www.snlp.ro Web analytics

Alarma XL la Ploiesti. Masuratori pentru noua tinuta

preluare snlpploiesti.blogspot.ro 

altAstazi 01.04.2014, intr-un cadru festivpersonalul Penitenciarului Ploiesti a fost alarmat pentru a participa la masuratoarea oficiala in vederea echiparii cu noua tinuta de serviciu. Momentul a fost marcat si cu participarea furnizorilor care au tinut sa respecte traditia de 1 aprilie prezentindu-ne un echipament dintr-un material vadit inferior fata de cel promis. 

Intr-un final ni  s-a dezvaluit ca de fapt noua tinuta va fi realizata din bumbac tip ripstop de culoare bleumarin. Nu aceeasi vie emotie au produs articolele de incaltaminte, care am inteles ca vor fi primite drept echipare si i-au facut pe toti cei prezenti sa promita solemn ca nu vor purta niciodata: „asa galosi”.

Cu aceasta ocazie nu am putut sa nu remarcam faptul ca au fost intrerupte concediile de odihna ale unor colegi probabil pentru „nevoi de serviciu neprevazute”, insa suntem convinsi ca acestia vor beneficia de prevederile art. 7 din HG 1946/2004 in sensul efectuarii restului zilelor de concediu. Probabil in temeiul aceleiasi reglemantari intreruperea concediului ar fi trebuit dispusa in scris de seful structurii din care fac parte cei in cauza si nu de catre dispecerul de serviciu printr-un SMS. 

Este regretabil ca initiativa Administratiei Nationale a Penitenciarelor pentru un echipament decent a debutat in acest fel in Penitenciarul Ploiesti dar ne pastram speranta ca la final scopul actiunii va fi totusi atins.

Completare – Birou executiv SNLP

In plus fata de informarea postata pe pagina Filialei SNLP Ploiesti, adaugam faptul ca Filiala SNLP Rahova a semnalat astazi Biroului executiv SNLP o serie de aspecte constatate cu ocazia inceperii masuratorilor pentru echiparea cu noua tinuta.

 

Pe baza acestor semnalari, la nivel de ANP a fost convocata o intalnire ad-hoc sub coordonarea domnului director general cu participare DEA si DSADRP. SNLP a informat cu privire la interpretarea stricta a adresei prin care unitatile au fost instructate sa echipeze strict sectorul operativ.

 

Aplicarea in mod rigid a adresei a generat efectuarea de masuratori pentru personalul din operativ indiferent de faptul ca exista cazuri in care prin decizie de zi, salariati din operativ au atributii de mai multi ani in alte sectoare si nu justifica prioritatea echiparii, in timp ce exista si cazuri de salariati din alte sectoare care lucreaza in operativ.

 

In plus SNLP a atentionat cu privire la situatia soferilor (escorte si schimburi) care lucreaza in economic dar au misiuni operative precum si cazurile salariatilor din economic care desfasoara activitati in sectorul de detinere (gospodari, etc) si care nu vor fi echipati cu tinuta noua similar cu salaiatii din sectorul operativ.

 

In cadrul intalnirii s-a convenit cu ANP auspra necesitatii corectarii aspectelor sesizate de SNLP precum si a altor probleme similare care vor fi semnalate din unitati, sens in care recomandam o data in plus atat echipelor de conducere din unitati cat si liderilor sindicali sa-si asume observatii si propuneri privind orice demers chiar daca este initiat de la nivel ANP.

6 COMMENTS

  1. Anp si sindicatele trebuie sa faca un contract cu o firma cum ar fi „Viper” cu materiale de calitate si incaltaminte super buna.Macar am avea si noi o tinuta si noi de calitate si de durata.Sper sa ia aminte sindicatul de propunerea mea!

  2. @#agent paznic:nu te inteleg,ce te bagi in seama?invata tu,(editat),gramatica;unde am gresit,citizen?te las pe tine sa mori inaintea mea,(editat)de birou!

  3. [quote name=”agent paznic”]Tinuta e jalnica ….,pantofi execrabili-gen cabotini?!?! apropos,nu toata lumea are vestiare..[/quote]

    „Cuvintele astea ne dor” !!
    Nu lasati cuvintele in seama necunoscatorilor. Pune mana si citeste stimabile….altfel risti sa mori (editat) :))

  4. Tinuta e jalnica-ce frumoasa ar fi fost precum cea din fotografie!Dar mai marii anepisti,nostalgici dupa politia militara sau armata,au nascocit tinuta aceea oribila!Fara insemn pe sapca,fara noima,cu bluza dizgratioasa,pantofi execrabili-gen cabotini?!?!apropos,nu toata lumea are vestiare:cum nu poti merge in oras cu porcariile astea,cum vom proceda?de ce nu ne-au facut si tinuta de oras,macar stiam cum ne imbracam?!…

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)