www.snlp.ro Web analytics

Proces castigat – majorarea de 75% pentru 2014

sentinta

 

Incepand cu 01.07.2014 personalul din sistemul penitenciar trebuia sa beneficieze de o majorare de 75% pentru munca prestata in repaus saptamanal, zile de sarbatoare si in alte zile in care nu se lucreaza. Ministerul Justiei, ordonatorul nostru principal, nu s-a grabit sa emita norme de aplicare, ca de obicei.

Abia prin luna septembrie a fost emis OMJ 3206/C/2014 insa nici dupa aceasta data nu a fost platita majorarea pe motiv ca nu au fost prevazute fonduri in buget pentru aceasta cheltuiala. In ultima luna din an, la insistente sindicale, din fondurile bugetare ramase necheltuite s-a achitat cate ceva (si nu in toate unitatile) din majorarea de 75% doar pentru sarbatorile legale (mai precis pentru ziua de 30 noiembrie).

Ca reactie la lipsa de scrupule cu care MJ/ANP au tratat acest drept al salariatilor, SNLP a pus pe rol actiuni in instanta pentru revendicarea majorarii pentru intreaga perioada incepand cu 01.07.2014 pana in ultima zi a anului, pentru zilele de repaus saptamanal care nu au fost nici compensate cu timp liber si nici cu plata unei majorari salariale.

Unitatile s-au aparat, insa instanta a dat castig de cauza SNLP (pentru inceput – SNLP Filiala Rahova). In general apararea pare simpla si sigura in astfel de cazuri. Se pleaca de la „nu am avut norme” se trece prin „nu am avut fonduri” si se-ncheie cu „s-a acordat timp liber”. Dar iata ca nu merge intotdeauna.

Este una dintre putinele actiuni cu rezultat favorabil din ultima perioada de timp, SNLP deschizand astfel calea unor actiuni similare la nivelul intregului sistem. Stim ca mai avem de parcurs recursul dar suntem optimisti si credem ca vom reusi sa mentinem aceasta solutie:

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 24592/3/2015
Data inregistrarii 01.07.2015
Data ultimei modificari: 13.04.2016
Sectie: Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Stadiu procesual:
Fond
 
 
11.04.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: C6 Fond-CA
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pîrîţilor Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi respinge acţiunea formulată împotriva acestora ca formulate împotriva unor personae fără calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea precizată în contradictoriu cu pîrîtul Penitenciarul Bucureşti Rahova. Obligă pîrîtul la plata către funcţionarii publici reprezentaţi de reclamant a sumelor reprezentînd majorarea de 75% din din solda lunară, calculate proportional cu zilele de repaus săptămînal lucrate în perioada 01.07.2014-31.12.2014 şi pentru care nu s-a acordat timp liber corespunzător. Obligă pîrîtul la plata dobaînzii legale pentru sumele datorate de la momentul naşterii dreptului şi pînă la plata efectivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.04.2016. 

Document: Hotarâre  2333/2016  11.04.2016

 

3 COMMENTS

  1. Bun.Dar s-o vedem definitiva,adica fara drept de recurs!Cine stie,=!!!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)