www.snlp.ro Web analytics

Cu statutu’ in protap. Petice pe ura de clasa

Dupa prima repriza a politistului de penitenciare in finala din camera deputatilor, respectiv avizul bun al Comisiei de aparare, pana la sedinta Comisiei juridice de saptamana viitoare, se mai incaseaza cateva avize mai putin relevante precum si un raport mai ciudat al Comisiei de administratie. Aceasta comisie a avut sedinta in cursul acestei saptamani insa, in cadrul sedintei nu s-au discutat amendamente, fiind cat pe ce sa se rediscute tot statutul in vigoare. In final, raportul preliminar nu indica mari diferente fata de forma de statut adoptata de Senat, avand doar usoare ajustari mai putin relevante.

Miza se mentine la Comisia juridica cu membrii careia am purtat discutii preliminare, discutii ce vor continua si saptamana viitoare in vederea asigurarii unui parcurs clar al amendamentelor. Ramanem la cele doua amendamente adoptate deja de Comisia de aparare, pe care le vom sustine pana la capat. In cazul extrem in care statutul ar fi adoptat fara inserarea acestor modificari, demersurile sindicale ulterioare se vor centra CU TOATE ARMELE pe corectarea de urgenta a legii, insa nu credem ca exista astfel de riscuri.

Sunt deja notorii demersurile perseverente pe care un grup de ofiteri tineri, incurajati si de o echipa cu ceva mai multa experienta prin sistem, le fac pe linia absurda care va duce la blocarea sistemului. Vedem pe acele liste de sustinatori de care o parte se dezic deja, oameni pe care ii credeam cu perspective sau cu calitati si de la care nu ne asteptam sa se teama de concurenta agentilor la ocuparea unor posturi. Ca se incearca eliminarea agentilor din ecuatie, am inteles, dar de ce se incearca si eliminarea ofiterilor cu vechime, cu experienta indelungata si confirmata inclusiv pe posturi de conducere, care au facut candva parte din corpul agentilor? Este acesta un stigmat?

Cata pornire spre discriminare si cata dorinta de a deveni sef cu orice chip, pot genera astfel de demersuri absurde? Asa cum sunt si acelea care vor sa mentina agentii in propriul corp minim 5 ani (cu acces ulterior doar pe executie), in timp ce pragul de 3 ani de experienta ca ofiter pana la a candida pe o functie de conducere se incearca a fi eliminat. Imediat dupa cei 3 ani de academie, esti bun de sef in sistemul penitenciar, n-ai cum sa nu faci fata, doar ai invatat dreptul si ai participat la trageri si defilari, nu?

Inclusiv noi sindicatele suntem de vina pentru situatia prezenta. Am cultivat aceste promotii din ce in ce mai stufoase de ofiteri pentru a asigura un flux al resurselor predominant din scolile proprii si nu din sursa externa; pana in prezent nu s-a simtit nevoia conservarii acestor posturi pentru avansarea agentilor in cariera, dar se simte de acum! Apoi am extins (nu noi cat anumiti sefi de resurse plini de energie pe aceasta linie) promotiile si la alte institutii de invatamant superior specifice structurii de aparare, in afara de Academia de Politie. Asa am ajuns sa avem repartizati medici militari pe care nu ii vom avea angajati niciodata in sistem. Pentru ca dupa scoala pleaca la rezidentiat 5 ani apoi pleaca de tot, dar macar le-am platit salariile in tot acest timp.

Deja promotia de medici militari a fost desfiintata. Suntem convinsi (ca sa nu spunem ca stim) ca aceasta promotie ca si altele similare a fost creata si cu alte interese, respectiv diminuarea pana la disparitie a concurentei pentru niste pupile de generali sau oameni politici, care isi doresc cariere fara concurenta, inca de la admiterea in scoli. Modul in care absolventii trateaza sindicatele si personalul din sistem ne face sa ne schimbam abordarile si sa impunem in contrapartida, diminuarea pana la desfiintare a promotiilor de ofiteri.

