www.snlp.ro Web analytics

BNS: Informare negocieri CCMUN + CM

Reprezentanții celor cinci confederații sindicale și ai celor 14 organizații patronale s-au întâlnit vineri, 11 februarie 2011, cu premierul Emil Boc, cu ministrul Muncii, Ioan Botiș, și secretarul de stat în MMSSF, Valentin Mocanu. Subiectul principal al acestei întrevederi a fost Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național (CCMUN) și în subsidiar modificarea Codului Muncii.

Așa cum a susținut și la negocierile anterioare, partea guvernamentală, prin vocea premierului Emil Boc, consideră în continuare că România nu mai are nevoie de un Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și insistă pentru desființarea acestui instrument ce reglementează drepturile minime ale lucrătorilor români. Argumentul cu care Guvernul își susține punctul de vedere este acela că țările europene manifestă tendința de renunțare la CCMUN îndreptându-se cu preponderență către contracte la nivel sectorial (de ramură).

Confederațiile sindicale și aproape toate confederațiile patronale și-au exprimat dezacordul față de propunerea guvernamentală, solicitând menținerea CCMUN până când economia românească va fi reorganizată la nivel de sectoare și până când partenerii sociali vor fi suficient de pregătiți să negocieze și să administreze contracte la nivel de ramură.

Sindicatele și patronatele (cu excepția unei singure organizații patronale din cele 14 reprezentate la discuții) consideră că nu se poate renunța la contractul național atâta timp cât ramurile nu sunt reorganizate în conformitate cu codul CAEN, ținându-se cont și de specificul și situația economică a României.

Partenerii sociali au comunicat Guvernului punctul lor comun de vedere, susținând încheierea, înregistrarea și aplicarea CCMUN cât mai curând cu putință, în paralel cu continuarea discuțiilor în vederea reorganizării sectoarelor de activitate (până la data de 1 martie 2011) și renegocierea unor articole din actualul contract înaintat Ministerului Muncii (până la data de 1 mai 2011).

În opinia Blocului Național Sindical, chiar dacă bătălia nu a fost câștigată încă, negocierile dintre sindicate și patronate pe marginea CCMUN au avansat semnificativ prin faptul că s-a ajuns la un punct de vedere comun. BNS a cerut Guvernului să respecte poziția partenerilor sociali și să înceteze să mai facă presiuni pentru desființarea contractului unic la nivel național.

În ce privește Codul Muncii, partea guvernamentală a continuat să susțină eliminarea prevederilor care au legătură cu contractele colective de muncă, cu sindicatele, cu patronatele și conflictele de muncă, propunând ca în locul acestora să fie introdus un articol prin care se să se facă trimitere la legile speciale ce urmează să fie adoptate – Legea contractelor de muncă, Legea conflictelor de muncă, Legea sindicatelor și Legea patronatelor.

Patronatele și sindicatele au respins și această propunere. Partenerii sociali consideră că regulile generale trebuie păstrate în Codul Muncii și dezvoltate ulterior prin legile speciale enunțate.

Echipa guvernamentală condusă de premierul Emil Boc a luat act de propunerile sindicatelor și patronatelor pe marginea Codului Muncii și și-a luat angajamentul că va înainta punctul de vedere al acestora către coaliția de guvernare. În cursul zilei de marți, 15 februarie 2011, Guvernul va transmite confederațiilor sindicale și patronale rezultatele discuțiilor la nivel de coaliție.

Cele cinci confederații sindicale vor avea o întâlnire în această după-amiază, cu începere de la ora 16.00, pentru a stabili pașii următori atât în ce privește Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Național cât și în ce privește Codul Muncii.

Prim-vicepreședinte BNS
Ion Pisc

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)