Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

De la limita de la care institutia nu mai poate face nimic - o noua era sindicala in penitenciare

Attentie buurtpreventie logo

 

Intram intr-o noua etapa a existentei noastre institutionale dar mai ales sindicale in sistemul penitenciar. O etapa in care vom razbi daca ne vom trezi. Si nu doar liderii sau militantii obisnuiti din sindicate ci tot personalul. Este un moment deosebit de critic care trebuie interpretat corect si tratat cu maxima atentie. Este momentul in care institutia si-a atins limitele in mod oficial, iar personalul prin sindicate a preluat stafeta. Ne-am luat soarta in maini, cum titram intr-un alt articol.

Pentru prima data in ultimii cel putin 20 de ani, este pe cale sa apara o lege (caci prin lege se va aproba ordonanta cu beleaua) prin care structura de aparare este tratata diferentiat, o lege care imparte sistemul de aparare nationala in smecheri si fraieri, iar sistemul penitenciar nu a fost trecut la categoria smecheri. Aparitia acestei legi a fost posibila prin manevre de culise care definesc o mare tradare. Tradarea sistemului administratiei penitenciare de catre celelalte institutii din structura dar nu in mod declarat ci mai grav, prin uneltiri si diversiuni practicate in fundal.

Am promis ca vom intra in filozofia dreptului care a starnit divergenta si o vom face cu maximum de detalii, in stilul nostru, insa pentru moment vrem sa livram personalului si tuturor celor interesati sau doar atenti prin natura profesiei, cateva repere care pot ajuta la o incadrare corecta a situatiei pe care o traversam. Noi nu gandim si nu actionam subversiv. Nu punem pe primul plan agitatia si perturbarile ca scopuri. Insa traim in democratie si este dreptul nostru sa luptam sindicaliceste pentru echitate, pentru tratament egal, pentru venituri decente. 

Cei 12.100 de salariati din penitenciare (dupa cele 450 de pensionari din ultimele luni) trebuie sa incerce sa fie ceva mai atenti la mesajele si actiunile sindicale si sa se lase mai putin impresionati de modul in care mass-media sustine anumite teze care au legatura cu posesori custodiati de trusturi. Personalul trebuie sa se mentina calm si unit dar mai ales informat. Comparativ cu efectivele totale, institutia noastra beneficiaza de cateva atuuri de mare importanta in plan sindical: procentul foarte mare de sindicalizare, gruparea sindicalistilor in doar doua structuri, capacitatea celor doua structuri de a se uni in lupta sindicala, disciplina, precum si determinarea care ii caracterizeaza pe salariatii din sistem si care se simt si in plan sindical.

Actiunile de ieri organizate de SNLP si FSANP in comun au adus cateva noutati in plan sindical dubland protestul organizat in viteza la Bucuresti in fata Ministerului Muncii prin actiuni suport derulate in majoritatea unitatilor, actiuni care au vizat nimic altceva decat respectarea legii. Iar cand personalul din penitenciare va alege sa respecte strict legea si sa nu mai faca compromisuri prin care se vulnerabilizeaza doar pentru o fluidizare a misiunilor in conditii in care nu avem resurse umane suficiente si nici dotari, atunci poate vor intelege si cei din trusturile de presa coordonate din custodie precum si alti calomniatori publici ca lucrurile merg de fapt mult mai prost, dar ca noi, "gardienii tortionari", reusim prin asumare inutila de riscuri sa le facem functionale.

In articolele urmatoare vom vorbi despre actiunile de ieri, despre impactul produs si demersurile pe care acestea le-au generat, despre motivele slabei preluari media dar si a nerelevantei acestui aspect la acest moment, despre sanse. Dar si despre perspective de continuare a luptei sindicale pe termen lung in conditii in care avem si salariati care nu inteleg nimic pentru ca nu se informeaza sau care pun pe primul plan confortul unor tabieturi si al cafelutei de dimineata in detrimentul unor interese primordiale de natura sociala sau economica. Cum spuneam, o noua era. Trebuie sa ne adaptam si sa ne intarim imunitatea contra intoxicarilor care sunt inerente.

