www.snlp.ro Web analytics

Structuri in competitie: “Cine taie mai multe drepturi?”

free-prizes-contest-2Ca si in exploatarile forestiere, la un momendat resursele se temina. Taiem din drepturi pana cand nu vom mai avea ce. Acela sa fie momentul in care desfiintam directiile de audit si inspectie, sau de atunci vom auzi de autoraniri in randul verificatorilor? De ceva timp avem directie de audit in ANP si de atunci a inceput si competitia la care facem referire in titlul articolului.

Trage auditul o rafala, hop si inspectia mai taie un drept. De ce decontati aspirina, de ce platiti ramele de ochelari, cine v-a dat voie sa acordati norma 12B la vizite, de ce ati platit transportul pentru cei care locuiesc la peste 70 km de unitate, si tot asa. Noi le-am pregatit un premiu: 3 ore de multumiri strigate de galerie sub geamul directorului care castiga competitia. Domnul Lupu, doamna Dumitrache, bagati tare!

Revenind la ton mai serios, informam ca in cadrul Consiliului de conducere al ANP din data de 16.05.2013, SNLP a  transmis conducerii ANP o serie de observatii si solicitari. Trecand peste aspectele care tin de procedura, comunicare, periodicitate dar si continuitatea sedintelor forului suprem de deliberare si decizie din sistemul penitenciar, SNLP a pus accent exact pe aplicarea neunitara a unor prevederi legale in ce priveste drepturile salariatilor, precum si pe  constatari divergente ale structurilor subordonate, cu atributii de control.

Este  inacceptabila situatia de la Baia Mare, de exemplu, in care directorul unitatii afla dupa cateva luni, ca intr-un material rezultat in urma auditarii aparatului central se retin aspecte negative privind decontarea transportului la Baia Mare. In speta respectiva s-au pronuntat divergent doua structuri subordonate ANP, fara ca ANP sa stabileasca calea de urmat. Auditul a decis ca plata transportului pentru salariatii care locuiesc la peste 70 km de unitat este ilegala, juridicul invoca statutul special si decide ca este legal sa se plateasca in limita a 70 km dar nu mai mult (intarind practica de la Baia Mare). Directorul ce face? Imputa sau nu costurile?

La Targu Mures, directia inspectie constata ca la sectorul vizite se acorda in mod gresit norma de hrana 12B pentru lucrul in ture sau pentru eforturi deosebite, ca si criterii alternative avand in vedere faptul ca la vizite nu se lucreaza in schimburi (justificarea pe eforturi deosebite se omite deliberat). Se sustine ca schimburile de la sectorul vizite (12/36) nu se succed. Dar nici in program normal nu lucreaza, avand in vedere ca se lucreaza si in repausul saptamanal. Nimeni nu se oboseste sa incadreze acest program corect si sa unifice aplicarea legii la nivel de sistem. 10 unitati acorda norma 12B restul nu. Inspectia se arunca pe cei care acorda. Normal, doar avem o competitie si un premiu de acordat.  

Lista poate continua, insa va invitam sa cititi observatiile SNLP facute in Consiliul de conducere ANP si vom reveni cu un alt articol privind corectarea situatiei referitorare la acordarea normei de hrana 12B la nivel de sistem. Urmeaza sa clarificam si problema compensarii muncii, respectiv aplicarea Deciziei DGANP 569/2012 aflata in ultimele teste (luni si marti se face o incercare de integrare a principiilor convenite in grupurile de lucru, in programul pilot de pontare aplicat in cateva unitati, pentru a evita lucrul cu o macheta in Excel).

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul, ajută-ne să-l distribuim sau apreciază-ne un Like 🙂

100 COMMENTS

  1. Propun ca in penitenciarul V….i – in care liderul de sindicat local, considera ca are atatia bani incat sa monteze pe banii sindicalistilor!!!!,sisteme de acces cu cartela- sa monteze de data asta pe banii institutiei, un sistem de masurare a alcoolemiei,iar cel care o are mai mare 😀 😀 sa fie numit prin DZU…sef de tura!!!!

  2. Gresesti, opinia publica nu (editat)e titulatura (gabor, politist, paznic, agent) ci omul care se preteaza la magarii, gen: combinatorii, brutele, cerceiatii si tatuatii, daca esti corect vei fi respectat, daca esti altfel vei avea parte de multe “multumiri”.

    [quote name=”Xmann”]Ca sa avem identitate si sa nu fim confundati de de opinia publica sau mai grav,ase..muiti!! cu politistii,propun sa ne intitulam..”dorobanti””!!
    Daca stiu bine si dorobantii erau structura militarizata,chiar foarte apreciata pe vremuri…[/quote]

  3. Te inseli Ioane…Daca as fi cunoscut-o ,as fi dat-o in judecata pe (editat)!!!!
    Simplul fapt ca-ti perforezi !!! cartela ,la intrarea in unitate nu insemna ca si muncesti…parerea mea.

  4. Ca sa avem identitate si sa nu fim confundati de de opinia publica sau mai grav, (editat) cu politistii,propun sa ne intitulam..”dorobanti””!!
    Daca stiu bine si dorobantii erau structura militarizata,chiar foarte apreciata pe vremuri…

  5. Xmann,
    Ai ceva impotriva montarii la intrarea in penitenciar a unui sistem de pontare si acces cu cartela ? Nu crezi ca este un sistem mai eficient de a tine o evidenta corecta a timpului lucrat ? Numai chiulaii se tem de acest mod de control. Tu esti printre aceia ? Cat despre titulatura de politisti de penitenciare lasa oamenii sa-si spuna parerea, suntem satui de carcotasi ca tine. Nu stiu de ce, dar am impresia ca tu esti unul care a dat in judecata pe (editat).

    [quote name=”Xmann”]@Cosmin si Ioan
    Ca tot va vad foarte receptivi la nou, stimabili ‘politisti de penitenciar’…
    Nu ati vrea voi sa ne fie tatuat un cod de bare pe antebrat si sa ne “scaneze” cand intram in sectorul de detinere???
    Da` cum facem cu cei de la birouri??
    Astora propun sa le implantam “cip-uri” in urechea stanga, care sa faca “bip…bip”cand lucreaza si….”ueeee…ueeee”!!!cand se …relaxeaza!![/quote]
    [quote name=”Xmann”]@Cosmin si Ioan
    Ca tot va vad foarte receptivi la nou, stimabili ‘politisti de penitenciar’…
    Nu ati vrea voi sa ne fie tatuat un cod de bare pe antebrat si sa ne “scaneze” cand intram in sectorul de detinere???
    Da` cum facem cu cei de la birouri??
    Astora propun sa le implantam “cip-uri” in urechea stanga, care sa faca “bip…bip”cand lucreaza si….”ueeee…ueeee”!!!cand se …relaxeaza!![/quote]

  6. @Cosmin si Ioan
    Ca tot va vad foarte receptivi la nou, stimabili ‘politisti de penitenciar’…
    Nu ati vrea voi sa ne fie tatuat un cod de bare pe antebrat si sa ne “scaneze” cand intram in sectorul de detinere???
    Da` cum facem cu cei de la birouri??
    Astora propun sa le implantam “cip-uri” in urechea stanga, care sa faca “bip…bip”cand lucreaza si….”ueeee…ueeee”!!!cand se …relaxeaza!!

