www.snlp.ro Web analytics

Castigarea proceselor imposibile. Vouchere si altele

scales of justiceCine sa mai inteleaga ceva in tara asta? Dincolo de faptul ca suntem tributari unui sistem de drept cu origini despotice avand in vedere amprenta autoritara pusa de imparatul Napoleon pe sistemul de drept romano-german, justitia din Romania are o existenta proprie independenta de orice origine, care se poate descrie in cateva cuvinte astfel: “orice sentinta este posibila, indiferent de probatoriu”.

Sistemul de drept romano-german este diferit de cel anglo-saxon (american sau britanic) în sensul că jurisprudența (hotărârile judecătorești) și doctrina (comentariile de specialitate) sunt considerate izvoare indirecte de drept, adică nu au aplicabilitate directă, ci mediată, doar dacă judecătorul apreciază că sunt utile cauzei, pe când legea este considerată izvor direct (sursa Wikipedia).

Dupa 1 ianuarie 2010, instantele de judecata au fost luate cu asalt de procese in revendicarea unor drepturi suprimate. In general suspendarea unui drept printr-o lege care nu se dovedeste neconstitutionala, este greu de atacat in instanta si cu atat mai greu de contracarat printr-o sentinta definitiva. Si totusi jurisprudenta este plina de astfel de sentinte care insa reprezinta doar exceptii de la regula.

Exceptii, neexceptii, sindicatele au o problema in relatie cu proprii membri cand un astfel de proces imposibil este castigat de o structura concurenta. A pune pe rol procese de-a valma presupune si un revers. Si nu problema onorariilor este cea cea mai importanta. Avocatii s-au adaptat la trendul de piata si si-au corelat pretentiile cu posibilitatile sindicatelor din zona bugetara.

Problema cu procesele o constituie riscul pierderii unei actiuni. Daca avem un front intreg de actiuni similare pe aceeasi speta, pierderea uneia dintre ele pericliteaza tot frontul fara sa mai punem la socoteala ceea ce am mai explicat anterior referitor la posibilitatea corectarii unor situatii prin acte administrative, solutie care este anihilata de o sentinta nefavorabila. A se vedea cazul de la Giurgiu unde s-a pierdut in trecut (nu este vorba despre SNLP) un proces cu norma 12B pentru vizite si ulterior degeaba ANP a acceptat la presiuni sindicale sa-si asume o interpretare unitara pe sistem, Giurgiu a dat prioritate sentintei.

Bineinteles ca punerea unor procese pe rol poate fi considerata si ca o actiune de promovare a miscarii sindicale, de atragere a unor noi membri care sunt astfel fidelizati pe tot parcursul procesului. Insa in realitate problema este mult mai complexa. Pe de alta parte daca un sindicat nu pune proces pe rol intr-o speta anume, pe considerente care vizeaza sansele inexistente de castig, se expune reprosurilor propriilor membri in cazul in care un astfel de proces imposibil este totusi castigat undeva in Romania. Si avem spete multiple. Este si cazul voucherelor de vacanta.

Referitor la vouchere, celebra ordonanta Udrea asa cum a fost ea conceputa (ordonanta, nu Udrea) includea o obligatie (nu o vocatie) a angajatorilor de a acorda initial tichete de vacanta. SNLP a fost prima structura sindicala din Romania care a propus si a reusit introducerea intr-un contract colectiv de munca a tichetelor de vacanta care urmau sa fie acordate in ANP in prima faza pentru personal contractual. Apoi au inceput suspendarile prin acte normative anuale si nu s-a mai acordat nimic nimanui. 

Din formularea initiala a ordonantei nu era clar daca de acest drept beneficiaza si functionarii publici. Acestia nu erau exceptati explicit dar prin corespondente si interpretari se afirma ca nu se incadreaza. Ulterior ordonanta a suferit modificari si functionarii publici au fost introdusi expres in norme.

Mai mult decat atat, structuri sindicale din Romania au pus procese pe rol cu orice pret si culmea, au castigat. Chiar pentru functionari publici cu statut special! Cum este posibil sa castigi dreptul la plata unor vouchere de vacanta pentru o perioada de 3 ani in urma, in conditiile in care dreptul a fost si este suspendat prin lege? Analizati chiar voi (extras – www.portal.just.ro):  

28.10.2015
Ora estimata: 10:30
Complet: FC6
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Obligă pârâta să acorde fiecărui reclamant reprezentat de Sindicatul (…), indicaţi în Tabelele de la filele 11-43 din dosar, o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherelor de vacanţă aferente periodei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în cond.art.396 alin.2 N.C.pr.civilă.
Document: Hotarâre  (…)  28.10.2015

In acest caz, ce ramane de facut? Exista un precedent, suntem in Romania, unde judecatorii nu sunt obligati sa judece in mod identic cu sentintele deja pronuntate in spete similare, insa exista in mod clar o sansa de castig cat timp avem un precedent. Punem sau nu procesul pe rol? Voi ce spuneti? retinem ca este vorba despre un principiu si nu doar despre speta mentionata. Avem multe situatii de acest tip.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, ajută-ne să-l distribuim sau apreciază-ne un Like 🙂

