www.snlp.ro Web analytics

Cucul, lentila si statutul

glassesAdresa transmisa astazi catre MJ si ANP (nr. 259/SNLP si 21/FSANP)

Nu apucam sa rezolvam o speta ca apar alte doua provocari. Astazi puteti citi detalii despre divergentele privind decontul lentilelor dar tot astazi am aflat despre o noua incercare subtila de data asta a ANP de a mai brutaliza un drept al personalului prin intermediul Regulamentului de aplicare a legii privind executarea pedepselor. Detalii in scurt timp.

Stimate domnule ministru

Va aducem la cunostinta faptul ca Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP) si Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) au luat act de publicarea pe pagina MJ, in procesul de transparenta decizionala, a proiectului de ordin care priveste decontarea lentilelor pentru ochelari, ca drept al presonalului cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, intr-o forma care nu a fost discutata cu sindicatele si solicita modificarea ordinului conform aspectelor convenite ANP-MJ-sindicate.

SNLP si FSANP apreciaza ca procedura prin care MJ a elaborat proiectul nu respecta prevederile Acordului privind transparenta decizionala si nici principiile etapei de consultare intrucat in mod evident au fost ignorate aspectele stabilite in grupurile de lucru, forma publicata in prezent pentru observatii, modificand dramatic modul de acordare a dreptului.

SNLP si FSANP au inteles necesitatea armonizarii prevederilor HG nr. 1996/2004 cu cele ale Legii nr. 293/2004 republicata, insa modificarile operate prin prin HG nr. 864/2014 fara consultarea sindicatelor, se indeparteaza de la temeiul in baza caruia au fost aprobate. Prin HG nr. 864/2014 s-a produs o nedreptate majora eliminandu-se dreptul pensionarilor si al copiilor salariatilor la dispozitive medicale si proteze dentare contrar Legii nr. 293/2004 pe care se intemeiaza hotararea, motiv pentru care SNLP-FSANP vor depune o solicitare de modificare a actului normativ mentionat.

Referitor la ordinul in discutie, plecand de la o situatie anterioara in care cuantumul deconturilor nu era limitat, s-a stabilit pentru viitor un plafon general de decont in valoare de 150 de Euro si unul special de 300 de Euro la care se pot incadra foarte putini salariati, cu mentiunea ca este vorba despre plafoane maximale. Au fost luate ca referinte, media sumelor cheltuite cu aceasta destinatie in anii anteriori precum si studii de piata. Subliniem flexibilitatea manifestata de sindicate in acest sens, intrucat se pare ca acest aspect a fost tratat cu lejeritate si s-a considerat ca probabil limita de suportabilitate este mult mai mare, de aceea trebuie testata cu orice proiect emis.

In cadrul grupurilor de lucru constituite inclusiv la nivel MJ, nu s-au produs dezbateri divergente privind numarul plafoanelor sau cuantumurile stabilite, cu o singura exceptie, respectiv situatia in care domnul Mihai Cucu din cadrul Directiei elaborare acte normative a blocat o data in plus parcursul proiectului, exact inainte de semnare, solicitand noi studii de piata in fundamentarea sumelor indicate, ignorand insistentele ANP privind urgenta clarificarii situatiei sau ale Directiei economice din MJ care a sustinut varianta convenita cu sindicatele.

Studiile suplimentare cerute de domnul Mihai Cucu au fost realizate inclusiv de catre organizatiile sindicale, indicand plafoane maximale de peste 600 Euro (!). Blocajul indus de catre specialistul susmentionat precum si solicitarea studiilor de piata nu au fost insa decat pretexte pentru o finalizare subiectiva si unilaterala a proiectului prin diminuarea plafonului general la 110 Euro fara sa fie purtata nicio discutie cu sindicatele in acest sens si fara niciun impact logic al studiilor de piata asupra proiectului, plafoanele fiind diminuate si nu ajustate conform acestora.

Stimate domnule ministru, putem accepta necesitatea limitarii abuzului de drept insa nu acceptam suprimarea unul dupa altul a tuturor drepturilor pe care inca le mai confera statutul nostru special precum si permanentele incercari de a diminua plaja de drepturi ale unei categorii de salariati deja mult prea incercate in ultimii cinci ani, lansate de la nivelul ordonatorului principal. Mai precizam si faptul ca dreptul a carui reglementare se incearca prin acest proiect de ordin, este blocat de doi ani.