  7. Stefan, un sistem de pontare si acces cu cartela costa intre 900 si 3900 lei, depinde de caracteristici.Pentru a elimina nemultumirile oamenilor fata de modul si timpul de lucru pontat ar fi bine ca fiecare sindicat sau grupa sindicala sa cumpere si sa monteze, in fiecare unitate, un astfel de aparat. Bani se vor gasi, numai bunavointa sa fie.

    [quote name=”Stefan Teoroc”]Da, util dar nerealizabil in viitorul apropiat, insa programele de pontare existente nu se muleaza pe specificul activitatii. Am incercat inclusiv utilizarea programului pilot care se aplica inn cateva unitati din sistem dar nu a mers. Necesita multiple modificari.[/quote]

  8. Nu stiu la ce completari se refera Emil. Il rog pe Florin Stoica sa intervina cu precizari. Probabil instructiunile de la ANP sau raspunsul de la MJ…

  9. Domnule Stefam v-am rugat ceva un pic mai jos ,se pot publica acele modificări privind decontarea transportului aici.
    Va multumesc

  10. Programul de pontare este complet cu exceptia Trs-ului realizat de schimburile care lucreaza in alt tip de program decat 12/24-12/48. Insa chiar nu este de insistat asupra acestui aspect deoarece am discuta despre o himera, ca si legislatia care-l defineste dealtfel.

    E bine ca sporurile se platesc in cuantumul corect fata de ce lucreaza, acest cuantum nemairaportandu-se strict la Fti si la ce se recupereaza prin Cs, e bine ca exista posibilitatea reportarii orelor suplimentare cumulate anteior si in fiecare luna individul isi poate “vizualiza” ce mai are de recuperat.
    In rest, contabilizarea sporurilor restante ce urmeaza a fi acordate la Cs trebuie facuta responsabil de fiecare pontator. Am auzit povesti de genul ca nu ar fi treaba pontatorilor ci a financiarului. Total gresit.
    Nu vreau sa ma gandesc ca ar exista unitati care, la acordarea Cs acorda toate sporurile. Trebuie inteles ca doar sporurile care au facut diferenta la acordare in luna curenta fac obiectul platii la acordarea Cs. ATENTIE la ce se plateste in luna curenta !

    ATENTIE la faptul ca fractiile se ignora la plata, ca atare, cel care realizeaza pontajul trebuie sa reporteze acele jumatati de ora sau, mai bien zis, minute care nu intra la plata in luna curenta.
    Exemplu: am cumulat la sporul de 5% (paza – suprav) un numar de 187:30 ore. Acest spor fiind singura exceptie in sensul ca se plateste integral indiferent de Ftl, desi s-a cumulat 187:30 ore se vor plati doar 187, restul de 30 de minute trebuind reportate si platite la acordarea Cs.

    Pe sporuri, putem detalia daca este cazul. S-a gresit si inca cred ca se greseste la acordarea sporurilor.

  11. Da, util dar nerealizabil in viitorul apropiat, insa programele de pontare existente nu se muleaza pe specificul activitatii. Am incercat inclusiv utilizarea programului pilot care se aplica inn cateva unitati din sistem dar nu a mers. Necesita multiple modificari.

  12. pentru introducerea eficienta si reala a pontarii la minut se impune instalarea sistemului de acces cu cartela in toate unitatile in vederea contabilizarii efectiva a timpului petrecut la locul de munca, de ex ai intrat in locul de detinere s-a activat cronometrul ai iesit stop cronometru, astfel cred ca nimeni nu va mai pierde timpul inutil carand hartii sau stand pe la masa cu orele

  13. Nu exista inca noul pontaj / acum se afla la semnat ultima varianta de macheta si adresa catre unitati / se va transmite in scurt timp cu instructiuni complete / a fost introdusa posibilitatea de a ponta si minutele / ceea ce a ajuns in unitati este o varianta intermediara pentru observatii / ceea ce semnalezi tu pare sa fie o eroare de introducere date / cand bagi minute pui doua puncte / deci 12:05 nu 12,5 pentru ca un intreg are 100 de puncte sau 60 de minute depinde de data introdusa si de semnul dintre numere / posibilitatea pontarii fractiunilor de ore a fost introdusa intrucat si in prezent foarte multe unitati ponteaza jumatati de ore iar alte unitati ponteaza chiar la minut, in niciun caz la secunde (ex Rahova).

  14. [quote name=”Mango”]Noul pontaj !!!!!!
    La prezenta zilnica trec efectiv numarul de ore muncite in ziua respectiva ? Daca inscriu 12.5 ore mi se duce automat in 300:00 . Ce mama dracu e asta ? Numarul de minute ? Nici macar ! Nici o explicatie in sensul asta.[/quote]
    Foame lunga,acum socotim si secundele?Rubrica se refera la nr de ore deoarece in cel de luna trecuta era defalcata tura de noapte cu 5 ore plus 7 pentru a se evidentia CSL.

  15. Noul pontaj !!!!!!
    La prezenta zilnica trec efectiv numarul de ore muncite in ziua respectiva ? Daca inscriu 12.5 ore mi se duce automat in 300:00 . Ce mama dracu e asta ? Numarul de minute ? Nici macar ! Nici o explicatie in sensul asta.

  16. [quote name=”Ioan”]Pentru Emil
    La o lege nu se adauga ci se executa asa cum este redactata.Decontarea nu se face intre limita localitatii de domiciliu si limita localitatii unde isi are sediul penitenciarul, asta ar insemna ca iti ingradeste dreptul de ati deconta pana la 70 km. Legea iti permite ca sa-ti deconteze transportul de la poarta penitenciarului Jilava pana in fata locuintei, sa zic, din Rahova..
    .Si nu ar fi rau sa cititi noile completari care au aparut in data de 30.05.2013 privind decontul transportului. Daca nu-l aveti sa il cereti la Domnul Florin Stoica. Asta asa ca sa vedeti ca se incalca legea cu privire la verificarea nr.de km. . Cu stima acelasi Emil.[/quote][/quote]
    Se pot publica aici aceste modificarii din data de 30.05.2013? Va multumesc

  17. Dupa porcheria cu politia penitenciara o sa ne americanizam cu BMPP( Bircea Mare Politia Penitenciara),J.P.P.(Jilava Politia Penitenciara)

  18. Bravo lui cosmin!Un punct de vedere pertinent,dar mi-a placut chestia cu politica de manevrare!Acesti gica-contra trebuiesc ignorati,nu se va impiedica un sistem de niste…cioturi!

  19. daca ar fi sa-ti dau un raspuns pe masura atitudinii domniei tale ar trebui sa ma cobor prea mult la nivelul limbajului suburban folosit , iti respect opinia nu sunt de acord cu ea… dar invata sa respecti pe cei din jur si astfel vei fi la randul tau respectat Fiecare dintre noi are dreptul la opinie, buna sau mai putin buna, insa toti suntem pe aceeasi corabie. Incerci sa duci o politica de manevrare putin perfida insa sistemul nu sta in cativa oameni. Nu ai reusit sa ma convingi de ideile tale si nici nu vei reusi de aceea cred ca este momentul sa lasam si pe altii sa-si spuna punctul de vedere, al meu ramane neschimbat Politie Penitenciara. Succes

  20. Eu vreau sa mi se spuna mai des..(z)gardianul si mai rar politist.As vrea sa mi se spuna politist ,da’ sa nu ma solicite vreo baba sa-i prind hotul care i-a furat banii legati in batista sau controlorul de bilete sa-i identific vreun calator fraudulos.Asta cu identificarea nu e grea ,ca-i stiu pe toti astia fara bilet… ca au stat la “mititica” 😉 .

