Guvernul a aruncat piatra: Profesori contra plutonieri?
Lege unica de salarizare, lege de salarizare unica sau sistem unitar de salarizare? Cine mai stie?
Criza scuza tot, iar FMI-ul impinge de la spate scurtand termenele. Capcana a fost pregatita, iar diferitele categorii profesionale au alunecat cu usurinta in ea si au inceput un „razboi al breslelor” incercand sa demonstreze ca obiectul de activitate al fiecaruia este mai important si functiile din domeniul lor trebuie plasate deasupra altora.
Profesori contra plutonieri, medici contra functionari. Marile confederatii nu se implica in aceste divergente deoarece au in componenta sindicate din toate sectoarele de activitate. Lupta s-a transmutat la nivelul federatiilor sindicale precum si intre ministere. Greu de armonizat toate interesele in lipsa unor criterii clare. Si nu mai este timp pentru acestea.
Rezistenta celor cateva ministere care nu au cooperat pana in prezent, nefiind de acord cu echivalari de functii, va fi in scurt timp infranta. Apararea a cedat prima si si-a facut propunerile. Pana la sedinta urmatoare vor fi facute propuneri si de la Externe. Au ramas Justitia si Internele. Acestia din urma se pare ca vor coopera si ei. La sedinta urmatoare vor participa si reprezentantii CSM care isi vor face propriile propuneri.
Si se pare ca MJLC inseamna doar corpul magistratilor.
Toate categoriile profesionale sunt bine reprezentate de ministere prin secretari de stat sau directori. Penitenciarele sunt reprezentate doar de SNLP si un salariat de executie din ANP. Dar sindicatele nu pot propune functii pentru echivalare. Fac eforturi sa conserve anumite drepturi.
Riscul care ne ameninta este, insa, major.
Fara o reprezentare directa si activa a ANP in grupul de lucru care are ca obiect Legea salarizarii unice a bugetarilor, interesele salariatilor din penitenciare pot fi prejudiciate grav.
SNLP va incerca sa coopteze in acest proces conducerea MJLC si a ANP care ar trebui sa aiba un reprezentant de varf la negocieri. La niciuna dintre sedintele la care a participat secretarul de stat al MJLC desemnat, acesta nu a facut nicio referire la situatia salariatilor din sistemul penitenciar.
Suntem o institutie din structura de siguranta nationala, aparare si ordine publica dar, din pacate, se pare ca nu suntem plasati in ministerul potrivit. Nu este prima oara cand am senzatia asta.
La ultima sedinta au participat si reprezentanti din Ministerul Educatiei care au sarit ca arsi la vederea echivalarii profesorului cu plutonierul. Nu mai conteaza diferenta uriasa dintre programele de lucru si conditiile de munca.
Anumite categorii incearca sa ia prim-planul.
Este un fel de impartire a unui cascaval imaginar, deoarece bugetul este pe butuci.
Putem crede intentiile Ministrului Muncii de a creste salariile mici fara a le scadea pe cele mari dar in vremuri de criza nu vedem posibila materializarea exacta a promisiunii. Acest lucru ne obliga sa ne exprimam scepticismul cu privire la bunele-intentii ale Guvernantilor.
Diferenta dintre cel mai mic salariu si cel mai mare ar trebui sa nu depaseasca raportul de 1:15. Dar in prezent este de 1:70. Cu cat ar trebui sa creasca salariile foarte mici pentru a atinge obiectivul mentionat? Sunt suficienti 3 ani pentru aceasta?