www.snlp.ro Web analytics

29 aprilie 2011: Intalnire SNLP – ANP

Vineri intre orele 10,00-13,00, la sediul ANP a avut loc o sedinta solicitata anterior administratiei de catre SNLP. Au fost abordate aproape toate punctele cu accent pe sectorul operativ si pe cel medical. Ordinea de zi propusa:

  • Sectorul operativ (situatie centralizata realizata de SNLP – mod de lucru neunitar):
    • programul de lucru/tipuri de programe/aplicarea noului ROESPES
    • planificarea in serviciu/programarea judicioasa a concediilor pentru evitarea neefectuarii numarului minim de ora lucratoare din luna
    • limitarea pontarii personalului (maxim 12 ore, alarme, perchezitii, alte misiuni)
    • atributiile grupei de interventie in unitatile care nu au grupa specializata/permanenta la domiciliu
    • problema soferilor/ore suplimentare/permanenta la domiciliu
    • aplicare neunitara a prevederilor legale
    • desemnarea unei persoane pentru preluarea si solutionarea neregulilor in relatia cu sindicatele (pentru diminuarea birocratiei si eficienta in solutionare)

  • Economic
    • ore suplimentare/calcul/compensare – operativ
    • neglijarea fractiunilor de zile la compensarea cu timp liber (ilegala si pe veche legislatie) – operativ
    • demersuri ANP pentru aplicarea unitara a prevederilor de natura salariala
    • clarificare abrogare tacita – decizia ANP 307/2007
    • instruire pontatori/responsabilizare/verificari
    • stabilirea/instruirea unui expert in aplicarea/interpretarea prevederilor noii legislatii salariale/relatia cu sindicatele
  • Medical/protectia muncii
    • cresterea cazurilor de imbolnavire a personalului (boli cardiace, diabet, s.a.) si a numarului de decese
    • lipsa controalelor periodice
    • inexistenta unor statistici/situatii/evaluari
    • lipsa comitetelor de sanatate si securitate in munca
    • lipsa medicilor de medicina muncii
    • lipsa de informare a personalului (ex: incidenta unor mijloace de siguranta asupra sanatatii personalului: porti de control, scanere, s.a.)
    • lipsa unor demersuri pentru identificarea de boli profesionale
    • clarificarea situatiilor unitatilor din orasele din care lipsesc farmacii care au contract cu CASAOPSNAJ (personalul este practic neasigurat)
    • clarificarea situatiei decontului asistentei medicale pentru personal
  • Psihologia personalului
    • masuri de preintampinare a efectelor crizei economice (lipsa personal, crestere volum munca, pierderi de drepturi, diminuari salariale, lipsa perspective)
    • materializarea studiilor efectuate, in masuri clare (angajare psihologi, initiere programe, alocare buget, identificare unitati prioritare/cazuri grave, stabilire urgente, implicare sindicate, s.a.)
  • Proiecte
    • L 293/2004
    • norme salarizare
    • HG decontare cheltuieli transport
    • HG despagubiri de risc
    • OMJ consultanta juridica
    • Masuri protectie personal
  • Legea dialogului social (LDS)
    • efecte in planul reprezentativitatii si negocierilor colective
    • constituire grup unitati
    • stabilire grup de lucru aplicare LDS
  • Acord colectiv in vigoare
    • intalnire sindicate/ANP/MJ (comisie mixta) pentru analiza respectarii/apliarii Acordului colectiv
    • masuri de remediere a situatiilor divergente
    • continuitate in aplicare/valabilitate in conditiile noii legi
  • Reorganizarea sistemului administratiei penitenciare. Concursuri / ocuparea posturilor vacante / imputerniciri
  • Probleme punctuale la nivelul unitatilor ANP/filialelor SNLP

La sedinta au participat:

  • SNLP: Stefan Teoroc, Mihaela Neacsu, Adrian Neagoe Sandel Simion, Iulian Dorobantu (presedinte filiala SNLP Slobozia)
  • ANP: d-nii Ioan Bala, Tiberiu Ungureanu, Marian Stancovici, Valentin Popescu, d-nele Ioana Serban, Manuela Pieleanu, Lia Plesa, si altii. Practic, toate directiile ANP care aveau un anumit grad de implicare in problemele de pe ordinea de zi, au fost reprezentate la intalnire.

In cadrul sedintei s-a pus accent pe sectorul operativ din 2 motive clare: include 60% din personal, iar problemele cu incidenta in acest sector reprezinta 90% din totalul problematicii din sistem.

Pe baza datelor centralizate de SNLP in ultimele saptamani (multumim presedintilor de filiale SNLP care au raspuns solicitarilor!), a fost relevata o data in plus, cu informatii concrete, modalitatea de aplicare neunitara a prevederilor legale referitoare la program, pontare, ore suplimentare, compensare ore suplimentare. De la o unitate la alta, in functie de profil si alte particularitati, de management sau de interpretarile juridice adoptate pe plan local, prevederile legale se aplica distinct sau discretionar si creeaza prejudicii personalului.

