www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Conflict colectiv declansat - MJ incearca sa elimine liberul de 29 iunie

6953971910 664578fc08

 

Acordul colectiv prevede ca ziua de 29 iunie are regimul unei zile de sarbatoare legala. Prevederea este perfect legala fiind semnata de ministrul justitiei. Cu toate acestea in 2015 ANP a incalcat acordul si a considerat ca 29 iunie trebuie sa aiba regim de invoire platita.

Diferenta este enorma intrucat o zi de sarbatoare legala modifica fundamental socotelile cu timpul de munca prestata, respectiv munca suplimentara. Codul muncii permite, la fel si legea dialogului social, iar ministrul si directorul general ANP au semnat. Prin urmare nu era absolut niciun dubiu privitor la regimul juridic, dar cu toate acestea ANP a abuzat si a refuzat acordarea dreptului. 

Situatia a ajuns si la nivel MJ care a intrat in solidar cu ANP (cum altfel?) in acest demers de blocare a unui drept consacrat prin negocieri colective. Iar solidaritatea aceasta s-a materializat intr-o adresa care pentru noi reprezinta o pozitionare abuziva a MJ in domeniul negocierilor colective, pentru prima data in 10 ani.

In sistemul penitenciar mai avem si personal contractual (sub 300) iar pentru aceasta categorie de colegi ai nostri avem posibilitatea de a negocia contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati (in timp ce pentru functionari publici se negociaza acord colectiv privind raporturile de serviciu).

Incepand cu anul 2008 cele doua documente de negociere colectiva, acordul si cotractul colective au fost negociate si semnate in paralel chiar daca cu un usor decalaj din punct de vedere al datei. Cele doua acte au un regim diferit. CCM-ul la nivel de grup se inregistreaza la Ministerul Muncii si se publica in Monistorul Oficial al Romaniei.

Ultima negociere a CCM-ului la nivel de grup de unitati ANP s-a impotmolit in refuzul MJ de a accepta cateva prevederi. Una dintre acestea care vizeaza zilele de concediu suplimentar reprezinta o propunere noua insa celelalte doua prevederi in divergenta sunt aspecte care se regasesc in actele colective din sistem fiind negociate si semnate in anii anteriori.

Nu vom insista pe partea de formare profesionala si nici pe zilele de concediu suplimentar insa vrem sa accentuam pozitia pe care MJ o exprima public chiar cu riscul unui conflict colectiv de munca, blocand negocierile pentru ca nu este de acord ca ziua de 29 iunie sa aiba regim de sarbatoare legala.

Asta ne duce cu gandul la doua lucruri si anume ca in luna iunie a anului curent vom primi acelasi tratament de la ANP in materia acestui drept, fortandu-se alocarea unui regim de invoire platita desi Acordul colectiv in vigoare indica altceva, si ne mai duce cu gandul la faptul ca in viitorul Acord colectiv care trebuie negociat la sfarsitul anului in curs, vom avea acelasi impediment in negociere ca cel constatat la CCM, incercandu-se eliminarea totala a zilei libere de 29 iunie.

Daca MJ si ANP fac o divergenta dintr-un drept legal (singurul!), castigat prin negocieri in conformitate cu normele in vigoare, atunci cel putin noi, SNLP, alegem calea luptei sindicale si nu vom ceda un centimetru din teritoriul castigat prin negocieri dificile incepute cu aproape un deceniu in urma. 

Prin urmare, ceea ce poate parea un lucru minor pentru ca vizeaza negocieri pentru doar 300 de colegi contractuali, prezinta in realitate o miza mult mai mare pentru ca este o lupta pentru mentinerea singurului drept concret castigat prin negocieri colective in sistemul penitenciar, cat timp legislatia interzice bugetarilor negocierile in plan salarial.

