www.snlp.ro Web analytics

Intalnirea grupului de lucru privind salarizarea unitara a personalului din sistemul bugetar

Astazi de la ora 12 a avut loc o noua sedinta a grupului de lucru privind salarizarea personalului bugetar. Au participat reprezentantii celor 5 confederatii sindicale si ai urmatoarelor ministere: Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Apararii Nationale , Finantelor Publice, Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Transporturilor si Infrastructurii, Afacerilor Externe, Afacerilor Externe, Administratiei si Internelor.

Dl. Secretar de Stat de la Ministerul Muncii – Valentin Mocanu a inceput sedinta cu cateva precizari privind ultima sedinta de guvern, care a avut ca tema principiile ce vor fi avute in vedere la elaborarea proiectul legii unitare de salarizare si faptul ca in aceasta lege trebuiesc cuprinsi toti bugetarii.

La intrebarea pusa de colegul nostru Emil Marian, cum trebuie interpretata declaratia ministrului Pogea pivindu-i pe cei 500.000 de angajati din societatile comerciale unde statul este actionar si care nu fac obiectul legii unitare, raspunsul a fost ca acestora li se aplica prevederile din Codul Muncii, au contracte individuale incheiate de curand pe 4 ani si ar urma un val de procese ce ar fi sigur pierdute. La insistentele noastre ca totusi trebuie gasita o formula de reglementare si pt. acest sector care este salarizat din fonduri publice si ca acolo exista salarii foarte mari de ordinul miilor de euro, sa precizat ca avem dreptate, dar trebuie avut in vedere un alt act normativ.

Secretarul de Stat de la MJLC dl. Ojoc a cerut asa cum s-a convenit in guvern, sa fie invitati la urmatoarea intalnire si reprezentantii CSM, avand in vedere ca salarizarea magistratilor este atributul acestora nu al MJLC si de asemenea ca, Ministerul Muncii sa prezinte modele de salarizare in Uniunea Europeana pt. a fi folosite ca documente de studiu. A mai precizat ca nu poate propune functii similare din cadrul MJLC, acest lucru urmand sa fie facut de catre CSM.

La intalnirea de azi a fost prezent pt. prima data si un Secretarul de Stat din M Educatiei, care foarte vehement in apararea corpului profesoral, a cerut sa fie reluate discutiile privind echivalarile propuse, explicand ca este jignitor sa fie echivalat profesorul cu plutonierul si conferentiarul cu capitanul.

Afirmatiile facute de acesta au creat o situatie tensionata in cadrul grupului de lucru, eu solicitand ca ministerele sa delege in acest grup de lucru persoane corect informate, sa existe continuitate si seiozitate in cadrul acestor sedinte din partea reprezentantilor ministerelor daca se doreste cu adevarat finalizarea acestui proiect de lege.

Dl. Mocanu a apreciat ca este corecta pozitia noastra si s-a convenit intocmirea unei note prin care toti participantii (conform listei de prezenta), sa se angajeze in continuarea activitatii in cadrul grupului de lucru.

Pentru urmatoarea sedinta care va avea loc miercuri 29.04.2009 ora 12, sa cerut ca toate ministerele sa transmita organigramele functiilor (mai putin cele care au secret de serviciu), iar cele care nu au facut propuneri pentru stabilirea pozitiilor similare sa le transmita in timp util. Deasemenea sa hotarat ca, dupa fiecare intalnire sa se consemneze ce s-a convenit si sa se stabileasca tema de dezbatere pt. sedinta urmatoare.

Atasez si nota de sedinta transmisa de MMFPS.

 

Mihaela Neacsu
Vicepresedinte SNLP, Publisind

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)