  21. Dom Cosmin,meseria asta nu poate fi atractiva nici daca hainele sint cusute cu fir de aur. Pai,matale crezi ca daca ar avea de ales,romanul n-ar purta haina de politie si ar prefera-o pe cea de politie penitenciara…numai asa ca poarta uniforma? Daca matale esti asa de inocent,afla acum ca profesia de gardian este atractiva numai…ptr bani! Enumera matale 2 lucruri ptr care meseria asta e atractiva rau! Spune 2 satisfactii ale gardianului si nu mai discutam asta!Nu m-ai convins deloc!Te salut Cosmine!

  22. [quote name=”cosmin”]singura denumire demna pentru acest sistem este POLITIA PENITENCIARA si ar fi bine sa inteleaga toata lumea: nu se pierde nimic, dimpotriva castigam respect in fata ppl si a opiniei publice, ar fi bine sa nu mai fim atat de reticenti la schimbari si sa dam o fata noua acestui sistem astfe incat sa devina o profesie atractiva pentru generatiile urmatoare, care sa nu fie numai pentru bani ci si pentru mandria de a purta o tinuta si a face parte dintr-o institutie de aparare nationala[/quote]

    E doar o opinie. Mă gândesc că nu ai pretenția ca toți ceilalți să o îmbrățișeze, deși citind reacții anterioare, s-ar putea să nu prea am dreptate.
    Ce vrea să fie ”singura denumire demnă”? Dumneata de ce ai vennit în sistem? Ce te-a adus aici? Ceilalți colegi au venit pentru o denumire nedemnă?
    Crezi că o altă denumire v-a aduce un flux mai mare de candidați către sistem? Sau nu vor mai fi atât de mulți deținuți? Ori poate vom avea un buget mai mare?
    Iar despre câștigarea de respect în fața deținuților, cred că glumești, ori nu prea ai fost pe secție. Acolo nu îți câștigi respectul cu numele, ci cu munca.
    Până la urmă Ștefan are dreptate, e mai degrabă o denumire mai simplă, fără efecte pozitive directe, să fim serioși, nici în rândul deținuților, nici în rândul opiniei publice.
    Ca să rememorăm puțin, care au fost schimbările directe generate de demilitarizare la momentul septembrie 2004? Schimbările au venit ulterior, în timp.
    Acum despre ce fel de schimbări ulterioare este vorba? Poți să ne spui?

  23. Domnule Stefan de ce spuneti ca ‘lucrator’ suna urat ??
    😀 😀
    In stup,cele apreciate sunt albinele…lucratoare si mai putin..trantorii!! 😀
    Chiar asa! Eu vreau sa mi se spuna “prisonworker”,daca tot suntem in(m) ..UE!! 😆 😆

  24. [quote name=”cosmin”]singura denumire demna pentru acest sistem este POLITIA PENITENCIARA si ar fi bine sa inteleaga toata lumea: nu se pierde nimic, dimpotriva castigam respect in fata ppl si a opiniei publice, ar fi bine sa nu mai fim atat de reticenti la schimbari si sa dam o fata noua acestui sistem astfe incat sa devina o profesie atractiva pentru generatiile urmatoare, care sa nu fie numai pentru bani ci si pentru mandria de a purta o tinuta si a face parte dintr-o institutie de aparare nationala[/quote]
    Cred in continuare ca esti “necopt”.desi nu a trecut mult timp de cand activa un grup umoristic,care se chema’Vacanta Mare” si care aveau un “personaj” numit GARCEA…
    Personajul in cauza cu siguranta nu a fost creat pentru a dovedi stima si …respectul opiniei publice…
    Si inca ceva:dupa bancurile cu blonde ,urmeaza ca numar cele cu ….politisti,poate asa am fi peprimul loc in sistemul de aparare nationala…

  25. defilam de 1 decembrie, depunem coroane la cimitirul eroilor, participam la expozitii militare, dorim sa fim la masa celor din siguranta nationala dar inainte de toate trebuie sa avem un nume pentru a reprezenta acest sistem cu demnitatea cuvenita, de aceea politia penitenciara este cea mai potrivita

  26. faptul ca 2-3 oameni ne dam cu parerea aici asta nu inseamna ca repreyentam sistemul foarte multi sunt cei care nu au comentat niciodata, sunt foarte multi cei care nu au deschis niciodata aceasta pagina etc dar asta nu inseamna ca nu doresc politie penitenciara ci din potriva, mai mult cand s-au facut propuneri la proiect toate unitatile inclusiv directorii au propus politia penitenciara, va salut

  27. singura denumire demna pentru acest sistem este POLITIA PENITENCIARA si ar fi bine sa inteleaga toata lumea: nu se pierde nimic, dimpotriva castigam respect in fata ppl si a opiniei publice, ar fi bine sa nu mai fim atat de reticenti la schimbari si sa dam o fata noua acestui sistem astfe incat sa devina o profesie atractiva pentru generatiile urmatoare, care sa nu fie numai pentru bani ci si pentru mandria de a purta o tinuta si a face parte dintr-o institutie de aparare nationala

  28. Nu pierdem si nici nu castigam in ce priveste drepturile.
    Pot face o mica analiza dar as prefera sa primesc intai statutul in forma de proiect si sa dezbatem la obiect.
    Principalul este sa stabilim cum ne denumim pt ca denumirea “fpss din sistemul ANP” iti omoara tonerul la imprimanta si nu o intelege nimeni.
    Cuvantul lucrator suna urat in romana desi in engleza prisonworker nu e chiar rau, apoi variantele nu sunt prea multe. Ofiter de penitenciare nu poti spune pt ca avem si agenti, o varianta ar fi fost functionar de justitie sau de penitenciare, dar suna a contopist nu a sistem aproape militar, etc.
    Nu va ma consumati atat, am facut-o noi destul. Incercam sa definim o categorie si sa multumim si masele. Speram sa se si accepte. Personal nu cred ca este esential sa devenim politisti. Denumirea asta nu mai inseamna ceea ce ne-ar placea. Pe de alta parte eu personal o vad ca o depersonalizare, ca o alterare a identitatii dar din pacate nu am alte solutii.

  29. [quote name=”cosmin”]de fapt, superpolitistul de ocna, eu, xmann, etc, sunt de fapt unul si acelasi personaj, manevre comuniste ieftine monser, parerea ta chiar nu mai conteaza[/quote]
    Cosminuş ce şti tu despre comunism????
    Pe vremea aia erai inca la ţîţă!!- sau esti si acum???Oricum esti (o) in eroare….[quote name=”politist de penitenciare”]Ptr.aladin,xmann si ceilalti ipocriti,care nu sunt de acord cu noua titulatura-dati-va demisia si plecati la oi,la vaci!sunteti jalnici si nu va asculta nimeni!duceti-vaaaa,go planet! :eek:[/quote]
    Tu de acolo ai venit,de-aia te crezi “politist”???
    Domnule Stefan,m-ar interesa in mod deosebit ce pierdem-daca pierdem ceva-,odata cu “castigarea”titulaturii de “politist de penitenciare”
    Ar fi pacat ca dupa tot ce s-a obtinut pana acum sa pierdem unele drepturi,doar pentru a satisface fantezia unora de a se numi pompos “politist”….

