www.snlp.ro Web analytics

Informare SNLP: Sedinta MJ-ANP-sindicate 17 oct 2012

SNLP SIGLAInformare transmisa filialelor SNLP pe data de 18 oct 2012 

INFORMARE SNLP

Intalnire MJ/ANP/sindicate – sediul MJ 17 oct 2012 ora 12,00   

 

Ieri intre orele 12,00-13,00 am participat la o sedinta organizata la sediul MJ (biroul secretarului general) in urmatoarea formatie:subsemnatul, directorul general ANP, dna Alexandra Sinc secretar general MJ (coordonator ANP) si Florin Schiopu (FSANP). 

Cu dna Sinc s-au discutat  aspecte generale in pregatirea unei relationari corecte si unui parteneriat social constructiv. Voi reproduce in cele ce urmeaza aspectele relevante dezbatute in cursul intalnirii. Pentru inceput, am cerut consolidarea cadrului in limitele caruia se deruleaza procesul de dialog social MJ/ANP/sindicate: aplicarea si respectarea Acordului/Contractului colectiv a Acordului pe transparenta si activarea Comisiei mixte de dialog prin actualizarea ordinului prin care este constituita si convocarea de urgenta pe probleme prioritare.

Am ridicat problemele apreciate ca importante privind cresterea numarului de detinuti si posturile blocate astfel incat nu putem organiza concursuri decat pe functii de conducere, singura sursa de noi angajati mentinandu-se ca fiind scolile de pregatire, fara insa a avea posibilitatea de a angaja experti in domenii specifice. Am cerut, la unison cu directorul general ANP, sustinerea unui memorandum pentru deblocarea si finantarea unor posturi avand in vedere faptul ca sistemul penitenciar este un caz special (decizii europene care pot aduce in tara peste 10.000 de detinuti romani aflati in penitenciare din alte state europene, in contextul in care efectivele de detinuti deja cresc alarmant)

Am amintit problema spatiilor de cazare si conditiilor de munca pentru personal, iar dna Sinc impreuna cu directorul general ANP au afirmat ca este o prioritate, insa nu trebuie sa preluam cladiri abandonate de MApN pe care nu avem resurse sa le pazim si sa le amenajam. Mai degraba preluam terenuri libere a caror paza nu costa nimic si pe care putem construi sau amplasa rapid penitenciare modulare. In aceasta lumina am explicat ca pe fondul crizei acute de spatii de cazare este absurd sa cedam sectia exterioara Cluj a Penitenciarului Gherla si s-a dezbatut indelung pe acest subiect. Am cerut dnei secretar general ca Ministrul Justitiei sa nu accepte cedarea unui spatiu care nu poate fi inclocuit cu altceva similar in zona Cluj cu atat mai mult cu cat acest lucru presupune eforturi suplimentare si costuri inutile (dizlocarea detinutilor si a personalului, costuri cu chirie si transport, reorganizarea efectivelor la Gherla, etc).  Dna Sinc a fost informata ca la Penitenciarul Gherla exista deja spatiu liber pentru preluarea efectivelor de la sectia exterioara (!?).Am explicat ca este o informatie falsa si ca acesta trebuie creat prin anumite permutari si reorganizari interne ale spatiilor si efectivelor. Am luat act de faptul ca MJ nu se poate opune cedarii unei parti din spatiul administrativ, cu atat mai mult cu cat presedintele instantei din Cluj sustine ca i s-a promis toata sectia (nu am putut identifica de catre cine), lucru pe care nici MJ nu il accepta, desi presiunile nu par deloc de neglijat. Se invoca noua legislatie care impune activitati suplimentare pentru instante si necesitatea extinderii pana in 2014. Se retine ideea ca pana in 2014, sa se identifice un spatiu in Cluj pentru preluarea sectiei. Am insistat pe pastrarea locatiei existente cu atat mai mult cu cat nu exista acte de proprietate in favoarea instantei.
Am discutat despre aspectele bugetare si despre riscul de blocare a sistemului din lipsa de fonduri. Toate sperantele sunt legate de rectificarea preconizata pe data de 31 oct 2012 insa aceste sperante nu sunt linistitoare pentru noi, ca sindicat. Am pus accent pe problema spitalelor si pe aspectele specifice, fiind foarte posibil ca rectificarea multasteptata sa nu rezolve integral problema acestor unitati.Vom accentua demersurile pe aceasta linie in perioada imediat urmatoare si vom reveni cu detalii in functie de cifrele furnizate de ANP si intalnirile pe care le vom solicita cu participare DEA ANP. Am transmis catre dna ministra rugamintea de a incerca sa afle din timp stadiul si forma proiectului de lege privind salarizarea (foarte posibil tot tranzitorie) pentru anul 2013 pentru a avea posibilitatea sa intervenim daca include aspecte ce ne pot defavoriza. La acest punct a intrat in birou si dna Manda sef cabinet MJ care ne-a informat ca totul este in foarte stransa corelare cu vizita FMI care urmeaza, analizele care se vor face si discutiile care se vor purta privind imprumutul Romaniei, rambursarea si starea bugetului. Nu este nimic inca stabilit la modul concret.

