www.snlp.ro Web analytics

Despre un alt act tranzitoriu. Salarizarea bugetarilor in 2014

2014  salIn urma cu 4 zile a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. La o prima vedere, actul normativ nu schimba aspecte relevante in administratie sau in sistemul penitenciar. In cele ce urmeaza prezentam o analiza a noilor prevederi.

___________________________________________________________

Numarul de posturi la institutiile publice ”ingheata” la valoarea din noiembrie

Conform noii OUG, in cazul functionarilor publici nou-incadrati sau promovati, nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare este cel corespunzator treptei 3 de salarizare utilizate in anul 2010.
In anul 2014, pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, indemnizatiile, compensatiile, sporurile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare se stabilesc in raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011, potrivit actului normativ.
In plus, anul viitor, numarul maxim de posturi care se finanteaza din fonduri publice, pentru institutiile si autoritatile publice indiferent de modul de finantare si subordonare, este numarul de posturi ocupate la data de 15 noiembrie 2013, inclusiv posturile ocupate temporar la aceasta data. Suplimentar fata de acest numar, pot fi finantate urmatoarele posturi:

  • posturile a caror ocupare a fost aprobata  de Guvern prin Memorandum/Nota pana la data de 15 noiembrie 2013, in temeiul OUG nr. 77/2013 si care nu au fost inca ocupate pana la aceasta data;
  • numarul suplimentar de posturi aprobat prin acte normative in anul 2013, dupa data intrarii in vigoare a OUG nr. 77/2013;
  • 350 posturi la Ministerul Justitiei pentru pregatirea sistemului judiciar pentru intrarea in vigoare a noilor Coduri;
  • posturile pentru care au fost deja demarate procedurile de ocupare pana la data de 15 noiembrie 2013.
Mai mult, ministerele isi pot stabili numarul maxim de posturi care se finanteaza in anul 2014, pentru aparatul propriu si institutiile si autoritatile publice din subordine, coordonare, sub autoritate sau finantate prin bugetul acestora si pot efectua si redistribuiri de posturi intre acestea, cu incadrare in numarul total de posturi pe fiecare sursa de finantare, respectiv: cu  finantare integrala de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, cu finantare din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau cu finantare integrala din venituri proprii, dupa caz.
Exceptie de la aceste prevederi fac institutiile publice autonome finantate integral de la bugetul de stat, care pot finanta in anul 2014 un numar maxim de posturi care sa nu depaseasca numarul maxim de posturi aprobat prin acte normative, numai cu conditia incadrarii in sumele aprobate in bugetul propriu pentru cheltuieli de personal.
 
UPDATE: Desi in ultima varianta de proiect transmis spre avizare, textul referitor la posturile finantate in anul 2014 indica, conform sursei citate dar si a corespondentei dintre SNLP si MJ/ANP, inghetarea acestora la nivelul lunii noiembrie 2013, in actul normativ adoptat si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei gasim o alta dispozitie, in urma unor modificari de ultim moment (nu are rost sa discutam despre consultarea partenerilor sociali):

ART. 19
(1) În anul 2014, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile cu salariile în bani aprobate prin buget.
(2) Ordonatorii principali de credite stabilesc numărul maxim de posturi care se finanţează în anul 2014, în condiţiile alin. (1), pentru aparatul propriu şi instituţiile şi autorităţile publice din subordine, coordonare, sub autoritate sau finanţate prin bugetul acestora şi pot efectua şi redistribuiri de posturi între acestea, cu încadrarea în numărul total de posturi pe fiecare sursă de finanţare, respectiv cu finanţare integrală de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, cu finanţare din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau cu finanţare integrală din venituri proprii, după caz.

