Nostalgia sanctionarii directe
Despre eficienta mai mult decat discutabila a sanctionarii directe am mai vorbit. Dincolo de nostalgii sau tendinte, legislatia aplicabila nu permite sanctionarea directa. Este obligatorie cercetarea disciplinara de catre o comisie din care fac parte si sindicatele, insa aceasta procedura provoaca deseori alergie managerilor.
Lehamitea de a mai astepta cercetarile comisiei care de multe ori ii scoate nevinovati pe salariatii cu privire la activitatea carora s-au depus sesizari, ii impinge pe directori sa aplice direct sanctiuni care nu exista cum ar fi atentionarea sau avertismentul.
Faptul ca pe o nota-raport se trece cu pixul in coltul din dreapta „se atentioneaza”, nu poate fi de natura a deranja prea tare, insa clasarea acestor cvasipedepse in dosarul de personal este o practica care trebuie sa inceteze si acest lucru a fost solicitat in repetate randuri de sindicate. Din punct de vedere al valorii juridice, un avertisment este cam acelasi lucru cu a-l pune pe subordonat sa faca 10 flotari.
In cele din urma ANP a transmis in unitati o adresa prin care impune eliminarea din dosarele de penitenciar a sanctiunilor surogat.
Document atasat
5 COMMENTS
Comments are closed.
Le ţin comuniştii, dinozaurii prin sertare sau fişete că doar-doar le vor mai folosi vreodată împotriva subordonaţilor. Nişte frustraţi ai regimului de mult apus, noi să fim sănătoşi.
Se acorda aceste atentionari fara sa se intereseze nimeni daca esti vinovat sau nu,sau daca ai un motiv legal,cand lasi la latitudinea directorilor acestia devin despotici,daca mergi in instanta mai mult ca sigur trimit la dosar si atentionarile,parca vad juristul spunand domnule presedinte a mai fost atentionat in repetate randuri etc. 😡
De ce să claseze niște hârtii fără valoare juridică, să le păstreze, pentru ce?
Ar fi mai bine să le folosească în scop igienic!
Sanctiunea directa ,asta isi doresc toti comunistii.
Cei care au si mustrare si atentionare ,fac si genuflexiuni sau se dubleaza numarul de flotari??? 😕
Si ce inseamna ‘clasate corespunzator’?Adica se introduc in alt dosar,se distrug sau le primeste fiecare acasa sa le inrameze ???