Marea parte a acestei perioade de blocaj este in stricta responsabilitate a unui functionar ministerial orientat din punct de vedere al opiniilor, in mod clar si declarat, doar de perspectiva unor posibile controale ale Curtii de conturi a Romaniei, atitudine nepermisa la nivelul structurii de elaborare a actelor normative din Ministerul Justitiei, institutie care are ca principal obiectiv “asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”.

Putem intelege faptul ca desi in actualul Program de guvernare 2013-2016, la capitolul Justitie, este inclus obiectivul “reorganizarea penitenciarelor pentru asigurarea unor condiţii de deţinere conforme normelor internaţionale”, singura reorganizare produsa in sistemul nostru a fost cea marcata prin desfiintarea unui mare numar dintre posturile vacante, precum si faptul ca aceasta este o consecinta a crizei economice, insa este de neinteles situatia in care nu numai ca nu se indeplinesc obiective asumate chiar de guvern dar singura prioritate ramane aceea de a demotiva total putinul personal aflat in prima linie.

***

Anexat va transmitem studiile de piata obtinute de sindicate, precum si solicitarea inaintata anterior prin corespondenta electronica la care nu am primit un raspuns, prin care SNLP si FSANP cer alocarea unui alt specialist decat domnul Mihai Cucu in relatia cu sistemul penitenciar (elaborarea unor acte normative), pentru evitarea tensiunilor in consultare si elaborare, avand in vedere multiplele indicii semnalate, care vizeaza rigiditate si lipsa de eficienta in activitatea domnului Mihai Cucu. 

***

Anexa (solicitare inlocuire domnul Mihai Cucu, adresata domnului Secretar de stat Liviu Stancu)

Data trimiterii: 5 februarie 2015, 11:09

Stimate domnule secretar de stat, cu privire la solicitarea dumneavoastra de a va pune la dispozitie ratiunile cererii de substituire a dlui Mihai Cucu cu un alt specialist, transmitem in cele ce urmeaza o pozitie comuna SNLP-FSANP cu privire la acest subiect.

Va marturisim ca in mod deliberat am ales sa nu motivam amplu solicitarea initiala astfel incat sa nu generam turbulente, verificari sau alte tensiuni in procesul de elaborare a unor acte normative precum si in relatiile MJ-ANP-sindicate.

Este prima solicitare de acest tip inaintata de SNLP (dublata de altfel si de FSANP) si ne exprimam speranta ca o decizie in acest sens nu va complica prea mult anumite mecanisme, proceduri sau demersuri. Nu avem nimic personal cu dl Mihai Cucu insa apreciem ca viitorul relationarii cu sindicatele in planul elaborarii actelor normative este periclitat ireversibil daca se mentine formatul actual.

Motivul principal care fundamenteaza solicitarea SNLP are legatura cu o situatie recenta care s-a dezvoltat intr-o directie inacceptabila din punctul de vedere al sindicatele dar putem afirma ca un punct similar de vedere ar putea avea in aceasta speta si top managementul ANP. 

Este vorba despre aportul si pozitia dlui Mihai Cucu in procesul de elaborare a proiectului de OMJ privind plafonul de decontare a lentilelor pentru ochelari conform HG 846/2014.

Desi situatii anterioare, pe acelasi tipar, s-au mai produs si daca este nevoie vom relua cu precizari tot sirul de divergente si tensiuni traversate pana in prezent, de data aceasta a fost depasit acel nivel de echilibru, rezonabilitate si corectitudine aflat la limita de la care incepe divergenta, o divergenta inutila si riscanta avand in vedere detaliile situatiei precum si intregul context pe care il traversam, marcat de o permanenta dinamica legislativa.

In urma intrarii in vigoare a actului normativ susmentionat, la nivel ANP a fost constituit un grup de lucru cu participare sindicala pentru elaborarea proiectului de OMJ privind plafoanele de decontare  lentilelor. La nivel ANP negocierile au fost aprinse, presiunea asurpa organizatiilor sindicale fiind ridicata avand in vedere faptul ca pana la acel moment nu exista niciun plafon. 

