www.snlp.ro Web analytics

Munca suplimentara – 2019. Ce urmeaza dupa plata? Eradicare sau perpetuare?

Avem confirmarea de la ANP ca pe data de 10 septembrie 2019, o data cu drepturile salariale cuvenite pentru luna august 2019, se vor achita si sumele corespunzatoare pentru plata orelor de munca suplimentara prestate de politistii de penitenciare in perioada ianuarie-iunie 2019. In completare unitatile vor primi si sumele restante pentru plata decontarilor cheltuielilor turistice. Ce urmeaza?

Cum scapam de munca suplimentara? Dar vrem sa scapam? Daca se incearca eradicarea muncii suplimentare acumulate in volum urias in Politia Penitenciara, doar prin recuperari (compensare cu timp liber), ori doar prin plata sau prin ambele metode combinate, esecul este garantat. Chiar daca se combina recuperarea orelor mai vechi cu plata orelor mai recente (ulterioare lunii aprilie 2018 in care a fost legiferata posibilitatea de plata), fenomenul persista, chiar daca este ceva mai controlabil.

Al treilea ingredient necesar pentru a termina pe veci cu munca suplimentara ar fi… „al V-lea schimb”, sau in general spus, personal suficient astfel incat sa nu mai existe munca suplimentara. Dar ne dorim sa eliminam de tot munca suplimentara si implicit plata acesteia cu o majorare salariala consistenta? Sa aruncam impreuna o privire de ansamblu pentru a putea concluziona! La program normal de 8 ore pe zi 5 zile pe saptamana, lucrurile sunt mai simple. La schimburi insa, totul se complica, iar legislatia devine ambigua.

Ani de zile SNLP a impins cat mai aproape de legislatia muncii desi in trecutul deloc indepartat se aprecia ca aceasta apropiere este toxica, periculoasa pentru sistemul nostru integrat in structura de aparare nationala. Se poate afirma ca in Politia Penitenciara aplicarea legislatiei muncii a atins cote inexistente in alte domenii. Compensarea dubla sau chiar tripla cu timp liber a muncii in regim cumulat (suplimentara / in repaus / in sarbatoare) prestate in perioada 2012-2018 cand plata nu era permisa sau exercitarea fara oprelisti a dreptului de a refuza munca suplimentara sunt dovezi clare in acest sens.

Totul s-a realizat evident cu multa energie si coordonare sindicala. Protestele sindicale initiate in aprilie 2019 care au inclus din nou celebrele notificari privind refuzul angajatilor de a presta munca suplimentara au fortat unitatile sa gaseasca solutii pentru a compensa acutizarea efectului lipsei de personal prin axercitarea acestui drept legal al salariatilor. A fost modificat programul unor puncte de lucru sau chiar au fost inchise, s-au reconfigurat activitati, au fost restranse posturi de paza de pe perimetru etc. In mod paradoxal, presiunile sindicale au demonstrat managerilor ca volumul de munca suplimentara poate fi controlat chiar si cu personal putin. Iar in acea perioada, numarul de ore suplimentare a inregistrat cea mai mare temporizare.

Incepand cu aprilie 2018 a fost activat dreptul de plata a muncii suplimentare in structura de aparare. Nu era nevoie de foarte multa pregatire, imaginatie sau inteligenta pentru a intelege ce trebuie facut ca sa putem descarca acel sac de ore suplimentare care se tot rostogolesc din trecut. Unii au inteles si si-au asumat. Altii sefi au fost imuni inclusiv la recomandarile ANP. Cat de rigid si limitat sa fii in gandire, ca sef, incat sa impui blocarea recuperarii cu timp liber a orelor mai vechi de aprilie 2015 prioritizand compensarea cu timp a orelor in plus prestate dupa aceasta data, astfel incat sa reusesti ce!? Doar o menajare temporara a bugetului alocat pentru acest drept, insa conservand restanțe care fie se vor plati in viitor, fie raman restanțe.

Ceea ce trebuia facut era exact opusul acestei aberatii care speram cu nu s-a mai practicat si in 2019. Cat timp orele mai vechi de aprilie 2018 nu pot fi platite, atunci exact pe acestea le prioritizam la recuperare! Chiar daca stim ca, atunci cand un salariat din ture primeste recuperari, numarul de ore suplimentare prestate in luna in care va recupera, nu scade. Pentru multi afirmatia poate fi ciudata dar cei din ture o inteleg bine sau asa ar trebui. Si aceasta este tot o mostra de legislatia muncii cu aplicare impinsa sindicaliceste. Totusi ANP si-a asumat aceasta interpretare iar MJ a sustinut-o.

Daca ai de recuperat 24 de ore suplimentare prestate in luna anterioara, vei sta acasa luna aceasta 24 de ore si vei primi salariul complet pe aceste ore (cu absolut toate sporurile), FIIND PONTAT CA SI CUM AI FI VENIT LA SERVICIU. Astfel, la finalul lunii orele de recuperare se calculeaza ca si cele normale de munca adunandu-se la totalul muncii prestate, iar la finalul lunii constatam ca nu am reusit sa reducem numarul de ore suplimentare acordand recuperari. Dar ce am reusit sa facem totusi? Am reusit sa compensam ore vechi care nu se pot plati si sa obtinem ore suplimentare noi CARE SE POT PLATI! La distanta de doua luni (termenul legal) cazul acestor ore care se tot rostogolesc din spate ar fi astfel inchis prin plata.

