www.snlp.ro Web analytics

Deputatul Mitraliera vrea sa goleasca puscariile

Din ciclul „dincolo de limite” citim chiar pe pagina Camerei deputatilor detalii ale noului proiect de lege pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala. Bolnavii grav, batranii si… condamnatii la inchisoare sub 3 ani, vor ispasi pedepsele la domiciliu. Oare ce mai urmeaza?

Frizand irealul, daca totusi proiectul initiat de Catalin Radulescu, cel poreclit Mitraliera si apoi sustinut de alti 38 de colegi, ar deveni lege, penitenciarele cu regim semi-deschis si deschis, s-ar goli si ar trebui sa ne cam cautam de treaba.

Mai multe detalii despre acest proiect care contine si alte prevederi care arunca penalul in derizoriu, pe Hotnews.

 

5 COMMENTS

  1. Nu e prima fantezie de acest fel a penibililor politicieni pe care-i avem, s-a vorbit de pușcării private, de reîntoarcerea la ”executarea la locul de muncă”. Acesta a făcut și pasul următor, un proiect de lege.
    Readuce astfel în atenție două probleme grave: parlamentari care ”fac legi” fără să aibă un minim de cunoștințe juridice și nevoia testării medicale și psihologice a ”aleșilor” pentru că e clar că un om cu afecțiuni, poate aflat sub tratament psihiatric sau unul foarte prost NU POT lucra la o lege, chiar dacă l-au ales, vezi-Doamne, cetățenii.

  2. [quote name=”Andy”]Catalin Radulescu asta stie ca batranii peste 60 ani sunt condamnati in majoritate pentru omor? Ca in categoria ”bolnavilor grav” se vor inghesui toti interlopii si VIP-urile? Ca inchisoare pana in 3 ani fac in prezent marii corupti care au vandalizat tara?[/quote]
    V-am zis, e o fantezie legislativă, nu poate fi aplicată chiar așa cum dorește dumnealui. Este foarte vagă formularea cu aplicarea pedepsei de peste trei ani la domiciliu. În felul acesta condamnaţii la detenţia pe viaţă vor executa pedeapsa ACASĂ, la tv., de vorbă cu vecinii, etc.

  3. Mi se pare o suprareglementare în condițiile în care avem instituții de drept penal ca renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, măsuri care pot fi aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani și bolnavilor cu boli grave și foarte grave. Apare ca inutilă o astfel de propunere.
    Pe de altă parte, executarea pedepsei la domiciliu, așa cum se propune, nu ar trebui să reprezinte pentru condamnat doar bifarea unor zile în calendar: A.M.R. n zile, ci ar trebui să însemne și respectarea unor măsuri și obligații sub supravegherea consilierului de probațiune. Măsuri sunt suficiente sau s-ar mai putea inventa, dar nu avem cu cine le pune în aplicare. Știe oare domnul care a propus modificarea că personalul din probațiune este insuficient? Știe dumnealui câți supravegheați revine unui consilier? Sau ne trezim făcând propuneri legislative sperând într-o reușită, având în vedere că s-au admis toate fanteziile legislative

  4. Catalin Radulescu asta stie ca batranii peste 60 ani sunt condamnati in majoritate pentru omor? Ca in categoria ”bolnavilor grav” se vor inghesui toti interlopii si VIP-urile? Ca inchisoare pana in 3 ani fac in prezent marii corupti care au vandalizat tara?

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)