Dupa dezbateri indelungate, avand ca temei fondurile cheltuite cu aceasta destinatie in 2012-2013 precum si anumite studii de piata, sindicatele au acceptat un plafon general de maxim 150 Euro si unul exceptional de maxim 300 Euro pentru dioptrii mai mari decat 4 si pentru lentile progresive (cazuri foarte rare in sistem). Sindicatele si-au asumat aceasta pozitie in raport cu salariatii din sistem iar tensiunile au fost cu greu atenuate.

S-a optat pentru o fundamentare a plafoanelor plecand de la media fondurilor cheltuite anterior, impactul pozitiv asupra bugetului fiind unul evident daca luam in considerare trecerea de la un drept la decont nelimitat ca suma la unul plafonat. 

Proiectul a fost preluat la nivel MJ de dl Mihai Cucu care a apreciat ca plafoanele sunt insuficient fundamentate si a evitat avizarea proiectului provocand o intalnire MJ-ANP-sindicate in cursul careia a refuzat toate argumentele sustinute temeinic de participanti inclusiv de ANP insistand inflexibil pe un alt studiu de piata, singurul in masura a fundamenta plafoanele. 

Sindicatele au accentuat irelevanta unor preturi puse la dispozitie de comercianti avand in vedere faptul ca proiectul de OMJ trebuie sa prevada plafoane maximale in timp ce comerciantilor li se cer plafoane minimale care nu pot fi garantate in viitor la nivelul intregii tari.

Atat ANP cat si sindicatele, sustinute inclusiv de Directia economica din MJ au explicat ca un nou studiu de piata nu ar face decat sa intarzie inutil acordarea unui drept blocat deja de peste un an si jumatate la nivelul intregului sistem penitenciar cu prejudicii mari generate salariatilor, cu atat mai mult cu cat s-a reusit cu greu o intelegere asupra plafoanelor, cu salariatii din sistem reprezentati prin sindicate. Atat ANP cat si Directia economica din MJ au sustinut ca proiectul de act normativ este fundamentat suficient cat sa nu existe riscuri pentru emitent la verificari ulterioare.

Sedinta s-a finalizat cu stabilirea necesitatii aprobarii OMJ cat mai urgent sindicatele declarand ferm ca un nou blocaj va fi definit ca strategie de tergiversare si ca rea-intentie, urmand sa fie sanctionat inclusiv prin mijoace de actiune sindicala. La scurt timp am aflat ca dl Cucu a returat proiectul ANP solicitand un studiu de piata. Apreciem ca discretionar modul in care actioneaza un angajat al ministerului in probleme care afecteaza 12.500 de salariati si familiile acestora, privati de un drept legal de peste un an si jumatate. 

Toate cele susmentionate pot fi verificate prin discutii cu participantii la intalnire, altii decat reprezentantii sindicali. HG 846/2014 a fost publicata inca din data de 9 octombrie 2014 impunand emiterea unui OMJ pentru plafoanele de decontare a lentilelor, insa nu exista nicio perspectiva clara a emiterii acestui act normativ in lipsa caruia, dreptul este suspendat in continuare, situatia ducand la actionarea in instanta a ANP.

Ca precizare complementara adaugam faptul ca aprobarea hotararii de guvern pentru modificarea HG 1996/2004 a durat aproximativ doi ani, majoritatea divergentelor fiind initiate de dl Cucu prin rigiditatea unor interpretari si prin complicarea inutila a procesului decizional cu solicitari de puncte de vedere sau alte opinii, sub acoperirea pretextului ca protejeaza institutia de controale viitoare dar in mare masura inchipuite, nefiind sustinute de practica din ultimul deceniu.

Din procesele verbale de sedinta precum si din fundamentarile proiectului de HG susmentionat reies toate divergentele mentionate precum si faptul ca sindicatele nu au fost de acord cu anumite prevederi care se regasesc in prezent in forma finala a HG. Astfel eliminarea prin acest act normativ a dreptului pentru pensionari, copii si coasigurati impun alte modificari ulterioare pe care sindicatele sunt nevoite sa le solicite. Totodata acest plafon de decont al lentilelor apare ca o solutie unilateral decisa la care sindicatele inteleg sa se adapteze pentru a reduce la minim blocajul instaurat de atata timp.