  30. Stimate d-le politist( de penitenciare)
    Eu, Aladin, voi merge sa pasc vaca si capra daca asta mi-e destinul si asta mi-am dorit! Mi-am facut-o ,acum o trag!Poate nu m-am facut inteles,regret!Nu ca nu sint de acord cu titulatura de politist,dar nici n-as merge descult pina la Marea Alba sau Neagra sau Moarta ptr a deveni politist de nadejde ci …as sta incaltat pina vin marile alea la mine!La mine altfel stau prioritatile si nevoile!Cu multa stima,Aladin incaltatul

  31. Stimate d-le Presedinte Stefan Teoroc
    Subiectul propus de domnia voastra nu mi se pare nici nou, nici interesant. Nu ca as vrea sa va contrazic,dar,in materie executional penala imprumutam ceva mai mult de la verii nostri spanioli.Dupa cum scrieti si dvs,politia asta a penitentei se afla tot la MJ,si nu la MAI.Or avea aceleasi atributii ca si carabinierii sau ca si cms Catani? Nu stiu daca va mai amintiti serialul cu cms Catani..dar parca era cam la fel ca la noi! Eu unul m-am plictisit rau de modificarea statutului,de fapt ,sint si modifiucari care nu respecta si logica mea.
    Cu stima Aladin nevinovatul

  32. Dl stefan la margineni unul din liderii de sindicat fara stirea noastra a virat cei doi la suta la sindicatul sau atit membrii cit si nemembrii cum este posibil acest lucru de unde a obtinut datele noastre aceste aspecte se pare la mai multe cadre

  33. Ptr.aladin,xmann si ceilalti ipocriti,care nu sunt de acord cu noua titulatura-dati-va demisia si plecati la oi,la vaci!sunteti jalnici si nu va asculta nimeni!duceti-vaaaa,go planet! 😮

  34. Pentru Emil
    La o lege nu se adauga ci se executa asa cum este redactata.Decontarea nu se face intre limita localitatii de domiciliu si limita localitatii unde isi are sediul penitenciarul, asta ar insemna ca iti ingradeste dreptul de ati deconta pana la 70 km. Legea iti permite ca sa-ti deconteze transportul de la poarta penitenciarului Jilava pana in fata locuintei, sa zic, din Rahova..
    .Si nu ar fi rau sa cititi noile completari care au aparut in data de 30.05.2013 privind decontul transportului. Daca nu-l aveti sa il cereti la Domnul Florin Stoica. Asta asa ca sa vedeti ca se incalca legea cu privire la verificarea nr.de km. . Cu stima acelasi Emil.[/quote]

  35. Sa stiti ca eu chiar fac naveta singur deoarece pe plutonul unde sunt eu nu mai am si alti colegi din zona cu mine cu care sa vin. Si sa stiti ca si eu sunt impotriva celor care stau in Bucuresti sau 1 Decembrie si iau decont.Sunt de acord si cu verificarea Nr. de Km dar nu toata ziua-buna ziua,sa-i verifice odata la inceputul lunii si o data la sfarsitul lunii si sa-ti plateasca atatia cati ai facut ca nu cred eu ca este vreunul nebun sa plateasca in fiecare luna sa dea km. inainte.

  36. DIP poate fi si Serviciu in cadrul ANP separat sau alaturi de Audit (cu atributii distincte), oricum atributiile celor de la DIP sunt in cea mai mare masura comune intre cele 2 compartimente, iar decizia 384/2010 trebuie modificata in acest sens, fara functii prevazute cu grad de chestor si 3 sefi in loc de unul.
    Cand esti sef si nu vrei sa raspunzi singur de deciziile tale, te folosesti de “ajutoare” si tratezi preferential oamenii, in functie de interese.
    Trebuie sa fie reorganizate si simplificate lucrurile şi la acest nivel, daca vrem sa fim profesionisti.
    Trebuie data o sansa si celor care vor sa vina la DIP, dar “cineva” are reţineri sa-i aducă, desi se stie ca au mai ramas putini in DIP.
    Se merge inca pe principiul_ Daca nu esti cu mine (gen::::), esti impotriva mea. Restul nu conteaza.
    Desfiintarea nu este o solutie, eficientizarea sistemului da.

  37. Domnule Emil eu locuiesc in 1 Decembrie si in aceeasi localitate cu mine locuiesc mai multi colegi dar unul din el si-a mutat domiciliul la 60 de km de Bucuresti si deconteaza zilnic cate 120 de km pentru ca lucreaza la program de 8 ore, deasemenea stiu un caz cu un coleg care locuieste chiar in Jilava si si-a “MUTAT” domiciliu la peste 50 de km de Bucurestui.
    Ce parere ai despre aceste exemple?
    Tu cu cati colegi vi in masina si cati dintre voi deconteaza transportul, dar fi sincer si raspunde aici pe site?

  38. [quote name=”Claudiu”]As vrea si eu sa lucrez in sistemul penitenciar dar vreau o parere sincera SE MAI MERITA ?[/quote]
    Depinde de asteptarile si motivele tale !

  39. Pentru Financiar Jilava
    ) Nu se deconteaza drept cheltuieli de transport cheltuielile functionarului public cu statut special care are asigurat, de catre unitate, transportul gratuit din localitatea in care are domiciliul sau locuinta proprietate personala. Si sa stiti ca eu sunt unul dintre aceeia care intradevar fac naveta ,deci nu imi este teama de nr. de km. dar ma enerveaza aceasta incalcare flagranta a legii care este destul de clara,pentru decont transport.Si eu daca as avea transportul asigurat cum il au cei din Bucuresti as fi mai multumit ca nu as mai face km cu masina.Si nu ar fi rau sa cititi noile completari care au aparut in data de 30.05.2013 privind decontul transportului. Daca nu-l aveti sa il cereti la Domnul Florin Stoica. Asta asa ca sa vedeti ca se incalca legea cu privire la verificarea nr.de km. . Cu stima acelasi Emil.

  40. probabil este prima si ultima oara cand imi exprim optiunea aici, consider ca unul din cele mai bune demersuri de dupa demilitarizare, politia penitenciara, va schimba radical imaginea institutiei si timpul cu siguranta o va demonstra

  41. [quote name=”Stefan Teoroc”]Ca sa aveti un subiect nou si interesant va ofer o informatie: in Italia structura se cheama Polizia Penitenziaria dar se afla in Departamentul Adm Penitenciara din MJ-ul lor, iar personalul are denumiri care nu au legatura cu termenul de politist.
    http://www.polizia-penitenziaria.it/chi-siamo/ilcorpo
    http://www.giustizia.it/giustizia/it/mg_12_3.wp
    http://www.normattiva.it/uri-res/N2Ls?urn:nir:stato:decreto.legislativo:2000-05-21;146!vig=
    Si este o institutie care isi poarta cu mandrie insemnele si uniformele.
    Desi nu stiu de ce dezbatem subiectul asta acum, inainte de a posta proiectul de modificare a L 293 pe care inca nu l-am primit de la MJ/ANP.[/quote]

    Eh, cum sa nu aiba, de vreme ce au dreptul sa retina oameni pe strada? Eu zic sa mai studiem. Recunosc, nu sunt familiarizat cu subiectul pentru ca si eu, ca si Alladin, dormim fooooarte linistiti noaptea ca nu ne numim politisti.
    P.s. = Alladin, omule, esti bestial!

