www.snlp.ro Web analytics

Punctul de lucru – arma contra sigurantei misiunilor?

artworks 000034770060 9by5z8 crop

 

Punctele de lucru ar trebui sa aiba o conotatie pozitiva in sistemul penitenciar pentru ca genereaza venituri proprii, orientate si spre imbunatatirea conditiilor de munca. Devine insa un cosmar pentru salariatii acestui sistem cand, din grija obtinerii de fonduri prin munca cu detinutii, directorii de unitati plaseaza in plan secundar siguranta personalului care executa misiuni de paza, escortare si supraveghere.

Diferitele masuri de restrictionare a cheltuielilor bugetare prin emiterea unor acte normative dar mai ales precipitarea unor directori de penitenciare de a-si asigura o pozitie sigura de top manager in perceptie anepista, au avut ca rezultat inmultirea punctelor de lucru, cu orice pret. Chiar cu pretul vulnerabilizarii sigurantei personalului.

Obtinerea de venituri proprii constituie pentru directorii unitatilor penitenciare un obiectiv prioritar pe linie de management. Unii emit pretentii de a fi intelesi avand in vedere ca ANP analizeaza activitatea directorilor prin prisma acestor realizari. Dar intre nevoia de venituri proprii a ANP si aceasta intelegere a directorilor in cauza, sunt oamenii. Salariatii acestui sistem care tind sa devina instrumente neglijabile sau pagube colaterale pentru atingerea scopurilor, atat ale ANP cat si ale directorilor de unitati.

Cel putin un scop a fost atins prin realizarea de venituri proprii. Nu, nu e vorba de prime sau stimularea prin acel 1% din venituri acordat personalului folosit la escortarea detinutilor pe campiile patriei (drept disparut din 2009!). Fata de cei carora le fierbe apa potabila in sticlele de plastic iar nevoile fiziologice si le satisfac in fata detinutilor, devenind subiect de batjocura, pentru acestia, nu exista scopuri.

In schimb, devine scop necesitatea ca un membru din echipa de super-top a ANP sa-si permita luxul de a-si etala autoritatea intr-un Duster nou nout, rechizitionat fara mila de la o unitate din Bucuresti, unitate care abia il cumparase din veniturile obtinute dar nu a apucat sa se mandreasca cu el. Acum nu mai este nou, e adevarat. A devenit un maldar de fier vechi in urma unei daune totale. Iar ANP tace.

Si tace de ceva vreme. De cateva luni. S-a aflat doar „pe surse”. Existenta unui dosar penal si a unor vatamari corporale aproape grave ale pasagerului de top din Duster (caruia, de altfel, ii uram sincer sanatate), provoaca atrofierea dorintei de comunicare, de a informa poporul din penitenciare cu referire la acest incident. Nu la fel de ingaduitori s-ar fi remarcat autorii notelor de informare ale ANP daca in situatia data ar fi fost implicat oricare dintre salariatii acestui sistem, care nu se afla in super-topul ANP. Nimeni nu a scapat de „rusinica” chiar si pentru un eveniment rutier minor. 

Culoarul abuzurilor impotriva personalului, pentru satisfacerea unor pretentii ca cele de mai sus, este deja creat. Abuzul in forma continuata se concretizeaza prin impunerea indeplinirii misiunilor de escortare si supraveghere la punctele de lucru cu un efectiv redus de personal. Redus in primul rand prin niste norme si proceduri adaptate la lipsa de personal dar si prin punerea in aplicare spre minim sau sub conditiile minimale. Una dintre solutiile abuzive, in raport cu necesarul real, raportat la numarul de detinuti care trebuie supravegheati la punctele de lucru. Iar de solutii abuzive, administratiile penitenciarelor sustinute de ANP, nu duc lipsa.

In cealalta extrema, se practica vulnerabilizarea altor activitati in virtutea obtinerii de venituri, lasand ca supravegherea a sute de detinuti in cadrul unei sectii de detinere sa se efectueze cu un singur agent, agentul din postul de paza sa devina element al echipei de supraveghere a activitatilor lucrative pe perimetrul locului de detinere sau seful de schimb sa devina supraveghetorul insotitor al detinutilor care presteaza munca in interiorul sectorului administrativ.

Si cum nimic nu e prea mult cand vine vorba de abuz, pedepsirea  salariatilor prin intermediul comisiilor de disciplina devine o uzanta. Chiar si sesizarea parchetului. Evident ca victime sunt cei care tocmai au fost supusi abuzului de a executa o misiune in conditii nelegale. 

Pentru ca nu ne asteptam ca ANP sa simta nevoia de a transparentiza modul de constituire a punctelor de lucru in conditiile lipsei acute de resurse umane, fara a periclita siguranta personalului sau executarea altor misiuni operative, vom cere in scris anumite date pentru a ne lamuri cu privire la considerentele pentru care se promoveaza sau cel putin se accepta tacit abuzul asupra unor salariati prin folosirea acestora la activitati care exced fisei postului.

