www.snlp.ro Web analytics

Istorie sindicala selectiva

In replica la articolul in stil laudatio postat pe www.fsanp.ro cu privire la succesuri feseanepiste in planul negocierii colective, reamintim colegilor de breasla si nu numai, cateva aspecte. In articole postate recent am acceptat ca imediat ulterior demilitarizarii a existat o reticenta puternica privind negocierile colective avand in vedere faptul ca statutul nostru special era fraged si se afla undeva dincolo de personalul contractual sau functia publica, prin urmare nu eram inca lamuriti ce prevederi guverneaza domeniul, ce anume aspecte putem negocia si ce privilegii vulnerabilizam. Nu negam nici ca in acea perioada FSANP a incercat sa initieze negocierile. Diligenta insa nu presupune de la sine si finalizarea intentiei. Intrebarea noastra retorica era raportata la negocierea efectiva incheiata cu semnarea celor doua acte colective – acord/contract, demers initiat in 2007 de FSAP PUBLISIND, federatie reprezentativa la nivelul ramurii administratiei publice si a grupului de unitati ANP (aceasta din urma sentinta – inca valabila), care include in componenta SNLP.

Nu negam ca ulterior initierii negocierilor am format o singura echipa (pe atunci inca mai era posibil acest lucru) si am construit o pozitie colectiva si solida a partii sindicale intr-o perioada in care se negociau in paralel acordul colectiv si contractul colectiv de munca. Nu intelegem de ce deranjeaza intrebarea si de ce trebuie readuse in memorie initiative FSANP serioase de pe vremea cand le avea. Noi ne referim la istoria recenta, contemporana cu SNLP si nu cu SNLANP. Nu ne dezicem de nimic dar nici nu trebuie amestecate lucrurile. Tot ceea ce incearca Sorin Dumitrascu sa demonstreze este ca FSANP activeaza iar SNLP doarme. Cu toate acestea, Dumitrascu clameaza unitate si vrea sa lucram impreuna asa adormiti cum suntem, iar noi nu si nu. O placa care se tot roteste si mizeaza pe impregnarea constiintei publice. Scopul este altul. SNLP trebuie sa dispara cumva, nu stim cum, iar FSANP sa devina unica structura, unica varianta. Ciudat mod de a-ti manifesta dragostea frateasca si nevoia de coeziune. Macar FSANP sa aiba strategie daca ANP inca este-n cautari…

In final, l-as ruga pe colegul meu de pe platoul de filmare a vrajbei sindicale sa citeasca macar afirmatiile pe care le facem, inainte de a se obosi sa caute prin lada cu vechituri argumente prafuite. Referitor la anularea ordinului privind echipamenul am scris:

citat (este primul comentariu al articolului)
#1 Stefan Teoroc 08-08-2011 02:21
Am uitat ceva important sau … deviant:
Cine credeti voi ca a depus actiune inaintea SNLP pentru anularea OMJ 1358 cu echipamentul diminuat?
Si a reusit si anularea ordinului in instanta (ce vremuri Aline…)?
Si pe atunci era putina concurenta dar de alt tip.
http://fsanp.ro/old/index.php?option=com_content&view=article&id=73:scrisoare-deschisa-26072007&catid=34:comunicate-de-presa&Itemid=60
Cum o mai fi si asta? Intai dai ordinul, iei din banii oamenilor, apoi revii ca lider al organizatiei care iti anuleaza ordinul si te apuci sa-ti combati alte ordine date anterior ca director dar care acum te deranjeaza ca lider.
Oare s-o numi flexibilitate? Sau contorsionism de-a dreptul!
Doamneee!

Pai bina ma Aline(*), noi te laudam dezinteresati si tu te apuci sa trimiti hrisoave catre Mordor. Am mai dat si link-ul degeaba… Da, ordinul a fost anulat in instanta de FSANP (desi putea fi o actiune comuna si o impartire de costuri, dar aveam ceva concurs si pe atunci) iar SNLP s-a straduit un an sa readuca norma de echipare la valoarea prevazuta in hotararea de guvern, ceea ce s-a intamplat abia in 2009. O singura persoana din partea sindicala s-a ocupat obsesiv de acest lucru – Mihaela Neacsu si tu, Alin, stii perfect asta. Unde a fost dezinformarea sau reaua-intentie?