  42. Cica menestrul a aprobat denumirea asta noua.Doamne ajuta sa ma fac politist! Sa bucura si bunicul den groapa!

  43. Ca sa aveti un subiect nou si interesant va ofer o informatie: in Italia structura se cheama Polizia Penitenziaria dar se afla in Departamentul Adm Penitenciara din MJ-ul lor, iar personalul are denumiri care nu au legatura cu termenul de politist.
    http://www.polizia-penitenziaria.it/chi-siamo/ilcorpo
    http://www.giustizia.it/giustizia/it/mg_12_3.wp
    http://www.normattiva.it/uri-res/N2Ls?urn:nir:stato:decreto.legislativo:2000-05-21;146!vig=
    Si este o institutie care isi poarta cu mandrie insemnele si uniformele.
    Desi nu stiu de ce dezbatem subiectul asta acum, inainte de a posta proiectul de modificare a L 293 pe care inca nu l-am primit de la MJ/ANP.

  44. Ba vere,eu Aladin,imi doresc din toti rarunchii mei sa ma cheme politist,ba!Ba ,n-am somn noaptea si stau cu ochii deschisi si ma gindesc,ba, fratiorii mei, ma tot gindesc la numele asta de pulitist,ba!Ba fratiorii mei care vreau sa fie politisti,sa ne ajute bunul Dumnezeu,sa scrie si la noi pe haine..POLITIE!Eu vreau sa scrie pe guler,pe mineci,pe cracii pantalonilor, pe buzunarul de la spate si pe burta mea..POLITIE,da’ cu litere mari,chiar si pe vipusca!Da ‘cu liere mici, sa scrie anp.Ba, sa sa sperie si copiii ai mici ,sa vada si ei ce-am ajuns! De m-o intreba freunul ce e aia anp,eu sa le spui asa: a-am n-nume de p- politist.de-oi vede-o si pe asta facuta m-apuc sa scriu puezia- nu mai am nici un dor,de haladin politist anp

  45. Este suficienta denumirea de gardian..ptr ca suna infiorator si gardienii au reputatie de oameni duri….da’eu vreau ca cei de la biroaie sa se cheme politisti fiindca ei nu au nevoie de rautate …si au carte.

  46. Stefan,
    Explica, te rog, doritorilor de titulatura “politist penitenciar” ca asa ceva este putin probabil a se intampla. Pentru a primi aceasta titulatura, ar trebui sa primim si atributii de organ judiciar, ceea ce este putin probabil la pregatirea pe care o avem. Multi dintre ai nostri inca vorbesc cu “e bune”, “se va lua masuri” etc.,. Asta e realitatea, din pacate. Pana nu vom realiza ca nu titlul este important, ci modul cum ne prezentam in societate, nu vom progresa nici pana la genunchiul broastei. Fratilor, lasati astfel de preocupari si mai puneti mana pe o carte, macar pe un ziar si cititi, cititi mereu.
    Iar voi, liderii, bateti-va pentru ce e important. Pentru suplimentarea fondului de salarii, care prin septembrie se epuizeaza. Nu mai alergati dupa cai verzi pe pereti. Ne dam si noi seama ca pentru cei care “e multi” e foarte de interes subiectul “politist de penitenciar”, dar pentru noi, ceilalti, nu astea sunt prioritatile.
    Cu respect,

  47. de fapt, superpolitistul de ocna, eu, xmann, etc, sunt de fapt unul si acelasi personaj, manevre comuniste ieftine monser, parerea ta chiar nu mai conteaza

  48. [quote name=”Misha”]Domnilor’ ,,Xmann” si ,,Superpolitistul de ocna” citind comentariile postate de catre voi pe site,am ajuns la concluzia ca sunteti un fel de ,,Gica contra” si cred ca ar fi cazul sa nu mai criticati,si sa jigniti colegii ,ci ar trebui sa le respectati opinia tuturor celor care au dorit sa o faca publica prin intermediul acestui site,care ofera posibilitatea membrilor de sindicat , sa-si expuna parerile si optiunile pentru ca acestea sa ajunga la urechile celor care ii reprezinta si conduc sindicatul ,,lucratorilor din penitenciare”.Ca va place voua sau nu, noi am luat la cunostinta o data parerea exprimata de voi prin criticile aduse si va rugam sa ne respectati si noua opiniile deoarece unele sunt exprimate spre surprinderea voastra,chiar de colegi care fac parte din categoria agreata de voi si nu este necesar ca de fiecare data cand cineva isi posteaza opinia pe site,hop si voi ,,Gica contra” cu critica.Intelege-ti ca majoritatea colegilor isi doresc sa ne numim Politie Penitenciara chiar daca va place voua sa nu,si asteapta ca liderii de sindicat sa faca demersurile necesare.Numai bine![/quote] Misha (nu te vorbesc de rau caci ai acelasi nume ca si pechinezul meu),ma repet,doresc sa ne numim politie penitenciara( sa vedeti atunci razii prin piete si opriri de masini de pe linia continua),dar sa ne faca uniforma verde si cu coif in cap.Tu vrei ,Misha?( a.r.u.)

  49. Domnule Teoroc cunoasteti cati functionari din Jilava deconteaza transportul?
    Peste 100 din vreo 470 cati are penitenciarul, deci aproape un sfert.
    Credeti ca toti sunt adevaratii NAVETISTI?
    Cunoasteti ca aceeasi oameni care pana mai ieri decontau transportul pentru resedinta pe vechea HG acum au deja domiciliu schimbat imediat dupa modificarea actuala?
    Noi cei din Bucuresti care parcurgem pana la serviciu circa 40-50 Km dus/intors nu primim absolut niciun leu pentru naveta noastra, e bine?
    Dar faptul ca vin la serviciu cate 4 oameni cu aceasi masina si deconteaza toti 4, credeti ca e ok?
    Nu cumva acesta e un abuz fata de un drept prevazut de lege?
    De ce se vaita Emil de verificarea kilometrilor daca el face cu adevarat naveta si are dreptul la acest decont?
    Din care categorie mai sus enuntata face parte?
    Va rog publicati acest mesaj pentru ca e cazul ca si prin intermediul dumneavoastra liderii de sindicat sa eliminam furtul, inselaciunea, batjocura fata de coleg si fata de lege.

  50. cei care sunt nemultumiti de comisiile de verificare sunt cei care nu fac naveta cu masina personala sau imprumutata, sunt cei care profita de scaparile legii, din cauza acestor colegi, suferim noi cei care facem cu adevarat naveta.
    Eu unul m-as supune oricarei comisii numai sa am certitudinea ca avem bani in bucet sa ni se poata deconta transportul.
    Cel de la Jilava sper ca nu stai in 1 Decembrie, vezi ca exista metode prin care poti sa dai km inainte 😆

  51. Iata ca s-a terminat saptamina normala de lucru si n-a aparut macheta sau vreo clarificare(poti sa clarifici ceva ce nu are sens?) legata de ea?Cine taie drepturi?Ghici? Cine a taiat dreptul la odihna(repausul ptr odihna) dupa tura de noapte si ne da direct repausul saptaminal? Cine taie (nu recunoaste) repausul saptaminal simbata si duminica ptr schimburi? 😆 Cine crede ca repausul dupa tura de noapte e repaus saptaminal,chiar daca e luni sau marti..sau vineri?Cine doreste ca unii sa aiba repausul mai scurt decit alti…numai sa aiba si repaus?