Cristian Tudorache

13 COMMENTS

  1. [quote name=”Cristian Tudorache”][b]#6 un simplu cetatean[/b] – Totul incepe prin puterea lui „nu”! Neacceptarea unor dispozitii abuzive trebuie sa devina o obisnuinta pentru salariatii acestui sistem.
    In plus, individual sau sub sigla sindicatului reprezentativ inaintezi o adresa catre directorul unitatii unde ceri a-ti fi puse la dispozitie instrumentele legale prin intermediul carora esti supus unor activitati care exced fisei postului. Asta este primul pas, ca demers prealabil.
    Ca structura sindicala oricum vom inainta in demersul de a ne fi date explicatii fata de aspectele enumerate in articol.[/quote]

    Nea Cristi asta inseamna ca de maine schimburile sa nu mai intre la lucru. avand in vedere ca tot ce se face e cam ilegal, exemlpu personal? ei bine, 1 supraveghetor la 250+ detinuti cazati la aproximativ 40 de camere pe o sectie de 400m si sunt sigur ca pe meleagurile sistemului mai sunt multe astfel de cazuri

  2. La Craiova in ultimul timp directorii au facut cateva puncte de lucru si au luat la acele puncte oameni de pe schimburi deoarece nu aveau de unde din alta parte.
    Cei care lucram pe sectii trebuie sa tinem si locul celui de la curtile de plimbare deoarece FOARTE RAR exista om la plimbari si mai trebuie sa facem si insotire la cabinetul medical daca avem vreo urgenta deoarece nu are cine sa faca asta.
    O problema mai grava o reprezinta faptul ca sefii de tura sunt pusi in imposibilitatea de a da ture libere cand facem ore suplimentare iar de concedii nici nu poate fi vorba.
    Pe perimetru se face serviciul fara a avea schimbator , cei de acolo sunt obligati sa coboare la baza foisorului pentru a-si satisface necesitatile.

    Desi cei de pe schimb muncim in conditii destul de grele atunci cand se fac listele cu cei care ia 50% nu prea gasesti pe acele liste prea multi de pe schimb, .De acel 50% beneficiaza cei care lucreaza la birouri deoarece la Craiova marea majoritate a celor de prin birouri au grade de rudenie si deci trebuie sa ia toti.

    Marele sef de sindicat (nu de la SNLP!) a propus chiar in sedinta in care analizau cui sa dea acei 50% sa puna accent pe lucratorii de la financiar deoarece muncesc in conditii grele.
    Probabil se considera ca pe schimb nu sunt conditii grele adica e frumos pe sectie iar pe foisor nu-i grav sa stai 12 ore

  3. Si tacerea e un RASPUNS din partea dumneavoastra. Stima si respect .

  4. La Jilava sunt multe PL IN CONDITII INUMANE PENTRU agenti. Si se mai practica schimbul DOI fara decontare transport pentru cei care vin dupa amiaza stiti ce spun.

  5. [b]#6 un simplu cetatean[/b] – Totul incepe prin puterea lui „nu”! Neacceptarea unor dispozitii abuzive trebuie sa devina o obisnuinta pentru salariatii acestui sistem.
    In plus, individual sau sub sigla sindicatului reprezentativ inaintezi o adresa catre directorul unitatii unde ceri a-ti fi puse la dispozitie instrumentele legale prin intermediul carora esti supus unor activitati care exced fisei postului. Asta este primul pas, ca demers prealabil.
    Ca structura sindicala oricum vom inainta in demersul de a ne fi date explicatii fata de aspectele enumerate in articol.

  6. Felicitari,domnule Teoroc..!!…un subiect care trebuie cu adevarat analizat. Punctele de lucru ,dupa parerea mea,reprezinta cea mai vulnerabila latura posibila asupra sigurantei detinerii…!!…efectiv dai drumul unui „pluton”de detinuti pe camp sau prin orase,cu cazmale si lopeti in mana…cu un dispozitiv de paza in cel mai bun caz alcatuit din 2 agenti. ..:))) ….repet…”in cel mai bun caz”..!!

  7. Cristiiii,bai Cristiii,bravo ba!
    Ce drag imi e cind cineva vorbeste cu temei ,dar nu credeti ca ar trebui sa trecem si la pasul urmator…
    Adica cei care aveti mai multa minte,bravo voua,mai spunetine si noua care ne aflam in situatiâ descrisa cum putem actiona,cum trebuie procedat sa actionam in instanta pentru ca aceste abuzuri sa nu mai fie posibile.
    Personal as fi renuntat bucuros la bonurile primite de Paste daca din acesti bani ar fi fost platit un avocat cunoscator in astfel de spete reprezentant al sindicatului.
    Cum putem lua legâtura si care este procedura pentru a actiona instanta intro astfel de situatie descrisa cu lux de amanunte?
    M-am saturat șint supraveghetor ,dar in afara de asta mai am doar citeva atributii,spl,spc ,gospodar,distribui medicamente,fac procedura,magaziner ,operator it ,popa mai lipsea,in conditiile in care pe sediul unitatii exista om platit pentru fiecare din activitati si nici nu am luat 50%.
    Se la vi ,cum zice neamtu.

  8. O problema ce persistă de ani de zile ( vina fiind si a voastră , a sindicatului). Sunt ani….ani in care doar D-zeu a vegheat asupra noastră….Oricum, felicitări pentru initiativa.

  9. Da problema persista de mult timp si asta se intimpla si in cwlelalte sectoare ,fara a raspunde cineva

  10. Pareti a fi extrem de suparat pe „EI” dle Presedinte!Ziua si articolul virulent! Nu ca toate cele descrise in ultimele 10 articole ar fi noi ptr noi sau dvs(joc de cuvinte,asta cu „noi”),dar nu e cam tarziu ? Adica la ora asta avem aceeasi situatie ca in 1990 sau chiar mai rea?Poate nu s- o supara dl Cristi!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)