www.snlp.ro Web analytics

In doliu pentru cei ce au murit, la lupta pentru cei ramasi inca in viata

2974074688 2121cfd486 bSuntem tristi dar asta ne uneste. Incet, implacabil. Si devenim nervosi. Satui. Ne-am saturat sa stam cu ochii larg inchisi. Ii deschidem, dar nu vedem nimic. Minciuna ne orbeste.

Marsaluim cu viteza spre vis de libertate, iar in drum calcam peste corupti. Nici nu ne-am dat seama. Ii descoperim deja in trecut. Abia acum vederea ne revine.

Politicieni de mucava, dominati de investitori si ambitii. Ancorati de scaune si obsedati de tactici sociale. Nu isi pot gasi loc in istoria Romaniei. Cel mult, la note de subsol.

Nu vor iesi in fata, acum. In Piata Victoriei poporul nu da spaga. Se ard scaune. Si ancore. Iar mucavaua-i scrum. La schimb, pentru copiii arsi pe rugul mitei.

Dar nu chiar toti au ars. Cativa au aripile neatinse. Si se vor ridica. Paziti-va! Suferinta nu este necesara in dezvoltarea unei nații. Ea doar uneste indestructibil poporul oprimat si dezmembrat de o tagma politica retardă.

Nu mai avem elite. Am ramas doar cu interese si cu arta de a ne dusmani castigata in decenii de manipulare. Sa invatam cum este sa ramanem uniti. Daca nici acum, atunci cand?

Stefan Teoroc 

(mesaj ulterior incendiului din Colectiv)

 

45 COMMENTS

  1. Domnule lider care a fost efectul opunerii tale si cum raspund sefii care propun pe cei care chiar nu merita?Cum ramine cu cei care merita si nu sint propusi pentru ca nu sint obedienti?

  2. Pina la urma e bun si un os de ros , adica 10% e mai mult decat nimic ! Vai de steaua noastra …

  3. generatia colectiv vrea denumirea de politist de penitenciare ce asteptati, sa iesim in strada si sa strigam demisia? chiar asa poate nu ar fi rau sa vina oameni noi…

  4. Da, astazi am participat personal fiind desemnat de BNS, la sedinta Comisiei de munca din Camera deputatilor unde au fost discutate toate amendamentele la un anumit proiect de lege. Cresterea de 10% pentru tot sistemul public mai trebuie sa fie si aprobata in plenul camerei. Inca vorbim doar despre un proiect. Vom posta detalii complete. Este un compromis ciudat fortat de cadrul social actual. Contextul este deosebit de delicat

  5. [quote name=”Jilava”]Si tăcerea e un RASPUNS.[/quote]
    Fiți drepți cu cei care au muncit cot la cot domnilor lideri, nu mai stați deoparte când e vorba de munca de peste 20 ani.
    Va rog definiți performanta pentru acest 50 la suta.

  6. Si se pare ca s-a dus marirea de 25%.Asa au anuntat astazi in presa.Maxim 10% marire din decembrie si PNL-ul se opune si la acesti 10%.

  7. Legea salarizari este suspendata iar salarile bugetarilor vor creste cu 10%la toti bugetari .In concluzie iarasi suntem ultima roata de la caruta.In actualele conditi ce facem dl PRESEDINTE ne multumim cu putin praf in ochi s-au iesim si noi in strada in volum mare sa cerem si noi mariri de 25%si demisia conduceri anp.Credetine ca suntem condusi de niste directori cu concepti si gandiri de comunisti ,facem multe ore suplimentare .Haidati cu toti sa ne cerem drepturile in strada.

  8. Pt Jilava,
    In mod sigur esti in eroare totala, nu sindicatul propune directori tineri sau batrani si nici pentru sporul de 50%. evident nu ai informatii despre sedintelel din consiliul de conducere unde eu m-am opus la propuneri de acordare a sporului pentru oameni care am considerat ca nu meritau, participantii la consiliul de conducere sunt martori cand eu si drectorul adjunct de la socio nu am acceptat acele propuneri lucru care s-a consemnat in procesul verbal de sedinta.
    Daca ai ceva de discutata pe aceasta tema o poti face oricand cu mine personal si vei primii toate informatiile.