  52. Domnule Teoroc ce se mai aude cu transa a doua a banilor de echipament?La Politia s-a dat ,la jandarmerie la fel,la armata tot asa nu stiu de ce la noi se asteapta pana la limita legii aproape de fiecare data pentru a ne primii un drept.

  53. De la o unitate la alta se incearca limitarea simularilor prin metode care de care mai ingenioase. La Margineni se cere ITP-ul (avem colegi care solicita decont pe numere de inmatriculare ale unor masini care nu mai circula de 10 ani), la Jilava – nr de km pe bord, etc. Nu sunt modalitati impuse dar se incearca cumva combaterea altui tip de ingeniozitate si anume aceea prin care descoperim cu nonsalanta metode destepte de a rupe bugetul in doua. Am mai spus-o si repet: nu incurajam metodele care exced legii si acolo unde aflam ca se intampla fara acordul salariatilor reprezentati prin sindicate, intervenim, dar este nevoie de putina decenta si rezonabilitate in ceea ce facem, pentru ca abuzul de drept nu face bine la viitor si probabil ca nu ne dorim niciunul din noi sa traim prea curand vremea cand deconturile nu vor mai fi posibile.

  54. Cine taie mai multe drepturi?”
    Domnule Stefan care este treaba cu decontul de transport?? De ce va intreb?? Pentru ca la Jilava au inceput sa verifice Nr. de Km. facuti zilnic,.Au stabilit o comisie ,nu stiu daca este data prin DZU dar ceea ce fac este fooooarte urat. Conform adresei aparuta ieri 30.05.2013 nu au dreptul sa faca asa ceva. Tot conf acelei adrese trebuie sa ducem decat un bon de carburant nu pentru toata suma si tot in aceeasi adresa spune ca am dreptul sa vin si cu alta masina chiar daca nu este a mea si atunci intreb: cum imi mai verifica km. de la bord si sa-i treaca in acel registru special. Ne vaneaza mai rau ca pe hoti. Va multumesc

  55. Da, se mai merita, insa nu se scot posturi la concurs din sursa externa. Singura posibilitate este prin scoli de pregatire (agenti – Tg Ocna / ofiteri – Academia de Politie).

    Pe paginile web sindicale vei vedea probleme si nemultumiri dar si demersuri sau actiuni, iar simplul fapt ca aceste pagini si structuri exista si functioneaza este un argument care trebuie sa confere atractivitate sistemului, indiferent de toate problemele cu care se confrunta.

    Sindicatele sunt acele structuri care nu permit angajatorului sa detina puterea absoluta sau mai degraba discretionara. Daca insa vrei sa intri in sistem direct pe post de director general, atunci poate ca nu site-urile noastre trebuie sa le citesti. 🙂

  56. veti avea de toate: si uniforme cu tinichele de IPA ori ANP, or sa va dea dreptul sa va luati acasa pushcociul si bratarile sa le puneti blanite de iepuras vopsite roz, tricouri gratuite din partea sindicatului, sigle cu “politia penitenciara” pana si pe ciorapi si chiloti! si veti fi mandrii nevoie mare atat timp cat pe jurnale nu o sa auziti de caralii ori de gardienii de la puscarii. sau poate ca nu o sa mai conteze. pentru ca asta o sa fie tot ceea ce va mai reprezenta statutul vostru/nostru special! pentru ca multe drepturi se vor duce pe apa sambetei! au inceput cu salariile taiate si reintregite nici pe jumatate; deconturile or sa fie amintiri; pensiile,cine le-o mai vedea si cati s-or mai bucura de ele, de la 60 de ani o sa le vedeti; mai nou, casele de pensii solicita unitatilor declaratii pe propria raspundere a pensionarului ca nu este asigurat; sporul bacteriei tbc se plimba doar prin camera de detinere pt ca nici lui nu i se mai deconteaza plimbarile prin tot spitalul;cei ce lucreaza in ture in repausurile normale si in cele stabilite dar nu acordate nu au dreptul la compensarile aferente! si multe altele care nu valoareaza nici cat parul de pe broasca daca devenim “politisti de penitenciare”! :-*

  57. Domnilor’ ,,Xmann” si ,,Superpolitistul de ocna” citind comentariile postate de catre voi pe site,am ajuns la concluzia ca sunteti un fel de ,,Gica contra” si cred ca ar fi cazul sa nu mai criticati,si sa jigniti colegii ,ci ar trebui sa le respectati opinia tuturor celor care au dorit sa o faca publica prin intermediul acestui site,care ofera posibilitatea membrilor de sindicat , sa-si expuna parerile si optiunile pentru ca acestea sa ajunga la urechile celor care ii reprezinta si conduc sindicatul ,,lucratorilor din penitenciare”.Ca va place voua sau nu, noi am luat la cunostinta o data parerea exprimata de voi prin criticile aduse si va rugam sa ne respectati si noua opiniile deoarece unele sunt exprimate spre surprinderea voastra,chiar de colegi care fac parte din categoria agreata de voi si nu este necesar ca de fiecare data cand cineva isi posteaza opinia pe site,hop si voi ,,Gica contra” cu critica.Intelege-ti ca majoritatea colegilor isi doresc sa ne numim Politie Penitenciara chiar daca va place voua sa nu,si asteapta ca liderii de sindicat sa faca demersurile necesare.Numai bine!

  58. Prefer titulatura de paznic,gardian si sa am salariul de 1000 de euro.Asta nu inseamna ca nu doresc sa fiu politist de penitenciare.

  59. Domnu`Marc d-ta cred ca ai “emigrat” din alta zona folclorica,pentru ca ardelenii ,asa cum ii cunosc ,nu sunt atat de disperati -cu mici exceptii:):)- dupa functii,tiluri,etc…
    Nu cu mult timp in urma, politistii comunitari(care n-aveau ..identitate!!) erau catalogati de “colegii”lor,politistii aia adevarati,bineinteles in sens peiorativ, ca apartinand “politiei maidaneze”!!!
    “Politia foisoreana ” suna frumos spre deosebire de “politia de parnaie”….
    Inteleg dorinta acerba a unora de a se intitula “politist” doar prin prisma faptului ca mama lor i-a trimis la scoala de…politisti,dar neavand …rezultate,au esuat in sistemul penitenciar!!!
    P.S. Tot respectul pentru ofiterii absolventi de academie si agentilor cu scoala militara,care isi desfasoara activitatea in penitenciare.
    Sunt convins ca cei care se doresc” politisti”,sunt in majoritate covarsitoare,de-astia “facuti”la 6 luni laTg. Ocna,fara stagiu militar, si care nu-ti sunt de prea mare ajutor in activitatea zilnica cu “pleava societatii”…
    P.P.S Spre deosebire de multi altii,imi cunosc locul si importanta in sistemul OPSNAJ…

  60. In ochii societatii civile tot gardieni ramaneti. Nu va mai agitati atat ! Considerati ca, daca veti fi subiectul unui articol de ziar veti fi numiti altfel decat gardieni ?
    Personal cred ca ar fi trebuit sa fim simplu, functionari de penitenciare. Chiar si din prisma drepturilor, cu aceasta denumire ne-am fi putut raporta si la alte legi conexe care fac referiri la functionari.

