www.snlp.ro Web analytics

Vouchere vacanta 2018-2020. OUG 107/2018

Aflăm că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1058/13.12.2018 s-a publicat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene. Conform Art. I al acesteia, alineatul (2) al articolului 1 din OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2020, vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

O veste bună apreciem noi, mai ales că astfel sperăm să se pună capăt interpretărilor fără susținere și fără rost de anul trecut în privința acordării acestui drept, interpretări care au afectat personalul și care au suscitat discuții interminabile și fără rost.

Știm foarte bine că anul trecut, OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prevedea la art. 9 alin. (4), o excepție pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională conform căruia în anul 2018, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se decontează serviciile turistice prestate de unităţi aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, comparativ cu alte instituţii şi autorităţi publice care acordau indemnizaţia de vacanţă sau prima de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere.

Prin urmare, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2018 în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2020, vom primi vouchere de vacanță (nu decontarea serviciilor turistice), în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, asta în situația în care nu se vor găsi binevoitori care să ne facă pe noi mai speciali, complicând acordarea simplă a acestui drept, prin elaborarea vreunui text de act normativ în acest sens. Să sperăm că nu e cazul!

Amintim doar că decontarea serviciilor turistice a fost, per total, păguboasă pentru noi in 2018 deoarece a trebuit să achităm inițial serviciile respective pentru ca ulterior să așteptăm decontarea efectiva care s-a produs numai prin filtrele unor intelepti de sistem care au gasit tot felul de chichite drept motive pentru intarzierea sau chiar respingerea decontarii. Astfel, foarte multi salariati nu au reusit sa beneficieze de acest drept alternativ la voucherele de vacanta.

19 COMMENTS

  1. Romanu tot roman frate.Topic legat de tichete de vacanta si poluam cu 50% si credite/chirii.Atat putem si astia suntem.

    • Cu putina verificare pe site-uri din äfara”si vei constata aceeasi cutuma. In general, oamenii cauta sptiu pentru exporimarea si altor doleante decat subiectul articolului in sine. Macar de-ar exista mai multa exprimare de opinii pertinente…

  2. Aveti idee cand se vor vira banii pt majorarea de 50%pt lucrari de exceptie aferente trim. IV ? Multumesc

  3. Sunteti constienti ca e nu e o veste chiar buna pentru noi nu? Daca se dau vouchere acestea se impoziteaza ,deci automat avem mai putin de 1450.

  4. Mie unul care am un credit im derulare nu mi se pare ok ca doar cei care au chirie sa beneficieze de pe urma legii respective.

    • Personal sunt in situatia ta insa considerentele pentru care s-a ajuns in aceasta postura s-au tot spus pe aici. Sindicaliceste iti spun ca nu sunt de acord insa imi asum sa ma si transpun in realitatea socio-politica avand in vedere argumentele pe care se sustine aceasta situatie impusa prin act normativ. Mai pe scurt, Maria Sa Guvernul da cu flit la tot ce inseamna propuneri care implica impact bugetar. AScest decont al platii ratei la credit este o alternativa la dreptul de chirie.

  5. Dle președinte, pe cand preconizați sa iasă statutul din parlament, și daca odata cu el vom beneficia de sprijin pt locuința și cei care avem un credit imobiliar in desfășurare? Multumesc!

    • S-a explicat in multe randuri ca dreptul decontarii unui credit imobiliar este sustenabil doar pentru cei care beneficiaza in prezent de chirie, nu si cei care au credite in prezent.

      • Și inca ceva sa ma lămuresc odata! Presupunând ca nu decontez chirie , dar ma
        găsesc in situația in care as putea deconta, întâi trebuie sa beneficiez de chirie , după care sa cumpăr respectivul imobil, pentru a beneficia de prevederile legii??multumesc!

        • Dreptul de a beneficia de plata ratei este o alternativa la dreptul de a inchiria. Deci, initial chirie pentru a fi sustenabil de a inlocui acest drept cu plata ratei. Daca „sistemul” nu confirma plata chiriei este evident ca nu-ti poate plati rata.

          • Dl Tudorache adica daca nu am beneficiat de chirie desi as fi avut dreptul nu voi beneficia de plata ratei in situatia in care voi face credit ulterior aparitiei acestei legi? Si cei care se vor incadra dupa aparitie cum ar trebui sa procedeze? Intai sta cu chirie si pe urma face credit ca sa i se deconteze?

          • Nu. Daca ai dreptul de a beneficia de chirie, am facut doar o recomandare de a intra in acest drept pentru a te prinde noile reglementari in acest context si pentru a-ti usura, cel mai probabil, alegerea de a beneficia de dreptul alternativ la chirie, si anume plata ratei lunare pentru un imobil. Cel mai probabil, inainte de a solicita plata ratei va trebui sa fii sustenabil pentru acordarea chiriei, adica sa se nasca dreptul la chirie prin aprobarea documentatiei specifice si ulyterior, nascandu-se acest drept, poti opta pentru alternativa. Este o opinie personala, repet. Tot in acceptiunea proprie consider ca intai se naste dreptul de chirie si ulterior intervine alternativa la acesta. Sau o alta varianta prin care resursa umana certifica ca poti beneficia de chirie si pe baza acestui aviz poti solicita plata ratei.

        • Haideti va spun o oarecare situatie pe viitor, se acorda plata ratei la cei care beneficiaza de chirie, iar dupa un an nu se mai acorda ,cum mai iei chirie ca ai imobilul pe numele tau. Deci numai iei chirie si nu mai ai nici rata 🙂

    • Dar de salarizarea noastra prin norme abrogate cand discutam, ca de discutii despre chirii, rate(valabile doar pentru o parte dintre membrii de sindicat) si vouchere (un pic de praf in ochi) ne-am cam saturat?! Acolo este adevarata lupta ca incet -incet am ramas de caruta la capitolul salarizare! Iar despre pensii militare plafonate, taiate,impozitate (cass) liniste totala de parca toti din sistemul nostru raman in activitate pana la sfarsitul sfarsitului!

  6. Cred că ești un lucru bun dar nu o sa mai beneficiem de toată suma.La vouchere se oprește o anumită suma de bani și ar trebui sa știți de la anumite instituții.Sotia mea a beneficiat de vouchere și i s-au oprit peste 100 lei nu mai știu exact.

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)