  9. [quote name=”jilava”]modul de acordare a salariilor de 50 la suta este o mare mizerie.[/quote]
    Nu am crezut in 23 de ani de munca în aceeași fabrica sa vad asa lingușire
    Suntem conduși de 2 pusti veniți de 2 – 3 ani și nu prea știu eu sa pup(editat).
    Florine implica-te mai mult în aceste hotărâri .

  10. Am auzit mai deunazi si n-am putut sa nu rad……”acu…ca a plecat Ponta,o sa mai vedeti voi(de parca el lucra la RATC) salarii marite si pensii speciale…ciuciu…Daca-l mai tinea Dumnezeu pe Ponta si pe Oprea cateva luni eram si noi rezolvati…acu…cine ne mai rezolva noua problemele?Golanii aia din strada?”

  11. Si la noi se asteapta un Colectiv,nu se investesc bani in siguranta angajatilor, nepotism,aceasi zicala” lasa ca merge si asa”,aceasi infatuare si inganfare a oamenilor din conducere ,lipsa empatiei,gandire comunistoida,nu intereseaza pe nimeni conditiile de munca,Daca ei o duc bine de ceilalti nu-i intereseaza,vrem o schimbare trebuie sa incepem si cu noi. Sa numai stam cu capul plecat si muti,sa cerem domnilor acestor” colegi” ai nostri sa ia aminte la ce se intampla acum in tara,maine poate va veni curatenia si in penitenciare.

  12. Mi se pare total aiurea sa existe intr-un sistem diferente salariale intre categorii de personal unii care au niste sporuri si altii la fel care au in plus.A ajuns un asistent medical cu 7 ani vechime sa ia salar mai mare ca un supraveghetor de pe maxima siguranta cu 15 ani vechime.Felicitari Anp,felicitari Bejan si tuturor care vegheaza la bunastarea sistemului penitenciar.

  13. Poate cineva sa spuna daca la cineva care isi desfasoara activitatea pe perimetrul locului de detinere,adica la paza perimetrului a primit acel spor de 50 %

  14. [quote name=”Horatiu”][quote name=”Florin Stoica”]Pt Horatiu,
    Nu exista un asemenea spor doar pentru cei din Bucuresti.[/quote]
    Exista acel spor .[/quote]
    CUM POTI SA SPUI ASEMENIE ABERATII,DE UNDE LEAI SCOS

  15. [quote name=”Ștefan Teoroc”]Alex – poate pentru ca am spus noi ca se va afisa… asta e / asa am fost informat – asa am transmis / ne asumam noi greseala ca anp nu-si va asuma niciodata nimic / insa din pacate noi nu putem declansa procedura si nici nu putem pune anuntul / probabil dureaza mult redactarea si aprobarea / doar sunt 5 randuri de scris si un batz de dat pe hartie…

    Pescarul – daca nu ar fi fost aceste miscari sociale acum, aveam in plan o noua actiune / dar se va intampla in primul moment potrivit

