Salariul de merit pentru penitenciare – inca in dezbatere
Marti 12.07.2016, incepand cu ora 12,00, la sediul MJ a avut loc intalnirea convenita in cadrul Comisiei mixte din 15 iunie 2016. La data Comisiei dezbaterile pe problema salariului de merit au fost suficient de complexe cat sa garanteze lipsa unei solutii clare. Astfel am stabilit ca sindicatele isi vor pune argumentele la dispozitie in scris iar ulterior ne vom reintalni strict pe temele inaintate prin adresa.
Astfel incat am lucrat la un material cat mai bine argumentat si l-am transmis MJ/ANP. La intalnirea de ieri, MJ a admis ca materialul este foarte bine facut, iar argumentele invocate sunt corecte si se sustin, insa mai trebuie luata o decizie. In cadrul intalnirii de marti, au fost reluate o parte dintre argumente si invocate unele noi, care intaresc interpretarea propusa de sindicate (le vom face cunoscute in scurt timp in cadrul unui nou demers SNLP).
Desi nu avem inca o conlcuzie clara, putem spune ca a fost probabil cea mai putin tensionata sedinta din cate s-au derulat sub astfel de auspicii. Atitudinea tuturor celor prezenti (secretar de stat, DG ANP, sefi de directii etc) a fost una pozitiva fara contraargumente dure la tot ceea ce am expus noi.
Coordonatorul comisiei, dl secretar de stat Motiu a reiterat opinia personala pe care a exprimat-o si in sedinta din 15 iunie si conform careia, nu exista impedimente pentru plata incepand cu luna august a salariului de merit (suma compensatori) in sistemul penitenciar. Insa se precizeaza ca decizia finala apartine ministrului care urmeaza sa se pronunte in zilele urmatoare.
In vederea deciziei, ministrul va avea la dispozitie un material comun al directiilor de specialitate din MJ, iar ceea ce ne tempereaza asteptarile este informatia ca intre directiile MJ exista diferente de opinii. Deducem ca o parte sunt totusi in favoarea acordarii. Vedem cum va cantari Ralua Pruna.
S-a transmis si in sedinta ca ne dorim o vara linistita cu drepturi acordate conform legii si nu presarata de proteste si tensiuni. Mesajul MJ se mentine insa incert desi aparent cu sanse de a se asuma un raspuns pozitiv. Ramanem pe pozitii si ne pregatim pentru oricare dintre variante.
14 COMMENTS
Comments are closed.
[quote name=”ZDGXFJ”]D_na pruna nu sa copt[/quote]
din cauza unora ca tine se spune despre politisti ca sunt prosti, ce sa faci, militieni de moda veche…
respect domnule Teoroc. Multa sanatate pentru a va indeplini scopul(lupta cu balaurii).
[quote name=”thor”][quote name=”Razvan”]Despre voucherele de vacanta ce se mai aude domnule Teoroc?[/quote]
Noi nu primim vouchere. Noi avem prevazut prin statut prima de concediu care e suspendata. Doar pe instanta se poate face ceva.[/quote]
Cat timp este suspendata ? pe viata ,toate acestea sunt abuzuri nesanctionate de noi si suntem in situatia de azi in mare parte datorita noua,asteptam sa gandeasca altii pentru noi .
[quote name=”Razvan”]Despre voucherele de vacanta ce se mai aude domnule Teoroc?[/quote]
Noi nu primim vouchere. Noi avem prevazut prin statut prima de concediu care e suspendata. Doar pe instanta se poate face ceva.
[quote name=”ZDGXFJ”]D_na pruna nu sa copt[/quote]
Ma bucur ca nu puneți comentariul meu, aveți în schimb grija sa fie postate comentariile acestor (editat)
Sunteți (editat) la fel cum este sistemul nostru
Despre voucherele de vacanta ce se mai aude domnule Teoroc?
Daniel – de dimineata numai asta facem / pe langa atitudinea deja luata si preluata de toate fluxurile si de multe televiziuni, azi au fost interviuri sau reportaje la Radio RFI (in direct), Adevarul, Jurnalul National, Prima TV si diseara in platou la Digi24 (cu Cosmin Prelipceanu). Facem tot ce tine de noi pentru a spala onoarea salariatilor descrisi ca tortionari de doua posturi de televiziune.
D_na pruna nu sa copt
Domnule Teoroc, si acum, la ora asta, se instiga la revolte la TV. Luati atitudine acum pana situatia nu va degenera mai rau.
s-a discutat mult si despre sporul de studii / aici exista ceva mai multe reticente insa vom primi un raspuns motivat si pe asta
despre sporul de studii ? tb ambele discutate marti parca .
Daca este sa asteptam ca ministra sa aiba ultimul cuvint in acordarea salariului de merit acest lucru nu cred ca se va intimpla.Sar putea sa fim acuzati ca din cauza noastra sint proteste in penitenciare.La cit sintem de iubiti de ministra nu o sa fie de acord cu acordarea acestor bani.
Cine stie, poate si mai spala din pacate
Iar suntem la mana doamnei pruna..Din păcate nu avem ministru..