Cum ar trebui ierarhizate functiile in sectorul bugetar?
In ciuda deselor discutii purtate pana acum, actorii implicati in elaborarea legii unice de salarizare nu au reusit sa ajunga la o intelegere in privinta ierarhizarii functiilor.
Ministerele amana prezentarea nomenclatoarelor de functii
Discutiile cu partenerii sociali treneaza. La ultima intalnire care a avut loc vineri, 24 aprilie, toate ministerele ar fi trebuit sa puna la dispozitie note privind nomenclatoarele de functii si pe baza acestora sa fie realizate cateva variante de echivalari. Doar patru ministere s-au conformat: Ministerul Sanatatii, Ministerul Invatamantului, Ministerul Finantelor si Ministerul Culturii. Data fiind saracia de nomenclatoare, nu a putut fi facuta nicio propunere de echivalare de functie.
Termenul de 30 de iunie dat de Guvern pentru elaborarea proiectului de lege privind salarizarea unica este nerealist in conditiile in care ministerele amana transmiterea unor note privind nomenclatoarele de functii.
Potrivit secretarului de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, ierarhizarea functiilor va fi stabilita in functie de aceste nomenclatoare. Abia dupa aceea, vor fi analizate grilele de salarizare.
Totusi, un pas inainte a fost facut. La discutie au participat si reprezentantii ministerelor care pana acum au respins ideea unei salarizari unice. Pana sa fie aprobate de Guvern principiile legii unice a salarizarii, Ministerele Justitiei, Internelor, Apararii si Externelor au evitat sa coopereze, solicitând mentinerea grilelor proprii de salarizare. Opunerea acestor ministere in privinta adoptarii unei astfel de legi are ca explicatie faptul ca sunt institutii in care exista salarii foarte mari. De aceea, evita sa faca public nomenclatorul functiilor.
Adoptarea in Guvern a pricipiilor, a determinat aceste ministere sa participe la discutii. Dar acest lucru nu inseamna ca nu pot veni cu alte pretentii.
Ministerul Justitiei nu vrea sa participe la negocieri fara CSM
„Cei de la Justitie au hotarat sa participe la urmatoarele sedinte doar daca vin si cei de la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a discuta despre functiile de magistrati. Au spus ca fara CSM nu pot discuta despre nicio functie. S-a mai cerut ca la urmatoarea sedinta care va avea loc pe 29 aprilie, sa participe si Camera Deputatilor si Senatul”, a declarat pentru HotNews.ro, Mihaela Neacsu, reprezentant al confederatiei BNS. Potrivit acesteia, Ministerul Afacerilor Externe vrea ca pana la urmatoarea intalnire sa gaseasca legi asemanatoare care se aplica si in alte state ale Uniunii Europene.
„Astazi (n.n. 24 aprilie) nu s-a putut face nicio echivalare. S-a discutat iar despre gradul de plutonier si s-au adus explicatii precum ca este o functie care corespunde studiilor superioare”, a precizat Mihaela Neacsu.
Propunerea de echivalare a functiei de plutonier cu cea de profesor cu gradul I de liceu a starnit nemultumirea sindicatelor din invatamant. „Aceasta propunere de echivalare reprezinta o lipsa de respect”, a declarat pentru HotNews.ro, Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Invatamant „Spiru Haret”.
Pana acum au fost facute doar cateva propuneri de echivalari. Pentru urmatoarea discutie, s-a propus discutarea echivalarii unor functii inalte, precum cele de judecator si demnitar.
Propuneri de echivalari
Postul de profesor cu gradul I de liceu si o vechime in munca de 6-10 ani ar fi echivalenta cu cel de sublocotenent, plutonier adjutant principal cu studii superioare si maistru militar principal, precum si cu cel de expert vamal principal, muzeograf gradul II, preot de parohie, farmacist, fiziokinetoterapeut, expert principal, consilier juridic principal, auditor principal.
Functia de medic primar de clinica ar urma sa fie echivalata ca salarizare cu cea de conferentiar universitar, capitan, consilier superior in minister, artist liric de opera.
Functia de referent superior in minister ar urma sa fie echivalata cu cea de secretar de scoala, pedagog, soldat si gradat voluntar, statistician medical, laborant.
Negocierile purtate pana acum arata ca exista cateva variante in privinta aplicarii sistemului unic de salarizare.
- Legea sa se aplice pentru toti bugetarii, indiferent de nivelul actual al salariilor.
- Legea sa se aplice in sectorul bugetar, exceptie facand Justitia, Apararea si Externele.
- Legea sa nu echivaleze functii precum cea de plutonier cu cea de profesor.
Claudia PIRVOIU – Hotnews.ro