    un agent – te contrazic / cei din strada sunt tineri frumosi si inteligenti, chiar daca nu au abilitati fantastice de comunicare / multi au studii in scoli straine si sunt sperante reale pentru tara asta amarata / nimeni nu trebuie sa le fure miscarea desi sunt multi infiltrati printre ei / va fi greu dar merita incercat / fara incercare, fara lupta si fara sacrificii nu se va putea schimba nimic / multi vad miscarea ca pe o dezordine sociala cu risc de pierdere a unor privilegii sau promisiuni / insa ce garantie de pastrare a acestor privilegii aveam? sau nu cumva ar trebui sa gandim altfel? si anume sa nu mai simtim nevoia de privilegii sau de statute speciale ci tot poporul din tara asta sa fie platit pur si simplu corect fara sa fie nevoie ca cineva sa fure startul? ar trebui sa realizam ca gandim predominant materialist din cauza lipsurilor si a unei linii de guvernare bazata pe cumparare si oportunism! candva trebuie sa inceteze toate astea! de ce nu acum! hai fruntea sus si sa privim cu curaj in viitor! numai noi toti impreuna putea sa ne asiguram un viitor mai bun! noua si copiilor nostri[/quote]
    Sa dea Dumnezeu sa ai dreptate, si nimeni sa nu le confiste miscarea. JOS MANIPULAREA!!!!! JOS INFILTRATII !!!!Nu stiu daca sunt frumosi, liberi si inteligenti cum spui, pentru ca nu pot fi in piata din cauza distantei, desi sincer mi-as dori. sUNTEM LANGA EI DACA PRECUM SPUI, si daca se poate sa le insuflati cateva revendicari, ca sa nu se lase pacaliti si manipulati precum noi imi permit sa fac urmatoarele sugestii:
    1)Interzicerea cu desavarsire a instrainarii resurselor naturale a amaratei asteia de Romanii, pe care o iubim si i-am jurat credinta !!!
    2) Independenta adevarata a Justitiei !!! Nici un om din afara justitiei ( inclusiv presedintele-avem experienta Base) sa nu faca numiri in Justitie.Niciunul!!!! Concurs si promovare in interiorul sistemului judiciar.Dar asta obligatoriu dublata de Legea raspunderii magistratilor ( una adevarata nu care sa ingradeasca magistratul) ca sa nu avem parte de abuzuri !!!
    3) Locuri de munca -fara ele nu poate exista prosperitate si dezvoltare !!!
    4) Judecarea in regim de urgenta pentru tradare pentru cei care au instrainat :
    – Fundatia Gojdu – evaluata la 1 miliar de dolari americani
    – Flota Comerciala a Romaniei
    -Instrainarea resurselor naturale ale tarii ( Rosia Montana, Petrolul si Gazele, etc)
    -indepartarea celor care distribuie energia tarii ( Romania este aproape independenta energetic si noi platim la super pret gaze si electricitate) si reinstituirea monopolului de stat in aceste domenii de importanta strategica ca si caile ferate, posta, etc… Sunt de importanta strategica inclusiv in domeniul militar, iar contextul international nu trebuie uitat !!!!
    Acestea sunt propunerile pe care te rog sa le transmiti acestor tineri, daca ei nu se hotarasc usor, din partea unuia care este SATUL de prosteala din tara asta !!! Asta doar daca nu sunt doar o masa de manevra manipulabila, care va fi prostita cum am fost si noi in trecut !!!

  16. Alex – poate pentru ca am spus noi ca se va afisa… asta e / asa am fost informat – asa am transmis / ne asumam noi greseala ca anp nu-si va asuma niciodata nimic / insa din pacate noi nu putem declansa procedura si nici nu putem pune anuntul / probabil dureaza mult redactarea si aprobarea / doar sunt 5 randuri de scris si un batz de dat pe hartie…

    Pescarul – daca nu ar fi fost aceste miscari sociale acum, aveam in plan o noua actiune / dar se va intampla in primul moment potrivit

    un agent – te contrazic / cei din strada sunt tineri frumosi si inteligenti, chiar daca nu au abilitati fantastice de comunicare / multi au studii in scoli straine si sunt sperante reale pentru tara asta amarata / nimeni nu trebuie sa le fure miscarea desi sunt multi infiltrati printre ei / va fi greu dar merita incercat / fara incercare, fara lupta si fara sacrificii nu se va putea schimba nimic / multi vad miscarea ca pe o dezordine sociala cu risc de pierdere a unor privilegii sau promisiuni / insa ce garantie de pastrare a acestor privilegii aveam? sau nu cumva ar trebui sa gandim altfel? si anume sa nu mai simtim nevoia de privilegii sau de statute speciale ci tot poporul din tara asta sa fie platit pur si simplu corect fara sa fie nevoie ca cineva sa fure startul? ar trebui sa realizam ca gandim predominant materialist din cauza lipsurilor si a unei linii de guvernare bazata pe cumparare si oportunism! candva trebuie sa inceteze toate astea! de ce nu acum! hai fruntea sus si sa privim cu curaj in viitor! numai noi toti impreuna putea sa ne asiguram un viitor mai bun! noua si copiilor nostri

  17. [quote name=”Ștefan Teoroc”]dat – nu stiu la ce crestere te referi / exista premisa cresterii cu 25% din luna decembrie insa ramane de vazut cum vor evolua lucrurile in noul context

    Chuck Norris – daca ai fost in strada stii ca printre revendicari apare si eliminarea pensiilor speciale / ramane de vazut ce majorari vor mai fi posibile in viitor pentru sistemele speciale / sunt riscuri ca lucrurile sa se schimbe si nu in avantajul structurii de aparare / vom vedea / deocamdata nimeni nu stie ce va urma

    Horatiu – nu este vorba de unitatile din Bucuresti ci doar de aparatul central care beneficiaza incepand din 2006 de o majorare a coeficientilor de 0,25% / sigur stii ca dupa 2010 salariile au inghetat in forma pe care o aveau in 2009 / pana la o noua lege de salarizare aplicabila