De ce nu se majoreaza salariile tuturor bugetarilor
Masurile propuse prin proiectul de act normativ au un impact financiar in anul 2014 asupra cheltuielilor bugetare de circa 30,6 miliarde de lei si reprezinta in jur de 4,6% din produsul intern brut estimat pentru anul viitor.
De asemenea, conform OUG 103/2013, daca s-ar majora salariile tuturor bugetarilor anul viitor, acest fapt ar conduce la nerespectarea angajamentelor asumate de Romania prin acordurile de imprumut cu organismele internationale.
In plus, in anul 2014, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe functii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu conditia incadrarii in bugetul anual aprobat la cheltuieli de personal.
Mai mult, a fost amanata, din nou, pentru anul viitor aplicarea prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare. Acest articol prevede ca: locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreta a sporului pentru conditii de munca, precum si conditiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de catre fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetara – administratie, sanatate, invatamant, justitie, cultura, diplomatie, de catre institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si de catre autoritatile publice centrale autonome, care se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea fiecaruia dintre ministerele coordonatoare, fiecareia dintre institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala sau autoritatile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor Publice si cu consultarea federatiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.
Potrivit noii OUG, in anul 2014, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta, cu exceptia sportivilor si colectivelor tehnice care au obtinut performante deosebite la actiunile sportive internationale, elevii care au obtinut distinctii la olimpiadele si concursurile internationale pe obiecte de invatamant si pentru profesorii care i-au pregatit pe acestia.
Conform unui comunicat de presa al MFP, de pe 11 noiembrie, anul viitor, un numar de 354.155 salariati din sectorul bugetar, reprezentand circa 30% din totalul numarului de posturi ocupate la nivelul lunii septembrie 2013, vor beneficia de majorari salariale, astfel:
  • 274.000 de persoane de majorari salariale, ca urmare a majorarii salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata la 850 lei incepand cu luna ianuarie 2014 si 900 lei incepand cu luna iulie 2014; din acest numar 90.328 sunt functii specifice din domeniul asistentei sociale, 20.836 sunt functii de specialitate medico-sanitara si auxiliar sanitar, 11.748 sunt cadre didactice si didactice auxiliare, 106.931 personal contractual, 32.829 functionari publici, 2.621 sunt functii specifice din institutii de cultura: spectacole, biblioteci, muzee si 8.707 alte categorii de functii bugetare;
  • 65.370 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar si universitar de stat, cu vechime invatamant de pana la 6 ani, vor beneficia de o majorare salariala de pana la 10%, dar nu mai mult decat salariul de baza stabilit potrivit Legii-cadru nr. 284/2010;
  • 14.815 medici si farmacisti rezidenti din unitatile sanitare publice, cu salariul brut lunar mai mic de 3.000 lei, vor beneficia de o bursa lunara neimpozabila de 670 lei (reprezentand  150 euro).
Prin aceste masuri se asigura majorarea veniturilor pentru categoriile de personal bugetar cu nivelurile de salarizare cele mai mici, se subliniaza in comunicatul MFP.
Salariile profesorilor debutanti cresc cu 10%
In anul 2014, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2013, iar valoarea de referinta se mentine la 600 de lei, conform noii OUG.  
In plus, anul viitor, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Prin exceptie de la aceste prevederi, incepand cu luna ianuarie 2014, cuantumul brut al salariilor de baza, astfel cum au fost stabilite pentru luna decembrie 2013, se majoreaza cu pana la 10%, fara a depasi salariul de baza, pentru personalul didactic, atat din invatamantul preuniversitar de stat, cat si din invatamantul universitar de stat, care are o vechime in invatamant de pana la 6 ani.
Astfel, salariul de baza in invatamant se determina prin inmultirea coeficientului de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare aferenta functiei detinute cu valoarea de referinta, care este de 600 lei, corespunzand celei mai mici clase, 1. Acest salariu de baza este stabilit prin Legea-cadru nr.284/2010, cu modificarile ulterioare. Potrivit acestei legi, cel mai mare coeficientul de ierarhizare este 15 corespunzand clasei de salarizare 110, iar diferenta dintre doua clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de baza, solda/salariul de functie, indemnizatia lunara de incadrare, utilizandu-se rotunjirea la a doua zecimala a coeficientilor de ierarhizare aferenti claselor de salarizare.