In cursul zilei de astazi a fost declansat conflictul colectiv de munca pentru divergente in cursul procesului de negociere colectiva si urmeaza sa primim din partea Ministerului Muncii un raspuns privitor la conciliere. In functie de modul in care se va derula concilierea precum si de rezultatul acesteia, vom decide alte modalitati de actiune specifica. Cu ocazia concilierii intentionam sa clarificam si interpretarea prevederilor din acordul colectiv care stabilesc regimul zilei de 29 iunie. Click pe imagini:

Captura de ecran din 2016.05.05 la 15.26.06Captura de ecran din 2016.05.05 la 15.26.29

 

 

Comentarii  

0 #31 Angajat 07-05-2016 00:16
Citez pe Ștefan Teoroc:
Se va rezolva si cu reorganizarile astea insa trebuie sa intelegeti ca este o perioada full si din pacate marcata de probleme la varf / era bine ca acum sa avem o conducere stabila si in relatie buna cu MJ / se suprapun multe lucruri iar concursurile astea dau de furca cat cuprinde / nu pot merge toate ca intr-o perioada normala in ceea ce se poate numi cea mai complicata etapa prin care trece sistemul penitnciar in utlimii 10 ani

Despre conducerea ministerului sau a A.N.P.-ului vorbim? Sau ambele...?!?!
Citat
+2 #30 Ștefan Teoroc 06-05-2016 22:34
Se va rezolva si cu reorganizarile astea insa trebuie sa intelegeti ca este o perioada full si din pacate marcata de probleme la varf / era bine ca acum sa avem o conducere stabila si in relatie buna cu MJ / se suprapun multe lucruri iar concursurile astea dau de furca cat cuprinde / nu pot merge toate ca intr-o perioada normala in ceea ce se poate numi cea mai complicata etapa prin care trece sistemul penitnciar in utlimii 10 ani
Citat
+1 #29 Vise tata vise... 06-05-2016 22:21
Citez pe Optimus:
Dle Teoroc cand se vor reorganiza toate unitatile ..ca sa primim spor de studii toti cei care ne incadram...credem ca am asteptat destul... unitatile n-au mai scos nici functii pe care sa ne putem muta pt a primi sporul de studii..

Daca nu s-a reusit anul trecut nici gand de acum inainte... bn ca macar cativa au intrat in rand cu ceilalti colegi si lau luat....ceilalt i sa-si planga de mila ca nu-i va ajuta nimeni...
Citat
0 #28 Optimus 06-05-2016 19:28
Dle Teoroc cand se vor reorganiza toate unitatile ..ca sa primim spor de studii toti cei care ne incadram...cred em ca am asteptat destul... unitatile n-au mai scos nici functii pe care sa ne putem muta pt a primi sporul de studii..
Citat
+4 #27 Ștefan Teoroc 06-05-2016 18:24
Nu este ilegal / problema cu aceasta majorare e alta / daca ar fi sa se respecte strict criteriile, nu stiu cine s-ar incadra / deci daca tot este greu sa descoperim misiuni speciale si lucrari de exceptie dar totusi se poate acorda aceasta unica motivare in sistem, macar sa se ruleze astfel incat sa beneficieze de ea cat mai multi / insa doar 5% din personal poate primi / deci chiar daca se ruleaza personalul, vine randul destul de greu / insa nu putem obliga la un astfel de procedeu rotativ / putem doar sa ne opunem abuzurilor cand ele sunt demonstrabile
Citat
0 #26 eu 06-05-2016 18:03
este normal si legal ca cineva sa ia 50 la suta 2 trimestre consecutiv?
Citat
0 #25 Ștefan Teoroc 06-05-2016 17:36
Invoirea este un tip de absenta justificata ca si concediul de orice tip. Absentele justificate influenteaza Fti diminuand corespunzator numarul de ore pe care trebuie sa le prestezi in acea luna. Insa invoirile au un regim strict prin HG 1946 si teoretic necesita aprobare. Statistic stim ca daca ne bazam pe acordare de invoiri mai apar si cazuri in care salariatii nu primesc acea invoire, fiind la latitudinea sefului. Regimul de sarbatoare legala impune anumite reguli si influenteaza calculul orelor suplimentare de munca si chiar nu as vrea sa reiau explicatia.
Citat
0 #24 Asclepios 06-05-2016 16:20
Citez pe Ștefan Teoroc:
Completare

comentariu publicat in lucrarea de TICLEA Alexandru; GEORGESCU Laura, Codul Muncii comentat din 01-oct-2015, Universul Juridic:

În afară de zilele libere statornicite de Codul muncii, se pot stabili alte asemenea zile prin acordul partenerilor sociali.
De pildă, prin diverse contracte colective de muncă se prevede că salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru anumite evenimente deosebite în familie sau pentru alte situaţii, inclusiv în zilele în care sunt sărbătorite anumite profesii (mineri, marinari, cadre didactice etc.).
Însă şi legiuitorul poate stabili unele zile libere. Astfel, prin Legea nr. 91/2014 s-a prevăzut acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului.

