare în sensul obținerii a minim nota 7 la fiecare probă.
  • Introducerea a mai mult de 1 criteriu de departajare în cazul notelor egale.
  • Stabilirea experienței minime de 3 ani a membrilor comisiilor de examinare.
  • Introducerea în textul ordonanței a prevederilor propuse de SNLP (cu condiția motivării urgenței) a prevederilor de modificare: art 111 – renunțarea la aspectele privind fondul locativ și la art 166 – introducerea posibilității asistării la comisia de disciplină a polițistului de penitenciare și de către sindicat nu doar de avocat.
  • A fost luată în discuție și situația introducerii grupei de muncă pentru civili. Nu face obiectul OUG de modificare a statutului dar s-a înțeles necesitatea și va fi păstrată pe agenda Comisiei.

2. Dl Radu Teodorescu (SG MJ) a solicitat termen de răspuns privind forma actuală a Acordului de transparență. Până la următoarea întâlnire fie va propune amendamente față de actuala formă fie vor fi făcute demersurile de semnare.
3. MJ a luat act de solicitarea SNLP privind demararea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă și va proceda în conformitate cu cadrul legal (privind termenele și demersurile).

Nota – propunerile SNLP transmise anterior sedintei:

Propunerile SNLP pentru intalnire sunt, pe scurt:

1. Modificare 1 proiect OUG: eliminarea conditiei privind fondul locativ din art 111 care reglementeaza dreptul la chirie / propunerea a fost discutata la data adoptarii Legii 145/2019 atat cu Ministrul Justitiei cat si cu Presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, care si-au exprimat sprijinul pentru corectarea acestei prevederi ulterior adoptarii noului statut prin actul normativ care va regla problema concursurilor / reamintim faptul ca in textul art 111 a carui forma a fost convenita cu sindicatele la nivelul Comisiei Juridice din Camera Deputatilor nu se regasea aceasta conditionare legata de distante (70 km dar nu mai departe de o alta proprietate) si de fond locativ, aceasta restrictie fiind inserata in proiectul de lege, in mod gresit, la art 110 / ulterior stabilirii textului agreat, restrictia a fost reintrodusa in art 111 (al 2 teza 2) pe baza unei corespondente electronice cu MJ care a facut aceasta corectie / la momentul la care am observat conditionarea nu se mai putea interveni pe statut fiind trimis la promulgare insa s-a facut promisiunea solutionarii ulterioare / prin urmare – fie se elimina integral teza care conditioneaza dreptul la chirie de fond locativ si distante (asa cum s-a promis), fie se elimina cel putin conditionarea privind inexistenta fondului locativ / putem motiva aceasta propunere pe larg dar suntem de parere ca este evident formalismul in proceduri pe care il va genera aceasta restrictie incerta (corespondente cu primaria in care unitatea sau solicitantul va intreaba despre existenta fondului locativ insa primaria nu controleaza fondul locativ privat ca disponibilitate si nici nu va da disponibil fondul locativ public daca acesta exista / declaratii in nume propriu ca solicitantul a verificat fondul locativ – anunturi Internet etc / alte asemenea demersuri pur formaliste realizate numai din obligatia de a respecta conditia mentionata) / in schimb este previzibil ca vor aparea imediat multiple situatii in care managerii vor respinge solicitari de chirie/rate pe o interpretare rigida ca in localitatea in care se afla unitatea exista totusi fond locativ.

2. Modificare 2 proiect OUG: eliminarea conditiei privind asistarea strict de catre avocat a politistului de penitenciare cercetat disciplinar prevazute la art 166 al 2 lit b) si respectiv revenirea la situatia anterioara adoptarii Legii nr 145/2019 prin garantarea dreptului la aparare dar nu strict de avocat / in fapt, apararea era asigurata in proportie de 90% de catre liderii sindicali, aspect care nu trebuie vazut ca toxic ci dimpotriva constructiv / aparatorul nu face parte din comisie si nu poate decat sa ajute clarificarii situatiei in scopul unei solutii cat mai juste / impunerea acestei conditii se materializeaza de fapt in eliminarea clara a apararii salariatilor intrucat foarte putini isi permit costurile aferente / propunem deci ca textul actual – „de a fi asistat de către un avocat” – sa se modifice in „de a fi asistat de către un avocat sau de catre un reprezentant al organizatiei sindicale” ori in „de a fi asistat”.

Argument suplimentar (autor Alin Popescu – prim-vicepresedinte Sindicatul Phoenix / Federatia PUBLISIND):

In susținerea modificării de la pct 2 – revenire in completare cu un argument suplimentar – Legea 62/2011 art 28:

“(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.”

Nota lista de modificari care ar trebui operate la Legea 145/2019 este lunga dar selectam strict aceste doua aspecte avand in vedere necesitatea de a mentine un continut cat mai comprimat al proiectului.

3. Actualizarea Acordului privind transparenta – care este expirat din luna mai 2019

4. Initierea de catre MJ/ANP a negocierii Contractului colectiv de munca pentru personalul contractual, la nivelul grupului de unitati Politia Penitenciara – pentru tratament egal din perspectiva dialogului social si negocierilor colective, intre categoriile de salariati din Politia Penitenciara

Adrian Neagoe – vicepresedinte SNLP

5 COMMENTS

  1. Referitor la art 111. Ce se întâmplă cu cei care au moștenit 3 frați o garsoniera spre exemplu și nu pot beneficia de decontul de chirie pt ca au 10 mp în coproprietate? Ar trebui impusa o limita minima de mp.

  2. Nu mai modificați nimic. Este bine așa. Șefii mari pot avea nota de 5 la concurs, asta înseamnă că a fi șef mare nu înseamnă să fi deștept. Ceilalți minim nota 7 , ceea ce înseamnă că trebuie să fie deștepți , să știe cui sa duca ploconul, altfel pica concursul. Da, rezonabila concluzie, ne conduc prostii dar vor ca cei cu funcție inferioară sa fie deștepți , sa nu cumva sa duca ploconul la altul. Cam așa a fost gândită nota șefilor mari!

    • Precizare: discutia si impunerea baremului au vizat funcțiile de top management (director general și directori de unități).

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)