Norme de schimbat sau de aplicat – partea II
In partea a doua a serialului nostru cu scop de informare si consultare in domeniul legislativ vom puncta cateva idei privind proiecte de norme cu rang inferior statutului special (lege organica), respectiv ordine sau decizii aflate, ca si statutul, in etapa finala de elaborare.
O data in plus reamintesc faptul ca niciun act normativ initiat in sistemul penitenciar sau care produce efecte asupra personalului din sistem, din anul 2009 si pana in prezent, nu a fost adoptat fara consultarea sindicatelor, mai mult chiar, fara avizul acestora dat prin proces-verbal pe baza formei finale a proiectului care urmeaza a fi aprobat. Regula este impusa prin Acordul privind transparenta decizionala, semnat dupa mitingul organizat in fata sediului MJ, in 2009.
O singura exeptie s-a produs de la aceasta regula respectiv OMJ 3544/2012 (care reglementeaza acordarea sporurilor de TBC-HIV/SIDA) emis de dna Pivniceru dupa consultarea produsa pe mandatul dlui Predoiu, dar fara avizul sindicatelor care s-au si opus ferm emiterii, cu efecte nocive in plan salarial pentru o parte din personal, ordin atacat in instanta dar fara succes pana in prezent (urmeaza recursul). Emiterea acelui ordin in baza legislatiei salariale unitare aprobata in 2011, contrazice chiar teoriile ministeriale privind inaplicabilitatea acestei legi suspendata prin legi tranzitorii anuale.
Proiect pentru modificarea OMJ 3544/2012. De la aprobarea ordinul in 2012, problemele in aplicare au creat o practica neunitara, unitatile avand dificultati in a interpreta sintagmele „activitate directa” si „contact direct”. Ca exemplu, in opinia noastra agentul supraveghetor al unei sectii in care se afla un bolnav, trebuie sa primeasca sporul pentru toata durata programului avand in vedere corelarea riscului cu durata activitatii directe desfasurate conform fisei postului, respectiv supravegherea. Cat timp aceasta misiune nu este intermediata prin alte mijloace (tehnice, audio, video, etc) atunci intrunirea conditiilor este evidenta, simpla interpunere a unei usi de camera intre supraveghetor si supravegheat nefiind de natura a transforma activitatea din directa in indirecta. De altfel bacilul Koch nu prea se impiedica de usi.
In scopul de a clarifica aceste aspecte dar si altele, au fost derulate mai multe sedinte, primele la nivel MJ. S-a trecut de la ideea de a reglementa unitar prin decizii DGANP sau note de interpretare, la necesitatea de modificare a ordinului. Prima forma de proiect impinsa mai mult de sindicate decat de ANP a fost respinsa avand in vedere impactul bugetar. Normal, dupa ce tai un drept, cand vrei sa aduci corectii apare celebrul impact. Modificarea propusa este una simpla asa cum reiese din textul de mai jos. In prezent exista o divergenta privind expresia „nemijlocit” pe care ANP insista sa o mentina in definirea activitatii si contactului direct in timp ce sindicatele cer eliminarea termenului. Avand in vedere blocajul, in perioada urmatoare va fi organizata o intalnire cu directorul general ANP pe acest subiect.
Anexa 1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3544/C din 23 octombrie 2012 pentru aprobarea Normelor privind condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase personalului din sistemul administraţiei penitenciare, publicat în Monitorul Oficial nr. 744 din 5 noiembrie 2012, se completează după cum urmează:
La art. 3, după alin. (2), se introduc două noi alineate, alin. (3) şi alin. (4), cu următorul cuprins:
„(3) Prin activitate directă se înţelege activitatea efectuată în scopul exercitării atribuţiilor de serviciu în mod nemijlocit cu bolnavii de tuberculoză contagioşi sau cu bolnavii de HIV/SIDA.”
(4) Prin contact direct se înţelege acţiunea efectuată în scopul exercitării atribuţiilor de serviciu în mod nemijlocit cu bolnavii de HIV/SIDA, care impune atingerea sau apropierea de bolnavi, precum si acţiunea care implică atingerea, prelucrarea sau manipularea produselor biologice.”