---
Plecand de la rationamentul de mai sus, "ziua aia libera" pt copil cum o dai, ca invoire? Nu o scazi din zilele lucratoare ale lunii? Daca nu ai face asta, omul respectiv nu si-ar mai face "norma" in luna aia.

Ba si ar face norma ca învoire plătită pentru ca este pontat 8 ore fără sporuri
Citat
+2 #23 Ștefan Teoroc 06-05-2016 15:26
Deja seminarizam. Am dat toate explicatiile posibile.
Citat
-1 #22 Ion 06-05-2016 15:20
Citez pe Ștefan Teoroc:
In realitate lui Ion ii patineaza putin teoria. Daca 29 iunie are regim de sarbatoare si modifica numarul orelor lucratoare din luna, este avantajos pentru tot personalul. Nu mai "atarna" nimeni pentru o invoire ulterioara daca s-a nimerit sa lucreze pe 29, pentru ca nu va avea tot poporul liber in ziua aia, nu? Oricum se vor genera ore suplimentare in plus prin simplul program normal de lucru raportat la un numar mai mic de ore lucratoare. Nu am inteles exact cine munceste in plus pentru asta si ce treaba complicata are de facut financiarul, dar ma rog. De dragul dialogului, dialogam...

Exista si oameni care lucreaza in paza la 8 ore. Sunt unul dintre aceia si teoria nu mi patineaza. De ce nu mergem pe o solutie de compromis invoire platita? Ar putea beneficia si schimburile prin adaosul unor ore suplimentare pt cei ce lucreaza atunci pe model de tsl)
Citat
+1 #21 Ștefan Teoroc 06-05-2016 13:54
In realitate lui Ion ii patineaza putin teoria. Daca 29 iunie are regim de sarbatoare si modifica numarul orelor lucratoare din luna, este avantajos pentru tot personalul. Nu mai "atarna" nimeni pentru o invoire ulterioara daca s-a nimerit sa lucreze pe 29, pentru ca nu va avea tot poporul liber in ziua aia, nu? Oricum se vor genera ore suplimentare in plus prin simplul program normal de lucru raportat la un numar mai mic de ore lucratoare. Nu am inteles exact cine munceste in plus pentru asta si ce treaba complicata are de facut financiarul, dar ma rog. De dragul dialogului, dialogam...
Citat
+6 #20 Old shutterhand 06-05-2016 13:20
Citat:
Ideea e ca aproximativ 30% din personal nu beneficiaza de demersul dvs. Mai mult pierde salarizarea pe o zi de munca din cate se pare. Nu sunt rau intentionat dar nici nu mi pare bine sa fiu sacrificat pentru unii care au primit destul psna acum (75%). Consider ca e mai echitabila invoirea platita su daca e negiciata prin acordul colectiv nu vad de ce an fi la mana sefilor care oricum se pot razgandi pana la urma si asupra sarbatorii legale. In calitate de nembru de sindicat va spun direct ca acest demers imi aduce dezavantaje fata de varianta administratiei! 2/3 conteaza mai mult decat 1/3 dosr in matematica nu si in costuri sociale si pana la urma au primit destul. Sa mai castigam si restul ceva!
Pentru acei 75% restul nu au week-end,sărbăt ori,nopți dormite acasă. Nu vreau sa intru în conflict cu colegii de la birouri,însă stimate coleg,dumneata iei spor de pericol 30%,la fel ca și mine,care sunt un singur supraveghetor uneori la aproximativ 200 de deținuți,alteor i la 400.cate luni ai luat sporul de 50%?la birouri se împart 4 oase la 5-6 câini,la plutoane tot 4 oase,dar la 20-30 de câini. Un control al curții de conturi serios ar ilumina mințile șefilor care își premiază merituosii noștri colegi care nu desfășoară activități cu deținuții și care nu aduc venituri în unități.
Citat
+3 #19 M10 06-05-2016 13:07
@Ion
Fratioare nemultumit,te poti muta la tura si-ai sa vezi atunci castig!!!
Citat
-3 #18 Ion/andre 06-05-2016 12:25
Citez pe Ștefan Teoroc:
Ion - am inteles opinia / tu vrei mai putin / noi vrem mai mult / legea permite / invoirea e reglementata prin HG 1946 si presupune solicitare si aprobare / codul muncii stabileste la capitolul sarbatori legale ca se pot negocia si alte zile libere deci cu acelasi regim / treaba cu invoirea platita e un artificiu si nu genereaza acel efect urmarit de noi / ci doar o zi libera la mana sefului

