www.snlp.ro Web analytics

Reorganizarea unitatilor – procesul se accelereaza, partea III

descarcare

 

Incheiem seria de articole (probabil cu mult mai tehnice decat se asteapta un cititor relaxat) dedicata reorganizarii unitatilor (pe baza de standarde), cu cateva consideratii pe care noi le apreciem ca importante dar si cu informatii privind agenda perioadei urmatoare care va fi marcata de cate doua sedinte zilnice cu unitatile care urmeaza la reorganizat (incepand chiar de luni 11.07.2016, ora 8,30).

Vrem sa stim unde stam ca sistem, raportat la efective, infrastructura si legislatie. Aceasta este pe scurt ratiunea standardizarii. Dar intrebarea previzibila este – „ce urmeaza?”. Daca standardizarea sistemului ne va arata ca numarul de posturi necesare este de 18.000 iar noi avem in schema doar 15.041 din care 3.000 vacante in prezent, ce trebuie facut?

Din punctul de vedere al SNLP, lucrurile sunt simple si le-am prezentat in propunerile initiale facute MJ/ANP inca din 2014. Aplicam standardele convenite si aprobate prin decizie a DG ANP (cu avizul MJ / aceasta decizie fiind o garantie de continuitate a demersului) si stabilim statele de functii ideale (sau standard) pentru toate unitatile din sistem. Apoi constatam precentul de posturi suplimentar necesar per unitati. Mai luam in considerare si procentul de ocupare a schemei de functii existente si avem o ordine a prioritatilor in sistem.

In functie de ordinea de prioritati, stabilim masurile. Pana la momentul in care se va putea modifica hotararea de guvern care stabileste numarul de posturi din sistemul penitenciar, se pot realiza anumite operatiuni intermediare, cea mai importanta si la indemana fiind reorganizarea unitatilor prin miscarea in interiorul sistemului a posturilor vacante disponibile in prezent, de la unitatile care au un necesar mai mic de personal spre cele care stau foarte rau la capitolul resurse umane.

Ulterior modificarii statelor de functii bazandu-ne pe ceea ce avem in prezent, se pot avea in vedere mai multe directii de actiune cum ar fi: ocuparea cu prioritate, prin concurs sau alte modalitati, a posturilor vacante din unitatile cu cele mai mari probleme (rezultate din standardizare), repartitia absolventilor din scoli in functie de necesarul real de posturi astfel detectat, mutari etc.

Tot in functie de rezultatul standardizarii dar luand in calcul si efectele masurilor intermediare expuse mai sus, se poate trece la etapa principala si anume modificarea hotararii de guvern prin cresterea motivata a numarului de posturi in toate unitatile care suscita acest lucru ca efect al standardizarii (90% din unitati), etapa finala fiind ocuparea prin diferite modalitati a unui numar cat mai mare din aceste posturi, astfel incat cel putin problemele care tin de munca suplimentara in exces si vulnerabilitatea unor misiuni sa fie eradicate. 

Asta este ceea ce am prezentat noi si ceea ce solicitam in continuare sa se faca. Ce se face pe teren este putin diferit deoarece ANP digera cu foarte mare greutate perspectiva de a merge catre MJ cu o cerere de noi posturi vacante cand nici pe cele existente nu reusim sa le ocupam. Aceasta digestie greoaie se repercuteaza in incercari de limitare a efectelor standardizarii, care pe alocuri imbraca nuante de presiune. 

Problema este ca la acest moment nu avem la dispozitie decat maxim 400 de posturi vacante care se pot permuta intre unitati (scazand posturile care se estimeaza ca vor fi angrenate in proceduri de concurs) si evident ca nimeni nu vrea sa piarda niciun post vacant chiar daca nu exista perspectiva clara a ocuparii si chiar daca in mod evident alte unitati stau mult mai rau.