    [quote]
    [b]OG 64/2006 anexa 1 pct 2:[/b]
    Pentru funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Aparat Central, coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor în care sunt încadraţi se majorează cu 0,25.[/quote][/quote]Atunci, daca exista riscul eliminarii pensiilor speciale si a anularii unor drepturi pe care si asa le primim cand isi aduce A.N.P. aminte, sa iesim si noi in strada.Dupa ce pleca tinerii frumosi si liberi ( ca sa nu ne batem cu ei ) eu zic sa mergem noi in Piata Universitatii, dar spre deosebire de ei ( care saracii nu stiu sa lege doua propozitii sau sa faca acordul intre subiect si predicat si sunt manipulati ) noi cred ca vom sti ce revendicari avem.De ce spun casunt manipulati? Pai n-am auzit sa ceara vreunul INTERZICEREA instrainarii resurselor naturale ale tarii asteia ( sa schimbam clasa politica , dar sa le lasam altora care vin posibilitatea sa vanda tara in continuare ), nu i-am auzit ca vor locuri de munca ( in schimb sunt deranjati de fumul de tigara de prin cluburi )…..etc. Sa moara toti, ca noi oricum nu stim ce vrem……….ia sa ne mai lasa astia cu prostiile lor si sa se maturizeze o data. Dumnezeu sa-i ierte pe cei ce si-au pierdut viata in grota aia numita ,,club” sa raspunda cei vinovati, dar nu sa ajungem sa iesim in strada dar sa nu stim ce sa cerem. In acest hal i-au adus politicienii distrugand educatia, sa iasa pe strazi si sa nu stie ce vor………..GROAZNIC !!!

  18. sper din tot sufletul sa nu am dreptate in cee ce voi scrie..din pacate cei care vor veni la conducere vor face exact acelasi lucru ca si profesora aceea care a stat in greva foamei pentru drepturile profesorilor ..asta pina cind au mituito cu o functie in perlament si a uitat cu totul de unde a plecat ..chiar mai rau a inceput sa aibe pretenti si limbaj de smechera cind isi cerea drepturile de parlamentara..DUMNEZEU SAI ODIHNEASCA PE CEI DE LA COLECTIV SI SA LE DEA PUTERE CELOR CARE AU RAMAS IN VIATA..

  19. O fi vorba de filmul”Buletin de Bucuresti”……..ca de „spor de Bucuresti” n-am auzit?

  20. Acum ar trebui sa iesim si noi in strada sa facem si noi curatenie in acest sistem sa schimbam conducerea anp si toti directori de puscari .Fiindca am ajuns sclavi pe mosiile lor asteptam miscari sindical.

  21. Domnule Teoroc de ce nu s- a afisat anuntul pe Anp ca se reia procedura de mutare la craiova???//?
    Va rog sa-mi raspundeti

  22. Bre nea Horatiu cred ca ai o problema cu acel spor de Bucuresti. Eu lucrez de atatia ani la Jilava si nu am auzit de acest spor. Daca ti-a spus Florin Stoica ca nu exista de ce te incapatanezi si spui ca este. ?

  23. dat – nu stiu la ce crestere te referi / exista premisa cresterii cu 25% din luna decembrie insa ramane de vazut cum vor evolua lucrurile in noul context

    Chuck Norris – daca ai fost in strada stii ca printre revendicari apare si eliminarea pensiilor speciale / ramane de vazut ce majorari vor mai fi posibile in viitor pentru sistemele speciale / sunt riscuri ca lucrurile sa se schimbe si nu in avantajul structurii de aparare / vom vedea / deocamdata nimeni nu stie ce va urma

    Horatiu – nu este vorba de unitatile din Bucuresti ci doar de aparatul central care beneficiaza incepand din 2006 de o majorare a coeficientilor de 0,25% / sigur stii ca dupa 2010 salariile au inghetat in forma pe care o aveau in 2009 / pana la o noua lege de salarizare aplicabila

    [quote]
    [b]OG 64/2006 anexa 1 pct 2:[/b]
    Pentru funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Aparat Central, coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor în care sunt încadraţi se majorează cu 0,25.[/quote]

  24. Si eu am fost aseara in strada, dar acum acolo tineretul vrea altceva….nu vor sparturi si stricaciuni care sa conduca tara. Nici eu nu mai vreau ca deciziile in sistemul nostru sa le ia niste stricaciuni… E pacat ca trebuie sa se intample ceva tragic pt ca lumea sa izbucnesca. Si ca intrebare, va avea efect caderea guvernului asupra promisiunilor pe care le primiseram?…..