 

Comentarii  

-1 #34 Ștefan Teoroc 08-06-2016 23:30
Sa nu ne pripim / de la vorba pana la fapta e cale lunga / iar guvernul asta nu are o cale asa de lunga de parcurs
Citat
+1 #33 Norman 08-06-2016 16:15
Scoaterea din sistemul de aparare nationala ar insemna prabusirea sistemului penitenciar. Sunt foarte multi lucratori care nu vor sta in acest sistem pentru un salariu de 1500 RON. Si atunci sa vezi beleaua belelelor...
Citat
0 #32 Ion 07-06-2016 06:08
Este posibil domnule Teoroc
Citat
0 #31 alty 06-06-2016 01:28
Citez pe Ion:
Sa nu fie un pas pt scoaterea noastra din structura de siguranta nationala

Pai cam asa ceva se zvoneste in ultimul timp. Pentru asta s-au adunat directorii la anp?
Citat
0 #30 Rudolf 05-06-2016 21:14
Citez pe nu conteaza:
Miercuri se va aproba OUG cu aplicare din 1august.
Daca nu ne vom incadra cu Salariul de Merit...cresteri vor fii doar la acele cadre care nu sunt la maximul functiei pe care sunt incadrati...

Colegule nu poti sa faci pe toata lumea la maximul functiei .
Citat
0 #29 Ion 05-06-2016 18:07
Sa nu fie un pas pt scoaterea noastra din structura de siguranta nationala
Citat
+1 #28 Ștefan Teoroc 05-06-2016 14:02
fostprost :-x
nu conteaza - corectiile acelea nu ne privesc pe noi
minerul - pentru ca... Ciolos / Ana Costea n-a fost buna / a venit Pislaru cu impact mai mic cica / maine vor constata ca e dublu / au mai livrat un mld la educatie...
Citat
-7 #27 -FostProst- 05-06-2016 13:23
Gura pacatosului adevar graieste.Nu va faceti ca ploua.Citez :"o mana de oameni",ce ar putea insemna,decat ca lumea nu va urmeaza,Nu Are Incredere in dumneavoastra.
ProstulFost ,va mai aduce aminte de ceva,pe care a-ti prezentat-o ca pe un succes,datorata neputintei de care a-ti dat dovada:75%,pe cand in 293 ,este 100%.Va sugerez ,sa cititi noul Cod al muncii.
UNITI!,DE ACORD,insa in persoanele care chiar Cred in lupta sindicala.P.S.- FostProst-repre zinta altceva ,nu ce a-ti comentat dumneavoastra.C u respect.
Citat
+3 #26 minerul 05-06-2016 13:13
Domnule Președinte, de ce nu se aplica planul inițial, în care se aplicau corecții doar pana la clasa 45 de salarizare? Cu respect!
Citat
+1 #25 nu conteaza 05-06-2016 11:32
Miercuri se va aproba OUG cu aplicare din 1august.
Daca nu ne vom incadra cu Salariul de Merit...crester i vor fii doar la acele cadre care nu sunt la maximul functiei pe care sunt incadrati...
Citat
+5 #24 Ștefan Teoroc 05-06-2016 10:43
Elev - te ingrijoreaza ceva? Nu exista probleme la repartitie. Se va face ca si pana acum in functie de medii si optiuni. Noi am avea alta propunere insa anul asta nu cred ca reusim. Vom face o propunere mai complexa pe axa necesar-recruta re-scolarizare- repartitie, ca sa terminam pe cat posibil cu turismul intre unitati.
Citat
+4 #23 Ion 05-06-2016 10:11
Sa dăm jos pruna
Citat
+2 #22 dorel 05-06-2016 08:54
Se va schimba OUG privind salarizarea si vom primisi noi 10% de la 1August.Stie cineva ceva despre asta
Citat
0 #21 Elev S.n.p.a.p. 04-06-2016 23:53
Cu tot respectul cuvenit Domnule Teoroc ,stiti ceva despre locurile alocate pentru elevi ? (ma refer la repartitii, cate si unde se vor scoate).Va multumesc anticipat.
Citat
+3 #20 singur eu 04-06-2016 21:03
Dragi colegi am o mare curiozitateeeee e. In sistemul asta exists purtatori de cuvant.....si daca daaaaaa CE fac dansii acum ,nu este destul ca suportam zilnic mizeriiile domnilor detinuti care au exagerat de multe drepturii, trebuie Sa suportam SI mizeriile domnilor ziaristi. is primesc bani Sa NE denigreze iar voi trebuie Sa spuneti adevarul. Nu pot Sa cred ca o institutie atat de important ca ANP . Nu este reprezentata de acest purtator de cuvant. SI apropo cred ca avem SI juristi care cand un salariat apeleaza la el zice ca ar reprezenta institutia,desi nu II vad PE instanta nici odata , SI pnt pierd procesele, trezitiva SI macar acum spalativa rusinea . CE ziceti de chemat in judecata PE cei CE ne denigreaza. Iar domnii ziaristi care maninca rahat trebuie Sa faca dovada ca maninca cel putin din trei surse...... Cred ca avem filmari in sistem cu scumpi nostri clienti,cand discuta cu noi extrem de elevat , ,de CE nu invitati toti acesti iubitori de infractoi Sa le faceti o propunere. Imbracatii in tinuta SI propunetile Sa faca PE tortionarii"Dou a Saptamani in groapa de gunoi a sistemului la Giurgiu , SI apoi Sa Mai vedem