Din dorinta de a nu deveni monotoni, am ales sa abordam in ultimele zile subiecte care pot fi cu adevarat de interes pentru oameni, insa nu putem ignora consecventa cu care sirul de denigrari la adresa nostra nu se intrerupe deloc. Prin urmare, intelegem ca asta este unica strategie posibila a FSANP, respectiv atac si dezbinare si ne conformam aparandu-ne.

(*) Alin Popescu = unul dintre fostii presedinti FSANP

15 COMMENTS

  1. Ai foarte mare dreptate Marcu,controalele de la DIP sunt de rahat se leaga de orice rahat executa oamenii indicati de sefi,insa eu as propune si un supracontrol care sa controleze activitatea celor de la DIP si mai nou cei de la auditul penitenciar care fara nici-o suparare chiar uneori dau dovada de tupeu,lipsa de respect si nu stiu pe ce lume traiesc in frunte cu marea doamna,nu dau aceleasi solutii in aceleasi spete la doua penitenciare diferite, suntem de ras la noi practica este impusa dupa bunul plac al doamnei Dumitrache.Aceste nu e audit.Doamna sustine cu non-salanta ca deciziile Directorului general nu mai sunt valabile ce spunea domnia sa verbal este valabil,sa fim seriosi..!Trebuie sa-si revizuiasca atitudinea si modul de lucru.

  2. Aceste controale care vin de la ANP trebuie neaparat sa taie capete sau sa gaseasca nereguli,nu scriu nici-odata cauzele (lipsa de personal etc.)fac ce le dicteaza sefii de la ANP si din unitatii sunt „unelte de executat” personal.

  3. Oltene, te asigur ca nu sunt „Torente”. Eu sunt doar….Terente ! 😉

  4. [quote name=”Torente”][quote name=”Un oltean”]”O singura persoana din partea sindicala s-a ocupat obsesiv de acest lucru – Mihaela Neacsu , si tu, Alin, stii perfect asta. „
    [/quote]

    🙂
    haios ca de obicei! nu e greu sa vorbesti cu tine, oltene?[/quote]

    mai draga Torente ca vad ca nu-ti mai zici Terente, chiar nu ai observat ca nu vorbeam cu mine si-l citam pe Stefan? 😉 Reciteste articolul cu atentie 😉

  5. [quote name=”Un oltean”]”O singura persoana din partea sindicala s-a ocupat obsesiv de acest lucru – Mihaela Neacsu , si tu, Alin, stii perfect asta. „
    [/quote]

    🙂
    haios ca de obicei! nu e greu sa vorbesti cu tine, oltene?

  6. „O singura persoana din partea sindicala s-a ocupat obsesiv de acest lucru – Mihaela Neacsu si tu, Alin, stii perfect asta. „

    Matematica mea de balta imi spune ca sunt doua persoane enumerate aici 😆

  7. [quote name=”Stefan Teoroc”]Nu are rost sa vorbim urat de Alin. Nu el este actorul principal acum. Chiar pe vremea cand era, reuseam cumva sa nu iesim public cu rufele la spalat.[/quote]

    Imi cer scuze Stefan. Am trimis mail-ul inainte sa plec cateva zile in CO. M-a sunat un amic din acele vremuri de pionierat, am citit repede articolul, nu m-am uitat la comentarii si am trimis mail-ul. Sper ca ma stii suficient de bine ca sa crezi cand iti spun ca nu am avut deloc intentia de a interveni intre doua focuri. 😆 Sincer, daca vedeam comentariile nu mai trimiteam nimic, acei ani, frumosi ce-i drept, incerc sa-i uit si sa-mi aduc aminte de ei doar cand ma intalnesc cu oricare din cei 7 cu care am pus bazele FSANP in cartierul Pandurasul din Tg. Jiu. Inca odata SCUZE. P.S. nu e „lada cu vechituri a argumentelor prafuite” e „lada amintirilor prafuite”. Amintirile unui pionierat, indiferent ce zic cei gen Terente, etc, facut din ideal.

