Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

May Day. Sindicatele dau alarma la nivel international

De 1 Mai facem socoteala abuzurilor in locul unei sarbatori a muncii decente. Blocul National Sindical a preluat mesajul ETUC: Lucrătorii din numeroase părți ale lumii celebrează ziua de 1 mai. Acum, din păcate, suntem martori ai unor vremuri în care realizările generațiilor anterioare de lucrători, celebrate în prima zi de mai, se află sub un atac continuu și sistematic, deoarece bogații lumii, ajutați de guverne adeseori, scriu si rescriu regulile economiei globale. Guvernele de cele mai multe ori dau înapoi, preocupându-se de voia celor ultra-bogați și renunțând să își îndeplinească datoria de a asigura condiții de muncă decente pentru toți cetățenii și de a pune capăt sărăciei.

Confederația Internațională a Sindicatelor a publicat cu ocazia acestei zile o declarație, la care aderă și Blocul Național Sindical, la fel ca toate organizațiile afiliate, din întreaga lume. În această declarație se menționează că naționalismul și xenofobia au ajuns să erodeze solidaritatea dintre oameni, într-un moment în care lumea se confruntă cu cea mai mare criză a refugiaților din ultimii 70 de ani. Lucrătorii migranți, indiferent de unde provin, sunt privați de dreptul la tratament egal.

Zeci de milioane de femei și bărbați sunt prinși în sclavie modernă și un număr enorm de lucrători ascunși în lanțurile de aprovizionare la nivel mondial ale corporațiilor sunt lipsiți de dreptul de a se organiza în sindicate sau de a obține un salariu decent, fiind de multe ori blocați în locuri de muncă periculoase și degradante. Patruzeci la sută din forța de muncă la nivel mondial este prinsă în economia informală, fără drepturi și câștigând doar sume care le permit să subziste.

Dogma toxică a austerității, concepută pentru a oferi și mai multă bogăție celor 1%, afecteaza cel mai puternic femeile și sufocă orice șansă de progres cu privire la problemele majore ale timpului nostru.

Sistemul economic este perturbat și rescrierea regulilor trebuie să fie făcută de către și pentru cei mai numeroși, iar nu de către și pentru o mână de indivizi.

Pretutindeni, lucrătorii ripostează creând sindicate, chiar dacă se confruntă cu intimidare și violență, fac campanii pentru muncă decentă și declară greve chiar și în cazul în care dreptul la grevă nu există.

Femeile reiterează necesitatea de fi luate în calcul și de a fi tratate egal la locul de muncă, amintesc de necesitatea investițiilor în servicii de îngrijire, de a pune capăt discrepanțelor salariale între bărbați și femei și de nevoia de a-și găși locul legitim în conducerea sindicatelor și a companiilor.

De 130 de ani, această zi a fost o ocazie de a sărbători solidaritatea și de a-i onora pe cei care au sacrificat atât de mult pentru dreptate socială.  În 2017, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta puterea și determinarea lucrătorilor de a lupta împotriva opresiunii, de a-și demonstra solidaritatea atât în țară cât și la nivel transfrontalier, precum și pentru a avansa construirea unei societăți mai bune.

Noi provocări sunt în curs de dezvoltare: tehnologiile transformă lumea muncii, emisiile de carbon afectează clima, iar populismul și dogmele de extremă dreaptă devin din ce în ce mai prezente.

Invităm toate guvernele să fie de partea lucrătorilor. Ne reafirmăm spiritul de solidaritate față de toți cei care sunt victime ale represiunilor, care trăiesc în sărăcie și sunt exploatați, și nu vom renunța la misiunea noastră de a construi prosperitate, egalitate și demnitate.

Comentarii  

+3 #6 Neneia 06-05-2017 19:40
Citez pe Ștefan Teoroc:
Neneia - in Romania, regulamentul de siguranta prevede anumite restrictii in folosirea femeilor la anumite misiuni. Nu este vorba ca se feresc, daca primesc ordin nu pot refuza sa execute misiuni, insa mai trebuie arse niste etape. Sa nu fim rai! Sunt colegele noastre, atatea cate sunt (sub 20% din sistem) si merita respect pentru ca au ales o cariera intr-un sistem dur. Trebuie ajutate si sustinute, asa cum de multe ori si ele ne ajuta pe noi. Am nenumarate cazuri din experienta proprie in care colege din medical si socio care lucrau cot la cot cu mine pe sectii supraaglomerate cu 120 de detinuti pe 40 de paturi, din Jilava anilor 2000, isi asumau riscuri enorme fara sa stea pe ganduri.