Unitatile sunt puse sa aplice standardele si apoi sa trimita la ANP rezultatul care se dezbate si se comprima, urmand o intalnire la ANP cu participare sindicala in care unele lucruri se decomprima, altele se constata ca sunt corect facute si asa mai departe. Unitate dupa unitate, tot sistemul va trece prin asta. La final vom trage linie si vom lua decizii. Mai sunt 28 de unitati care ar trebui standardizate in cel mai scurt timp astfel incat luna august sa fie rezervata tratativelor pe redistribuirea celor sa zicem 400 de posturi vacante intre unitati, in luna septembrie sa se rescrie statele iar in octombrie sa fie emise ordinele de ministru. 

Ulterior reorganizarii intermediare, se poate trece la alte etape ale procesului de corectare a efectivelor din sistem. Tot dupa reorganizare, se va fi rezolvat si problema sporului de studii superioare pentru cei care indeplinesc conditiile dar care nu au modificari ale raporturilor de serviciu incepand cu anul 2015 (daca pana atunci nu rezolvam prin dialog sau lupta cu ANP/MJ).

Mai trebuie spus ca unitatile vin la sedintele din ANP cu tendinta fireasca de a spera la o reorganizare strict conform standardelor insa acest lucru este imposibil, cu cateva exceptii. Am tot spus insa putini au retinut: nu trebuie facute concesii in standardizare pe ideea ca „nu conteaza ca am nevoie de inca 50 de posturi, macar sa primesc 10 in plus fata de cate am”. Este foarte posibil sa nu se adauge niciun post sau chiar sa se piarda. Standardizarea trebuie facuta pe bune si daca este sa ne exprimam mai brutal, fara mila. 

La final probabil ca peste 90% din unitati ar trebui sa primeasca posturi in plus ca efect al standardelor. Unele necesita o crestere de 10% a schemei, altele de 100%. Finalul procesului ne va da ierarhia. Cu cat au fost facute mai multe concesii, comprimari sau ajustari, cu atat unitatea respectiva va fi mai jos in clasament si va avea mai putine sanse la a primi posturi in etapa intermediara. Retinem ca vorbim despre probabil 3-5000 de posturi necesare in plus per sistem si de doar 400 maxim disponibile pentru permutat din posturile existente.

Atasam mai jos ultimele documente generice (nu putem posta proiectiile de state de functii ale unitatilor) transmise de ANP din care reiese agenda perioadei urmatoare dar si o serie de instructiuni utilizate la standardizare, una dintre cele mai importante fiind corectia pentru acordarea concediilor care este de 1,25% (am mai explicat ce inseamna / la 4 posturi sunt necesari 5 oameni astfel incat sa se poata acorda concediile / sau 1,25 oameni la 1 post):

click pe imagini

Captura de ecran din 2016.07.11 la 02.00.14Captura de ecran din 2016.07.11 la 02.01.33

 

 

 

 

7 COMMENTS

  1. dl teoroc asteptam sa vedem ce sa decis la intilnirea cu mj pe salariul de merit ori am avut dreptate acum o saptamina cind vam spus….ce o sa se intimple sper sa ma insel asteptam vesti multumesc

  2. #4 – in opinia mea, este o idee buna nota raport
    #5 – ce anume sa se faca la reorganizare cu gestionarii?

  3. cu ocazia acestei reorganizari va rog sa aveti in vedere si salarizarea gestionarilor din unitati acolo unde s-a inghetat in 2008 la cf. de 2.75

  4. Am o întrebare, am luat o funtie prin concurs de schimbare de funcție. Eram pe supraveghere, acum sunt pe escorta. A trecut un an de când am fost numit pe funcție, dar lucrez tot la tura. Care ar fi posibilitatea sa lucrez la escorta, asa cum sunt trecut în statul de plata?
    Eu ma gândeam sa fac un raport scris către directorul unității. În cazul în care răspunsul este unul negativ ma gândeam sa fac un raport la ANP cu răspunsul primit de la directorul unității și copie după decizia de numire în funcție. Asta e varianta mea. Va rog sa ma ajutați dacă îmi puteți spune cum este mai ok sa procedez.

  5. Sper ca in sfarsit se va regla și problema statului subdimensionat prin apariția secteiei exterioara Vinjulet si vă primi posturi ață la sediu dar în special la secția exterioara.E frustant sa ai un stat ocupat în proporție de 90% si sa nu ai oameni justificat!!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)