Ideea e ca aproximativ 30% din personal nu beneficiaza de demersul dvs. Mai mult pierde salarizarea pe o zi de munca din cate se pare. Nu sunt rau intentionat dar nici nu mi pare bine sa fiu sacrificat pentru unii care au primit destul psna acum (75%). Consider ca e mai echitabila invoirea platita su daca e negiciata prin acordul colectiv nu vad de ce an fi la mana sefilor care oricum se pot razgandi pana la urma si asupra sarbatorii legale. In calitate de nembru de sindicat va spun direct ca acest demers imi aduce dezavantaje fata de varianta administratiei! 2/3 conteaza mai mult decat 1/3 dosr in matematica nu si in costuri sociale si pana la urma au primit destul. Sa mai castigam si restul ceva!
Citat
0 #17 Ștefan Teoroc 06-05-2016 12:12
Completare

comentariu publicat in lucrarea de TICLEA Alexandru; GEORGESCU Laura, Codul Muncii comentat din 01-oct-2015, Universul Juridic:

În afară de zilele libere statornicite de Codul muncii, se pot stabili alte asemenea zile prin acordul partenerilor sociali.
De pildă, prin diverse contracte colective de muncă se prevede că salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru anumite evenimente deosebite în familie sau pentru alte situaţii, inclusiv în zilele în care sunt sărbătorite anumite profesii (mineri, marinari, cadre didactice etc.).
Însă şi legiuitorul poate stabili unele zile libere. Astfel, prin Legea nr. 91/2014 s-a prevăzut acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului.

---
Plecand de la rationamentul de mai sus, "ziua aia libera" pt copil cum o dai, ca invoire? Nu o scazi din zilele lucratoare ale lunii? Daca nu ai face asta, omul respectiv nu si-ar mai face "norma" in luna aia.
Citat
+1 #16 Ștefan Teoroc 06-05-2016 11:48
Ion - am inteles opinia / tu vrei mai putin / noi vrem mai mult / legea permite / invoirea e reglementata prin HG 1946 si presupune solicitare si aprobare / codul muncii stabileste la capitolul sarbatori legale ca se pot negocia si alte zile libere deci cu acelasi regim / treaba cu invoirea platita e un artificiu si nu genereaza acel efect urmarit de noi / ci doar o zi libera la mana sefului
Citat
-2 #15 Ion 06-05-2016 11:22
Citez pe Cristian Tudorache:
#12 Ion - urmand considerentele tale, presupun ca ai fi de acord ca toate sarbatorile legale dintr-un an sa fie inlocuite cu zile de invoire platita.
Stefan ti-a argumentat prin prisma orelor suplimentare si bine facut-o.
Din motive lesne de inteles, sunt oameni in sistemul asta care, chiar muncesc in zilele cand tu esti liber si ai posibilitatea de a te relaxa in sanul familiei. Iar pentru asta, acesti oameni trebuiesc platiti corespunzator, cu spor de 75%.
Pe de alta parte, considera ca luna iunie are 160 ore lucratoare, ca oricare alta luna in care nu e prinsa nicio sarbatoare legala.