  25. [quote name=”Florin Stoica”]Pt Horatiu,
    Nu exista un asemenea spor doar pentru cei din Bucuresti.[/quote]
    Exista acel spor .

  26. ptr dl teoroc daca anvelopa salariala a fost marita din luna iulie sau august cu 25 la suta ptr toata siguranta nationala inseamna ca vom primi si noi nu va rog sa ne spuneti adevarul multumesc asteptam raspuns

  27. pt admin- sunt si voi fi de accord cu miscarile sociale atat timp cat nu genereaza anarhie, nu sunt de accord cu deznodamantul acesta : de ce trebuie sa plateasca un guvern si un prim ministru(si nu spun eu , o spun toate organismele internationale)care au facut totusi ceva bun pt tara asta si cu atat mai mult cu cat urma sa simtim si noi acest lucru din Ianuarie

  28. (editat) comentariu neautorizat.

    Nota admin – chiar daca nu esti de acord cu miscarile sociale actuale si nimanui nu-i surade riscul de blocaj total si de disipare a promisiunilor de cresteri salariale trebuie inteles ca ceea ce se intampla este o miscare naturala si sanatoasa a poporului roman care trebui sa ramane nealterata de critici de acest tip. Asa este, sunt riscuri, investitorii se sperie. Dar altfel nu se poate. Toata intelectualitatea din Romania sustine miscarea iar aceasta nu va putea fi sacrificata de teama unor pierderi minore. In final am fi putut pierde mult mai mult cu tot praful presarat in ochi in ultimul timp.

  29. Adio 25℅ , bravo medicilor si profesorilor ca au stiut cand sa traga foc la oala lor ! Sa fim sanatosi . Dumnezeu sa-i ierte !!!

  30. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei decedati si sa-i ajute pe cei care se zbat intre viata si moarte.

  31. Tragic dar adevărat tot ceea ce ați scris dle Teoroc.aseara am fost in piața.sa spunem NU nonvalorilor si parvenitilor.

  32. Dl Teoroc am si eu o intrebare :Cum se poate ca salarile sa difere de la un penitenciar la altul ,dupa cate am inteles la penitenciarele din Bucuresti colegii primesc un spor de 15%numit spor de capitala cum se poate asa ceva ,dupa parerea mea este discriminare .Va rog sa imi raspundeti daca stiti de acel spor.

  33. Daca a cazut guvernul cred ca in decembrie in loc sa ne vedem marite salarile cu 25%o sa ne trezim cu ele micsorate cu 25%sper sa nu ma insel.

  34. la nivel politic se fac schimbari
    demisiii dar la nivel anp ce se intimpla
    domnul bejan si cu doamna petrovici ce asteapta de nu isi da demisia
    nu se mai poate asa

  35. Bun, pleaca cei de la guvernare, cine vine???? Vin altii tot din clasa politica, iar din ce se preconizeaza vor aparea din nou in prin plan cei cu taieri de salarii, cu disponibilizari, inchidere de spitale, etc.Atunci sa vedem cat de revoltata va fi societatea civila. Eu cred ca vor baga capul in panant cum au facut si in fata lui Boc. Daca vrem schimbare, trebuiesc schimbati absolut toti. Niciunul dintre cei care a facut politica din 1989 pana azi sau a fost numit de un astfel de politician in vreo functie, sa nu mai poata face parte din clasa politica. Am putea s-o denumim o noua lege a lustratiei.

  36. Asa este Stefane, insa ramane o intrebare pe care ne-o punem mereu. Noi ce facem ca sa schimbam ceva? Sau ramane tot sintagma ” Vin ai nostri pleaca ai nostri noi ramanem tot ca prostii” ?

  37. Nu avem exemple pozitive in politica, nu avem perspectiva, cu cine sa se schimbe clasa politica???, am mai solicitat acum 26 de ani schimbarea radicala a lor, dar cu cine??? tinerii sunt foarte putin implicati in viata publica, dintre acestia sunt fii, nepoti si rude a celor sus pusi. Au gena de coruptibilitate, care urmaresc interesul personal, nu cel pentru dezvoltarea societatii.Suntem cu 80 de ani in urma fata de VEST.

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)