Iar aceasta este o discutie care s-a mai purtat. Decizia de interventie pe promotii a fost intarziata de fenomenul masiv al pensionarilor din sistem, insa acum situatia este alta. Inainte de valul de pensionari, numarul de posturi de ofiteri de executie din sistem era pe cale de disparitie. Acele putine posturi existente erau predominant in operativ si reintegrare si se rezervau aproape exclusiv pentru repartitiile din scoli. Aveam grija ca toti absolventii sa aiba un post. Daca au crezut ca li se cuvenea, sa mai intrebe pe la MAI despre timpii de incadrare dupa absolvire! Personalul din sistem format in proportie de 85% din agenti intelegea aceasta situatie si se resemna cu perspectiva imposibilitatii practice de a avansa in cariera prin trecere in corpul ofiterilor.

Tot sindicatele (acum infierate drept „ale agentilor”), prin impunerea standardelor de personal care au generat reorganizarea sistemului, au adus recent, un plus de 1000 de posturi vacante in sistem, multe dintre acestea fiind de ofiteri. Am ajuns astfel la aproximativ 2700 de ofiteri (posturi ocupate) din 13000 de salariati. Dupa toate concursurile din ultimii doi ani si ulterior repartitiilor din scoli, tinand cont de scaderea mediei de varsta, majoritatea posturilor de ofiteri de executie sunt in prezent ocupate si se vor vacanta foarte greu. Din nou trebuie sa rezervam un numar considerabil din posturile de executie disponibile, vacante, pentru promotiile urmatoare. Din nou, agentii trebuie sa inteleaga acest lucru.

Insa acum, unii tineri ofiteri, mai interesati sa devina cat mai repede sefi de ascultat cu scarba, decat lideri de urmat cu drag, inteleg sa dea cu tifla colegilor agenti pe care totusi isi bazeaza atat sansele de a invata ceva prin acest sistem cat si rezultatele spectaculoase in cariera, dar si sindicatelor care le-au protejat accesul rapid si sigur in sistem, fara sa mai vorbim de drepturile salariale aflate la varful structurii de aparare, dezvoltand o miscare paralela manata de interese de grup mic. Respect maxim, acelor ofiteri care au reusit sa ramana integri, corecti in relatia cu camarazii de arme, indiferent de corp! Care au reusit sa stea departe de lista neagra a ofiterilor care pretind avansarea progresiva a agentilor mai intai pe functii de executie, functii care nu exista fiind blocate tot pentru ofiteri.

Acei cativa ofiteri semnatari (maxim 7% din totalul corpului ofiterilor din sistem) au reusit sa se inscrie in stil masochist, intr-o pagina neagra a istoriei sistemului noastru asigurandu-si un stigmat de care nu-i va scapa sansa de promovare rapida, la care viseaza. Chiar daca vor ajunge candva sefi, vor fi vazuti ca „ofiterii anti-agenti”, iar generatiile viitoare ii vor considera vinovati pentru ceea ce va urma – lupte de clasa ofiteri contra agenti, desfiintarea claselor din institutiile de invatamant superior specific structurii de aparare, diminuarea numarului de posturi de ofiteri, actiuni sindicale cu tema clara, in general spus – ura de clasa. Nu o vom incuraja, dar este imposibil de stavilit.

Si totul, de teama acelor catorva posturi de ofiter de conducere ocupate prin concurs de agenti merituosi si experimentati, in decursul a 14 ani de aplicare a actualului statut special! Daca demersul imbecil ar reusi, prin absurd, si daca noul statut ar bloca ocuparea prin concurs sau prin imputernicire, a functiilor de conducere, de catre agenti sau de catre ofiteri care au fost agenti, vom impinge catre o degrevare totala a agentilor de orice alte atributii decat cele specifice corpului, precum si catre preluarea eventual prin cumul de functii a atributiilor tuturor functiilor care nu se vor mai putea ocupa din lipsa de resurse compatibile dar si pregatite, de catre acei cativa ofiterii cu sange albastru dar speriati de concurenta cu agentii. Asta pana cand se va decide ca este o restrictie discriminatorie si neconstitutionala.