S-a dezbatut problema proiectelor de acte normative aflate in diferite stadii la nivel MJ/ANP. Dna secretar general s-a aratat exasperata de birocratia exagerata si cauta solutii de simplificare pentru mai multa operativitate. S-a oferit sa trimita cu soferul personal catre ANP actele semnate pentru a evita decalaje inutile si blocaje in activitate. A cerut in cel mai scurt timp lista cu ordine MJ „in asteptare” pentru a trece rapid la finalizarea lor, fie pozitiva fie negativa. Doreste sa reduca lista cu probleme care par de nesolutionat si care treneaza poate si de ani de zile. Am scos in evidenta cateva astfel de proiecte incepand cu normele de salarizare care reglementeaza pentru inceput doua drepturi (majorarea de clase pentru viza CFP si proiecte) si care s-a pierdut cam de jumatate de an in drumul spre aprobare.

Dna Sinc a explicat ca doreste sa coordoneze ANP intr-un mod armonios si nu sa-l „conduca” si ca va face tot ce ii sta in putinta si in atributii pentru a ajuta si nu pentru a incurca. A aratat ca este o perioada oarecum tranzitorie intre guverne, o perioada scurta in care nu intentioneaza sa promoveze schimbari majore care pot destabiliza (ca descentralizari, modificari de statut, etc) ci doar sa asigure buna functionare a administratiei, precum si solutionarea problemelor care treneaza.

S-a stabilt un termen de o saptamana pentru actualizarea ordinului privind Comisia mixta din MJ si apoi convocarea acesteia de urgenta. Agenda primei intalniri va fi agreata in comun de toate partile, anterior sedintei. Vom evita trecerea pe lista a unui numar exagerat de mare de probleme, pentru mai multa eficienta.

Stefan Teoroc

Presedinte SNLP

3 COMMENTS

  1. Totul se negociaza, Generatie !
    Si cum altfel decat intr-un cadru legal constituit, cum sunt aceste comisii ? Celor care asteapta li se pare ca ar fi o joaca si nu realizeaza esenta, o munca asidua in pregatirea si abordarea unor astfel de intalniri.

    Nu ma pot impaca cu gandul ca arunci intr-o singura fraza probleme care au necesitat zeci de intalniri, zeci-sute de comentarii, etc…. Chiar nu poti fi atat simplist in gandire ! Ne dorim ca membri nostri sa constientizeze fiecare demers, sa se informeze ce inseamna si ce presupune astfel de demersuri din partea unui lider de sindicat si a oamenilor din jurul lui.

    Mai demult, vis-a-vis de achizitia de tinuta, am avut o discutie cu cineva unde am „analizat” cele propuse de Bala, in sensul ca procedura de achizitie de tinuta poate implica existenta unui card valoric cu care individul isi poate procura tinuta de la un producator avizat. Tot in acea discutie, nu am putut sa fiu de acord cu faptul ca femeile de Targsor confectioneaza tinuta pentru ISU iar pentru noi nu se poate acest lucru.
    Poate ma hazardez, dar asa cum am mai spus-o, consider ca printre confectioneri poate exista un potential investitor (ce se poate folosi chiar si de fonduri UE) care sa produca pentru sistem. Ceva de genul: investesc intr-o hala de productie construita in interiorul unui penitenciar, angajez persoane private de libertate iar pentru siguranta banului pe care urmeaza sa-l incasez impun existenta acelui card cu care omul nu-si poate procura altceva decat tinuta. Si daca cineva va spune ca nu poate cheltui tot intr-un an, sumele sa se poata reporta de la un an la altul. Si astfel, tinuta asta decenta pe care ti-o doresti Generatie, vei avea parte de ea in fiecare zi.

  2. Te cam plictisesc comisiile astea, nu? 🙂
    Pai mai bine renuntam si asteptam sa vedem ce de intampla.
    In comisia asta mixta inventata de sindicate, se aduna MJ, ANP si sindicate, la aceeasi masa.
    Ce sa-i faci, avem ordonatori principali, secundari si tertiari. Noi discutam in general cu primii 2, la nivel national.
    Cand spui logistica nu stiu exact la ce te referi, conditii de munca si dotari, presupun.
    Despre uniforma, este o poveste intreaga si in mare o stii. Incepe in 2006 cu achizitia tinutei prezente si continua si in 2013 cu incercari de distribuire a stocului inca existent.
    In paralel, in 2012 s-a reusit o dotare la grupele de interventie si achizitia a 100 de tinute de protectie pentru operativ (atat au ajuns banii). Este vorba despre tinutele noi cu privire la care s-au cules opinii din teritoriu (combinezon, bocanc+pantof, etc) si au fost chemati oameni din oeprativ pentru a se pronunta. In 2013 va fi achizionat un set mai mare de tinute, in incercarea de a echipa tot operativul, in prima faza.

  3. Iar comisie mixta,iar fara o uniforma decenta , iar fara o logistica decenta

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)