www.snlp.ro Web analytics

Concluzii dupa intalnirea cu premierul

Captura de ecran din 2017.08.10 la 13.53.51

La intalnirea cu prim-ministrul Mihai Tudose a participat si ministrul justitiei fara sa putem povesti ceva relevant in ceea ce-l priveste. Mai rau de atat, intelegem ca intalnirea nu a fost solicitata de Tudorel Toader ci chiar de premier. De altfel accesul s-a realizat atipic, pe intrarea principala, fara control de securitate. Premierul a fost atent si relaxat. Intalnirea a fost pozitiva si cu rezultate bune desi se retine o mica variabila care ne mentine pe noi deocamdata pe pozitie, pregatiti inca de actiune.

La startul intalnirii, am propus domnului prim-ministru o simplificare a listei de revendicari concentrandu-ne in primul rand pe 3 puncte si in functie de timp sa putem atinge si altele: salarii, posturi si statut. S-a mai discutat despre buget si investitii. Pensiile sunt considerate subiect inchis, mesajul a fost foarte ferm! Participantii fiind toti de acord cu propunerea, am atacat prima problema, respectiv majorarea salariilor militarilor si politistilor dar nu si ale noastre, pe care am descris-o mai degraba ca pe o eroare materiala care poate fi corectata fara o alta ordonanta, in caz contrar fiind generata o discriminare.

Se va merge insa pe un nou act normativ iar premierul a spus clar ca este decis sa corecteze, in ceea ce ne priveste, diferenta de tratament fata de politie fara deosebiri nici in ce priveste procentul (deci 10% identic cu politstii) dar cu un singur aspect incert si anume data de la care se va decide majorarea pentru noi. Toti participantii de pe partea sindicala am insistat cu acordarea majorarii incepand cu luna octombrie pentru a preintampina o noua inechitate dar si alte tensiuni sociale.

Prim-ministrul Mihai Tudose a explicat ca exista anumite constrangeri bugetare care ar putea duce la decizia de majorare cu luna ianuarie 2018 suprapus deci pe majorarea de 25% prevazuta deja de legea-cadru, reticentele privind plata din octombrie fiind transmise de Ministerul Finantelor Publice. In orice caz avem certitudinea (nu putem lua decat ca certitudine decizia clar exprimata de prim-ministrul Romaniei) ca majorarea de 10% se va plati urmand sa se decida doar data. In functie de acest ultim aspect in discutie inca, mentinem actiunile sindicale declansate si nu anulam, nici nu amanam mitingul de joi 17.08.2017 urmand sa luam decizia finala la inceputul saptamanii viitoare (chiar daca luni-marti sunt zile libere).

Urmatorul subiect, mai complicat si tehnic, a vizat posturile prevazute pentru sistemul nostru, precum si modalitatile si ritmul in care le putem ocupa pentru o compensa plecarile la pensie. A pretinde ca intr-o intalnire de acest nivel se poate explica in detaliu standardizarea sistemul penitenciar, este absurd. Explicatia a fost scurtata dar am insistat pe faptul ca este prioritara cresterea numarul de posturi prevazute pantru a putea face o reorganizare cat mai eficienta a sistemului, pentru acest demers impactul bugetar fiind zero, intrucat vorbim de posturi prevazute si nu finantate, finantarea fiind o decizie distincta a executivului.

Atat la acest subiect cat si la urmatorul care priveste statutul, ministrul Toader a indemnat… la discutii si analize! Se pare ca este tot ceea ce poate si vrea sa faca. Mai precis, sa tergiverseze cat mai mult si sa asume cat mai putin. De analize suntem satui. Le avem pe toate finalizate. Premierul a transat privitor la posturi dispunand corectarea numarului de posturi in prima faza cu 1000 in plus fata de cat sunt prevazute in prezent, urmand ca ulterior sa crestem anual numarul de posturi prevazute.

In acest sens, ANP are transmisa deja catre MJ o solicitare fundamentata pentru 1000 de posturi in plus, Tudorel Toader neavand decat de inaintat proiectul de hotarare de guvern. Daca nu se va misca repede, va avea parte de actiuni sindicale. Nu mai exista nicio scuza! Se pare ca trebuie sa ne implicam noi in atributul de coordonare a ANP desi apartine ministrului justitiei. In legatura cu concursurile, se merge inainte cu cele in derulare cum deja stim toti dar se va transmite si un memorandum catre guvern pentru deblocarea altor posturi vacante astfel incat sa asiguram o functionare normala a sistemului mai ales in contextul trasat de panica taierii pensiilor militare.   

