www.snlp.ro Web analytics

Graficul de pregatire 2018. Propunere SNLP – deplasarea si pontarea la convocari

ANP a transmis ultima varianta a Graficului de pregatire pentru anul 2018. Il punem la dispozitia tuturor, cu mentiunea ca mai pot fi operate modificari. SNLP a transmis o propunere care vizeaza reconfigurarea activitatilor de formare sau pontarea respectiv plata (cu toate drepturile corespunzatoare) a duratei deplasarii la locatiile convocarilor.

 


Catre
Directorul general al ANP,  comisar sef de penitenciare Marian DOBRICA

Propunere SNLP

Referitor: Graficul de pregătire pe anul 2018
 

Referitor la perioadele si locatiile convocarilor inaintam urmatoarea propunere care vizeaza reglarea unei probleme ridicate de multi dintre salariati si care pune in dificultate factorii care raspund de planificarea/pontarea activitatii/muncii prestate.

In prezent, convocarile pe linia pregatirii personalului, incep de regula cu ziua de luni a saptamanii, care reprezinta prima zi a activitatii de formare. Avand in vedere locatia convocarii, pentru a se asigura prezenta luni dimineata, deplasarea se realizeaza in cursul zilei de duminica cu cazarea incepand de duminica.

Prin urmare delegatiile de serviciu trebuie facute incepand cu ziua de duminica intrucat deplasarea spre locatia convocarii face parte din misiunea respectiva. Acest aspect genereaza anumite sarcini pe linia pontarii, compensarii si platii muncii. In mod normal, deplasarea catre locatia convocarii, este parte din misiune reprezentand o activitate dispusa, care trebuie pontata.

Pontarea unei activitati in cursul zilei de duminica are un impact important asupra totalului muncii prestate, a volumului muncii suplimentare si totodata impact bugetar fiind necesara, conform legislatiei, plata majorarii de 75% pentru activitati prestate sambata sau duminica.

Unele unitati ponteaza activitatile (deplasarea) prestate duminica, acordand toate drepturile salariale corespunzatoare si calculand orele respective (in functie de durata deplasarii), prin adunare la totalul muncii prestate in luna respectiva, in timp ce alte unitati procedeaza in modalitati diferite.

Prin urmare, pentru un mod unitar de lucru si pentru a simplifica sarcina pontatorilor dar si a unitatilor in general, in acest plan, eliminand si riscul de erori in calculul drepturilor salariale, propunerea SNLP este de setare a primei zile a comnvocarii ca fiind ziua de marti a saptamanii, rezervandu-se ziua de luni pentru deplasari. Delegatiile de serviciu vor fi intocmite incepand cu ziua/ora la care se pleaca in deplasare si se vor termina cu ziua/ora intoarcerii care ar fi optim sa fie vineri.

Un format ideal al activitatilor de formare care presupun convocare in alte locatii este:
  • luni – deplasarea de la domiciliu spre locatie si prima zi de cazare
  • marti – prima zi de activitate
  • miercuri – a doua zi de activitate
  • joi – ultima zi de activitate
  • vineri – plecarea de la locatie spre domiciliu

Astfel, pontarea activitatilor de formare ar fi mult simplificata, fara afectarea repausului saptamanal al salariatilor si de asemenea, fara complicatii in planul compensarii muncii prestate in zile de sambata si duminica care au un regim special.

In cazul in care se opteaza totusi pentru o durata a convocarilor care sa includa zile de sambata/duminica (deplasare sau activitate), atunci unitatile subordonate trebuie instructate corespunzator privind regulile de pontare, compensare si plata a orelor respective, care reprezinta activitati dispuse si prestate in zilele de sambata/duminica.

Cu deosebita consideratie

Stefan Teoroc – Presedinte SNLP

1 COMMENTS

  1. Personal gasesc o problema si faptul ca la misiunile care dureaza mai multe zile se ponteaza strict 8 ore zilnic de luni pana vineri si plus minus orele pentru drum, ar trebui ca pentru aceste zile in care suntem departe de casa si de familie fie sa se dea un spor in plus de 75%-50% sau orele diferenta intre cele 8 ore de lucru si cele 24 de ore ale zilei in care esti tot „in misiune” sa se plateasca cu un fel de tarif diferit, ceva gen tarifului „in regie” practicat la CFR pentru mecanicii de locomotiva care merg cu trenul de la Bucuresti la Brasov 4 ore de exxemplu, acolo au o pauza de 4 ore si revin cu alt tren la Bucuresti, cele 4 ore de pauza sunt platite cu un tarif mai mic dar el este considerat intr-o maniera mai simplificata tot in serviciu?!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)