Informare in urma intalnirii de la MMFPS – Legea cadru de salarizare
După cum bine cunoașteți, se apropie momentul finalizării proiectului legii cadru de salarizare a bugetarilor şi a legii de implementare. Se intenționează ca pe data de 19 noiembrie, la ora 8, să fie finalizate cele două proiecte, iar luni 23 noiembrie 2010 să fie depuse în Parlament prin asumarea răspunderii de către Guvern.
În ultimele două săptămâni am participat la numeroase întâlniri pe tema salarizării la Ministerul Muncii şi nu numai. Ultima a fost pe 19 noiembrie incepand cu ora 15, unde am avut printre obiectivele principale rezolvarea problemele pe care le poate crea această nouă lege pentru angajații din sistemul penitenciar.
Contrar obiceiului de a trimite informări imediat după fiecare întâlnire, am considerat că în această perioadă este necesară o altă abordare mai putin publica, şi am ales discreția privind de negocierile pe care le purtăm, pentru a fi creste nivelul de sansa a rezolvarii pozitive a doleanțelor noastre.
Rezultatele muncii de peste un an de zile par sa isi arate roadele. Mentionez ca in textul proiectului de lege este prevăzut în mod clar modificarea art. 51 din Legea 293/2004 privind incompatibilitățile, care va permite angajaților din sistemul penitenciar să desfășoare şi alte activităţi remunerate, in domeniul privat.
Sustinerea Ministrului Justiției reprezinta un argument semnificativ, esential chiar. Cu toate ca saptamana trecută la Ministerul Muncii, se reusise introducerea în proiect a unei creșteri cu 10 clase a coeficienților, vineri au intervenit reprezentantii de varf ai MApN / MAI şi au cerut să se modifice din nou coeficienții revenindu-se la forma anterioara. Atunci cei de la MMFPS au spus că nu se mai implică şi să rezolvam in interiorul sistemului de aparare.
Toţi cei din sistemul de apărare care au participat la elaborarea proiectului de salarizare pentru familia ocupațională apărare şi ordine publică, s-au opus creșterii coeficienților la agenți respectiv subofițeri din motivele meschine. Până acum salarizarea noastră a fost stabilită de MApN, MAI şi SRI prin similitudine, dar cu noi aflandu-ne mereu la coada listei astfel obicei greu de schimbat al domnilor generali cu mentalități conservatoare, astaca sa ne exprimam literar.
Singurul sprijin real pe care îl puteam primi era de la ministrul justiției, la care am şi apelat. Din informațiile pe care le avem, la ședința de Guvern de aseară, problemele noastre au fost prezentate de către dl. ministru (coeficienții prea mici ai agenților ceea ce ducea implicit la o scădere a salariilor datorită limitării sporurilor la maxim 30% pe ordonator).
În urma acestor discuții, astăzi au fost convocați la MJ şefii celor 5 structuri din apărare şi li s-a adus la cunoștință că pentru salarizarea din sistemul penitenciar responsabilitatea este a Ministerului Justiției şi că se dorește separarea grilelor prin creșterea cu câteva clase de salarizare pentru penitenciare.
Nu avem momentan coeficienții, dar consider că toată lumea este îngrijorată in legatura cu ceea ce se va întâmpla începând cu 1 ianuarie 2011 privind salarizarea în sistemul penitenciar şi am hotărât să vă prezint succint care este situația la acest moment.
Revenim cu detalii.
Mihaela Neacşu
Vicepresedinte S.N.L.P.
Vicepresedinte F.S.A.P. PUBLISIND