25 COMMENTS

  1. Înțeleg că s a produs aproape o isterie pe tema aceasta. Nici agentii, nici ofierii nostri absolventi de Academie de Politie nu vor sa depaseasca interesele proprii si opiniile personale (subiective) si sa priveasca toata chestiunea pe termen lung. Chiar crede cineva ca agenții vor fi niste lideri buni, fara a trece prin experienta ofițerului cu functie de executie? Chiar crede cineva ca un ofiter proaspăt absolvent de Academie va putea accede intr o functie de conducere si sa aiba si rezultate deosebite, in primii doi sau trei ani de activitate? Oare chiar nimeni nu intelege ce inseamna șefia asta? Ce aptitudini trebuie sa ai? Ce atributii ai? Ce aptitudini trebuie sa dobandesti? Ce nevoi au subordonatii in relatie cu sefii? Oare chiar nimeni nu vede ce exemple negative avem?
    Lansez aici provocarea colegilor mei, in umila incercare de a sustine parerile pro si contra ideii expuse in articol, de a aduce exemple pozitive si negative de agenti si ofiteri cu sau fara inclinatii de ofiter cu functie de conducere. De asemenea, putem analiza pe scurt activitatea colegilor din cuprinsul listei.
    Cred ca vom avea multe surprize, caci multi vorbesc, se plâng, uneori se lauda pe la colturi. Si, dupa ce o fac, ajung sa fie victimele mobbingului, se inventeaza abateri disciplinare, ajung sa fie umiliti in comisiile de disciplina. Caci si comisiile astea au fost infiintate, in afara legii, ca sa fie sperietoare pentru unii si sursa de venit si poate chiar de castigare a capitalului de „panica produsa” pentru altii. Despre asta ce parere au sindicatele? De ce sindicatele accepta prezenta in aceste comisii, cand toti stiu cum au fost infiintate si cum functioneaza in unitățile care le au pus in lucru. Ba chiar in unele, nu cunosc cu exactitate acum unde, am auzit ca ar fi judecati oameni de catre ofiteri care au castigat in instanta procese legate de legalitatea comisiilor de disciplina. Acolo de ce liderii de sindicat nu iau atitudine? De ce sunt permise toate astea? Nu ne sunt aparate drepturile si acolo?

    • In unele unitati, comisiile de disciplina functioneaza pe decizia asumata a directorilor de unitati, pe un model asumat si in ANP. Este evident ca multe din aceste ȚproceseȚ sunt fezabile a fi desfiintate in instanta. Ca lider de sindicat, ai alege sa adopti ca strategie? Sa functioneze aceste comisii in lipsa ta fara sa ai posibilitatea sa aperi, sa te exprimi in cazul unor abuzuri sau sa participi totusi pentru a crea un culoare mai favorabil pentru cel judecat pentru viitoarele actiuni? Ideea e in felul urmatorȘ ca participi sau nu, ca ti-ai dat acordul sau nu, aceste comisii functioneaza. Personal, as prefera sa fiu prezent pentru a-mi proteja membrii de eventuale abuzuri. Ca procesul in sine il pot desfiinta ulterior, asta e alta discutie.

  2. Înțelegem că s-a amânat din nou o sesiune de mutari .. din 4 raman 3, la fel ca si anul trecut .. e normal asa.?

    • Cum ar veni sunteti partas la abuz! Strimba logica. Ceva de genul mai bine frate cu dracul decit sa nu fiu la masa lui. Sa nu va mirati daca cineva va depune plingere in penal. Incercati atunci sa prostiti procurorul cu acest argument, ca ati incercat sa protejati membrii in fata abuzurilor.

