In privinta orelor suplimentare, sistemul penitenciar a functionat pe principiul “lasa-ma sa te las”, cel putin pana la resuscitarea dreptului de a beneficia de plata acestora. Pana la momentul aprilie 2018, orice incercare de monitorizare, de aplanare a efectelor, de cuantificare a elementelor care generau haotic ore suplimentare, toate astea au fost tratate cu o lejeritate de genul “miserupismului”. Pentru ca nu se punea problema alocarii unui buget pentru punere in plata, pentru ca subiectul era la “si altele”in planul de management al directorilor de unitati.

Si cum banii dau limba celor care nu o au ori nu s-au sinchisit s-o foloseasca, brusc, pe alocuri chiar brutal, apar metehne de interpretare a conditiilor in care personalul din penitenciare poate recupera orele suplimentare, in multe unitati invocandu-se in mod hilar principii judicioase la planificarea in serviciu sau organizarea misiunilor. Ca sa fim certi, cel putin pana la aparitia posibilitatii platii acestor ore suplimentare, niciunde nu s-a intrezarit vreo preocupare pe aceasta directie desi semnale au fost trase inclusive aici prin intermediul unor articole.

Desi suntem la aproximativ un an de la OMJ 2721 in care se regasesc prevederi exprese fata de orele suplimentare prestate pana la 31.03.2018 in sensul recuperarii cu celeritate, avem date certe ca sunt unitati care au inca pe rol sute de ore suplimentare prestate pana la data amintita si nerecuperate cu timp liber. Totul in virtutea neatingerii plafonului de 3% (conform omj 2721/2018). Iar pentru asta, artificiile manageriale sunt din cele mai traznite, sa nu le numim chiar ilegale tinand cont de faptul ca personalul nu este planificat in serviciu (prin acordarea de LCS) in conditiile in care exista ore nerecuperate cu timp liber inca din era lui 2017 si 2018.

Primim de curand tot mai multe informatii cu privire la modul in care unii directori/sefi ierarhici aleg sa recupereze orele suplimentare. Momentan nu indicam unitatile ci doar invitam sa reflecte la posibilitatea de a trata subiectul cu responsabilitate nu numai vis-à-vis de iunterventiile directorului general prin video-conferinte care arata cu degetul catre buget ci si prin prisma respectului pentru personalul care efectueaza aceste ore suplimentare. Daca practica de a acorda cu japca recuperari ale orelor suplimentare strict in interes institutional fara a tine cont si de nevoile personalului, cel mai probabil, ne vom trezi, poate, in postura de a nu a mai avea cui sa dispuna efectuarea acestor ore. Ca doar fisa individuala de evidenta a orelor suplimentare are o rubrica distincta in care se solicita acceptul sub semnatura olografa a functionarului, corect?