  8. [quote name=”Terente”]Tot Alin Popescu = unul dintre cei care au fost inregistrati cum isi pun sotiile pe functii si bineinteles unul dintre actorii principali al unui scandal din care sistemul penitenciar a iesit destul de ravasit in fata opiniei publice.[/quote]

    Asta e doar opinia unei persoane fie rauvoitoare, fie a uneia dezinformate. Ti-as recomanda sa citesti si articolul nr. 3 din seria de atunci a J.N. Din cele 3 afirmatii doar una e adevarata, A.P. e unul din actorii principali. Nr. 3 din J.N. iti arata contextul discutiei iar partea cu sistemul penitenciar tare ravasit, lasa-ma sa ma indoiesc. Si inainte si dupa au fost alte lucruri mult mai importante, relevante si veridice care nu si-au lasat amprenta absolut asupra saracului sistem penitenciar pe care-l plangi aici.

  9. …………………..
    7-Despre comportamentul abuziv pe care-l aveati in multe situatii cand erati director general sa nu mai vorbim sau doriti exemple,le regasiti in comentariile anterioare.
    8-Presedintii de sindicate afiliate FSANP au la dispozitie anumite sume de bani pe care le justifica cu bonuri si facturi fiscale ,in care s-au gasit si chiloti,ciorapi etc.?
    9-In afara de dna Galu va mai este cineva credincios acum dupa ce nu mai sunteti ceea ce va doriti foarte mult sa ajungeti si anume director general?
    10-Aveti timp sa cititi si sa raspundeti la aproape toate comentariile sa inteleg ca pe cele ale mebrlor cum ar fi propunerea de modificare a 293,ca directorul sa corde mustrarea direct ati rezolvat-o,sau ce intreprindeti pt. rezolvarea ei sau sunteti ocupat cu atacurile pe bloguri?
    Eu si altii oameni din sistem avem rapsunsurile la aceste intrebari ,vrem sa vedem daca recunoasteti?

  10. Ma intreb oare ce tupeu poate sa aiba acest domn Dumi,i se pun atatea in caraca unele le recunoaste cu non-salanta dar este foarte combatant in a acuza mai putin in a se apara (oare cea mai buna aparare e atacul?? asta e valabila poate doar la fotbal dle Dumi).
    Am si eu cateva nelamuriri cuma ar fi:
    1-Cine a conceput statutul FSANP?Cat a costat aceasta?
    2-Ati facut presiuni pe liderii SNLP in teritoriu cand erati director general prin unele compartimente din unitati cum ar fi RU,Juridic etc.?
    3-Ati sustinut si participat intr-un fel sau altul la formarea FSANP?
    4-Ati preluat FSANP la Bran dupa alegeri aranjate?
    5-Fostul presedinte nu putea justifica (editat admin) anumite lucruri?L-ati acoperit ca intre prieteni?Cand era presedinte FSANP si dvs director general va facea o reclama nemaintalnita ,atunci FSANP nu era galbena sau maro?
    6-Credeti ca din aceasta batalie pornita de dvs si FSANP (ex.multe in anii trecuti cand in diferite unitati FSANP a atcat SNLP) cat despre blogul FSANP nu mai vorbim,ati inceput „jihadul”de mult o sa iesiti invingator adica o sa atrageti multi membri?
    Continuare in comentariul urmator….

  11. Nu are rost sa vorbim urat de Alin. Nu el este actorul principal acum. Chiar pe vremea cand era, reuseam cumva sa nu iesim public cu rufele la spalat.

  12. Tot Alin Popescu = unul dintre cei care au fost inregistrati cum isi pun sotiile pe functii si bineinteles unul dintre actorii principali al unui scandal din care sistemul penitenciar a iesit destul de ravasit in fata opiniei publice.

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)