Spuneam in Partea I ca ne preocupa in principal  pontajul politistilor pentru care ANP a dezvoltat o simpatie subita, ca sa descoperim ca pericolul mai mare este in cu totul alta parte. Legea 79/2018 stabileste o limita bugetara in care trebuie sa se incadreze platile corespunzatoare muncii suplimentare necompensate cu timp liber. Din propunerile pe care SNLP le-a facut pe marginea proiectului de ordin publicat de MJ in etapa de transparenta decizionala, veti deduce in ce consta acest pericol. Am inclus, bineinteles, anumite valori estimative medii.

Aceasta limita la prima vedere parea acoperitoare, dar exista mai multe interpretari. Fie calculam strict 3% din salarii de functie, grad, gradatii si indemnizatii de comanda raportat la un interval lunar (mai intai la nivel de unitate, apoi ANP pondereaza la nivel de sistem). Fie calculam acelasi lucru la un interval anual (bugetul este pe 12 luni dar plata muncii suplimentare – doar pe 6 luni), fie ne ducem cu 3% la tot fondul de salarii sau chiar la intreg bugetul centralizat. In functie de aceste alternative, limita este sau nu cuprinzatoare pentru plata muncii suplimentare. In interpretarea cea mai rigida (dar agreata de ANP, evident) calculele noastre indica… un dezastru!

Observand aceasta situatie, cu limita de 3%, am avut doua intalniri tehnice cu conducerea ANP, prima doar pentru a sesiza problema si a prelua pozitia administratiei, iar a doua s-a produs joi pe 31.05.2018, la solicitarea BEx SNLP intrunit in sedinta ordinara, aceasta fiind o intalnire tehnica mai ampla in care am expus valorile calculate de noi definind exact riscurile. Nu putem spune ca am reusit sa trezim prea mult interes, mesajul dinspre DEA ANP fiind pe acea frecventa de tip „ne descurcam” fara sa se fi facut inca vreo estimare concreta.

Ca si constatare privitor la munca suplimentara, paradoxal, daca acorzi exlusiv recuperari, nu reduci numarul de ore suplimentare. Reportarea muncii suplimentare de la o luna la alta nu poate fi evitata decat daca apar resurse umane suplimentare fata de perioada in care au fost realizate orele sau daca acestea se platesc. Recuperarile (CS – in pontaje) sunt considerate absente justificate pe durata carora salariatul este platit cu intreg salariul lunar (inclusiv sporuri „de prezenta”). Luam ca exemplu un salariat in schimburi care ar trebui sa lucreze 15 ture intr-o luna, acumuland 180 de ore din care 12 sunt in plus. El are o norma de 168 de ore lucratoare in luna respectiva, norma la care raportam totalul de 180. Daca isi va lua 4 ture libere (recuperare) norma lui va scadea cu 48 de ore. Va avea deci o norma de 168-48=120 ore si va munci 15-4= 11 ture x 12 ore = 132 ore. Scadem din totalul prestat de 132 ore, norma lui de 120 ore (ajustata cu absentele justificate – acel Fta din pontaje) si avem… 12 ore suplimentare.

Ce constatati? In ambele variante, si cu si fara recuperare, numarul orelor suplimentare este identic. Cum ziceam, nu scapam de orele suplimentare acordand doar recuperari cu acelasi numar de oameni! De aceea la nivel de sistem se tot rostogoleste acel milion de ore anual. Este drept ca pe alocuri se inregistreaza o crestere a numarului de salariati pe schimburi. Cand ai resurse umane la dispozitie astfel incat, pe langa recuperarile din trecut, sa te asiguri printr-o planificare inteligenta ca diminuezi numarul orelor in plus care se presteaza, atunci incepem sa vedem luminita de la capatul tunelului. Dar pentru asta trebuie sa ai suficienti oameni incat sa rupi macar pentru o parte din schimb acel ritm de 12/24-12/48 care genereaza automat ore in plus.

Ruperea de ritm se realizeaza prin modificarea planificarii. Salariatul din schimb va fi planificat in timp liber in momentul in care ii venea randul la tura, fara ca acest timp liber sa fie recuperare ci… pur si simplu timp liber. Atat de ciudata este aceasta perspectiva de rupere a ritmului de tura fara sa fie vorba de o recuperare, incat acel liber a inceput sa poarte denumiri soficticate: neplanificare in serviciu sau Lcs, conform pontajului (adica liber dat in perspectiva sigura a prestarii de munca suplimentara in luna respectiva). Sigur ca acest liber dat anticipat, ca sa zicem asa, urmareste ca la finalul lunii sa se muleze durata muncii prestate, pe norma din luna respectiva.

Strategia poate fi naruita de o situatie neprevazuta in care cel planificat in acest mod inteligent, intra brusc in concediu medical si nu isi mai realizeaza nici numarul de ore lucratoare din luna respectiva. In aceste cazuri rare, pentru realizarea normei minime de munca (inventam denumiri ca sa fie mai pe intelesul tuturor), pontajul inteligent trebuie putin surubarit, prin modificarea regimului unor „Lcs-uri” in „CO” adica in loc de „neplanificare” (timpul liber nu se poate plati), apare „concediu de odihna” care se plateste fara sporurile „de prezenta” dar totusi se plateste. Astfel incat sa nu avem diminuari salariale din prea multa munca in plus! Ce vina are omul respectiv, nu stim, de trebuie sa-si puna concediul la bataie ca sa poate primi salariul integral. Dar alta solutie nu a fost inca identificata.

Au aparut deja exercitiile de imaginatie ale unor sefi din operativ care isi propun sa faca disparuta munca suplimentara reportata pana la aprilie 2018, fara sa o plateasca! Ingeniozitatea nu are limite, nici macar de bun simt. Un astfel de sef vede acel pachet de ore in plus care trebuie recuperate, este incurcat de calculul expus mai sus prin care aratam ca acordarea de recuperari mentine constant numarul de ore in plus, se uita cu ingrijorare bugetara (ne plac mult ingrijorarile acestea!) si catre limita de 3% si … incearca o combinatie.

Astfel, seful respectiv „acorda” pe luna in curs Lcs (de fapt „planificare in timp liber”) si taie un numar corespunzator de ore in plus acumulate, considerand ca acel Lcs este un beneficiu similar recuperarii. Ca doar omul sta acasa! Nu conteaza ca fara bani.  Cel putin cu privire la acest ultim aspect, proiectul de ordin amendat de SNLP, pe care il postam mai jos, include o prevedere care obliga angajatorii sa acorde „cu celeritate” recuperari. Doar daca vom scapa de recuperarile de dat, in paralel cu plata muncii suplimentare prestata incepand cu aprilie in paralel cu o planificare care (daca exista resurse) sa limiteze munca in plus, astfel incat sa nu mai avem acumulari si reportari, putem spera la un 2019 ceva mai echilibrat in acest plan. Scopul nu este sa stam de doua ori mai mult la serviciu decat acasa, dar sa fim platiti mai bine, ci sa traim normal!

Proiectul de ordin, cu propuneri/observatii SNLP (click pe extrasul de mai jos – format editabil)