  61. Domnule Teoroc,din cate am discutat cu destui colegi de la diverse penitenciare din vestul tarii,Bircea Mare,Timisoara,Arad,Oradea acestia au afirmat ca este necesar ca si noi ,,sa avem o identitate, care sa ne situeze cu adevarat in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala care sa nu fie umilitoare si care sa defineasca, practic, o categorie profesionala a statului roman” asa cum afirma mai sus un alt coleg din tara si sa ne numim POLITIE PENITENCIARA.Si dumneavoastra ati putut vedea in cate moduri suntem catalogati de atatia ani de zile prin presa si credem ca a venit momentul sa fie rezolvata odata aceasta situatie a denumirii noastre.Cred ca dupa drepturile salariale ,etc aceasta a devenit cea mai solicitata doleanta a membrilor de sindicat spre a fi rezolvata,de conducerea sindicatului.Din cate am inteles de la dumneavoastra, este si agreata aceasta doleanta a membrilor de sindicat de catre conducerea A.N.P si chiar de Domnul Ministru si este momentul oportun pentru a fi rezolvata.Mult succes!

  62. [quote name=”politist de penitenciare”]X mann,bati campii,esti dus rau!Esti un dusman al sistemului,oricum esti un nimeni-majoritatea invinge minoritatea!A,am uitat,nu esti nici macar minoritate,esti zero barat!Domnule presedinte Teoroc,nu luati in considerare astfel de ineptii si luptati pentru noi,majoritatea care vrem POLITIE PENITENCIARA![/quote]Cati sunteti ?Majoritatea mica sau majoritatea mare 😀 ?DISPERATULE

  63. X mann,bati campii,esti dus rau!Esti un dusman al sistemului,oricum esti un nimeni-majoritatea invinge minoritatea!A,am uitat,nu esti nici macar minoritate,esti zero barat!Domnule presedinte Teoroc,nu luati in considerare astfel de ineptii si luptati pentru noi,majoritatea care vrem POLITIE PENITENCIARA!

  64. Noi iti dorim sanatate si speram sa-ti fie de folos sprijinul. Despre genul acesta de demersuri ale SNLP nu prea vorbim pentru ca nu vrem sa expunem oamenii si problemele lor. Insa avem un sistem intern destul de eficace care genereaza ceva rezultate in timp scurt desi ne-am dori ca rezultatele sa fie si mai bune iar oamenii mai solidari si mai sensibili la problemele celor de langa ei. Dar continuam sa lucram la asta.

  65. Vestea despre ce mi s-a intamplat s-a raspandit repede. Nu stiu cand v-ati mobilizat, nu stiu cand ati planificat totul stiu doar ca ajutorul vostru a venit imediat. M-ati ajutat sa-mi contunui viata si nu stiu cum as putea sa va multumesc. Daca pana acum credeam ca datorita problemelor fiecaruia dintre noi nu mai reactionam la problemele altora, acum m-am convins ca va pasa, ca oricate probleme ati avut fiecare, ati pus pe prim plan problemele mele si va multumesc sincer tuturor. Va doresc multa sanatate si sa ramaneti asa mereu.
    A voastra colega Popescu Nina.

  66. [quote name=”anonim”]aveti dreptate, domn Stefan, nu este esential dar este necesar sa avem o identitate care sa ne situeze cu adevarat in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala care sa nu fie umilitoare si care sa defineasca, practic, o categorie profesionala a statului roman[/quote]
    Poate ai fi mai putin umilit daca ti s-ar spune ‘lucrator la salubritate’ iar pe spatele uniformei(salopetei) ar scrie ROSAL!!!,ca oricum lucrezi la…groapa de gunoi a societatii..Atunci ai avea si tu identitate…
    Valabil si pentru alti ..”vasilici”..

  67. aveti dreptate, domn Stefan, nu este esential dar este necesar sa avem o identitate care sa ne situeze cu adevarat in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala care sa nu fie umilitoare si care sa defineasca, practic, o categorie profesionala a statului roman

  68. [quote name=”vasile”]cu astfel de oameni, domnule Teoroc, vom ramane ancorati in anul 1989, au trecut 23 de ani si noi nu avem o denumire, pacat ca avem in sistem specimente cu o astfel de gandire, dar orice padure cu uscaciunile ei…noi , cei mai multi dorim POLITIE PENITENCIARA[/quote]
    Da Vasilica,poti sa-ti faci rost de chitantier si sa incepi sa dai amenzi.De ce nu te angajezi la politie?Sau daca vrei identitate, sa optam pentru ,,caraliu,, Nu-ti place,caraliul nu poate amenda,nu poate calatori gratis ,nu poate speria taranii in piata.Cand ai zis ,,noi cei mai multi,,ce socoteala aveai?Rusinika ,,Vai silica,,.Am o intrebare,daca ar fi adoptata denumirea de politist de penitenciare dar ar face uniforma verde,cam ce ai zice?

  69. cu astfel de oameni, domnule Teoroc, vom ramane ancorati in anul 1989, au trecut 23 de ani si noi nu avem o denumire, pacat ca avem in sistem specimente cu o astfel de gandire, dar orice padure cu uscaciunile ei…noi , cei mai multi dorim POLITIE PENITENCIARA

  70. [quote name=”Superpolitistul de ocna”]Intr-o tara de hoti,toti (editat) se cred politisti.Vrem politie penitenciara ,medicii politie medicala,profesorii politie scolara si tot asa.Bravo domnule T.S. ca ascultati (in jargou de parnaie suna mai misto)de toti copiii lui Dostoievski.Oare de ce caralii acestia nu s-au angajat la politie,daca le este rusine de ce sunt?Ce frumos se vor saluta politistul din Loganul cu girofar cu cel de pe tractorul ce vine de la G.A.Z.[/quote]
    Este obsesia celor care s-au inscris in IPA, si si-au achizitionat tot felul de “accesorii”-insigne.embleme,etc.- pe bani grei,dar pe care uniforma (si poate comportamentul !!!) ii da de gol…
    Criza de identitate ??!! prin care trec cei dornici sa se “entetuleze”politisti nu se rezolva,doar prin schimbarea denumirii,tot (ne)lucaratori la penitenciar o sa fie….

  71. Avem identitate de cind am trecut de la MI la MJ. Mi-au placut zicerile d-lui superpolitist.Nici macar gardieni nu pot fi toti,adica unii tin cu dintii sa ramina fpss!Daca cititi presa vremii,observati ca un ppl consuma 300 lei lunar..restul pina la 2500 sint cheltuieli de personal.Ce-o fi insemnind asta?

  72. Cam radical. Mi-am exprimat parerea si nu voi insista. Nici eu nu vad demersul acesta ca fiind esential dar stiu ca oamenii si-l doresc si pana la urma ii reprezint. Lipsa de identitate este o problema care ne marcheaza de mult timp si creeaza frustrari indreptatite. Ba gardieni, ba lucratori de puscarie, ba fpss din sistemul anp, etc. Poate a venit vremea sa terminam cu ezitarile.

  73. Intr-o tara de hoti,toti (editat) se cred politisti.Vrem politie penitenciara ,medicii politie medicala,profesorii politie scolara si tot asa.Bravo domnule T.S. ca ascultati (in jargou de parnaie suna mai misto)de toti copiii lui Dostoievski.Oare de ce caralii acestia nu s-au angajat la politie,daca le este rusine de ce sunt?Ce frumos se vor saluta politistul din Loganul cu girofar cu cel de pe tractorul ce vine de la G.A.Z.

  74. Nu am mai fost demult in strada, ce bine ar fi sa ocupam pentru 3 ore strada Ghiculeasa sa le uram de bine atat lui Ani cat si lui Valentin, sa le umplem frigiderele de sfintii Petru si Pavel.
    Ce spuneti de asta dragii mei colegi oropsiti de aceste capuse?

