www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma

Cristian a intrat in sistem absolvind Academia de Politie specialitatea penitenciare. Stia ca functionarii publici din penitenciare au un statut special. Suna bine. Salariu frumos, pensie speciala, drepturi, prime, o locuinta. Riscurile meseriei au si un revers placut, corect. Dupa repartitie, mandru ofiter, in uniforma la patru ace, se prezinta disciplinat dar ferm viitorilor sefi. I se incredinteaza misiunile si trece la treaba. La inceput pe langa colegi cu experienta si incet, incet pe cont propriu. Isi declara standardul tuturor rudelor si prietenilor din orasul sau si defileaza tantos in uniforma cand se intoarce de la serviciu. Este o mandrie sa fii ofiter intr-un sistem special. Toti il invidiaza. Fetele il privesc cu alti ochi decat inainte.

Trec 3 ani, cu bune si rele. Cristian realizeaza ca viata bate filmul. Zilele de practica din facultate nu au mare legatura cu responsabilitatea pe care si-o asuma acum respectand atributiile din fisa postului. Detinutii nu sunt colete sa stea cuminti unde-i asezi. Reactioneaza, te surprind. Incearca sa capete experienta de la cei mai batrani dar din pacate media de varsta este destul de mica. Foarte multi colegi sunt tineri si neexperimentati. Trebuie sa-si ascunda teama, sa para fermi si determinati, altfel detinutii isi dau coate, nu-i respecta. Invata impreuna. Afla din povesti ca in urma cu cativa ani, in sistemul penitenciar erau 45.000 de detinuti. Oare cum se descurcau? Acum sunt 27.000 si totul pare sufocant.

Satisfactia profesionala este doar o sintagma. Tot incearca sa o defineasca. Inca nu a prins niciun evadat, nu a fost avansat sau evidentiat in mod special. A primit doar cateva prime, ca majoritatea celorlalti colegi, iar in ultimul an i s-a acordat salariul de merit. Totul pare sa graviteze in jurul acestor recompense. Si in jurul sefilor. Laude se primesc mai rar sau deloc, dar macar sa nu „calci pe bec” si sa fii mustruluit. Se vindeca greu. Depinde de personalitatea fiecaruia. Mediul inchis, contactul permanent cu detinutii, riscurile si conditiile deosebite de munca aspresc caracterele, oamenii sunt aprigi si au putina rabdare. Divergentele apar imediat. Dar salariul consistent si celelalte drepturi ce decurg din statutul special indulcesc peisajul.

Incepe sa se vorbeasca despre criza economica. Sistemul special in care lucreaza Cristian pare totusi securizat. Inca. Societatea are nevoie de penitenciare, de functionari publici. Nu trece mult pana mass-media se intoarce impotriva bugetarilor si in special a functionarilor publici. Sunt scosi in prim plan bugetarii de lux. Salarii de sute de milioane. A fi functionar public devine rapid un stigmat. Bugetarii intra in conflict cu cei din privat. Intr-un conflict care nu este al lor. Vremurile de criza scot ce este mai rau din oameni. Toti sunt speriati, au rate, se tem. Tind sa acuze pe oricine numai sa-si mentina locul de munca, venitul. Unii recurg la gesturi extreme.

Cristian este proaspat casatorit cu o colega din sistem. Decide sa divorteze pentru a diminua riscul de disponibilizare. Nu-i crede pe cei care incearca sa-l linisteasca. Totul in jur pare sa se prabuseasca. Nimic nu mai este sigur. Nimic nu mai este special. Societatea isi ataca propriile autoritati. In urma cu doar cateva luni era suficient sa apari intr-o banca si sa dovedesti ca esti functionar la stat. Daca mai erai si cu statut special, ti se puneau pe tava toate pachetele de credite. Acum cine va plati ratele? Bancile au devenit generoase in somatii si majorari de dobanzi. Cursul valutar a luat-o razna.