Deseori dl Mihai Cucu deroga de la lege interpretand Legea nr. 293/2004 prin prisma unor interpretari personale si subiective, motivand cu riscul unor controale viitoare si cu necesitatea menajarii bugetului. Un exemplu elocvent care motiveaza aceasta afirmatie, este HG nr 1398/2007 care reglementeaza decontul transportului si care a inclus fara avizul sindicatelor o modificare restrictiva, in plus fata de prevederile legii, care limita decontul in functie de situarea localitatii la o anumita distanta in timp ce legea limita distanta decontata. Astfel pentru localitatile aflate la peste 70 Km nu se putea deconta absolut nimic. Situatia a durat cativa ani pana s-a reusit remedierea printr-un alt HG si a implicat procese in care administratia a fost actionata si a pierdut (Ex: Penitenciarul Baia Mare).

Prin urmare, reiteram solicitarea noastra in lumina aspectelor susmentionate si va rugam ca in locul dlui Mihai Cucu sa fie repartizat alt specialist pentru procesul de elaborare a unor acte normative care privesc sistemul penitenciar. Insistam cu privire la aceasta masura cu atat mai mult cu cat raversam o perioada deosebit de sensibila, perioada in care in structura de aparare nationala se produc mutatii legislative cu care ANP tine pasul cu greu fiind ordonator secundar, in timp ce la nivel MAI normele au o cu totul alta dinamica. Personalul din penitenciare are acces la informatii cat si la legislatie punanad o presiune din ce in ce mai mare pe organizatiile sindicale prin comparatie cu MAI.

Va marturisim cu sinceritate si speram sa nu fie percepet ca presiune, faptul ca in cazul in care preturile relevate in urma studiului de piata cerut de dl Cucu, vor fi mai mari decat plafonul agreat de ANP-sindicate, indubitabil vom cere adaptarea corespunzatoare a plafoanelor, avand in vedere faptul ca ordinul vizeaza plafonul maxim si nu o medie a costurilor de piata iar initiatorul prin expertii sai apreciaza ca studiul de piata este determinant. 

Totodata, va rugam sa aveti in vedere necesitatea pastrarii unei stari de spirit echilibrate atat in randul personalului cat si in relatiile MJ-ANP-sindicate astfel incat sa evitam impreuna circumstantele care au generat marile divergente si proteste din perioada 2009-2010. In ultima perioada de timp sindicatele din sistemul penitenciar au asigurat cu greu o atmosfera armonioasa in care ministerul si administratia sa poata implementa strategiile proprii in interesul comun, insa multi dintre salariati interpreteaza ca pasivitate lipsa unor actiuni sindicale care de multe ori sunt provocate de situatii minore cum este cea de fata.

22 COMMENTS

  1. Ordinele au aparut inMO.821/c si820/c din12.03.2015 partea1. Felicitari ambelor grupe sindicale!!!!

  2. Astazi,dasdrp de la Penitenciarul Galati a incercat sa constranga membrii EOS care se pregateau sa iasa din serviciul executat(24 ore)sa mai ramana inca o ora la o piata de doi lei,asa cum stie el sa organizeze.Aloo…stii cate ore suplimentare avem noi dasdrp-ule? Stii cumva cand vom fi noi platiti pentru orele suplimentare? De unde ai tupeul asta sa ne ordoni tu sa stam peste program? Ne platesti tu? Noi avem familii,copii si avem si alte responsabilitati nu suntem la cheremul tau incompetentule!! Te vom da in judecata pentru modul in care asiguri conditiile de munca la Galati!! Avem 2 cazuri de atac la cadre si tu te umfli la lucratori nu la detinuti! Pleaca mai bine de la Galati ca nu e de tine functia asta! Facem o reclamatie pentru incercatrea ta de astazi dimineata,nu asa se organizeaza perchezitiile.Daca era alarmata unitatea,da,puteai sa ridici pretentii ca este o situatie operativa si am fi ramasa chiar daca eram obositi dupa 24 de ore de munca.Dotati grupa de interventie pentru ca nu are nimic din ceea ce prevede manualul si ne puneti viata in pericol zi de zi! Incepem actiunile de protest!

