www.snlp.ro Web analytics

Proiectul legii bugetului de stat pe 2010, adoptat de comisii

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat, duminică dimineaţă, după o dezbatere-maraton, de circa 17 ore, proiectul legii bugetului de stat pe 2010, cu amendamentele aprobate, actul normativ cumulând 26 de voturi „pentru” şi 15 voturi „împotrivă”.

Parlamentarii au finalizat, într-o şedinţă care a început sâmbătă dimineaţă la ora 10:00, dezbaterile asupra articolelor, anexelor şi amendamentelor depuse la proiectul bugetului de stat, votul în comisiile de buget asupra proiectului de lege fiind dat duminică dimineaţă, în jurul orei 03:00.

Comisiile de buget-finanţe au reluat şi votul asupra proiectului bugetului asigurărilor de stat pe 2010, iniţial respins, acesta fiind aprobat în final cu voturile favorabile exprimate de 32 de parlamentari.

La dezbaterile privind proiectul legii bugetului de stat, singurul buget respins al unei instituţii a fost cel al Curţii Constituţionale, majoritatea parlamentarilor criticând creşterile importante faţă de anul 2009 ale sumelor alocate cheltuielilor de personal, asistenţă socială şi cheltuieli curente.

Comisiile de buget-finanţe au făcut unele modificări la variantele de buget propuse pentru unele instituţii, fiind aprobate şi suplimentări de fonduri la bugetele unor ministere.

Astfel, parlamentarii au aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu 2,1 miliarde de lei, de la suma de 9,3 miliarde de lei propusă iniţial.

De asemenea, Ministerul Justiţiei va beneficia de 2.780 mii lei pentru asigurarea drepturilor la uniformă, echipament specific şi norma de hrană pentru funcţionarii publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit unui amendament aprobat de comisii.

Totodată, comisiile au adoptat un amendament la proiectul de buget prin care au stabilit că Institutul Cultural Român va beneficia în anul 2010 de acelaşi buget ca în anul 2009, respingând propunerea Executivului ca bugetul ICR să fie cu 42,92% mai mare faţă de anul precedent.

Membrii comisiilor parlamentare de buget-finanţe au adoptat şi bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului, în variantele aprobate de cele două Camere.

Raportul întocmit de comisiile de buget-finanţe la proiectul legii bugetului de stat pe 2010 urmează să fie supus, luni, dezbaterii plenului celor două Camere ale Parlamentului.

 

Autor: CAPITAL Online

Publicat: 10 Ianuarie 2010

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)