Am intrat in lupta si am facut-o decisi si cu toata forta. Avem o miscare sindicala sanatoasa iar meritul este in primul rand al oamenilor care o formeaza, care au incredere in ea si care o sustin, implicandu-se, participand, asumandu-si.

Sunt vremuri in care lucrurile pot fi facute doar de lideri prin participare la sedinte, petitii, procese. Dar iata ca vin timpuri in care vedem ca miscarea sindicala din penitenciare nu este formata doar din cativa lideri ci din mase de oameni strans unite in jurul liderilor, care aleg sa lupte cu curaj, democratic, legal, sindical, pentru drepturile lor.

Luptam legal pentru ceva drept. Nu noi incalcam legea si nu noi trebuie sa ne temem de sanctiuni. Daca actiunile noastre legitime vor genera noi abuzuri, ne vom opune si acestora. Presiunile sau abuzurile nu trebuie sa ne ingenuncheze. Insa vedem multi colegi care inca nu si-au facut incalzirea, care prefera sa stea ascunsi in siguranta aparenta a birourilor si in aroma confortabila a cafelutelor fara sa-si dea seama ca totul este efemer.

Daca acum nu luptam pentru drepturile noastre clar prevazute de lege, ce vom face daca in 2017 printr-un HG se elimina norma de hrana din penitenciare, de exemplu? Asta ar ustura cu adevarat, nu? Ne mai ajuta cafeluta? Trebuie inteles ca luptam pentru mult mai mult decat pentru un biet salariu de merit (in suma compensatorie) pe care nici macar nu l-am revendicat, considerandu-l istorie.

Insa executivul a decis si tot executivul trebuie sa aplice ce a decis. Nu vrem nimic mai putin. Dura lex sed lex. Nu vom accepta o discriminare fatisa, in liniste si cu capul plecat. Inechitatea exista inca din 2009 si ea trebuie indreptata. Asa spune legea. Toti salariatii din structura de aparare trebuie sa aiba in salariu suma compensatorie corespunzatoare salariului de merit in plata in 2009. Exact asta vrem si noi.

Pe de alta parte, acei sefi care nu realizeaza ca blocarea actiunilor sindicale acum ii va afecta mai mult pe ei decat pe executanti, raportat la venituri, la relevanta institutiei, la perspective si cariera, vor ramane in memoria colectiva ca instrumente de presiune ale unei conduceri ANP dezorientate si de scurta durata, care se misca strict in siajul unui ministru inconsecvent si deloc alaturi de penitenciare.

Un director sau un adjunct pe siguranta care ameninta salariatii ca refuzul muncii suplimentare atrage efecte ca neacordarea concediului legal, a majorarii de 50% sau care planifica abuziv in serviciu mult sub limita minima de forte prevazute de regulamente, ca sa stinga elanul protestatarilor, nu realizeaza ca ii oprima exact pe cei care lupta si pentru drepturile sefilor. Nu realizeaza ca savarsesc abuzuri grave care nu vor ramane nesanctionate.

Avem colegi angrenati in proceduri de ocupare a unor posturi de conducere sau care spera sa poata participa la fel de fel de concursuri si sa avanseze in cariera. Nici macar acestia nu trebuie sa se simta vulnerabilizati pentru ca participa la actiuni sindicale. Trebuie inteles ca acestea sunt drepturi pentru care a curs sange in trecut si a nu uza de ele, este ca si cum ii batjocorim pe cei care au luptat ca noi sa ne putem exprima. Ca bine a zis Ion Raţiu cand a dat cea mai elegantă definiţie a democraţiei: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“

Daca la amenintarea penibila ca nu se vor mai acorda concedii, multi ies din rand ce s-ar intampla daca amenintarea ar fi cu demitere, cu disponibilizare, cu arestare? Facem fata cu brio interlopilor celebri intr-o zi normala de lucru dar tremuram de teama ca nu ne vom lua concediul la timp sau ca ne va admonesta un tanar ofiter dornic de afirmare?

Abia am inceput ostilitatile planificate pe termen lung si deja dam semne ca era mai buna pacea si linistea, capul plecat, sabia care nu taie, linistea biroului si aroma cafelutei?! Drag coleg, trezeste-te pana nu este tarziu! Si ia-ti soarta in maini! Alaturi de noi si sub protectia noastra. Lupti acum sau vei fugi mereu!