  3. Domnule Teorok cu aceasta ocazie a problemelor ridicate de sindicate, trebuia sa abordati asa cum ati promis si problema cu sporul de studii superioare.Este o problema reala in penitenciare cu aceasta categorie de salariati care au studii superioare si nu primesc sporul in timp ce altii din 2009 si pana astazi il primesc.Cuantificat acest spor pe un an de zile,inseamna aproximativ un salariu in plus pentru cei care il primesc si nu este corect ca unii sa primeasca un salariu in plus fata de colegii lor care indeplinesc aceleasi conditiisi presteaza aceeasi munca. Trebuie abordata neaparat cu MJ aceasta problema si rezolvata deoarece a fost creata de atatia ani de zile-cam multi la numar.Cum s-au putut corecta si alte ordine ale Ministrului Justitiei trebuia emis unul nou actualizat cu specializarile actuale ale facultatilor pentru fiecare compartiment de activitate pentru cei care pot primii sporul de studii superioare si sa se acorde si celor aflati in aceeasi situatie.Ne-am saturat de raspunsul ca nu se poate ca asa a vrut Boc.Ba trebuie sa se poata si sa se faca o data dreptate pentru toti.

  4. Domnule Stefan,interpretarea MJ-ului e clara.Vor sa plateasca cat mai putin,insa nu trebuie neglijat faptul ca penitenciarele sunt prestatoare de servicii sociale prin asistarea zilnica a celor aflati in custodia acestora si ca atare ar trebui sa primeasca intreg personalul cei 100Ron.Sunt unitati unde nu sunt asistenti sociali si munca acestora de ani de zile este suplinita de sefii de sectii,educatori etc. care la un moment dat o sa refuze sa mai faca pe asistentul social daca nu primesc nimic pentru asta.Nu trebuie cedat deoarece si asa nu s-a mai primit nici o marire de salariu din 2009 si pana astazi.Astia parca au inebunit, scumpesc tot si nici macar nu ne-au corelat salariile cu inflatia cum scrie legiuitorul. Trebuia sa fie mai insistente sindicatele pe acest aspect.Nu este posibil sa nu iti acorde la salariu nici macar rata inflatiei de atatia ani si nimeni sa nu zica nimic.

  5. Nu zice nimeni care sunt misiunile speciale, cu sporul de 50%…ciudat iar se lasa la aprecierea unor asa zisi imparati sa decida….va rog mult specificati exact,cand pleci in oras cu detinuti nu este misiune speciala?Intr-un spital civil sa numai zicem ca mergi doar un militian:) ..va rog mult astept un raspuns Domnul Teoroc

  6. am impresia ,ca ne duce lumea cu presu bre, si problemele noastre se vor dezbate tot pe chat .

  7. Domnilor vi se pare corect ca intr-o unitate sa aibe acces cu telefonul 60 de cadre,nu cred ca le folosesc in interes de servici toti?????!!!!!

  8. Constitutia spune sa ne lasati fara telefoane mobile ,va rog sa o aplicati.

  9. Puteti sa ne spuneti in ce stagiu e sporul de 75 s.d il mai primim ca nu se mai aude nimic si daca da.. pe cind sa ne asteptam multumesc

  10. domnule Teoroc ce stiti despre sectia exterioara a penitencarului ploiesti?Se va transforma si amenaja pentru vipurii?

  11. Stefan te rog sa ne tii la curent despre mersul oedinelor aflate in procedura.Multumesc!

  12. ANGAJATII DIN PENITENCIARE OBLIGATI SA LASE TELEFOANELE MOBILE LA DOMICILIU
    MARCH 6, 2015
    Vești proaste pentru angajații din penitenciare.

    Având în vedere iminenta intrare în vigoare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013

  13. i-mi puteti spune cine ia sporul de 50% pt misiuni speciale,si care sunt acele misiuni?

  14. Domnule Stefan,…de sporul de studii superioare mai stiti ceva? Ni se face o mare nedreptate lasand acest drept doar pentru o parte din salariati. Eu unul am luat licenta exact in anul in care ni s-a luat acel drept. Va rog sa faceti presiuni si pe subiectul asta….am pierdut destui bani. Va multumesc.

