www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Grup de lucru pentru salarizare unitara - sedinta I

how to recover your unpaid salary pending reimbursementsPe data de 19.01.2016 a avut loc prima sedinta a grupului de lucru constituit in baza Memorandumului cu tema "Constituirea unui grup de lucru care să elaboreze proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice". Ministrul muncii a prezentat situația generală, angajamentul personal, dorința de realizare a unei legi care să rezolve cele 6 probleme identificate în memorandum, precum si alte aspecte la nivel de intentii si principii.

Reprezentanților confederațiilor sindicale li se atribuie același rol ca și reprezentanților ministerelor, formând împreună un grup de lucru comun care au ca scop realizarea noului proiect al legii salarizării unitare. Grupul de lucru va beneficia de toate informațiile necesare, de o deschidere și transparență maximă.

Trebuie precizat faptul ca nu se intentioneaza acordarea unor cresteri de salarii în procente egale pt toate funcțiile. Cei care au salariile pe maximul din grila sau chiar au depășit acest nivel vor "ramane pe loc" pana cand toti ceilalti salariati vor ajunge la un salariu corespunzator functiei pe care o ocupa. 

Este de retinut faptul ca pentru perioada următoare un rol foarte important îl au ministerele, prin propunerile pe care la vor face și argumenta în sustinerea unei salarizari favorabile propriilor angajați. S-a mai vorbit și de restructurarea sistemului public cu referire la numărul optim de angajați în special din administrațiile locale și centrale, afirmatie care induce din nou ideea disponibilizarilor. Inseram in cele ce urmeaza clarificari sub forma unui dialog intrebare-raspuns intre participanti si initiatorul proiectului legii.

Intrebări relevante puse de participanti si raspunsurile aferente:

 

Intrebare: Care este baza de pornire a noului proiect al legii salarizării unitare? 
Răspuns: L284/2010, proiectului initiat de ex-ministrul Rovana Plumb lipsindu-i susținerea financiară.

Intrebare: Ce principii stau la baza acestei noi inițiative?
Raspuns: Realizarea unui sistem unitar pentru toate funcțiile, fără tăierea salariilor actuale în plată.

Intrebare:  Care este bugetul alocat?
Raspuns: Pentru cheltuieli cu salariile sumele alocate sunt 2016 - 57,3 mld lei / 2017 - 59 mld lei / 2018 - 61,5 mld lei / 2019 - 64,4 mld lei. Creșterea medie este de cateva procente/an iar cea totală de cca 10%.

Intrebare: Care sunt criteriile de performanță transmise de ministere?
Raspuns: Urmează să fie transmise.

Intrebare: Care este modul în care criteriile de performanță vor fi corelate cu o eventuală matrice salarială?
Raspuns: Acest mod se va stabili în grupul de lucru.

Intrebare:- Care este procedura efectivă de lucru?
Raspuns: Conform calendarului, reprezentanții ministerelor prezintă propunerile de criterii și grilă salarială și acestea se discută în cadrul grupului de lucru, urmând a fi decisă formula care se va regăsi în proiect.

Intrebare: De ce un timp atât de scurt alocat unui act normativ atât de complex precum salarizarea?
Raspuns: Guvernul poate propune măsuri legislative referitoare la salarizare cu maxim 180 zile înaintea validării rezultatelor alegerilor parlamentare, astfel încât dacă se dorește adoptarea legii în mai 2016, este necesară promovarea accelerată a proiectului acesteia în martie 2016.  S-a solicitat situația salariilor tuturor funcțiilor pe fiecare domeniu în parte, incluzând sporuri, indemnizații, alte venituri etc și situația posturilor ocupate și finanțate. S-a precizat că ar fi mai utilă gândirea unui sistem de stimulare a performanței, în condițiile în care majoritatea bugetarilor au salarii foarte mici.