Sigur ca nu s-ar eradica fenomenul astfel dar ajungeam cu situatia la zi, toate orele care s-ar fi prestat erau platibile si chiar daca nu scapam de fenomenul muncii in plus, SCAPAM DE RESTANTELE ISTORICE! Apoi, cu metode conjugate se poate controla fenomenul (echilibrarea misiunilor si activitatilor, planificare inteligenta si echitabila, compensari si plati fara favoritisme sau discriminari, incadrari din sursa externa etc). Noi spunem ca se poate daca nu vor mai predomina muschii si daca acei sefi care nu reusesc sa vada mai departe de usa propriului birou vor deschide ochii mai larg si vor indrazni sa isi asume si pentru cei pe care ii coordoneaza nu doar pentru propriul scaun.

Munca suplimentara nu va disparea niciodata din sistemul nostru, sa fim realisti, cat timp 1/3 din personal lucreaza in schimburi iar rezervele sunt un lux. Dar Politia Penitenciara nu trebuie sa mai fie acel reper negativ absolut din sistemul public (nu doar din cel de aparare) din punct de vedere al restantelor la compensarea/plata muncii in plus. Pentru ca MUNCA SUPLIMENTARA, CHIAR SI PLATITA, OMOARA! Munca suplimentara nu trebuie sa fie o regula. Se ne amintim care este media noastra de viata, cu 6 ani mai putin decat media pe Romania!

5 COMMENTS

  1. Domnule presedinte sa va spun una simpatica,la Rahova „nava amiral a ANP-ului ” la medical pana acum cateva luni cand nu se plateau SD si altele se imparteau in angajate la 8h si tura,medicul sef,nu putea sa suplineasca pe cineva de la tura cu 8h pentru ca ce sa vezi nu vroiau si nu putea sa le supere,si asa cand intra in detentie are un alai de domnite de la 8h care nu prea stie nimeni ce fac,decat plimba niste hartiute,iar acum brusc dupa aparitia statutului ameninta cu modificari,comisie de disciplina ,samd,foarte plina de zel. In conditiile in care asistenta de la tura asigura asistenta la tot pnt-ul zi si noapte,sarbatori,week-enduri,cu mainile goale,si tot li se spune ca sunt incompetente,nu harnice ca cele de la 8h. Culmea cele de la 8h au si recuperari !! Unele stand mai mult prin CO sau CM ! Iar cele de la tura sunt chemate 4h ca sa le iasa fix pe fix. Vi se pare normal ?

  2. Orele suplimentare nu vor disparea pentru ca nu sunt oameni insa daca vor fi platite – ceea ce este normal in orice tara civilizata-vor fi mai usor de suportat si nu vor mai deranja asa tare desi timpul liber e mai pretios pentru ca uzura isi va spune cuvantul cu sau fara plata acestor ore.

  3. Salut Stefan spune-mi dacă este normal , eu cred că nu , că eu să înlocuiesc la plecarea in concediu pe colega de pe aceiași tură . Mai exact pe secție cu aproape 60 de paturi sunt doi asistenți, oricum sub normativele de personal, iar când colega este în concediu rămân singur , adică o înlocuiesc și pe ea . Normal ar fi sa fie înlocuită de o alta persoana. Astfel se face că pe secția pe care lucrez din 10 asistenți 2 la opt ore și 8 pe ture , pe perioada verii am rămas doar 4 . O asistenta este în îngrijirea copilului unele altele în concediu și rămâne un singur asistent la 3-4 medici pe parcursul zilei și 50 și ceva de pacienți pe secție . Este horror. Mi s-ar părea normal că eu fiind de serviciu pe tura respectiva sa nu înlocuiesc încă unul sau doi asistenți in timpul serviciului! Vedem ce se întâmplă și în alte părți când ramai singur și mai deservești și alt sau alte posturi!

    • cum as putea afirma ca este normal? / din pacate multi se obisnuiesc cu „normalitatea” asta dar mai ales multi din zona de management care nu dispun de forte dar trebui sa faca planificari / lipsa de oameni ar trebui sa fie un impuls pentru ca cei din conducere sa lupte pentru oameni, aratand situatia si riscurile / prin eforturile celor putini disponibili dar acoperiti cu atributii peste limita, insa, se reuseste mentinerea batistei pe tambal / lucrurile merg bine / dar daca sub protectie sindicala ai refuza si tu sa exerciti acele atributii care nu iti apartin? sau daca te imbolnavesti subit si iti iei CM? ce vor face?

      • Am avut o situație când o asistenta de pe secție s-a îmbolnăvit și a fost suplinită de o asistenta de pe alta secție , moment în care a ajuns sa deservească doua secții !!! 😬
        Doar atât va oamenii sunt ok și concediile medicale sunt luate doar când cu adevarat au o problemă de sănătate , dar ținând cont că marea majoritate sunt in jur de 43-45 ani din sector mai apar și asemenea probleme.

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)