  15. 🙂 asa timizi parem?
    Nici vorba de telefoane de presiune sau intimidare
    Cred ca m-ar distra copios asa ceva
    O singura data a avut loc o incercare prin 2010, dar nu dinspre ministerele noastre
    Era anul protestelor si trecusem la finetzuri in actiuni

  16. Domnule Teoroc sa nu va lasati intimidat de probabilele presiunni ce vor fi asupra dumneavoastra.Stim cu totii ca atunci cand cereti drepturile fpss,anumiti domni din minister sunt deranjati si incep sa faca presiuni ca sa cedati si sa nu ne mai reprezentati cum trebuie.VIVAT LIBERTATEA DE EXPRIMARE

  17. La noi in sistem e o mare Victorie pentru cei care ne conduc da nu primesti drepturi de orice fel stipulate in legi.

  18. Asa ne trebuie,am amanat mitingul,nu vedeti ca pe calea dialogului nu se intampla nimic,parca vad ca nici in aprilie nu primim nici-un ban.DACA NU IESIM IN STRADA VOM PATI IN CONTINUARE LA FEL.PANA NU SE SOLUTIONEAZA TOATE REVENDICARILE NU TREBUIE INCETAT;pentru ca dupa cum se vede nu se rezolva nimic,chiar nu ne-am intepat de atatea ori si tot nu ne-am lecuit,inseamna ca suntem masochisti.

  19. HG 1028/2006 , hotarare care include toti muritorii din campul muncii din Romania. Lege romaneasca, scrisa in lb romana, in vigoare!
    Art. 12
    Lucratorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzator al ochilor si al vederii, efectuat de o persoana care are competenta necesara:
    a)înainte de începerea activitatii la ecranul de vizualizare, prin examenul medical la angajare;
    b)ulterior, la intervale regulate;
    c)ori de câte ori apar tulburari de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare.
    Art. 13
    Lucratorii beneficiaza de un examen oftalmologie, daca rezultatele examenului prevazut la art. 12 arata ca acesta este necesar.
    Art. 14
    Daca rezultatele examenului prevazut la art. 12 sau ale examenului la care face referire art. 13 arata ca este necesar si daca nu se pot utiliza dispozitive normale de corectie, lucratorilor trebuie sa li se furnizeze dispozitive de corectie speciale, care sa corespunda activitatii respective.
    Art. 15
    Masurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie sa implice în nici un caz costuri financiare pentru lucratori.
    Publicati-o dle Teoroc. sa vada ca statutul special e pe duca in Romania!

  20. Pentru detinuti exista asemena plafoane??? Am fost angajat in sistem, acum 17 ani, ca subofiter specialist si eram purtator de ochelari, se poate vedea din fisa medicala de la angajare si bine-nteles dioptriile au crescut in timp, se tine cont ca am nevoie de ochelari cu lentile cilindrice (mai scumpe decit cele normale) si cu protectie anti ultra violete ??!!?? Iar referitor la „specialisti” – am lucrat in 2004-2006 in operativ si trebuia sa primesc spor pentru lucru in mediu contagios ( T.B.C.) si nu am primit nici un ban atunci. Sindicatul a inaintat un dosar pentru a fi judecat in instanta si a ne primii drepturile – ca mine sint mai multi colegi in aceiasi situatie- si s-a refacut calculul de o „specialista” propusa de A.N.P. si din calculele ei au reiesit CA LUCRAM IN ACEA PERIOADA, 360ORE/LUNA !!!! „SPECIALISTA” a inmultit numarul de zile/ luna cu numarul de ore/ tura !!!!????!!! si au reiesit alte cifre, binenteles mai mici si, de unde aveam dreptul sa primesc suma (corecta) de 10.800 lei, as avea de primit 3.500 lei dosarele ( sint mai multe acum in instante si parchet ce au acelasi obiect) se judeca si acum !!!! In cinteva luni intrunesc conditiile de pensionare si nu cred ca o sa-mi primesc drepturile banesti NEACORDATE LA TIMPUL RESPECTIV DE FOSTA DIRECTOARE A PENITENCIARULUI RAHOVA, MAGISTRATA MIHAIL CARMEN CA ASA A HOTARIT EA!!! Dumnezeu sa-i dea atata fericire cit avem si noi de atitia ani de cind umblam sa ne primim drepturile banesti LEGALE !!! „Specialistii” nu au interes sa arate realitatea!!!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)