In plus, potrivit noului act normativ, salariul de baza stabilit pentru luna decembrie 2013, care se majoreaza, cuprinde: salariul de incadrare al functiei didactice si, dupa caz, indemnizatia de conducere, indemnizatia pentru invatamant special, gradatia de merit, indemnizatia pentru personalul didactic care indeplineste activitatea de diriginte, pentru invatatori, educatoare, institutori si profesor pentru invatamantul prescolar si primar, sporul de vechime, sporul de predare simultana si compensatiile tranzitorii.
De asemenea, pentru cadrele didactice care au sub 6 ani de experienta, incepand cu luna ianuarie 2014, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care nu fac parte din salariul de baza, se majoreaza tot cu 10%, acelasi procent cu care a fost majorat salariul de baza, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Atentie! Cadrele didactice tinere care vor avea in decembrie 2013 un salariu mai mare decat salariul de baza nu li se va creste salariul cu 10% de la 1 ianuarie 2014.
De asemenea, tinerele cadre didactice si personalul ale carui raporturi de munca sau serviciu au fost suspendate in conditiile legii si care si-au reluat activitatea in anul 2014 primesc si sporurile pentru conditii de munca.
In cazul in care personalul didactic de predare promoveaza la o transa de vechime in invatamant superioara sau la un grad didactic superior si salariul de baza pentru noua incadrare, similar in plata, este mai mic decat cel avut anterior promovarii, se mentin in plata drepturile salariale avute, daca isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii, se mentioneaza in noua OUG.
In plus, in anul 2014 personalul nedidactic angajat in unitatile de invatamant preuniversitar de stat poate fi transferat intre unitatile de invatamant preuniversitar de stat, in cadrul aceleiasi unitati administrativ-teritoriale, intr-o functie pentru care sunt indeplinite conditiile specifice prevazute in fisa postului, cu acordul scris al angajatului transferat, la solicitarea conducatorului institutiei, cu aprobarea consiliului de administratie al fiecarui angajator, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.
„Avand in vedere  importanta deosebita a acestui sector in dezvoltarea generala a societatii romanesti se impune asigurarea unei remuneratii mai atractive pentru aceasta categorie de personal si in special pentru cadrele didactice tinere. Astfel, o mai buna motivare a acestora ar putea conduce la cresterea performantelor profesionale si implicit la o mai buna pregatire a elevilor si studentilor. O alta categorie de personal, pentru pregatirea careia statul asigura fonduri importante, sunt medicii rezidenti. In prezent medicii rezidenti beneficiaza de venituri salariale care nu ii motiveaza sa isi desfasoare activitate in unitati sanitare din tara noastra, inregistrandu-se in ultima perioada migrari masive  ale acestora catre unitati sanitare din alte tari”, se mentioneaza in nota de fundamentare a acestei ordonante.
Din totalul personalului platit din fonduri publice, personalul didactic  din invatamantul preuniversitar si universitar reprezinta circa 21%, conform notei de fundamentare a proiectului de OUG.
Burse pentru medicii rezidenti
Incepand cu 1 ianuarie 2014, medicii si farmacistii rezidenti cu un salariu lunar brut mai mic decat 3000 lei, care nu include drepturile aferente garzilor efectuate pentru asigurarea continuitatii asistentei medicale in afara normei legale de munca si a programului normal de lucru de la functia de baza, beneficiaza de o bursa de rezidentiat in cuantum lunar de 670 lei, potrivit actului normativ.
Aceasta bursa nu face parte din salariul brut, nu este supusa impozitului pe venit si nu constituie baza de calcul pentru contributiile de asigurari sociale de stat, asigurari pentru somaj, asigurari sociale de sanatate sau pentru accidente de munca si boli profesionale. Plata bursei de rezidentiat se realizeaza din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sanatatii.

Disponibilizari la CFR Marfa
Anul viitor se vor face concedieri colective la CFR, deoarece societatea este angajata in procesul de privatizare pana in luna mai 2015. Astfel, Guvernul doreste ca prin disponibilizari de personal sa echilibreze situatia financiara a CFR, care in prezent are multe datorii, printre care cea la furnizorii de energie electrica, si se afla intr-o situatie dificila. Persoanele disponibilizate vor primi salarii compensatorii. 
Guvernul a anuntat ca actiunile CFR urmeaza sa fie tranzactionate pe Bursa Romana de la mijlocul anului 2015.

 

3 COMMENTS

  1. Daca te referi la concurs din sursa externa, inca nu.
    Au fost depuse mai multe memorandumuri succesive care au tot scazut numarul de posturi, poate-poate…
    Daca primul avea aprox 800 posturi, ultimul care se va depune are… 25! Specialisti imposibil de gasit in sistemul penitenciar.
    Se apreciaza ca inoportune astfel de initiative

  2. Exista ceva posturi aprobate pana acum a fi finantate in 2014 ,prin memorandum, in cadrul penitenciarelor?

Comments are closed.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)