  75. Ionel: as zice ca auspiciile sunt favorabile / vedem daca se accepta la nivel de Guvern
    Razvan: o sa vin impreuna cu o parte dintre colegii din Biroul executiv

  76. Politist de penitenciare, corelare cu legislatia salariala si a muncii, mai nou – uzul de arma etc / asteptam si noi proiectul actualizat

  77. Dom Presedinte,eu cred ca stiti dvs ceva..dar ma lasati in stand-by. Atunci ramine sa discutam saptamina cealalta despre orele suplimentare si lipsa(?) de personal. Eu ce nu inteleg este de ce testati D569 din septembrie sau oct 2012?Cam lung testul..daca ati vazut ca nu aveti rezultate ,de ce nu reveniti la normal?Cica bosonii si neutrino nu exista,desi se credea contrariul..si savantii au renuntat. Sint curios tare sa aud teoria referitoare la modificarea statutului special,despre care vorbiti in “obs SNLP”.Ca sa nu fac herpes,imi puteti spune acum la ce se refera modificarea?

  78. Domnule presedinte,nu va inselati deloc!Ce sa mai fac eu praf si pulbere cind nici praful si pulberea nu exista? Eu speram sa faceti dvs praf si pulbere cele 3 puncte prezentate de mine mai sus!

  79. Da, asa este. Directorul de la Giurgiu a fost atentionat pentru o situatie anterioara numirii sale, constatata de DIP care a si propus masura. Personal sunt deranjat mai degraba de situatiile in care se pretinde cu ocazia unor inspectii respectarea unor dispozitii fie desuete fie modificate sau se impune aplicarea unei prevederi legale intr-un anumit fel, fara ca modalitatea respectiva de aplicare sa reflecte pozitia unitara a ANP. Si atunci te intrebi care este rostul. Ce ne dorim de fapt, sa avem un organ mai degraba de presiune care poate fi folosit pentru a indeparta un [i]dezagreat[/i] sau o echipa de elita capabila sa ajute la aplicarea corecta si unitara a legii oferind indrumare in mod corespunzator?

  80. cu tot respectul, dle Teoroc. eu am adus in discutie si un aspect clar: atentionarea directorului de la Giurgiu. vreti va rog sa verificati daca este adevarat? si daca da, s-au luat masuri? si am mai auzit ca lupu a pierdut o lucrare importanta de la MJ. de fapt, nu a distribuit-o vreo 2 luni nimanui si a iesit oarece scandal. puteti sa verificati si asta? spuneati ca inspectia lasa in unitati masuri contradictorii. raspunde lupu pentru asta? pe mine nu ma inteerseaza povestile lor de amor, vreau sa fim indrumati si verificati de profesionisti. se poate?

  81. asta e subiectul meu preferat: inspectia penitenciara! eu sunt mai nou pe aici si nu am simtit nevoia sa intervin pana acum dar daca vorbim de lupi si de roxaneeeeeee…am auzit, dle presedinte, ca lupu e cam in plus pe acolo. bine, nici nu ne miram la cat de incompetent este: nu stie sa vorbeasca (un balbait), nu are charisma, nu cunoaste materie, nu este inteligent, nu are intuitie, nu are haz. basca, a mai fost dat si afara din jilava, daca va mai amintiti, de cei de la CPT pt ca batea detinuti. la greu. acum, cel care a fost recunoscut ca fiind un ofiter ce aplica rele tratamente detinutilor a juns sa verifice pe altii cum isi fac treaba. doar suntem in Romania, nu? sa revin si sa spun ca aud ca ionita este cea care da ora exacta la inspectie. fata de asta, ce spuneti?

  82. Fara sa atac persoane, pot ataca subiecte. O structura de control dintr-o institutie publica ar trebui sa includa in efectivele ei elite si ar trebui sa impuna respect in unitati prin profesionalismul opiniilor, al constatarilor si nu prin aciditatea masurilor ori prin teama de vanatori sporadice comandate si targetate pe persoane dezagreate. Nu vreau sa generalizez dar din pacate acei cativa care mai pot fi creditati cu profesionalism in acest corp, sunt obligati sa poarte un “stigmat de echipa”. Directia inspectie din ANP este o structura care va trebui regenerata din temelii daca chiar apreciem ca ne trebuie.

  83. as vrea sa mai aveti in vedere, dle Teoroc, si alte greseli facute de DIP atunci cand se duce prin controale. si va rog sa le faceti publice fiindca stiu ca oamenii din teritoriu va spun multe. ce spuneti despre cazul de la Giurgiu in care directorul unitatii a fost atentionat de lupu cel profesionist pentru aspecte care au fost constatate inainte ca directorul sa ia concursul?! ce spuneti despre ionita roxana care merge prin unitati si face pe fatala desi profesional este zero absolut? ce spuneti despre faptul ca de la DIP au inceput sa plece oamenii pe capete iar lupu in disperarea lui cauta solutii dar … gaseste? exista cineva in ANP-ul ala care sa faca o verificare a calitatii controalelor efectuate de DIP? dle Teoroc, este mai nou o campanie de recrutare la DIP. ce pozitie aveti? si apoi, referitor la Audit, parca-parca inclin sa spun ca mai bine cu ani dumitrache decat cu lupu si sleahta lui de incompetenti. macar ani este profesionista chiar daca are in jur numai mosi si babe sforaitoare. si mai sunt si dependenti de papanasi pe deasupra. imi puteti raspunde, va rog?

  84. Ceea ce nu reprezinta o prioritate pentru tine, poate reprezenta pentru altii. Vom ajunge si la decizia 569. Stiu ca abia astepti sa ne spui cat de gresit s-a pus in aplicare ceva inceput bine la Tg Ocna 🙂 . Saptamana viitoare o luam de coarne si vei avea ocazia sa o faci praf si pulbere.

  85. Stimate d-le Presedinte Stefan Teoroc,
    Norma 12b ,in viziunea mea,nu reprezinta o prioritate.Am sa incep prin a va prezenta unele aspecte esentiale:
    1)D 569 contine o mare eroare.Ea nu tine seama de repausul obligatoriu de 24 ore dupa timpul muncit de 12 ore,incalcind legislatia muncii,in speta,C Muncii.Nu avem in vedere ierarhia legilor sau Constitutia e pe alt loc decit1?”In realitate ,muncitorul beneficiaza numai de o zi repaus saptaminal iar noi spunem eronat 2 zile. Mai mult,ea discrimineaza,in sensul ca ptr unii duminica e tot duminica iar ptr altii e luni sau marti..Asa o fi?O alta discriminare-de ce unii au repaus de odihna dupa 8 ore lucrate si apoi intervine repausul saptaminal? De ce nu incep si ei cu repausul saptaminal si sa vina duminica dupa amiaza la munca iar repausul ptr odihna sa constituie ore suplimentare?
    2) De ce nu intelegem ca munca la ture de 12/24 reprezinta un program special,, nu unul normal?Ce este normalul si cum arata?de ce salarizarea in programul special nu este diferita,avind in vedere lucrul in programul special de 12/24?
    3) Daca programul in ture de 12/24 nu este normal… ce consecinte are?
    Astept parerea dvs,ptr ca apoi sa discutam despre cresterea nr de ore suplimentare , necesarul de personal si unde a disparut el dupa 5 ani de angajari.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)