www.snlp.ro Web analytics

Guvernul a gasit solutia celor 200.000 ore suplimentare totalizate de lucratorii din penitenciare: CONCEDIEREA!

Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP) si Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) protesteaza impotriva masurilor de reducere cu 25% a salariilor din sistemul bugetar si a masurilor dictate de FMI.

Salariatii din penitenciare vor participa la toate actiunile de protest organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la Greva Generala. Incepand de joi 13 mai 2010 vom picheta Guvernul si Palatul Cotroceni, iar miercuri 19 mai 2010 vom participa la mitingul organizat in Piata Victoriei.

Masurile dispuse de Guvern sunt inacceptabile

Refuzam sa acceptam reducerea salariilor ca si optiune. Aceasta masura este imposibil de suportat pentru un serviciu public subfinantat cronic, subdimensionat si aflat in criza inca dinainte de a incepe criza. Cel mai bun nivel de finantare al ultimilor 20 de ani a atins 67% din necesar, dupa rectificari. O reducere de 25% este practic imposibila.

Reducerea pensiilor este inacceptabila si pentru pensionarii acestui sistem, dintre care 60% nu au sansa de a beneficia de pensie mai mult de 5 ani dupa retragerea din activitate. Conditiile de lucru isi spun implacabil cuvantul.

Clasa politica trebuie sa-si asume responsabilitatea

Clasa politica trebuie sa-si asume dezastrul economic si social in care se afla Romania. Amanarea reformelor structurale, din motive pur electorale si datorita unor calcule politice meschine, au adus Romania in aceasta situatie. Orice masuri de criza trebuie sa inceapa cu reforma clasei politice nicidecum cu stigmatizarea si sacrificarea unor categorii sociale.

Presedintele tarii a declarat ca tinta reala a diminuarilor salariale este reducerea schemei de personal. In sistemul penitenciar aceasta este deja redusa cu 25%, prin urmare se doreste mutilarea unei jumatati din organigrama.

Personalul din penitenciare se afla deja in categoria bugetarilor sacrificati si nu poate suporta alte restrictii suplimentare.

Guvernul distruge serviciul public si blocheaza activitatea penitenciarelor

Avem peste 3000 de posturi vacante. De cele mai multe ori un singur agent din sectorul operativ are in grija peste 100 de detinuti. Legislatia impune mentinerea usilor deschise pe toata perioada zilei cu exceptia unor regimuri mai severe. Dotarea este precara, riscurile enorme, iar salariile se diminueaza, dar vrem niste super-angajati care sa nu tina cont de aceste aspecte si sa obtina rezultate exceptionale.

Fara reducerea cheltuielilor salariale cu 25% in cursul anului trecut s-au inregistrat aproape 200.000 de ore suplimentare, generate exclusiv de lipsa de personal si specificul de institutie cu functionare 24 de ore din 24, a sistemului penitenciar. In prezent se fac peste 12.000 de ore suplimentare in fiecare luna.

In noiembrie si decembrie 2009 pentru efectuarea zilelor de concediu fara plata dispuse de Guvern au fost efectuate alte ore suplimentare, iar cheltuielile de personal au crescut. Este de altfel demonstrat ca, la nivel global, Guvernul Boc nu a reusit sa reduca decat cu 0,5% cheltuielile guvernamentale. Restrictiile pentru bugetari au devenit cheltuieli relaxate si nejustificate pe achizitii.

Nu va faceti griji, ii luam acasa

Guvernul nu trebuie sa-si faca probleme pentru paza detinutilor. Ii vom lua la domiciliu si vom deveni asistenti penitenciari. Fiecare salariat disponibilizat va lua cu el acasa cate 50 de detinuti pentru ca nu putem sa lasam detinutii nepaziti sau normele europene nerespectate. Ii vom hrani si ii vom ingriji. Societatea este in siguranta.

Intelegem si acceptam nevoia restrangerii cheltuielilor bugetare dar consideram ca in aceste conditii desfasurarea activitatii in penitenciare va deveni imposibila iar gradul de vulnerabilitate va creste. Clasa politica trebuie sa-si asume si acest esec.

Sindicalistii din penitenciare (peste 90% din salariati sunt afiliati SNLP si FSANP) au demonstrat ca stiu sa lupte pentru drepturile lor. Daca pana acum actiunile au fost orientate pe drepturi neplatite, restante, lipsa transparentei decizionale si conditii de munca, de acum lupta noastra devine una PENTRU SUPRAVIETUIRE si nu vom da inapoi de la nicio modalitate de actiune sindicala.

Document atasat:

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)