25 COMMENTS

  1. [quote name=”Gargara Ieftina”]Pai hai sa mai stam pe ginduri ceva timp ca sa se prescrie si asta DOMNILOR SINDICALISTI.Pai sa va explic eu cum sta treaba :1)politia de frontiera,politia a cistigat tot ce se putea cistiga 2)procurorii+grefierii de la piccj au cistigat tot ce se putea cistiga +dobinda la dobinda daca nu stiati .In alte institutii s-a actionat atunci cind a trebuit pe cind la noi “IOC”.O sa vina cineva si o sa spuna transant ca am cistigat procesul cu tbc -ul.Bun inteleg asta foarte bine dar de ce nu ati dat in judecata DOMNILOR DE LA SINDICAT pentru drepturile noastre cum ar fi :orele suplimentare,al 13 -lea salariu,prime de vacanta,etc,etc .De ce ati lasat sa se prescrie ?CITEZ -PUNEM SAU NU PROCESUL PE ROL?Pai si cu celelalte ce mai faceti ca nu mai este nimic de facut?Iarasi veniti si ne aruncati praf in ochi ?De ce nu ati actionat pina acum si voi ca sa nu se prescrie ?Dupa cum am mai spusGARGARA IEFTINA DIN PARTEA VOASTRA[/quote]
    Macar fii membru in sindicatul lor sa castigi si tu daca sindicatul nostru nu face nimic.

  2. Chiar ,sint curios publicati pe siteul snlp daca s-a pierdut actiunile la care se refera “gargara ieftina”.Cu documente doveditoare va rog.

  3. [quote name=”Gargara Ieftina”]Pai hai sa mai stam pe ginduri ceva timp ca sa se prescrie si asta DOMNILOR SINDICALISTI.Pai sa va explic eu cum sta treaba :1)politia de frontiera,politia a cistigat tot ce se putea cistiga 2)procurorii+grefierii de la piccj au cistigat tot ce se putea cistiga +dobinda la dobinda daca nu stiati .In alte institutii s-a actionat atunci cind a trebuit pe cind la noi “IOC”.O sa vina cineva si o sa spuna transant ca am cistigat procesul cu tbc -ul.Bun inteleg asta foarte bine dar de ce nu ati dat in judecata DOMNILOR DE LA SINDICAT pentru drepturile noastre cum ar fi :orele suplimentare,al 13 -lea salariu,prime de vacanta,etc,etc .De ce ati lasat sa se prescrie ?CITEZ -PUNEM SAU NU PROCESUL PE ROL?Pai si cu celelalte ce mai faceti ca nu mai este nimic de facut?Iarasi veniti si ne aruncati praf in ochi ?De ce nu ati actionat pina acum si voi ca sa nu se prescrie ?Dupa cum am mai spusGARGARA IEFTINA DIN PARTEA VOASTRA[/quote]

    Daca toti cei 12.000 de lucratori din acest sistem penitenciar ar fi membrii de sindicat , sansele ca un proces sa fie pus pe rol ar fi infinit mai mare , asta datorita fondurilor care ar fi disponibile pentru a fi alocate reprezentării in instante. Deci ,,gargara ” inscrie-te mai întâi in sindicat și apoi să te apuci de criticat .
    Deocamdata tot ce s-a castigat in acest sistem se datoreaza sindicatelor si din pacate lasii care nu sunt parte a unui sindicat au beneficiat si ei .

  4. [quote name=”Gargara Ieftina”]Pai hai sa mai stam pe ginduri ceva timp ca sa se prescrie si asta DOMNILOR SINDICALISTI.Pai sa va explic eu cum sta treaba :1)politia de frontiera,politia a cistigat tot ce se putea cistiga 2)procurorii+grefierii de la piccj au cistigat tot ce se putea cistiga +dobinda la dobinda daca nu stiati .In alte institutii s-a actionat atunci cind a trebuit pe cind la noi “IOC”.O sa vina cineva si o sa spuna transant ca am cistigat procesul cu tbc -ul.Bun inteleg asta foarte bine dar de ce nu ati dat in judecata DOMNILOR DE LA SINDICAT pentru drepturile noastre cum ar fi :orele suplimentare,al 13 -lea salariu,prime de vacanta,etc,etc .De ce ati lasat sa se prescrie ?CITEZ -PUNEM SAU NU PROCESUL PE ROL?Pai si cu celelalte ce mai faceti ca nu mai este nimic de facut?Iarasi veniti si ne aruncati praf in ochi ?De ce nu ati actionat pina acum si voi ca sa nu se prescrie ?Dupa cum am mai spusGARGARA IEFTINA DIN PARTEA VOASTRA[/quote]
    Mai garagaragiule neinformat,s-a actionat pt premiul anual,pt. reducerile salariale,spor de studii etc,taci daca nu stii nu mai vorbi prostii 😳 .