Adica nu pot sta si prin foisor?Doar prin birouri la cafele?
Citat
+3 #5 Asclepios 06-05-2017 16:40
Nu s-au pensionat toate femeile care lucreaza cot la cot cu supraveghetorii si care sunt dispuse sa isi asume riscuri enorme fara sa stea pe ganduri dar in ultimii ani nu mai simt caldura pe care o simteam in primii ani in acest sistem, atunci desi eram militari sau poate tocmai pentru ca eram militari, eram cu totii camarazi de suferinta, ne ajutam unii pe altii si nu era atata invidie si atata negativism intre compartimente.A cum fiecare are impresia ca el/ea munceste cel mai mult, isi asuma cele mai multe riscuri si nu este apreciat in timp ce toti ceilalti dorm pe la serviciu.Din cauza acestui egoism exacerbat am devenit atat de slabi si suntem atat de nebagati in seama pentru ca sloganul divide et impera a fost creat special pentru noi si cei care ne conduc nici nu trebuie sa depuna nici cel mai mic efort spre a ne dezbina, facem noi singuri treaba asta pentru ei si mult mai bine decat ar putea ei sa o faca...trist si dureros in acelas timp...
Citat
+2 #4 stp 02-05-2017 13:33
femeile alea de care spuneti sunt de apreciat dar ele sau pensionat tot din cauza sistemului si a sefilor ,dar cele care sunt acum sunt slabe din punct de vedere profesional si au numai pretentii pentru ca sunt relatiile celor de la conduceresi sunt tinute numai la locuri caldute . are dreptate neneia
Citat
+8 #3 Ștefan Teoroc 02-05-2017 00:09
Neneia - in Romania, regulamentul de siguranta prevede anumite restrictii in folosirea femeilor la anumite misiuni. Nu este vorba ca se feresc, daca primesc ordin nu pot refuza sa execute misiuni, insa mai trebuie arse niste etape. Sa nu fim rai! Sunt colegele noastre, atatea cate sunt (sub 20% din sistem) si merita respect pentru ca au ales o cariera intr-un sistem dur. Trebuie ajutate si sustinute, asa cum de multe ori si ele ne ajuta pe noi. Am nenumarate cazuri din experienta proprie in care colege din medical si socio care lucrau cot la cot cu mine pe sectii supraaglomerate cu 120 de detinuti pe 40 de paturi, din Jilava anilor 2000, isi asumau riscuri enorme fara sa stea pe ganduri.
Citat
-6 #2 alternative sociale 01-05-2017 23:55
Citez pe Neneia:
La noi in sistem nu sunt discrepante intre femei si barbati.La noi e discriminare pozitiva chiar.Pe la armata pleaca in teatre de razboi cot al cot femei cu barbati, la jandarmi fac aceleasi programe de pregatire la noi sunt menajate.Nu pot sta in foisor ca le pute, nu stau in PC ca e curent si le cauzeaza.Dar cand baga cardul si numara marafetii nu le cauzeaza? Nu le dauneaza? Cred ca nu.

Nu uitati ca sunt o multime de femei care muncesc direct cu detinutul. Toate merita respectul colegilor! Sunt cel putin 2 cazuri care au trecut cu bine prin situatii limita si care isi continua munca alaturi de colegii lor!
Citat
+7 #1 Neneia 01-05-2017 22:44
La noi in sistem nu sunt discrepante intre femei si barbati.La noi e discriminare pozitiva chiar.Pe la armata pleaca in teatre de razboi cot al cot femei cu barbati, la jandarmi fac aceleasi programe de pregatire la noi sunt menajate.Nu pot sta in foisor ca le pute, nu stau in PC ca e curent si le cauzeaza.Dar cand baga cardul si numara marafetii nu le cauzeaza? Nu le dauneaza? Cred ca nu.
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • negru 19.10.2017 00:11
    Ostașii trec la muncă, dar ce să facă concret ? Azi o mulțime de oameni ...

    Read more...

     
  • Justice 18.10.2017 21:44
    Ai dreptate, dar te rog să susții un examen sinteză de sute de pagini ...

    Read more...

     
  • E4 18.10.2017 18:55
    Colegule nu ai cum sa acorzi un 10% mai mare la debutanti fata de aia ...

    Read more...

     
  • Te iubesc puscarie 18.10.2017 18:27
    Eficientizarea nu inseamna automat ca posturile de conducere vor fi ...

    Read more...

     
  • Bizaar 18.10.2017 15:20
    Off topic. Dle Teoroc liderii de sindicat afirma ca de la 1 ian 2018 ...

    Read more...

Google AdS