      • Logica stramba? Esenta raspunsului meu consta in faptul ca mai bine sutn acolo pentru a evita abuzurile, nu sa fiu partas la decizia de a se infaptui abuzul. Acum, unde este „strambatura” in logica ? Dupa cum stii, probabil, deciziile de pedepsire sau clasare a dosarului se iau cu majoritate de voturi.
        Nimeni in afara noastra, a sindicatelor astea blamate, nu s-a sinchisit sa pastreze aceste comisii in statut si sa functioneze pe niste crioterii normale, pentru a proteja eficient impotriva abuzurilor. Si nici nu ne permitem sa lasam de izbeliste membrii in aceste comisii cand se incearca tot felul de tertipuri. Sau, poate, cateodata, ar fi bine sa ne mai intoarcem pe la origini pentru a resimti vicisitudinile sistemului si de reconstientizare a rolului pe care-l au sindicatele in sistemul asta.

  3. (editat) – cat timp iti pierzi rationamentul prin atacuri gratuite la organizatia care ai pretentia sa-ti publice acest atacuri, este evident ca avem dreptul sa fracturam picioarele soparlelor. In rest, comentariile de bun simt, fie ele si critice, au aparut fara probleme.

  4. Domnule Teoroc sunt ofiter semnatar al respectivei propuneri de modificare.
    V-am trimit in nenumarate randuri propunerea mea, dar nu v-a interesat, ba chiar m-ati luat in ras. Sunt membru Snlp insa acest sindicat a ajuns sa sustina doar interesele agentilor.
    V am spus ca nu e ok ca ofiterii cu mai putin de 3 ani experienta in functii de conducere sa nu poata participa la concurs pentru director adjunct. V am spusca nu e ok ca agentii sa nu aiba posibilitatea de a candida pentru functii de conducere!! Da!! Toti trebuie sa avem aceeasi posibilitate!! Cine e mai bun, sa castige!! Asta se vede la concurs! Insa dumneavoastra ati acceptat conditiile discriminatorii care au fost puse pentru ofiterii tineri atat pentru director adjunct cat si pentru sef servicii, iar pentru agenti ati dus conditiile pana la nivelul ofiterilor de executie.
    S-a ajuns la formarea acelui grup din cauza faptului ca sindicatul nu a mai reprezintat drepturile pe care le aveam si propunerile pe care vi le-am transmis. O alta situatie era faptul ca ofiterii care nu au vechime minim 3 ani in domeniul respextiv sa nu poata participa la concurs. Ex: Un agent care sta in foisor 3 ani, este mai potrivit decat un ofiter paza, cu 1-2 ani, si mai multi ani ofiter in alte sectoare ( gen educatie) sa fie sef tura, sef sectie si s a interzis participarea acestor ofiteri.
    In speranta ca sindicatul SNLP nu a uitat ca are si membrii tinerii ofiteri, in fapt, ofiterii de executie!
    In concluzie: trebuie ca toti sa avem posibilitatea sa candidam si la concurs, prin toste probleme, sa fie ales cel mai bun! In acest sens va rugam sa sprijiniti obiectivitatea probelor de concurs! Astfel, subiectul scris ar trebui sa fie grila, la fel ca la academia de politie, institutul de magistratura, avocatura, notar si alte meserii importante. Insa si la concurs pe sindicate nu ii intereseaza obiectivitatea, eficientizarea, transparenta si ocuparea postului de cel mai pregatit candidat ci doar de persoane apropiate, rude si altele interese.