Ultimul subiect din lista scurta a vizat statutul special. Pentru a nu complica, am explicat ca avem un proiect elaborat timp de patru ani, convenit cu MJ si ANP dar pe care ministrul justitiei in exercitiu nu doreste sa-l sustina sustinand altul mult mai restrans si nefavorabil salariatilor. Bineinteles ca ministrul Toader a dat sa sa plaseze din nou subiectul in viitorul incert sub pretext de analize si discutii care se impun, insa am focusat pe premier si explicat cat de rapid si clar posibil, de ce este atat de important pentru salariati sa aiba o denumire a ocupatiei si sa nu mai fie denumiti gardieni. 

Am legat importanta unui nou statut in primul rand de redenumirea institutiei ca Politie Penitenciara si am dezbatut doar acest aspect aratand ca nu exista alternative de denumire. Premierul Mihai Tudose a inteles perfect problema si a intrebat amuzat daca dupa patru ani de negocieri, avem acum pretentia de la el sa rezolve cazul. Am raspuns simplu, da! Premierul a ras si a perfectat decizia printr-o strangere de mana. De acum oficial Guvernul Romaniei sustine modificarea denumirii noastre. Putem aproape sa spunem ca suntem politisti de penitenciare. Desi, de acum, urmeaza urnirea lui Tudorel Toader spre sustinerea proiectului. 

In final au mai fost purtate discutii despre bugetul ANP si despre perspective privind construirea de noi unitati ca sa evitam carpirea conditiilor existente astfel incat sa putem rula detinutii din penitenciarele care trebuie urgent renovate, in acele unitati noi concepute ca o zona tampon (buffer), pana cand vor fi bani pentru alte constructiii. Ministrul Toader a sustinut ca desi pentru Berceni e gata de emis hotararea pentru studiul de fezabilitate (nu mai conteaza ca nu mai avem timpul fizic pentru studiu!), privitor la Caracal are de la MApN doua avize contradictorii si desi al doilea e pozitiv contine totusi aspecte interpretabile iar el nu semneaza asa ceva. Deci, in planul asta… analize si discutii.

Concluzionam ca a fost o intalnire foarte utila desi remarcam cu tristete ca nu devenim relevanti si de interes decat daca strigam din strada. Asta este soarta acestui domeniu al nostru care suscita atat de putin interes din partea opiniei publice. Pana la urma, din strada sa fie, dar sa fie cu folos!

fragment video – www.gov.ro

Captura de ecran din 2017.08.10 la 13.50.49

 

Dacă ți-a plăcut articolul, ajută-ne să-l distribuim sau apreciază-ne un Like 🙂

29 COMMENTS

  1. Revin si insist asupra menținerii presiuni sindicale asupra autoritatilor ( ANP, MJ,GUVERN). Înțeleg că cei de la poliție au deja sporul ptr asigurarea continuități la domiciliu. Dacă numai prin proteste se poate obține ceva în această țară!!!

  2. trebuie presati pe git ca altfel o sa pierdem .nu trebuie slabiti deloc.sa simta bocancul de penitenciar ca tot ne fac tortionari pe la televiziuni

  3. D-le,sindicatul nu este Dumnezeu,nici deasupra Guvernului,este negociatorul nostru în relațiile cu autoritățile. Încearcă să obțină maxim posibil. Eu cred că s-a străduit și a obținut. Să nu fim absurzi!!!

  4. [quote name=”Alin”]Felicitari dle Presedinte, insa insistam pe marirea din octombrie!!![/quote]
    Suntem sau nu în Sistemul național de apărare?Să fie de la 01 octombrie 2017 și să nu ne lăsăm păcăliți de promisiuni deșarte.

  5. Dl presedinte, ieri si dna Vasilescu sustinea ca singurii care mai beneficiaza de mariri anul asta mai sunt angajatii din penitenciare. Sa intelegem ca primim 10% de la 1 oct 2017???

  6. Domnilor colegi, sa ne mobilizam un pic, sa ne purtam noi de griji, căci grijile noastre nu sunt grijile lor, dacă vedem in ceasul de acum vom rămâne la fel in ochii lor, neimportanți. Sau altfel, “bate fierul cât e cald”. Va mulțumesc!

  7. Nu acceptati amanarea maririi de 10%, maririle din ianuarie 2018 se vor raporta procentual la salariul din decembrie 2017. Deci marirea de 10% trebuie aplicata inainte de decembrie 2017. vor sa ne tapuiasca, nu renuntam la proteste.
    Referitor la orele suplimentare, sa cerem plata acestora, am 340 ore suplimentare si nu vreau timp liber corespunzator. M-am suprasolicitat pentu sistem si nu am ce face acum cu 2 luni de libere, vreau plata orelor. Uzura fizica si psihica nu o pot repara cu 2 luni de libere cand vrea sistemul. Solicitati plata orelor asa cum scrie legislatia.

