De data asta – mai mult decat un zvon. Atentie la pensii!
Parca gandita sa rabufneasca exact sambata pe 29 iulie cand luni este fix ultima zi din luna, apare brusc, cu un contur destul de clar, stirea ca in sedinta urmatoare a Guvernului Romaniei (marti 01.08.2017) se va adopta o ordonanta de urgenta prin care se modifica pensiile militare de stat. Nu ca ar fi o noutate, insa aproape ne obisnuisem sa tratam aceasta perspectiva ca zvon, anesteziati si de mesajele publice asumate de premierul Tudose sau de ministrul apararii nationale.
Din culise (atat cat probabil s-a permis) au rasuflat cateva detalii pe care nu le putem confirma. Acestea sunt chiar la nivel de zvon, dar avand in vedere gravitatea situatiei, ne calcam pe principii si punem la dispozitie tot ce am putut afla.
In prezent, conform Legii nr 223/2015, baza de calcul pentru pensia de serviciu o constituie salariul lunar brut fara cateva elemente (norme de hrana si echipare, compensatii, diurne, anumite indemnizatii, deconturi). Pe scurt, pensia de serviciu este in cuantum de 65% din baza de calcul, cu posibilitatea, in functie de vechime, de a depasi acest procent dar nu mai mult de 85% din aceeasi baza (plafonare introdusa prin OUG 57/2015).
Procentul final este determinat de Legea nr. 80/1995 in baza careia la cei maxim 85% prevazuti de Legea nr. 223/2015, se mai adauga 10, 15 sau 20% din pensie, in functie de „Semnul onorific”, rezultand un total maximal de 102%.
Legea nr. 80/1995,
Art. 11
Pensionarii militari decoraţi cu ordinul „Semnul Onorific” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
Nu intram prea mult in filozofia dreptului la o pensie decenta menita sa compenseze riscurile ocupatiei, obligatiile specifice, restrictiile si interdictiile avute pe timpul carierei. Poate fi considerat un efort bugetar dar nu trebuie vazut ca o presiune pe bugetul de pensii intrucat pensiile militare nu sunt platite din acel buget (referitor la contributivitate).
In interventia sa recenta, pe acest subiect, premierul a cerut o formula prin care militarii sa nu mai plece din sistem tocmai atunci cand pot oferi plus-valoare (in viziunea domniei sale probabil ca putem supraveghea eficient detinuti si la 65 de ani) iar ministrul apararii nationale a balmajit ceva cum ca prin „formula” care se va pune la dispozitia premierului, nu se vor afecta pensiile in plata dar nici nu se va mai depasi 100% din baza de calcul. A fost primul semn clar ca „se lucreaza”. A uitat sa spuna ca nici nu se va mai ajunge la 100%… Insa nici nu a spus ca se va mai ajunge. Doar ca „nu se va mai depasi”. Cuvinte atent cantarite!
Prin ordonanta care se aude ca o vor tranti marti, intelegem ca se umbla din nou la baza de calcul plafonata deja de Dacian Julien Ciolos. Cea mai plauzibila versiune este ca plafonul de 85% devine maximal, inclusiv cu „Semnul onorific” luat in calcul. La o pensie de agent (din sistemul nostru) cu vechime maxima, asta ar insemna o diminuare de aproape 1000 de lei. Si gata, prin asta se gasesc bani pentru salariile din sanatate care trebuie sa sara de 3000 de Euro in martie 2018!
La acest moment inca nu este vizibil niciun proiect si nu s-a produs nicio consultare sau transparentizare, conform legii. Nu stim nici ce treaba are parlamentul cu acest posibil OUG decat daca nu cumva vor sa o si aprobe brutal prin lege tot cu eludarea tuturor normelor in vigoare. Referitor la parlament, se spune ca a fost convocat miercuri exact pentru acest subiect.
Evident nu-si inchipuie nimeni ca un proces normal de transparenta ar putea duce la intelegeri cu cei vizati, in special cu sindicatele, privind scaderea bazei de calcul sau in general diminuarea in orice forma a unor drepturi actuale. Asta explica ermetizarea dar totul trebuie sa aiba o limita, altfel suntem in zona ordonantei de urgenta „Nocturna 13” care a scos in strada sute de mii de oameni.
Pana in prezent nu am abuzat de mesaje pe aceasta linie intrucat cadrul era incert, insa deja apar detalii concrete privind grupul de lucru care ar fi elaborat deja proiectul. MJ merge pe burta desi e implicat in proiect (un secretar de stat MJ participa la grupul de lucru care a elaborat proiectul pagubos in persoana Marianei Moț). Asta se explica probabil prin directivele clare primite, privind secretizarea totala pana cand se va decide sa rasufle atat cat trebuie. Ca doar nu credeti ca s-a aflat brusc acum, pentru ca „s-a scapat vreun ministru”?
