www.snlp.ro Web analytics

Cresterea la echipament este sigura. Cheia problemei

Nu este niciun dubiu cu privire la faptul ca vom primi mai multi bani de haine, cat timp se mareste si norma de hrana. Cele doua norme au acelasi regim in anul 2019. Am explicat in articolul despre norma de hrana faptul ca avem o prevedere legala imprecisa care pune alaturi doua sintagme incompatibile respectiv „se menţin în plată” si „la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018”, stiut fiind ca in decembrie 2018 nu am avut in plata niciuna dintre norme cu valoarea crescuta prin ordine sau decizii. Totusi, actul normativ facand trimitere la valoarea din decembrie 2018, se trece peste sintagma „se mentin” specifica principiului „inghetarii drepturilor”, consacrat inca din 2010 de echipa Basescu-Boc, si se va acorda valoarea din decembrie 2018, altfel ce sens ar mai avea prevederea?

Cu privire la echipament, am cerut maximul posibil. Suntem sindicate si este normal sa facem asta. Mai ales ca ceea ce decidem acum este valabil pana in 2021. Decizia DG ANP nr. 702/27.11.2018 stabileste valoarea financiara a echipamentului pentru anul 2019 dar o stabileste din noiembrie 2018, astfel incat in luna decembrie 2018 avem o decizie activa care prevede o crestere de aproape 600 de lei fata de valoarea normei in plata. HG nr. 1997/2004 impune aceasta actualizare anuala raportat la evolutia preturilor de achizitie. Este vorba despre preturile calculate la data emiterii deciziei, adica in noiembrie 2018. Cresterea pe care o cerem in prezent este pentru 2019, la o valoarea calculata in noiembrie 2018.

Am spus deja ca avem un cadrul legal imprecis. Imediat dupa transmiterea solicitarii noastre catre MJ, cu privire la care am informat ANP, a avut loc o discutie cu directorul general, pe aceasta tema. Se apreciaza ca problematica partea de text legal care trimite la „nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018”. Putem intelege ezitarile ordonatorului de credite. Se trece peste impunerea „se mentin in plata” dar este mai greu cu „nivelul stabilit pentru decembrie 2018″. In orice caz, crestere va exista. Ramane ca ANP sa decida cu cat, 350 sau 560 de lei pe an. Mai putin de 350 de lei nu se poate! Cresterea este sigura. Cat timp avem acest context legislativ.

Este simplu. ANP (ca toate institutiile din structura) emite anual decizii privind actualizarea valorii financiare a normelor de echipament. Daca se va considera ca Decizia DG ANP nr. 702/27.11.2018 nu se muleaza perfect pe prevederile OUG 114/2018, nu ramane decat sa fie luata ca reper decizia anterioara de actualizare a valorii financiare, respectiv Decizia DG ANP nr 500484/29.11.2017 . Cu singura mentiune ca desi valorile din acea decizie sunt mai mari decat cele in plata, evident ca sunt mai mici decat cele din ultima decizie, cea de anul trecut, si nu vom acceptam usor situatia, pentru ca aceasta valoare ingheata pe urmatorii 3 ani.

 

11 COMMENTS

  1. Buna ziua,
    Avem ceva noutati,prin unitati circula zvonul ca ar fi primit aviz pozitiv de la MFP?

  2. Dar despre faptul ca se opresc bani de haine insa hainele nu ajung nu se spune nimic? Vi se pare corecta procedura DEA?

    • Banii de haine se opresc in conditiile in care ai optat pentru echipament in fisaindividuala de echipare (carnetul de echipare). daca esti nou incadrat, ti se va face o echipare completa pentru care ti se vor opri banii aferenti.Mai exact, despre ce bani este vorba? Mail la snlp.tichilesti@gmail.com, te rog!

  3. Offtopic. De statut ce se mai aude? Cand intra in vigoare? Chiar nu mai spune nimeni nimic? Mulțumesc

  4. Buna seara!Domnule Teoroc, in sistemul penitenciar,cand se va calcula salarizarea la valoarea din ianuarie 2019 asa cum s-a procedat la M.A.I.? Astept raspuns. Va multumesc!

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)