Programul turelor operative difera, astfel incat unele unitati pot defini repausul saptamanal in conditiile legii, altele nu. De ex, la programul de 12/24 – timp de 4 zile, urmat de 3 zile libere, 2 dintre zilele libere pot fi considerate repaus saptamanal, in timp ce la programul 12/24-12/48 nu exista 2 zile consecutive care sa poata fi definite ca repaus saptamanal avand in vedere ca dintre cele 2 zile libere care urmeaza turei de noapte, primele 24 de ore se acorda conform art 112 din Codul muncii: „(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.”

Principala problema insa in sectorul operativ o reprezinta planificarea in serviciu si pontarea timpului de lucru.Un argument al acestei afirmatii poate fi si diferenta uriasa dintre unitati cu structuri apropiate, din punct de vedere al numarului de ore suplimentare necompensate la finalul anului trecut (atasat). Rahova – 20.000 – Jilava 500 // Giurgiu – 16.000 – Poarta Alba – 1.900. Bineinteles ca trebuie luate in calcul efectivele si misiunile dar totusi diferentele sunt enorme si asta releva moduri de lucru diferite.

Centralizatorul realizat de SNLP arata ca planificarea nejudicioasa in serviciu sau pontarea defectuoasa genereaza situatii in care personalul din operativ, in perioadele in care efectueaza concediu de odihna, de ex, nu isi realizeaza numarul de ore lucratoare din luna respectiva si trebui sa vina la serviciu din timpul liber pentru a nu pierde la salariu!

Limitarea pontajului la maximum 12 ore, ignorarea fractiunilor de zile, nepontarea alarmelor de exercitiu sau chiar mai grav a perchezitiilor, sunt practici care numai cu greu pot fi eliminate din sistemul penitenciar cu toate eforturile sindicatelor si cu toate procesele care sunt pe rol sau au fost finalizate.

Din acest motiv SNLP a solicitat emiterea urgenta (maximum o saptamana) a unei decizii a directorului general ANP prin care toate aceste aspecte in special in legatura cu planificarea si pontarea sa fie clarificate astfel incat sa nu mai avem cazuri aberante ca cele ale managerilor care invoca o decizie abrogata tacit cu data de 1 ian 2010 (decizia 307/2007) pentru a neglija fractiunile de zile sau pentru a nu ponta alarme si perchezitii. In special pentru acesti domni directori fac precizarea ca decizia 307 a fost emisa in baza OG 64/2006 si OMJ 399/2007 care au fost abrogate prin legea 330/2009 (legea cadru privind salarizarea bugetarilor).

Abrogarea temeiul legal in care a fost emis un act adminstrativ produce automat abrogarea deciziei! De mentionat ca decizia 307 este singurul act care permitea pana la data de 31 decembrie 2009, nepontarea orelor suplimentare afectate alarmelor si perchezitiilor.

Chiar si in cazul absurd in care un director isi doreste totusi din rasputeri sa respecte aceasta decizie abrogata poate ar fi bine sa-i citeasca macar titlul care se refera la PLATA orelor suplimentare, iar PLATA nu mai este posibila de la 1 ian 2010!

Daca nici acest argument nu este suficient, poate dnii directori vor fi putin atenti la pct 11.5 din OMJ 399/2007 – temeiul deciziei 307 – care permitea pe perioada in care ordinul a fost activ (chiar daca absolut impotriva Codului muncii) ignorarea fractiunilor de ore LA PLATA si nu la compensarea cu timp liber.

11.5. În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel:

a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;

b) Ore lucrate suplimentar / 8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar;

c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferenţa până la opt ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.

Mai adaugam la problemele din zona operativa, a caror solutionare definitiva o urmareste SNLP – ciudatul fenomen al permanentei la domiciliu (ultima solutie in cazul lipsei de personal) care nu este reglementata in niciun act normativ, salariatii avand dreptul sa dispuna oricum de timpul lor liber cu exceptia alarmelor sau unor situatii de forta majora, misiunile empirice pe care le efectueaza membrii grupelor de interventie de la unitatile fara grupa de interventie specializata, modul de efectuare a perchezitiilor inainte sau dupa serviciu sau alte situatii atipice sau neconforme cu legislatia care au fost sesizate de presedintii filialelor SNLP.

Nu a fost omisa nici necesitatea instruirii corespunzatoare si responsabilizarii pontatorilor care nu trebuie sa fie niste anonimi la dispozitia celor care au in realitate atributii in acest sens, precum si eliminarea situatiilor in care contabilii sefi resping pontajele care nu sunt realizate in conditii impuse rigid (maxim 12 ore pe tura, etc).

La inceputul saptamanii care urmeaza, se va incepe elaborarea deciziei care va fi finalizata in cel mai scurt timp cu putinta deoarece aceste situatii sunt continuate de prea multi ani, fara perspective clare de remediere in lipsa unui act semnat de directorul general ANP, singurul de natura a-i convinge pe unii nostaligici dispusi sa ignore chiar si legi organice. Sindicatele vor fi consultate avand posibilitatea sa faca propuneri si observatii.

