Ce poama sunteti, doamna ministru!
Cu ocazia sedintei de ieri a Consiliului National Tripartit, cel mai inalt for de dialog social din Romania, coordonat de prim-ministrul Dacian Ciolos (subiectul fiind salarizarea unitara), presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin, si-a inceput interventia mentionand problemele salariatilor din penitenciare, aflati in proteste pentru nimic altceva decat aplicarea corecta a legii.
Cel mai important sustinator al nostru la acest nivel, Dumitru Costin si-a exprimat regretul pentru rigiditatea pe care o manifestă ministrul justitiei intr-o situatie simpla, de aplicare a unei prevederi clare, fara impact bugetar pe anul in curs, fiind inexplicabila tactica obtuza aplicata de Raluca Pruna, un ministru surd la orice tine de drepturi ale personalului din penitenciare.
A fost oferita si o explicatie simpla a aruncarii cu prune, ca reactie a salariatilor nedreptatiti, manifestata in timpul protestelor. Nu aceasta este atitudinea pe care, in calitate de angajati ai unui sistem din structura de aparare nationala aflat in coordonarea directa a ministrului justitiei ar trebui sa o manifestam public. Aceasta este insa ceea ce primeste un ministru enervat ca are in coordonare penitenciarele si ca trebuie sa ia decizii care privesc drepturile personalului, prin urmare alege sa nu faca nimic nici macar cand avea doar de aplicat legea!
Urmariti inceputul interventiei presedintelui BNS:
19 COMMENTS
Comments are closed.
[quote name=”gabi”]Cine a făcut-o şi pe asta europarlamentar ? Asta ne reprezintă pe noi românii cu faţa ei de (editat) ? Dacă toţi europarlamentarii români sunt aşa de (editat) ca şi ” pruna ” noastră , atunci nu mă mir că râde toată Europa de noi ![/quote]
Nu e europarlamentar fiindca nu a fost aleasa nu a ajuns la acelnivel de demnitar, in schimb este un functionar birocratic numit pe niste criterii necunoscute si netransparente ce desfasoara o activitate necunoscuta la Bruxelles, este un om in paienjenisul de functionari ai Europei. Consecinta mandatului ei si a prestatiei este ca poporul roman a observat incompetenta acesteia, lipsa de comunicare lipsa oricaror cunostinte minime de management(doamna este functionar de conducere la Bruxelles) un om fara pregatire pe scurt. Si atunci ne punem intrebarea Asa sunt toti functionarii de la Bruxelles??? Acestia sunt oamenii care decid si pun in aplicare decizii ce influenteaza viata a milioane de europeni? Pai nu e de mirare ca Marea Britanie fuge din Uniune, si daca mai mentinem astfel de specimene care nu ar fi trebuit sa depaseasca nivelul de avocat stagiar sau preparator universitar la Univ. Buc., va pleca si Olanda, Italia, Irlanda etc…Iesi afara (editat)……
Cine a făcut-o şi pe asta europarlamentar ? Asta ne reprezintă pe noi românii cu faţa ei de (editat) ? Dacă toţi europarlamentarii români sunt aşa de (editat) ca şi ” pruna ” noastră , atunci nu mă mir că râde toată Europa de noi !
Procesele in instanta sunt prezumate / asta nu este o problema / cu precizarea ca nu avem inca un raspuns scris de la MJ ci doar o „neaplicare” / asta nu incurca un proces dar argumentele neacordarii ar fi fost utile pentru actiune / insa un proces poate fi castigat sau pierdut / chiar si in urma unui proces castigat vazi banii efectiv peste ani de zile, in transe / noi ii vrem acum, pentru ca asa spune legea / suntem abia in a 3 a zi de actiuni si nici nu am intrat in octombrie – luna blocajelor in activitati / ne-am inhamat la o treaba grea si e durata / nu ne-am inchipuit ca vom rezolva tot din prima zi / vom adauga noi si noi actiuni si tactici care vor genera presiune si vor asigura vizibilitate atat intern cat si international
Domnule Stefan,nu mai are rost sa o tot lungim pentru ca deja au trecut doua luni si am pierdut timpul degeaba.Cat sunt astia nu ne dau nimic .Trebuie de indata sa ne adresam instantei de judecata,altfel o sa o tot taraganam si trece vremea.
