Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Strategii si amendamente pentru un nivel de trai ceva mai bun

11 16 best banks best credit union everyoneIncepand cu anul 2015, a fost consacrata strategia de aplicare a unor cresteri salariale prin legi de aprobare a unor ordonante de urgenta. Este vorba despre ordonantele prin care se stabileste anual salarizarea, legea-cadru 284/2010 fiind suspendata. Tot astfel s-a nascut si ultimul proiect respectiv Plx 157/13.03.2017 pentru aprobarea OUG 9/2017.

Acest proiect va fi tinta unei serii de amendamente, unul dintre acestea fiind cel despre care tot vorbim in ultima perioada si care vizeaza structura de aparare. Pentru ca MAI a ales sa plece la atac pe cont propriu optimizand rezultatele, la fel facem si noi insa, pentru moment, mai mult pe linie sindicala. Interventia sindicatelor in procesul legislativ este binevenita cat timp este singura cale de actiune, insa pentru ca o propunere de prevedere care genereaza crestere salariala sa aiba mai mult succes este nevoie de implicarea angajatorilor si in principal a ministerului, cu un calcul motivat al impactului bugetar solicitat oficial prin intermediul MFP. Presam sa se intample si acestea.

La solicitarea noastra ANP  a trimis un amedament catre Parlament, cum am depus si noi. In completare, asa cum am informat, sindicatele au sustinut depunerea propunerilor prin prezentarea directa a argumentelor in cadrul unei intalniri cu presedintele Comisiei pentru munca si protectie sociala din Camera deputatilor, domnul Adrian Solomon, intalnire facilitata de Ministrul pentru consultare publica si dialog social, domnul Gabriel Petrea. La solicitarea telefonica facuta vineri 17.03.2017 de secretariatului comisiei, in cursul zilei de astazi am retransmis amendamentele prin posta electronica intr-un format diferit.

In acelasi timp, am continuat demersurile in raport cu ANP, MJ, MMCPDS si Parlament in vederea asigurarii unei sustineri corespunzatoare avand in vedere pertinenta propunerilor noastre. Aveti atasat 4 documente, primele doua fiind amendamentul nostru cu anexa in format tabelar iar urmatoarele fiind adresa primita de MAI de la Ministerul muncii si amendamntele initiale ale MAI. Din adresa catre MAI se deduce ca in spatele acestui demers sta o strategie dezvoltata cu ceva timp in urma prin care a fost revizuita constructia salariala din interne desi MMJS arata ca nu pot fi eliminate din SF sau SFB drepturi care se regasesc in acea sectiune (evolutia fluturasilor din politie ne ajuta sa intelegem). 

Termenenele pe care le avem in vedere sunt 23.03.2017 (depunere amendamente) si 04.04.2017 (depunere raport de catre comisiile buget/munca). 23 martie fiind peste 3 zile, facem tot posibilul ca pana la acea data MJ/ANP sa aiba interventii complete si fundamentate pe textul proiectului astfel incat sustinerea sa fie mai puternica.

Text solicitare depunere amendamente

Amend scris

Anexa - amendamente - format tabelar

Amend tabel

Adresa MM - MAI

Adresa MM MAI

Amendamente - MAI - initiale

Amend MAI

Comentarii  

+11 #5 Hamham off 23-03-2017 11:05
Pentru cel care (editat) prin nickname:
Colegul/a AGN a transpus o situatie extrem de frustranta pentru agentii care, la un moment dat, dupa ani in care au suplinit munca cu prerogative de comanda, vor sa o exercite din postura de ofiter. Faptul ca sunt picati la o testare psihologica sustinuta tocmai pentru ocuparea functiei pe care o exercita de multi ani, determina acele trairi, firesti dealtfel. Iar faptul ca a facut o paralela care vizeaza ofiterii...da, sunt de acord cu asta! Pentru simplul motiv ca, la un moment dat, tu ca ofiter vei ocupa acea functie ca IMPUTERNICIT si evident "pe bani", fara sa mai sustii vreo testare psihologica pentru asta.

Domnul Stefan aduce in discutie faptul ca prin promovarea unor proceduri prin care agentul (cel ce exercita efectiv munca pe postul care concureaza) ar ocupa mai usor astfel de functii nu s-ar mai indeplini unle emisiuni (lipsa de personal) INSA, sa mergem totusi si pe ideea ca TOTI agentii care exercita functii de ofiter, de maine nu ar mai face-o. Si, evident, TOTI agentii ar renunta si la toate celelalte activitati dedicate exclusiv ofiterilor prin fisa postului.