Proiect de OMJ pentru decontare lentile. In Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicata intr-un final (la care s-a ajuns cu foarte mare greutate) HG 846/2014 pentru modificarea HG 1996/2004 privind acordarea dreptului la asistenta medicala. Prin urmare HG 1996/2004 si ne referim la varianta in vigoare acum, pe care va invitam sa o studiati (am postat un document care evidentiaza toate ajustarile), aduce modificari esentiale dreptului de asistenta medicala care este definit astfel incat chiar si dna Ani Dumitrache de la Audit ANP sa fie multumita. Asa cum stim, dupa celebrele rapoarte de audit care au generat blocajul, multe unitati din sistem au decis sa nu mai deconteze ochelarii si medicamentele necompensate dintr-o teama manageriala care acum a ramas fara substanta. Problema fiind clarificata, sumele solicitate spre decontare de la initierea blocajului si pana in prezent… trebuie decontate. Si deja am cerut ferm acest lucru.
Noutatea este insa in alta parte. Pentru preintampinarea abuzului de drept (cum au fost celebrele lentile de 7000 de lei care au impus auditarea de pomina), hotararea in format nou stabileste deciderea unui plafon de pret, prin OMJ. Dupa mai multe intalniri pe acest ordin, aproape s-a ajuns la un consens respectiv doua plafoane in moneda europeana pentru evitarea inflatiei, unul de 150 si celalalt de 300 de EURO. Discutiile din ultimele doua intalniri au fost mai aprinse pe marginea criteriilor pentru incadrarea la plafonul maxim.
Se stabilise numarul de dioptrii pentru acest plafon ca fiind de 6 insa SNLP a cerut o diminuare avand in vedere riscul de a omori dreptul avand in vedere numarul extrem de mic de salariati cu astfel de probleme. Astfel s-a ajuns la 4 dioptrii precum si la lentilele progresive care inlocuiesc practic mai multe perechi de lentile (apropiere, distanta). Mai credem ca ar trebui adaugate si cazurile speciale, obiective in care diagnosticul impune tratamente speciale aplicate lentilelor (subtiere, etc), insa acesta este subiectul unei intalniri finale. Trebuie inteles faptul ca acum este singurul moment in care stabilim plafonul. Ulterior acesta nu va mai fi ajustat decat in minus, din cauza… impactului bugetar, cum am explicat mai sus.
Art. 1
(1) Funcționarii publici cu statut special în activitate beneficiază, la recomandarea medicului oftalmolog, de lentile necesare corecției vizuale a căror contravaloare se decontează din bugetul angajatorului, în limita unui plafon valoric.
(2) Decontarea în cazul preschimbării lentilelor necesare corecției vizuale se face numai la modificarea diagnosticului inițial.
Art. 2
(1) Plafonul valoric se stabileşte în euro, iar decontarea se face în lei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din ziua emiterii facturii.
(2) Limita maxima a plafonului valoric este de 300 euro și se stabileste după cum urmează:
- Plafon maxim de 150 Euro, pentru afecţiuni oftalmologice cu vicii de refracţie şi tulburări de acomodare ce necesită corecţie cu lentile cu dioptrii de pana la 4 inclusiv;
- Plafon maxim de 300 Euro, pentru afecţiuni oftalmologice cu vicii de refracţie şi tulburări de acomodare ce necesită corecţie cu lentile cu dioptrii mai mari de 4 sau cele care necesita lentile progresive.
(3) În situaţia în care valoarea facturii este mai mica decat plafonul stabilit se deconteaza valoarea facturii, iar în situatia în care valoarea facturii este mai mare decat plafonul stabilit se deconteaza valoarea acestuia.
4 COMMENTS
Comments are closed.
Gigi,
Se asteapta ordinul care reglementeaza plafonul decontului. Se pare ca exista un nene pe la MJ care pune piedici acestui ordin , in sensul ca dansul doreste un studiu de piata. Sindicatul a reactionat si se asteapta feed-back-ul MJ in aceasta chestiune.
Mi-am facut ochelari la data de 30.10.2014 insa pana acum nu mi s-au decontat,justificandu-mi ca momentan nu exista baza legala . Ce este de facut?
Este vorba despre definirea „activitatii directe” nu de o rescriere a ordinului.
Referitor la TBC cred ca nici de data aceasta nu se va intelege ce inseamna activitate directă. Vor fi iar interpretari. Parerea mea este ca ar trebui sa se spuna, clar, timpul efectiv lucrat pe sectia unde este cazat bolnavul ca sa inteleaga toata lumea si sa nu se mai monitorizeze cat stai in salon, in conditiile in care tu esti expus riscului pe intreaga perioada a serviciului.