  8. hei fratilor din penitenciare….va bucurati la 10%?ganditi-va la cate lipsuri avem.eu unul nu am c.o. de 2 ani plus 200 de ore suplimentare.pe anul asta.au angajat bididii dar s-au dus la birouri.noi,operativul suntem aceiasi.cu cine vorbim?

  9. Să nu ne lăsăm păcăliți și să nu uităm cum ne-au tăiat salariile acum câțiva ani.Tot așa…vă dăm trei zile libere, tăiem 25%din salariu, prima de concediu,etc…Deci nu vă lăsați înșelați!

  10. Consider că este gresita abordarea ca suntem ultimii ,,fraieri” din sistemul public de apărare națională. Acceptarea unei amânări ptr mărirea salariului față de celelalte structuri ar fi o mare gafă din partea structurii sindicale. Am mai trecut prin aşa ceva şi până la urmă o să ne trezim şi fără pensii militare şi fără alte drepturi şi o să ne întrebăm cum s-a ajuns aici!

  11. Eu zic ca marirea din ianuarie nu exista- in calculele tuturor finantistilor daca se transfera plata darilor catre stat de la angajator la angajat nu primim nimic in plus– se vorbeste din ce in ce mai mult ca aceasta situatie este oarecum certitudine chiar daca factorii de decizie inca nu recunosc acest lucru—sa speram ca o sa fie mai bine dar calculele arata prost – adica nici o marire pentru anul 2018 an in care sanatatea si educatia primesc suficient=

    Praf in ochi

  12. Felicitari D-le Teoroc!Respect!!! si va sustinem!Fara sindicat eram terminati!Sper sa inteleaga si ceilalti colegi care inca nu cred ca sindicatul in sine este o forta!RESPECT!

  13. [quote name=”Dorel”]Câtă șmecherie exista in oferta PM de mărire cu 10% a salariilor de la 1 Ian 2018 cumulat cu mărirea promisă de 25% tot din ianuarie.O gargara ieftina Nu trebuie cedat sub nici o forma.De la 1 octombrie.ca la politie.Ne crede Premierul prosti.?[/quote]
    Este foarte logică gândirea Primului ministru. Oricum nu vom de 25% pt ca se va amână majorarea de 25 si implicit se va amâna și cea de 10… e foarte bine gândită mișcarea.

  14. [quote name=”E4″][quote name=”Paznic”]Sa intelegem ca la 1 IANUARIE vom primi o marire de 35%?
    Cine rahat poate crede asa ceva?
    Cred ca nici copii astia angajati din strada direct din liceu![/quote]
    25 plus 15 egal 40 în aritmetica mea de acum ceva ani. Zic și eu. Ce zici?[/quote]
    Zic sa fii atent la categoriile ce vor primi marirea, adica militarii sau politistii 10% si personalul civil din structura 15%.
    Si mai zic sa nu te crezi mai destept decat esti ca nu-ti sta bine.
    Cam asta zic pretenas.

  15. aceeasi tactica pe care o aplică supraveghetori detinutilor care vor ceva imediat…[u][b]trag de timp[/b][/u] astfel incat la data de 1 ianuarie 2018 e aproape imposibil ca sistemul nostru sa beneficieze de o marire atat de mare. Nici macar cei angajati din sursa externa, care au totusi putina vechime in sistem, nu inghit asemenea galuste =)))

  16. [quote name=”Paznic”]Sa intelegem ca la 1 IANUARIE vom primi o marire de 35%?
    Cine rahat poate crede asa ceva?
    Cred ca nici copii astia angajati din strada direct din liceu![/quote]
    25 plus 15 egal 40 în aritmetica mea de acum ceva ani. Zic și eu. Ce zici?

  17. Câtă șmecherie exista in oferta PM de mărire cu 10% a salariilor de la 1 Ian 2018 cumulat cu mărirea promisă de 25% tot din ianuarie.O gargara ieftina Nu trebuie cedat sub nici o forma.De la 1 octombrie.ca la politie.Ne crede Premierul prosti.?

  18. Treaba cu 1 ianuarie este diversiune, poate pana atunci uitam.
    Trebuie sa ii primim acum, o data cu politistii, daca nu ii vom primi acum nu ii vom mai primi niciodata.

  19. Fără concesii,D-le Președinte, dacă nu doriți să rămânem cenușăreasa sistemului OPSN! Am obosit să ne cerșim drepturile,ne-au umilit destul,ajunge cu tratamentul discreționar cu care suntem tratați!

  20. Sa intelegem ca la 1 IANUARIE vom primi o marire de 35%?
    Cine rahat poate crede asa ceva?
    Cred ca nici copii astia angajati din strada direct din liceu!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)