    • Nu am refuzat nicio discutie cu nimeni pe acest subiect / insa nimeni nu a fost interesat de o dezbatere, de vreo cale, prin intermediul sindicatelor / s-a plecat de la premisa ca nu sunt sanse prin sindicate, ca sindicatele sunt ale agentilor / s-a facut un plan in afara sindicatului, care a fost urmat pur si simplu / nu am primit decat comentarii sau reactii majoritatea sub anonimat, in mediul virtual / demersurile au vizat strict proiectul prin interventie neintermediata decat cel mult de o anumita doamna parlamentara / ar fi trebuit sa preiau probabil acele comentarii reactive, sa sterg cu buretele toate celelalte opinii si dezbaterii directe in forurile sindicale si sa sustin strict ofiterii, atunci era bine probabil / sau care anume e calea de mijloc? Cum se face avansarea progresiva daca nu avem posturi de ofiteri de executie strict pentru trecerea agentilor in corpul ofiterilor – modalitate care s-a aplicat o singura daca prin 2006?

  5. Capacitățile ofiterasilor semnatari se observa prin micimea demersului realizat. In cazul lor este normal să se teamă de concurenta având în vedere că mulți dintre ei nu s-au înscris niciodata la un concurs iar atunci când au facut-o, de cele mai multe ori, acestia nu au reușit să ocupe postul chiar dacă a fost singurul candidat. In aceste conditii le urez mult succes in demersul lor pentru ca este singura lor sansa de a accede pe funcție de conducere fără să pună mâna pe carte…

  6. Inca o data se conforma ca sindicatele reprezinta masele nu interesul sistemului, daca nu vor exista celebrele clase de formare a ofiterilor sunt curios ce resursa de calitate va atrage sistemul, sunt curios ce vor zice ceilalti din sistemele surori(puscaria a 5 roata de la caruta e condusa de subofiteri)…recomand sindicatului sa observe ca sunt atacate alte dtrpturi mult mai dureroase iar accesul celor cativa agenti potentati care trebuiau sa ajunga pe functii de sef nu reprezinta obiectivul principal al si dicatului. Multumesc!

    • Interesul sistemului nu este interesul unei mâini de oameni care, atenție, prin fals, vor să ajungă șefi fara sa merite! Iar masele reprezintă sistemul. Ce e greu de înțeles Ofițer de cariera…de piatra, poate.

      • candva, cumva, formam o echipa / chiar si cand eram militari / acum ne impartim in tabere …

  7. Foarte buna autocritica dumneavoastra. Personal cred ca organizatia a investit foarte multa preocupare, rabdare si incredere in ceea ce numim politica de resurse umane. Pacat ca NU s-a pus in discutie cand au fost facute cartile pentru scolarizarea in academii si pentru o formare profesionala a oamenilor meritosi, buni profesionisti (dovediti in practica) din care puteau fi selectati si scolarizati conform nevoilor sistemului penitenciar. Poate ca sistemul nu ar fi fost atat de incarcat de o puternica demotivatie in randul personalului, de lipsa crasa de stima si respect pentru munca colegul de serviciu/birou , incurajarea tacita a individualismului si a unor orgolii personale, si ar mai fi. Din cate cunosc sunt foarte multi colegi (agenti. ofiteri) care au studii superioare, sunt cu calificari de exceptional, unii s-au muncit sa isi faca si masterere in specialitate, unii colegi (atat agenti cat si ofiteri) facand cu succes fata unor functii de coordonare si de conducere. Pentru ei si pentru noi toti NU s-a reusit intocmirea unui Ghid profesional (Ghidul carierei) la care se poate orienta atat cei noi veniti in sistem cat si noi cei care suntem acum aproape de jumatatea vechimii in munca , unii dintre noi chiar ne mai dorim (pentru ca putem si suntem capabili) sa trecem si la un alt nivel.
    Multumesc pentru eforturile depuse de organizatia dumneavoastra in scopul apararii demnitatii si onoareai personalului din sistemul penitenciar.