Pe madam Pruna a interesat-o sa-i spara in cv functia de ministru. In rest, putin ii pasa. Acum trage de timp ca sa scape de responsabilitate, mai are putin si pleaca la europenii ei. Daca era sigura pe ea si pe deciziile ei, discuta direct, fara amanari si crize de nervi mascate de zambete incordate…
[quote name=”Ștefan Teoroc”]Premierul nu a asumat inca nimic in ce ne priveste. Suntem in tratative pentru organizarea unei intalniri de nivel inalt strict pe problema asta.[/quote]
Dati in judecata si cu asta basta.Sa le luam ultimul ban, sechestru pe tot ce au.
Din punctul meu devedere , D.G. nu o sa isi asume absolut nimic atata timp ca tehnocratii nostri dragi nu o sa ia o decizie concreta in acest sens, deoarece e vorba de bani la mijloc, iar ei vor cu desavrasire sa nu acorde acest drept salariatilor din ANP , anul acesta nici in continuare.
La fel a fost si cu sporul de 75% s-a asteptat mult si bine pana am intrat si noi in normal cu ceilalti.
Norma de echipare a ramas neschimbata, in timp ce MAI o duc bine mersi cu norma de echipare marita…
Noi suntem mai la urma, niciodata nu am fost bine vazuti si nici acum , dar trebuie sa mergem cu protestele si cu inaintarea actelor si a petitiilor pana la cel mai inalt nivel.
Cred ca sistemul are nevoie de o schimbare iar acea schimbare suntem noi, oamenii care muncim in sistem, nu altcineva…
Ar trebui sa intram si noi in norma, sunt multe articole din lege care nu se aplica asa cum ar trebui, iar unele mentalitati din penitenciare din pacate nu pot fi schimbate au ramas cu ”conceptia invechita” iar agentii au de suferit!
Inainte la ”lupta” fratilor!
Dl teoroc si cînd se creionează această întîlnire cu dl ciolos
Sa inteleaga fpss. ca avem un d.g. numit VULPE M. care se falea ca-si asuma respectarea ordonantei 20 … ! La Gherle s-a observat clar ca „dl” Vulpe e doar un fariseu la figurat.
Premierul nu a asumat inca nimic in ce ne priveste. Suntem in tratative pentru organizarea unei intalniri de nivel inalt strict pe problema asta.
Domnule Teoroc ne intereseaza parerea primierului. Va rog sa ne comunicati ce a spus premierul fiindca este foarte important.
Ceea ce fac sindicatele in momentul se fata creioneaza o imagine in care intreg guvernul , inclusiv dna. ministru in speta sunt fortati incet incet cu mainile tremurande sa semneze rahatul de ordin prin care sa se normalizeze situatia astfel o sa dea piept cu norodul furios si mi-e teama ca nu mai au energia necesara sa gaaeasca improvizatii impertinente cum au facut pana acum. Pana una alta ne dorim o cat mai omogena forta de inlaturare a abuzului din partea sindicatului ,care nu se poate cristaliza decat prin intermediul tuturor membrilor uniti.
Cum fu azi la Jilava si la celelalte penitenciare?Au iesit oamenii?S-a scris ceva si de noi?Am aparut pe undeva si noi?Pt. ca asta conteaza cel mai mult acum.Sa ne facem auziti!Sa ne auda Pruna!…Pffff…ce nonsens….
Domnule Teoroc, Guvernul vrea… avem vreo sansa sa se implice si ANP?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21319389-guvernul-aprobat-programul-constructia-locuinte-serviciu-pentru-functionarii-publici.htm
Dl ciolos ce a răspuns că nu se aude în intervntia ce ați dato așteptăm raspuns
Înțeleg că dl. Dumitru Costin a expus problema în fața primului ministru, dar Dacian tine cu „poama” și nu – l interesează că, deși sunt bani, aceasta nu vrea să – i aloce, conform ordonanței date de guvernul din care face parte! Am înțeles bine sau…?
Jos Paslaru,Pruna,Ciolos si Iohanis!!!!
Eu cred ca dna e cazuta de pe marte nu de pe luna,tehnocratii politizati sunt (editat),din pacate.
Felicitari SNLP,BNS si dlui Costin,trebuia sa-i spuna dne Pruna in fata exact ceea ce este si ce permite cat de cat bunul simt eu asi spune asta :e………..xbxudhejxiakkujizi intelege dna Pruna! 😳