Citat
-16 #19 Ciprian 04-06-2016 20:49
Sunt unul dintre candidatii admisi la testarea psihologica a agentilor operativi. Unul din teste, urmarea exprimarea corecta vorbit/scris in limba romana. Constat in urma citirii comentariilor (de cand sunt candidat) de pe site, ca multi dintre cei angajati si care comenteaza sunt certati rau cu gramatica limbii romane. Mizez ca acestia ar pica testul ce l-am promovat! Pana acum, angajatii nu au fost testati ca si noi?
Ma minunez de felul comentariului nr.7 cu nick-ul "FostProst"!
Felicitari dle Cristian Tudorache pentru activitatea sindicala!
Citat
+6 #18 alt Dorel 04-06-2016 20:05
Mai oameni buni daca e sa ne luam dupa gradul de pericol intalnit in munca de zi cu zi armata ar fi mai in spate deoarece nu suntem in stare de razboi cu nimeni si ei pleaca prin rotatie in misiuni afara.Politia nationala, politia locala, jandarmii si noi ne intalnim toata ziua cu aceste scursuri ale societatii.Nici macar sri-ul nu se baga pentru ca ei merg pe burta in caz de ceva , ei sunt smecheri cand ii prinde politia ca au condus bauti sau au facut accidente.Cum se stabileste si pe ce criterii se stabileste cine face parte din structura de aparare nationala si siguranta ?
Citat
+2 #17 Margelatu 04-06-2016 19:53
Nu avem nevoie de mediatizare pentru a obtine drepturile legale ,faptul ca in sistemul penitenciar am acceptat discriminari de genul sporului de studii o perioada atat de lunga si acceptam in continuare sa muncim suplimentar fara a primi conform legii libere sau plata (munca suplimentara de multe ori nemotivat si fara acceptul celui in cauza )nu cred ca putem emite pretentii ca cineva sa tina cont de parerile noastre ,daca se doreste un sindicat puternic nu trebuie lasata garda jos nici in perioade de acalmie cu atat mai mult in aceste momente dificile,actiun ile de protest trebuie sa continue si nu trebuie acceptat nici un compromis .
Pentru impunerea unui punct de vedere nu este suficient un protest cu 100 de membrii ,avem nevoie sa identificam situatiile care sunt favorabile si exploatate la maxim ,oricum cu tot entuziasmul aprobarii celor 1000 de anagajari sunt sigur ca la final nu putem acoperi nici pensionarile ,o sa fie din ce in ce mai greu cu personalul daca acceptam sa muncim in conditiile astea ne meritam soarta -sa ne scoata din sistemul de aparare sa pierdem norma de hrana ,echipament si mai gasesc ei tehnocratii de unde sa taie si noi baieti buni inghitim tot.
Daca se intampla asta in oricare alta tara europeana nu mai prindeai gardian la munca pana nu se rezolva situatia noi acceptam sa luam concediul de odihna pe 2015 - in 2017 si suntem uimiti ca pierdem drepturi ,nu ar trebuie sa facem aceste compromisuri ca atunci cand ajungi la vreo comisie se discuta cu legea pe masa
Concluzie - o sa murim in genunchi si cu o floare nu se face primavara.o armata de oi condusa de un leu este mult mai aficienta decat o armata de lei condusa de o oaie-cine intelege bine cine nu ..............
Citat
+1 #16 Antipruna 04-06-2016 17:58
Citez pe eu:
Pe RTV la stiri spun ca potrivit ordonantei penitenciarele primesc 10 si politia 15 la suta .Se aproba miercuri 08.06. Pe de alta parte vad graba la pensionari pina cel tarziu cu data de marti !!!!! si aici chiar sindicalisti grei ! se stie ceva ce nu stiu palmasii ???