Da Cristian am inteles pentru schimburi e mai avantajos. Dar nu si pt cei de la 8 ore. Te ro sa intelegi si tu ca cele 160 de ore erau numai un exemplu. 29 iunie nu e o sarbatoare legala si de ce sa fie? Nu toti castigam in demersul asta. Consider ca e echitabila varianta cu invoire platita si corecta in acelasi timp pentru toata lumea nu numai pt schimburi!!!
Citat
0 #14 Pensie 06-05-2016 10:13
Domnule Teoroc asteptam un raspuns cu dosarele de pensionare au trecut peste 50 de zile si dosarele nu au plecat din unitati! Va rugam faceti ceva ca vom veni in fata unitatilor su vom deschide procese colective! Nu se poate asa ceva este bataie de joc?
Citat
0 #13 Cristian Tudorache 06-05-2016 09:07
#12 Ion - urmand considerentele tale, presupun ca ai fi de acord ca toate sarbatorile legale dintr-un an sa fie inlocuite cu zile de invoire platita.
Stefan ti-a argumentat prin prisma orelor suplimentare si bine facut-o.
Din motive lesne de inteles, sunt oameni in sistemul asta care, chiar muncesc in zilele cand tu esti liber si ai posibilitatea de a te relaxa in sanul familiei. Iar pentru asta, acesti oameni trebuiesc platiti corespunzator, cu spor de 75%.
Pe de alta parte, considera ca luna iunie are 160 ore lucratoare, ca oricare alta luna in care nu e prinsa nicio sarbatoare legala.
Citat
-1 #12 Ion 06-05-2016 08:52
[quote name="Ștefan Teoroc"]Ion: noi spunem ca o sarbatoare legala scade numarul orelor lucratoare din luna respectiva cu 8 ore / prin urmare, totalul muncii prestate se va raporta la o norma sau altfel spus la o baza de calcul mai mica si va genera mai multe ore suplimentare de munca in acea luna / ore care trebuie compensate cu recuperari platite cu toate sporurile / intelegi ideea? Una este sa muncesti 168 de ore si sa le raportezi la 160 alta e sa le raportezi la 152, nu?[/quote
Da, pt schimburi. Pt 8 ore e mai avantajos sa te raportezi la 168 de ore decat 160 (chiar si fara sporuri). Adica ai o zi libera platita fata de una libera neplatita. Gresesc cumva?
Citat
+1 #11 Dante 06-05-2016 08:14
Domnule Stefan,
pe perioada in care suntem in concediu erau ceva discutii in urma cu cateva luni ca pierdem prea mlt la salar,nu s-a rezolvat nimic in acest sens,sporul de 75% pt sarbatori si weekend inteleg ca nu ai cum sa-l primesti daca nu esti la servici dar restul de sporuri car sunt taiate este cam mult,mergi in concediu 2 saptamani jumate pierzi o gramada de banii.
Citat
+1 #10 Andreea 06-05-2016 07:29
Bravo domnilor, ati atins un subiect sensibil referitor la creditele profesionale obligatorii, felicitari!

Ratiunea e simpla: daca ANP are nevoie de specialisti in sistem iar acestia sunt obligati la pregatire profesionala continua care de cele mai multe ori implica costuri, atunci sa le suporte formarea.
Citat
0 #9 Adi P 06-05-2016 00:03
Asa asa dl Presedinte !!!!
Citat
0 #8 Ștefan Teoroc 05-05-2016 22:26
Ion: noi spunem ca o sarbatoare legala scade numarul orelor lucratoare din luna respectiva cu 8 ore / prin urmare, totalul muncii prestate se va raporta la o norma sau altfel spus la o baza de calcul mai mica si va genera mai multe ore suplimentare de munca in acea luna / ore care trebuie compensate cu recuperari platite cu toate sporurile / intelegi ideea? Una este sa muncesti 168 de ore si sa le raportezi la 160 alta e sa le raportezi la 152, nu?
Citat
0 #7 Harun al Rashid 05-05-2016 21:24
1 nimeni Exista o recomandare a ANP pt. limitarea concediilor factorilor de conducere in perioada controlului efectuat de CPT in tara noastra. Adresa a fost tradusa in penitenciarul tau cam asa... Atit i-a dus capul pe mai marii locului. Daca n-au ei libere, atunci sa n-aiba nimeni. N-ai cu ce, bai, n-ai cu cine!
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • E4 12.12.2017 08:25
    La noi o sa fie contre ca anp-ul lucreaza la privat si au bonus pentru ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 12.12.2017 07:19
    In opionia mea, si am mai spus-o, este o norma care se poate acorda ...

    Read more...

     
  • Agent 12.12.2017 06:39
    La un program atitpic, de luni pana vineri,o zi 8 ore,urmatoarea zi ...

    Read more...

     
  • nick 12.12.2017 06:03
    Cu vreo18 ani in urma aceasta norma de hrana era specifica doar ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 11.12.2017 23:22
    modifica L153/2017 dar nu include ceva relevant in ceea ce ne priveste

    Read more...

Google AdS