Nu dam cu panica, insa in mod cert suntem in fata unei rascruci iar situatia a depasit faza de zvon. Luni este ultima zi din luna si probabil ziua in care secretariatele din unitati vor depasi toate recordurile in inregistrarea de cereri de pensionare. Strategia noului guvern pare sa fie bine gandita: blocam posturi, diminuam pensii si apoi… reducem bugetul (vom vorbi si despre asta)! Dar in schimb, visam la salarii de 2000 de euro… Semne bune, clar!
18 COMMENTS
Comments are closed.
[quote name=”Ștefan Teoroc”]nu! a fost o incercare tamponata[/quote]
multumesc!Doamne ajuta!
nu! a fost o incercare tamponata
D-le presedinte,se vor sista platile ptr.zilele lucrate sambata-duminica???Asa circula un zvon! :-*
In 2016 cel mai mare grup de pensionari din unitatea noastra, aproape 50% din totalul celor pensionati in acest an s-au pensionat ce 1 iulie, cred ca astazi este coada la biroul de resurse umane pentru valul 2017 de pensinari…
[quote name=”Marius”]Esti binevenit printre cei de la administrativ sa ne demonstrezi si noua ceea ce stii!Te opreste cineva?[/quote]
Poate doar nepotismul si jmecheria ieftina parcticata in administrativ il opresc pe coleg.
[quote name=”Johnny”]Cine are domne ore suplimentare și concediu restant?
Cine este supus in timpul serviciului și în timpul liber riscului de a fi ultragiat?
Agentul din operativ.
Eu ca și agent in operativ nu am sa ies in strada ,desi sunt un aprig susținător a mișcării sindicale din penitenciare, ptr. Lucrătorul de la casierie, resurse, logistica…etc,..că acesta sa se pensioneze la 47 de ani.
Fiecare să se pensioneze in funcție de uzură și riscuri[/quote]
Candva operativul era la grupa 1 de munca si administrativul la grupa a 2-a.Acum……de-a valma.
Se anuntza angajari masive la MAI .din cei 10000 , 2500 vor fi din rezervisti. Punct…La puscarii se dau concursuri si se cade la psihologice in draci. Pai doar nebunii mai vin la puscarie azi..)).Tinerii de valoare se uita spre west.. Asa ca puneti mana onor ANP si cautati rezervistii , care mai vor , ca sunteti din nou de caruta.
Din ce a afirmat aseară MMuncii laTV nu se va modifica vârstă de pensionare nici modul de calcul al pensiilor ci vorbea de actualizarea pensiilor aflate în plata.Daca numai despre asta ar fi vorba in OUG de miercuri este chiar foarte corect.Nu este normal că unul aflat în pensie sa beneficieze de aceleași măriri că unul care lucrează.Oricum să vedem ce va fi până la urmă.
Atentie!!!Olguta a anuntat la tv ca pana la 15.09 mai curge apa calda la robinet!!!
Esti binevenit printre cei de la administrativ sa ne demonstrezi si noua ceea ce stii!Te opreste cineva?
Fraților maine fuga la cadre cine se încadrează , nu mai stați pe gânduri .
Numai inteleg nimic, in prima faza toti factorii de respundere afirma cum ca, in lunile august, sept, se vor intalnii sa discute amendamentele unui eventual proiect de lege privind o noua lege a pensionarii, pe care o vor cu 1 octombrie si acum sa aud ca se vor intalnii pe 1 si 2 (noaptea) sa aduca schimbari majore la actualul lege.
Intr-adevar trebuie sa fim o tara de banditi si de hoti daca lucram in acest stil.
Cine are domne ore suplimentare și concediu restant?
Cine este supus in timpul serviciului și în timpul liber riscului de a fi ultragiat?
Agentul din operativ.
Eu ca și agent in operativ nu am sa ies in strada ,desi sunt un aprig susținător a mișcării sindicale din penitenciare, ptr. Lucrătorul de la casierie, resurse, logistica…etc,..că acesta sa se pensioneze la 47 de ani.
Fiecare să se pensioneze in funcție de uzură și riscuri
personal cred ca asta se numeste DISCRIMINARE. SI NU CRED SUNT SIGUR. DE CE NOI CEI CARE MAI AVEM 1 AN SAU 2 SAU 3 PANA LA PENSIE, SA NU BENEFICIEM DE ACELEASI DREPTURI DE PENSIE PRECUM COLEGII NOSTRII?