Intocmit Alexandru Cristea si Mihaela Neacsu (BNS/PUBLISIND)

 

Comentarii  

+2 #8 Dinu 22-01-2016 23:48
"Sindicalisti" daca tot aveti atatea studii superioare si duceti greul puscariei de ce nu v-ati facut ofiteri? Aaa, era greu sa faceti academia sau sa invatati pentru concurs... ati facut dreptul la apelul bocancilor si acum strigati dupa sporul de studii superioare cand postul pe care lucrati nu prevede astfel de studii. O spun sa inteleaga toata lumea, daca se ajunge cum vreti dumneavoastra, ca un agent sa castige mai mult sau la fel ca un ofiter "pentru ca el duce greul puscariei" ar da ofiterul concurs pe loc de agent. Hai sa fim seriosi...
Citat
+1 #7 Ovi 22-01-2016 15:07
Sunt curios ce se va modifica si ce se intelege prin "performanta" ...sa se mai echilibreze salariile ,nu sa fie diferente de cate 4-500 lei intre doi agenti cu aceeasi vechime in sistem ,doar ca unu sta pe gard si celalalt este la munca cu "hotul" pe camp (cald,frig,ploa ie,ger,ceata,-5 grade...etc) care e cel care castiga mai mult ?
Ala de pe gard ca aduce bani puscariei ? ....
Citat
0 #6 Cristi 22-01-2016 08:45
Va rugam mult daca ne puteti spune varsta maxima (daca mmai exista acest criteriu) si probele ce se vor sustine.Cu respect multumesc anticipat pentru raspuns.
Citat
0 #5 Sindicalisti 21-01-2016 15:20
Am inteles ca reprezentantul nostru, in grupul de lucru pe proiectul legii unitare de salarizare este doamna Mihaela Neacsu din partea SNLP.Speram ca sindicatul si doamna Mihaela sa sustina si noi agentii din sistem si sa nu se mai intample ca un agent cu 25 de ani ,,vechime militara'' sa nu castige salariu macar cat un inspector principal care are doar 8 ani vechime.Noi ducem greul in sistem si daca se vrea o lege corecta sa ni se faca si noua dreptate . Sper sa tineti cont si de agentii cu studii superioare si sa apara aceste functii in noua lege.
Citat
+3 #4 Surdomutul Anepist 21-01-2016 11:08
Cine este/sunt persoana(persoa nele) desemnate din ANP pentru redactarea metodologiei de aplicare a pensiei speciale militare 9 impreuna cu celelalte structuri meletare ).?Oricum sunt niste looseri.. :-x dar macar sa stim si noi , or fi oarece specialisti (pilosi) de ..25 de ani ?!! :P :lol:
Citat
0 #3 Nick 20-01-2016 22:11
Vai de noi
Citat
0 #2 IONEL CARTAN 20-01-2016 20:30
Colaborarea si intrajutorarea asigura dezvoltare si progres , nu competitia!!! Vorbim de echipe unde se va impune competitia, le mai numim echipe?!?
Citat
+1 #1 IONEL CARTAN 20-01-2016 20:19
Sper sa ramana la nivel de initiativa pentru ca inseamna punerea in lanturi a angajatului. Se stie ca forurile superioare sunt conduse de politic, angajatul mai avea voce si vor sa i-o taie, asa se traduce initiativa asta! Angajatul care nu va sta drepti in fata dorintelor politicului, impuse ierarhic , va fi cu multe lipsuri la salariu...
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • E4 12.12.2017 08:25
    La noi o sa fie contre ca anp-ul lucreaza la privat si au bonus pentru ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 12.12.2017 07:19
    In opionia mea, si am mai spus-o, este o norma care se poate acorda ...

    Read more...

     
  • Agent 12.12.2017 06:39
    La un program atitpic, de luni pana vineri,o zi 8 ore,urmatoarea zi ...

    Read more...

     
  • nick 12.12.2017 06:03
    Cu vreo18 ani in urma aceasta norma de hrana era specifica doar ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 11.12.2017 23:22
    modifica L153/2017 dar nu include ceva relevant in ceea ce ne priveste

    Read more...

Google AdS