Cristi descopera ce inseamna sa nu mai fi special pentru societate. Nu mai merge prin orasul natal mandru de uniforma sa. Cei ramasi fara loc de munca il dusmanesc. Tot ceea ceea ce l-a motivat in a-si alege cariera, pare acum desuet. Statutul special se mai tine de un fir de par. Drepturile generate de lucrul intr-un sistem dur, in conditii grele de munca, dispar. Diminuarile salariale nu il ocolesc. La pensie inca nu se gandeste dar stie ca nu va mai fi speciala. Primele, premiile, salariile de merit, prima de vacanta, al treisprezecelea salariu au disparut. Se bucura ca are serviciu chiar daca remunerat cu doua treimi din salariul de acum un an. Satisfactia profesionala are alta definitie. Unica metoda de motivare a personalului a ramas sanctiunea. Acestea nu au fost diminuate. Daca faci mai putin esti pedepsit, daca faci mai mult… nu esti pedepsit. Atat. O noua dimensiune. Se adapteaza.

Lavoisier, un chimist francez, spunea ca nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma. Se referea la natura. Dar si noi facem parte din aceasta. Cristian a realizat rapid ca daca doar va plange dupa ce a pierdut nu va ajunge nicaieri. A fost deja consiliat de un psiholog, nu vrea sa primeasca porecle din partea colegilor, sa isi piarda controlul sau mai rau, sa ajunga pe strazi. Trebuie sa se adune, sa mearga mai departe. Criza slabeste in intensitate. O parte dintre drepturile salariale revin. Exista promisiuni poate doar electorale dar tot e ceva, precum ca salariile isi vor reveni integral. Preturile par totusi sa nu le astepte, dar Cristian incepe sa respire din nou aproape normal. La serviciu, in jurul lui, este o echipa, se sustin, isi asuma impreuna riscuri in fiecare minut, asta ii da curaj. Legislatia evolueaza, totul este intr-o dinamica imprevizibila, dar se obisnuiesc si incearca sa vada esentialul. Trebuie sa ramana sanatosi mental si fizic, sa formeze o echipa puternica, sa isi indeplineasca misiunile, sa isi sustina familiile. Trebuie sa caute motivatia, satisfactia profesionala. Stigmatizati sau nu, reprezinta autoritatea stautului, poarta o uniforma. O umbra de mandrie a ramas in asta. Se agata de ea.

Criza are si alt tip de efecte. Numarul de detinuti incepe sa creasca. Cristian afla si despre o decizie europeana care ar repatria peste 10.000 de detinuti in scurt timp. Paradoxal, conditiile deosebite de munca, lipsa de personal si numarul de detinuti in crestere, reprezinta acum argumente pentru stabilitate profesionala. In sistemul penitenciar se fac angajari in timp ce colegii din politie sunt disponibilizati. Misiunile se diversifica si sistemul penitenciar se extinde. Apar initiative public-private si se aude de noi penitenciare. Asta nu suna a reusita sociala, dar cel putin Cristian se bucura ca nu va fi dat afara si ca va putea sa-si plateasca ratele. Gaseste motivatia pentru a fi determinat in serviciu, pentru a continua sa mearga. Inainte. Redescopera bucuria de a trai. Ca noi toti. Totul se transforma, nimic nu se pierde!

***

Articol publicat in Revista Penitenciarelor nr. 1/2011

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Google Translate

Cauta in site

  • vechi la penitenciar 14.12.2017 09:08
    auzim mereu de acest ghid al carierei funcationarului public, iata ...

    Read more...

     
  • finul Alecu vrea sa fie contrazis 13.12.2017 16:47
    Nu e greu de imaginat ce strategii postliberare au "ei".Vor veni cu ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 13.12.2017 08:03
    este o balbaiala intre a se faca ca dau ceva si a nu prea avea din ce / ...

    Read more...

     
  • simona 13.12.2017 05:36
    Pâine și circ. Pentru a veni în întâmpinarea interesului opiniei publice ...

    Read more...

     
  • Anton 13.12.2017 00:22
    nimic specific, ma gandeam doar ca totul e o ciorba bine facuta pentru ...

    Read more...

Google AdS