  8. Alea iacta est. Nu mai vrem sa toleram faptul că nu avem an de an funcții de execuție pentru avansare. Am tolerat, ne-am mulțumit cu aproape nimic, concursurile funcții conducere , care sunt cu multe probleme și ce am câștigat? Promoții de academicieni care au fost învățați sa vina și să întoarcă sistemul cu 100 de ani înapoi. Pentru că părtaș indirect sau chiar direct la aceste acțiuni este coordonatorul claselor de penitenciare din Academie, care inoculează încă din prima zi ură împotriva agenților. Academicieni care sunt admiși cu nota 5 la arma penitenciare vor sa vina in pușcării directori din prima zi și să nu mai concureze cu nimeni. Normal că le este frica de in concurs unde nota este minim 7. Domnule președinte de sindicat vrem an de an funcții de ofițeri execuție pentru agenți și pentru asta chemati-ne oricând și oriunde pentru „urări de bine” până se rezolva. Putem face și noi lista și una reală, vom semna 100% toți agenții , nu vom face o lista falsa că academicienii punând nume pe lista fără acordul persoanei.

  9. Foarte bun si corect acest articol deoarece pune degetul pe rana.
    Cu tot respectul, nu pot insa sa nu remarc ca vina va apartine si dvs, sindicatelor, dupa cum singur concluzinati insa cred ca articolul nu este complet, pentru motivele pe care le voi preciza mai jos.
    Dejavuez total ura existenta in acest sistem si focusarea atentiei, in mod special, pe drepturile agentilor, atentie care a condus in multe cazuri la tot felul de discriminari (Ex: spor studii superioare, spor pse, etc.). Pot da multe alte exemple insa le cunoasteti si nu are sens sa insist.
    Este doar o mica parte a intregului, insa aceasta ura a condus la pierderea unor oameni de valoare ai sistemului, respectiv conduce la o neincredere a celor cu real potential de a mai isi dori sa detina o functie de conducere. Aici ma puteti contrazice, dar opinia este generala sis sustinuta inclusiv de comentariul postat cu acordul dvs de catre NIJ, adica o continuare a luptei, a incurajarii urii.
    Se discuta de fff mult timp, de un Ghid al carierei, ghid care tot cu acordul dvs nu a putut fi promovat si implementat. Daca astazi exista un astfel de ghid nu se mai ajungea la aceasta situatie, inexistenta in alte structuri apartinand sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala, din care mai facem inca parte (nu se stie pentru cat timp).
    Dece nu exista…., putem discuta, insa subiectul necesita un articol intreg.
    Poate atunci cand interesele personale si ale sindicatelor nu vor fi mai presus de interesul sistemului, sistemul va fi mai sanatos, accederea pe functii fiind facuta doar cu respectarea regulilor clare existente si la colegii din sistem, gen SRI, SIE, MApN, astfel ca va dispare si ura artificial creata, care ne face vulnerabili.
    Inchei prin a va ura sarbatori fericite, precum si reflectie la problemele reale ale sistemului, ura si lupta intre corpuri trebuiind stopata din fasa, inclusiv prin nepublicarea comentariilor de genul celor anterior mentionate.

  10. Buna dimineata! Eu cred ca cei care au instigat, oarecum, la aceasta “ura de clasa”, deja exacerbata in unele unitati sunt tot dornici de a iesi cumva “in fata”. Partea proasta este faptul ca ar trebui sa fac o restructurare cognitiva si sa inteleaga ca update-ul face parte din fiinta umana si ca, ar fi de prefereat sa inteleaga ca sefii de ieri vor trebui sa se transforme in leaderii de azi si de maine. Si, ca sa revenim “olecuta”, ne ar placea, noua subofiterilor( poate face mai multa valva aces SUBofiteri), sa avem in frunte oameni demni de acel Sa Traiti spus din toti rarunchii. Eu cred ca exista aceeasi dezinformare si slaba cultura institutionala si tocmai de aceea dansii vor sa iasa din anonimat si o fac dezonorant. La Regim, din 10 ofiteri, 9 posturi sunt de conducere …plecare celui de executie ar atrage mari dileme pt vacantare si, in final, vom ajunge sa scoatem posturile de sef de tura si comandant de sectie pe concurs din sursa externa, si sa te tii nene atunci cand acesti colegi de breasla , intrati din exterior fara mult ravnita scoala militara, vor indrazni sa fie umar la umar cu Sustinatorii FB… un nou razboi, o alta criza. E posibil sa nu existe comunicare si atunci, haideti sa le “aruncam manusa” si , de ce nu, in acelasi timp “sa le aruncam prosopul” si sa-i invitam la niste discutii pasnice doar, doar se va lamuri situatia. Plafonarea ofiterilor din academie este un factor favorizant si declansator al acestei deznadejdi, zic eu, si este lipsa dezvolatarii personale care ar trebui sa i scoata in fata ca ETALON. Romanii, noi subofiterii, putem fi “cumparati” cu lucruri marunte: o strangere de mana, un sfat, o mana pe umar care te face sa te simti in siguranta, un umar la umar fair play in situatiile de criza. Bucurosi le om duce toate, de e pace, de i razboi…. spor la treaba domnilor!