Problematica caracteristica sectorului operativ se incearca a fi rezolvata intr-un mod unitar inclusiv printr-un plan realizat de DSDRP prin care, personal din ANP, in contact direct cu unitatile, va sprijini implementarea cadrului legal modificat recent si aflat in continuare in dinamica, in armonie cu aspectele care se vor include in decizia la care am facut referire mai sus.

SNLP se va implica in urmatoare perioada in finalizarea demersului initiat pe 29 aprilie 2011, deoarece am constatat cu totii ca putem miza mai degraba pe eficienta unor astfel de actiuni concrete si realizabile in timp scurt (daca exista vointa) decat pe eventuale solutii viitoare ale instantelor de judecata, obtinute peste 3 ani si aplicabile niciodata, prin grija Guvernului care amana an de an executarea sentintelor definitive.

__________________________

Nu voi reusi sa reproduc din memorie intreaga derulare a sedintei de aproape 3 ore dar voi aminti ca pe domeniul medical s-a insistat pe o implicare mai ferma a directiei medicale ANP in aplicarea prevederilor legale care formeaza cadrul acordarii asistentei medicale gratuite personalului din sistemul penitenciar. Au fost dezbatute mai multe aspecte printre care respingerile constante ale unor deconturi de dispozitive medicale sau alte servicii, problema semnalata de filiala Gherla (intalnita se pare si in alte zone) referitoare la lipsa unor medici sau farmacii care sa aiba contract cu CASAOPSNAJ, ambiguitatea unor interpretari care au generat tensiuni sau alte situatii semnalate. Dialogul a ramas deschis pe acest subiect, SNLP urmand sa decida urmatorul demers.

SNLP a insistat in mod deosebit pe problema sanatatii si securitatii muncii, semnaland nerespectari ale prevederilor legale, chiar si la 6 ani de la adoptarea statutului special. Lipsa comitetelor de sanatate/securitate in munca – CSSM, sau a medicilor de medicina muncii, precum si a atributiilor clare ale directiei medicale ANP in privinta obligativitatii initierii demersurilor pentru identificarea unor boli profesionale, situeaza activitatea ANP pe acest plan, aproape de nivelul zero si acest lucru trebuie schimbat urgent. ANP anunta intensificarea actiunii de constituire a CSSM la nivel de unitati precum si incercarea de activare a acestora, precum si demersuri in directia contractarii de personal extern pe segmentul medicina muncii. SNLP va impinge la o urgentare a acestor actiuni, avand in vedere semnalarile primite din teritoriu privind cresterea incidentei unor boli sau afectiuni in ultima perioada.

Privitor la reorganizare, aceasta nu are un termen rigid sau urgent. Raman principiile stabilite anterior, prin negocieri cu sindicatele, in prezent realizandu-se prin dialog ANP-directori de unitati, ajustari minore acolo unde au intervenit anumite situatii (profilari, etc). Se va urmari si integrarea prevederilor referitoare la functiile de agenti cu studii superioare. Proiectul final al OMJ privind reorganizarea va fi supus regulilor de transparenta decizionala dupa finalizare.

Legat de concursuri, acestea vor continua conform planului propus initial de ANP, plan care este orientativ.

Privitor la psihologia personalului, SNLP trage un semnal de alarma! Ultimii 2 ani au asezat o presiune enorma pe umerii salariatilor, iar dintre acestia, in functie de personalitate, experienta, grad de indatorare, probleme sociale s.a., unii colegi au tendinta de a ceda, simptomele fiind diverse, multe cu grad mare de risc. Dorim ca ANP sa constientizeze profund situatia si sa se implice in adoptarea de masuri. Ocuparea unor posturi de psihologi poate fi o solutie dar ne-am exprimat totodata teama ca nu va fi neaparat si eficienta avand in vedere ezitarile pe care le au salariatii in a merge la psiholog mai ales cand acesta este un coleg si are cabinetul chiar in unitate. Se poate lua in calcul externalizarea sau alte solutii dar aceste lucruri trebuie sa se intample urgent si ne vom implica in aceasta directie! O problema o poate constitui HG 1996/2004 care prevede acordarea asistentei psihologice gratuite de catre psihologii din unitati. Se ia in calcul si o modificare a HG 1996/2004.

Au fost abordate si alte subiecte cum ar fi: personalul implicat in proiecte si acordarea retroactiva (incepand cu 1 ian 2011) a majorarii de 25 de clase de salarizare dupa aprobarea normelor de salarizare si finalizarea reincadrarilor pe functii, urgentarea emiterii normelor de salarizare, prima de 50%, etc.

S-a convenit amanarea dezbaterii efectelor legii dialogului social si a respectarii Acordului colectiv pentru o sedinta viitoare.


Stefan Teoroc
Presedinte SNLP
Presedinte FSAP PUBLISIND

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)