DACA MA GANDESC BINE LEGEA ASTA AU PROMOVAT-O TOT EI PRIN MIN OPREA. ACUM NU MAI ESTE BUNA?
SI NOI CE FACEM? STAM SI PLANGEM IN PUMNI EVENTUAL MAI INJURAM PRINTRE DINTI PE LA COLTURI PRIN UNITATI.
EI SE JOACA CU DREPTURILE NOASTRE SI NOI TACEM CA PROSTII, EXECUTAM ORDINE PESTE ORDINE, LUCRAM DUPA 1 FISA A POST DAR FACEM TREABA A 3-4 FISE DE POST. ULTRAGIATI ZILNIC SI ASTA ESTE CEL MAI FERICIT CAZ. SUNT CURIOS CE PARERE AU COLEGII DIN POLITIE CARE RECENT AU INGROPAT UN COLEG CAZUT LA DATORIE. SUNT CURIOS CE LE VA SPUNE MINISTRA CARE A PARTICIPAT LA INMORMANTARE.
OAMENII ASTIA SUNT TEMBELI? ACUM DUPA CATEVA ZILE DUPA CE A CAZUT LA DATORIE UN COLEG DE-AL NOSTRU SA VII SI SA AFIRMI CA TREBUIE SA MUNCESTI MAI MULTI ANI SI CA PENSIA TA ESTE PREA MARE ESTE LIPSA TOTALA DE RESPECT PENTRU FAMILIA OCUPATIONALA APARARE SI …
POATE TERMENUL CEL MAI CORECT AR FI BATAIE DE JOC. ASTA MERITAM DACA TACEM.
DAR MA GANDEAM CE AR FI DACA LA FEL AM PROCEDA SI NOI? SI NU SA NE LIMITAM DOAR LA ORE SUPLIMENTARE, CI SA NU FACEM DECAT CE SCRIE STRICT IN FISA POSTULUI, FARA ALTE SARCINI SUPLIMENTARE, SA NU NE MAI PREZENTAM LA ALARME DE EXERCITIU PT CA ORICUM NU SUNT PONTATE, PICHETARI ALE MJ, MM, MF, GUVERN ETC
DAR PT TOATEA ACESTE LUCRURI AVEM NEVOIE DE SUSTINERE SINDICALA MAXIMA, (editat)
Domnilor lideri de sindicat,poate va treziti si dumneavoastra si va invatati minte ca fum fara foc nu iese. Daca guvernul joaca marsav si minte poporul cu televizorul in frunte cu prim-ministrul si ministrul apararii nationale ca nu modifica legea pensiilor militare si in realitate vor sa ne ,,faca”,punandu-ne in fata faptului implinit,trebuia ca toti liderii de sindicat din acest sistem sa o,,coaceti” de o greva preventiva in masa, iar luni asa vreo 15000 de salariati din sistemul de aparare sa le facem o strigatura pe la guvern,mapn,mai,mj ca sa inteleaga ca nu numai sistemul de sanatate e important si prioritar pt. tara asta. Nu sa stam si sa asteptam sa mai moara vreun coleg in teatrele de operatii, pe strada in patrule,sa fim atacati pe strada de tot felul de infractori sau sa ne fie pusa in pericol viata in penitenciarele din toata tara. Sunteti prea pasivi si astia fac ce vor ei.Aratati-le ca nu numai sanatatea e importanta, ci si siguranta noastra a tuturora.Degeaba esti sanatos si te ataca infractorii si iti dau in cap pe strada.Cine a a mai vazut sa dai salarii doar la unii de 3000 de euro fara sporuri,fara garzi,fara impozit pe salariu si sa ii executi pe ceilalti in detrimentul celor din sanatate si noi sa asistam pasivi sa ne execute in continuare cand e strigatoare la cer, bataia de joc.Nu mai stati pe ganduri si reactionati inaintea lor.Zbarnaiti telefoanele liderilor,intalniti-va si luati masuri urgente,altfel luni vor fi asaltate toate birourile resurselor umane si cei care vor suferii din greu vor fi colegii care raman si nu vor mai putea rezista fizic si psihic la volumul imens de munca,suplinirea celor care au plecat si vor pleca,iar sutele de ore suplimentare se vor tripla!!!!
Poate sa dea la sanatate cat vor, tot va trebui sa platiti in plusla spitale…..
Sa dea la sanatate ca te lasa sa mori pe holul spitalului daca nu bagi mana in buzunar sa mai dea si la invatamant ca stau 6 luni in co pe an iar cand trebuie sa vina la lucru mai lipsesc ai atunci !!!
Mergem peste ei mama lor de hoti, penitenciare modulare nu au vrut sa faca, au dat legii sa scoata fratii lor corupti !!!