  11. FOARTE BINE PUNCTAT PENITENCIARELE AU ACOPERITI IN D.N.A SI FAC TOT CE LE STA IN PUTINTA SA AJUNGA SEFI SI LOCTIITORI DE DIRECTOR.CAZ REAL LA M CIUC A DAT DE 2 ORI EXAMENUL PSHIHOLOGIC PT SEF BIROU SI NU LA PROMOVAT IAR ACUM E MARE DIRECTOR ADJUNCT .LUCRU VERIFICABIL .

  12. Desfintarea functiilor de conducere, sunt exagerat de multe, prea multi ofiteri in sistem, sa se desfinteze posturile de ofiter din state , inainte erau 7-8 ofiteri in unitatea si functiona unitatea f bine acum se calaca pe.picioare, la.secretariat, la evidenta , la financiar , la salarii, la cerei detinuti, cdti sectie , sefi tura … astea toate erau agenti sau personal contractual !!!!

  13. Buna seara,

    Ce detalii aveti referitor la informatia cum ca s-ar acorda al 13-lea salariu pentru bugetari inclusiv in 2018?

    Multumesc!

  14. Domnule presedinte,

    De ce ,cele 38 de posturi de ofiter executie (evidenta detinuti) au fost scoase din sursa externa si nu doar din sursa interna ,ulterior daca nu se ocupau sa fie scoase din extern?
    Nu asa era logic?
    Ar fi fost motivant pentru colegii din sistemul penitenciar.
    De asemenea care este logica pt toate situatiile similare,de ce nu acorda sansa celor care au pus umarul in acest sistem intai?

    Astept cu interes raspunsul dvs!

      • Posturile au fost scoase la concurs din sursă externă pentru că au stat neocupate de foarte mult timp iar raspunderea ce incumba aceste posturi le-au facut neatractive pentru agenți din sistem. Acum pentru a nu rămâne din nou neocupate sa mers pe varianta intern/ extern. Unui lucrător de evidență pregătit nu ar trebui să îi fie frică de concurența din exterior.

        • De unde asta ca agentilor le-a fost frica sa le ocupe ? Ar fi putut sa le ocupe fara concurs ?

  15. La noi ca la nimeni la 3-5 oameni e un sef de birou, la 5-7 oameni un sef serviciu . Prea multi sefi..sa se desfinteze aceste posturi de ofiteri si agenti sa ramana 4-5 intr-o unitatea cum era inaninte. Atunci se face economie si nu se mai cearta nimeni pe sefie. S-a unplut curte de ofiteri care stau la cafele sintigari. Incepand de la ANP in jos.

    • Perfect adevarat ceea ce spui.Inainte aveam mii de ppl incarcerate intru-un penitenciar si erau cativa ofiteri.Totul se socotea si se trecea in registre, neexistand programe sau calculatoare ca acum.Acum foarte multi sefi peste ofiteri, peste agenti, toata lumea sufera de sefie!Halal!Dar de, nu trebuie sa manance si neamurile!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)