  5. Spre deosebire de tine, responsabilu cu clatit gatu pe bani putini, noi indicam surse si dam exemple clare. Tot spre deosebire de tine noi alegem sa ne consultam cu cei care platesc pentru aceste procese, adica membri. Procese pe rol se pun non stop. Insa dincolo de afirmatii care preamaresc alte structuri ne-ar ajuta si niste trimiteri catre procese defintive caci in afara de procesul indicat de noi nu exista altceva. Da-ne o mana de ajutor, dl GI, si lasa speechurile ieftine

  6. Pai hai sa mai stam pe ginduri ceva timp ca sa se prescrie si asta DOMNILOR SINDICALISTI.Pai sa va explic eu cum sta treaba :1)politia de frontiera,politia a cistigat tot ce se putea cistiga 2)procurorii+grefierii de la piccj au cistigat tot ce se putea cistiga +dobinda la dobinda daca nu stiati .In alte institutii s-a actionat atunci cind a trebuit pe cind la noi “IOC”.O sa vina cineva si o sa spuna transant ca am cistigat procesul cu tbc -ul.Bun inteleg asta foarte bine dar de ce nu ati dat in judecata DOMNILOR DE LA SINDICAT pentru drepturile noastre cum ar fi :orele suplimentare,al 13 -lea salariu,prime de vacanta,etc,etc .De ce ati lasat sa se prescrie ?CITEZ -PUNEM SAU NU PROCESUL PE ROL?Pai si cu celelalte ce mai faceti ca nu mai este nimic de facut?Iarasi veniti si ne aruncati praf in ochi ?De ce nu ati actionat pina acum si voi ca sa nu se prescrie ?Dupa cum am mai spusGARGARA IEFTINA DIN PARTEA VOASTRA

  7. Nici nu mai stau pe ganduri,la judecataaaa! Si, daca se respinge, sa se mearga mai departe la Haga pe baza precedentelor create de procesele castigate!

  8. Tot ce s-a obtinut ca drept salarial in ultimii 10 ani s-a obtinut fie in urma unor proteste fie prin procese.
    Din pacate lucrul acesta persista si acum cu acest guvern de tehnocrati si cu actualul ministru al justitiei care nu suporta sindicatele si pana la aceasta data nu si-a facut timp in agenda ei foarte incarcata sa avem o intalnire pentru a discuta la modul concret problemele cu care ne confruntam.
    Prioritatile principale nu ar trebui sa fie oamenii doamna ministru?
    O atitudine mai aroganta ca acestui ministru nu am mai vazut in ultimii 25 de ani.
    Si atunci ce ne ramane de facut noua sindicatelor?
    Procese in instanta pentru a ne fi platitie drepturiele, proteste, mitinguri.
    Nu vom ezita si nu am ezitat niciodata sa actionam in instanta angajatorul, o vom face de fiecare data.

  9. Am inteles ca s-a amanat pana in septembrie,luarea unei decizii in privinta “literatilor”.
    D-na ministru a inceput bine,dar ceva se intampla pe traseu…
    Pai taiati d-na in carne vie,ca Ciomu!! 😆

  10. Adica ce-i aia:- “arest la domicilu”
    -recuperare de 1% dintr-un prejudiciu de 60 milione,nu de leva,nu de lei moldovenesti,nu forinti nici macar lei!! ci EURO si asta dupa un an si ceva.. Asa ca statul roman,adica noi la urma urmei, ne alegem cu moneda din Rwanda!!
    -lucrari stiintifice ale detinutilor???
    Sa nu uitam cine sunt acesti creatori de “opere “
    Nu contest ca printre ei sunt si oameni cu calitati,dar cei care profita cel mai mult,sunt ,ca de obicei javrele..si le veni inspiratia,adica ii lovi Muza creatoare toooocmai cand se aflau la bulau-iertat imi fie termenul mai putin …academic,dar se potriveste ….
    Au dobandit averile prin furt si inselaciune,cu complicitatea autoritatilor 😆 😆 ,care autoritati ii favorizeaza si acum…

  11. Vedem cu totii ca tara asta e condusa de clanuri,de asocieri ad-hoc de partide sau grupuri – in functie de interesul-financiar de cele mai multe ori-,bascha ‘papusarii” din exterior….Da` noi ne lovim la gioale unii pe altii-chestia cu capra vecinului!!-
    E mai simplu si mai la indemana….
    Comentam pe la colturi,in grupulete,de cele mai multe ori in soapta,privind cu neincredere la “auditoriu” si incercand sa ne dam seama care o sa ‘sifoneze”….
    Halal!!

  12. Să introducem acțiune cu condiția ca cea existenta să fie definitivă. Eu știam că suspendarea unui drept continuă să producă efecte și pe perioada suspendării…

  13. Adica n-au fost bani pentru vouchere si multe alte drepturi-nu numai pentru noi,ci si pentru multe alte categorii de bugetari-dar au fost pentru despagubiri date de ANRP,contracte cu statul pentru smecheri…..sa mai zic??

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)