www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Revista presei

Turnu Severin: Angajaţii din penitenciar au intrat în doliu. Promit să poarte banderole negre până li se redau drepturile

Turnu Severin: Angajaţii din penitenciar au intrat în doliu. Promit să poarte banderole nergre până li se redau drepturileSindicaliştii au purtat banderole îndoliate, peste care au afişat mesaje de protest. Lucrătorii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Severin sunt în doliu, deplângând situaţia în care a ajuns sistemul.

Începând de astăzi, toţi cei 8.000 de membri ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) vor lucra cu banderole negre pe braţe, intrând oficial în doliu pe termen nelimitat.

Însemnele respective vor fi purtate şi de către cei care vor participa la mitingul organizat mâine în Bucureşti. Excepţie nu fac nici lucrătorii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Severin.

Aceştia au intrat astăzi la lucru, la ora 6.30, purtând vestitele banderole, peste care şi-au afişat mesajul de protest: „Doliu pentru statul de drept, siguranţa naţională fără siguranţa zilei de mâine? Echipament şi hrană fără 75 la sută, salarii sub 75 la sută, dar sancţiuni sută la sută. Mii de ore suplimentare, anual promiteţi că le plătiţi... la anul! Ne-aţi ucis speranţa de viaţă“.

Gata să declanşeze greva

Liderii de sindicat sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de reducerea salariilor şi de faptul că orele suplimentare nu sunt plătite. Cel mai mic salariu al unui angajat din PMS Severin este de 1.000 de lei.

Lucrătorii din penitenciare vor purta banderolele pe termen nelimitat, urmând să intre în grevă dacă revendicările nu le sunt rezolvate.

„Strângem semnături în vederea unei greve generale în tot sistemul, pentru că nu se mai poate trăi cu aceste salarii reduse şi cu problemele care există privind pensionarea, salarizarea şi condiţiile de lucru“, a declarat liderul SNLP Severin, Adrian Prundeanu.

În prezent, penitenciarul se confruntă şi cu lipsa de personal, actualii angajaţi fiind nevoiţi să muncească în plus pentru a compensa deficitul.

La mitingul de mâine, din Capitală, vor participa şi 20 de lucrători de la PMS Severin. „Jumătate din viaţă trăim în penitenciar, fără să ispăşim vreo pedeapsă, condiţiile de detenţie confundându-se cu condiţiile de muncă. Nu vrem lux, vrem echitate!”, este sloganul angajaţilor din penitenciare.

Roxana Mărculescu - Adevarul.ro

Google Translate

Cauta in site

  • finul Alecu vrea sa fie contrazis 13.12.2017 16:47
    Nu e greu de imaginat ce strategii postliberare au "ei".Vor veni cu ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 13.12.2017 08:03
    este o balbaiala intre a se faca ca dau ceva si a nu prea avea din ce / ...

    Read more...

     
  • simona 13.12.2017 05:36
    Pâine și circ. Pentru a veni în întâmpinarea interesului opiniei publice ...

    Read more...

     
  • Anton 13.12.2017 00:22
    nimic specific, ma gandeam doar ca totul e o ciorba bine facuta pentru ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 12.12.2017 22:20
    nici una nici alta, integral :) / putin mai specifica intrebarea si ...

    Read more...

Google AdS