Nu cred..
Citat
+1 #15 Adi P 04-06-2016 16:46
m.b1.ro/.../...

www.digi24.ro/.../Jurnalul+orei+16+30+-+03+06+2016
min 2.22
+RTV,TVR 1 s-a dat pe multe posturi stati linistiti,acu, autorizatia (editat) de la Primarie a fost pt putine persoane,s-a depasit numarul,data viitoare facem in lat loc unde putem fi mai multi,va asteptam pe toti,mergem inainte,FORTA SNLP,au fluturat in vant STEAGURILE SNLP !!!!
Citat
-5 #14 jilava 04-06-2016 16:23
(editat) - atentie la modul de exprimare ! Comentariul, in integralitatea lui, aduce atingere probitatii profesionale a salariatilor din penitenciare. Rugam ca cei responsabili cu intoxicarea personalului din penitenciare sa apeleze la alternative, evitand aceasta platforma.
Citat
+2 #13 jilava 04-06-2016 16:19
Citez pe Un membru:
Domnilor lideri,sunt cu tot sufletul alaturi de dumneavoastra si am fost la miting,insa daca tot am început acțiunile de protest si fiindcă s-a convins toată lumea daca mai era nevoie cine este ANP , trebuie sa recunoașteți si dumneavoastră si toți cei care nu erau de acord cu mine atunci când postam si va atrăgeam atenția ca doar daca puneți piciorul in prag si schimbați odată ptr.totdeauna denumirea meseriei noastre din fpss in polițist si ANP in Politie Penitenciara,aveam mare dreptate. Uite ca s-a adeverit ca daca nu suntem politie,,,colegii'' de structura, încearcă sa ne de-a ,,afara'' din randul lor prin fel de fel de manevre mârșave.Multi afirmau ca ce ne intereseaza cum ne numim cat luam banii si uite ca a venit momentul sa nu ii mai luam,ba chiar sa ne de-a si un sut in ....dos.Daca am început sa luam atitudine, trebuie imediat presat pe absolut toate fronturile, atât pe aceasta ordonanță cat si urgent
modificarea titulaturii ANP si a denumirii profesiei ca sa nu mai fim numiți gardieni torționari,etc.,cat si a tuturor listelor de revendicări. Daca pana miercuri nu facem CV, ,, raul '' a fost produs si este primul care încet dar sigur va trage după el alte nenorociri.Trebuie intervenit pe toate canalele chiar si pe la politicienii care o voteazpa,prin BNS,etc. ca aceasta OU sa nu fie aprobata daca nu ne regăsim si noi in ea ca primind salariul de merit. Trebuie sa va gândiți la cei tineri din sistem si la cei cat de curând urmează sa vina.Numai împreună vom reusii!

Adevarat ,adevarat ce spui ca daca pana miercuri nu se va face nimic vom ramane in urma de caruta ,sisigur vom regreta
Citat
-3 #12 florin 04-06-2016 15:00
pai cum sa nu ne denigreze unele televiziuni,can d insusi sefii nostrii ne denigreaza.numa i cu acel spor de 50% s-a vazut cata umilinta s-a adus oameniilor care cu adevarat muncesc. (editat - continuarea acestui comentariu aduce atingere integritatii unei categorii de salariati)
Citat
+4 #11 eu 04-06-2016 14:21
Pe RTV la stiri spun ca potrivit ordonantei penitenciarele primesc 10 si politia 15 la suta .Se aproba miercuri 08.06. Pe de alta parte vad graba la pensionari pina cel tarziu cu data de marti !!!!! si aici chiar sindicalisti grei ! se stie ceva ce nu stiu palmasii ???
Citat
+2 #10 Meolina 04-06-2016 14:15
S-a ajuns prea departe iar ANP nu ne sustine deloc. La Tichilesti nu mai sunt oameni pentru misiuni, unul singur trebuie sa faca 3-4 misiuni intr-o zi vulnerabilizand u-se alte sectoare. Nu e normal si cei care ne dau dispozitiile ar trebui sa constientizeze in sfarsit acest lucru.
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • Dreptate pentru toti 19.10.2017 17:45
    De ce nu se aplica legea minunata a lui T.Toader,169/20 17,care vad ca ...

    Read more...

     
  • Diana 19.10.2017 17:16
    Ce înseamnă SDSL? Eu sincer nu stiu

    Read more...

     
  • Cristian Tudorache 19.10.2017 17:10
    In conformitate cu L153/2017 - legea salarizarii, pana la 31 decembrie ...

    Read more...

     
  • Bizaar 19.10.2017 15:56
    Dle Tudorache ,înțeleg ca SDSL încearcă sa și i a zborul.incercam sa l ...

    Read more...

     
  • E4 19.10.2017 15:29
    Aceste acțiuni trebuiau demarate în momentul în care se prevedea limitarea ...

    Read more...

Google AdS