Intr-o astfel de situatie s-ar emite, normal, notiunea de colegialitate, fraternitate profesionala, etc... Dar cu trasul banilor din bancomat cum ar ramane? Ar invoca-o cineva ? Ca doar toate astea...fratern itatea, colegialitatea, etc, nu au legatura si cu impartirea banilor in acelasi spirit?
Citat
+6 #4 Ștefan Teoroc 23-03-2017 10:19
Pentru a elimina testarea psiho dintre etape, pentru cei din sursa interna, este necesara modificare legislativa. Insa, si asa cum este procedura acum, suntem acuzati ca favorizam sursa interna; in mod cert daca am incerca eliminare testare s-ar interpreta ca discriminare in raport cu alti candidati. Cat timp este vorba despre aceeasi procedura de concurs la care au acces toti, e mai greu. Ar trebui separate lucrurile sub umbrela acelei proceduri denumita trecerea agentilor incorpul ofiterilor insa din pacate daca am face intai asta inainte de concursuri externe, am ramane rapid fara oameni pentru misiuni avand in vedere ritmul cu care se iese din sistem (pensii). Nu este simplu dar este corect ca ar trebui sa filtram putin situatia protejand mai mult oamenii care au o anumita vechime in sistem si implicit o anumita uzura. Sistemul penitenciar nu contribuie la un psihic mai echilibrat din pacate, poate doar mai puternic.
Citat
-10 #3 Hamham 22-03-2017 23:04
Citez pe AGN:
Domnule Teoroc,m-am crucit azi de ce au putut sa vada ochii mei astazi.Colega care de peste 10 ani este un angajat model cu exceptionale pe merit,de o modestie greu de descris,este colega gen 5 in 1,super calificata,la stat , cu studii de ,,super lunga durata'' la care multi ofiteri nici nu viseaza sa le faca si care a vrut sa candideze pentru postul de ofiter pe care il suplineste de 10 ani,a fost declarata inapta psihologic!!!!!Acum ce ar trebui sa faca colega daca nu se ocupa postul? Sa faca raport si sa spuna ca de maine nu mai vrea sa fie 5 in 1, sa nu mai accepte sa munceasca si pentru functia suplinita,ptr. ca e inapta din punct de vedere psihologic si sa solicite mutarea pe o alta functie?Sa nu o mai intereseze faptul ca daca ea va refuza sa mai faca ce a facut pana acum nu se va mai putea ca activitatea sa se desfasoare in coditii normale?Numai la noi se poate intampla asa ceva!!!Ori trebuie sa iasa altcineva ,,castigatoare'' ori au inebunit cei de la testarile psiho!Cum sa dai un asa verdict!Nu te interesezi si tu inainte cu ce se ocupa fiecare candidat?Nu de alta dar ca sa nu devii asa penibil.Cred ca ori bateriile de teste nu sunt in regula,ori ne batem joc de agentii pe care tragi pana inebunesc de cap si cand vor sa candideze pentru functiile pe care le suplinesc cu brio de multi ani de zile, li se da in cap!Ce sa inteleaga agentul ? Ca trebuie sa munceasca ca sclavul si ptr. functia pe care e incadrat si pentru functiile superioare pe care nu sunt salariati incadrati,asumandu-si responsabilitatile,riscurile la pachet iar cand vrea sa i se recunoasca munca din punct de vedere financiar, i se da in cap si e picat la psiho.Asta ar trebui sa vada si acei ofiteri care se dadeau super interesanti si spuneau ca de ce agentul nu are curaj sa participe la concursurile ptr. o functie de ofiter.Uitati-va domnilor ofiteri la exemplul prezentat!De aceea nu candideaza agentul,ca sa nu fie ,,fraierul'' sau ,,cobaiul'' unora si sa ajunga de rasul celor care se cred superiori.Si..sa stiti ca sunt zeci de exemple din acestea penibile in sistemul acesta in decursul anilor trecuti.Si...sa nu mai traiti cu impresia ca voi ati inventat ,,coada la pruna'' sau ,,gaura la macaroana'' si agentii sunt niste habarnisti in comparatie cu voi,pentru ca in munca de zi cu zi ei va dovedesc contrariul!!!!

Victimizarea agentului...eu propun ca agentii care candideaza pt functii de ofiter sa nu mai sustina psihologic fiindca si asa ei fac toata treaba si trebuie sa dea numai un mic test grila asa ca la Spirtu Harem si gata...si ofiterii sa sustina nu 1 ci 2 sau 3 teste psihologice si vreo 3 interviuri ca sa fie corect.
Citat
-6 #2 alternative sociale 22-03-2017 16:07
Pt AGN
Incepi cu suparea privind necazul colegei si inchei suparat pe ofiteri. Drept e, spune tu? Inteleg ca indiferent de probleme tre sa dam in cap ofiterilor.
Citat
+18 #1 AGN 21-03-2017 22:34
Domnule Teoroc,m-am crucit azi de ce au putut sa vada ochii mei astazi.Colega care de peste 10 ani este un angajat model cu exceptionale pe merit,de o modestie greu de descris,este colega gen 5 in 1,super calificata,la stat , cu studii de ,,super lunga durata'' la care multi ofiteri nici nu viseaza sa le faca si care a vrut sa candideze pentru postul de ofiter pe care il suplineste de 10 ani,a fost declarata inapta psihologic!!!!! Acum ce ar trebui sa faca colega daca nu se ocupa postul? Sa faca raport si sa spuna ca de maine nu mai vrea sa fie 5 in 1, sa nu mai accepte sa munceasca si pentru functia suplinita,ptr. ca e inapta din punct de vedere psihologic si sa solicite mutarea pe o alta functie?Sa nu o mai intereseze faptul ca daca ea va refuza sa mai faca ce a facut pana acum nu se va mai putea ca activitatea sa se desfasoare in coditii normale?Numai la noi se poate intampla asa ceva!!!Ori trebuie sa iasa altcineva ,,castigatoare' ' ori au inebunit cei de la testarile psiho!Cum sa dai un asa verdict!Nu te interesezi si tu inainte cu ce se ocupa fiecare candidat?Nu de alta dar ca sa nu devii asa penibil.Cred ca ori bateriile de teste nu sunt in regula,ori ne batem joc de agentii pe care tragi pana inebunesc de cap si cand vor sa candideze pentru functiile pe care le suplinesc cu brio de multi ani de zile, li se da in cap!Ce sa inteleaga agentul ? Ca trebuie sa munceasca ca sclavul si ptr. functia pe care e incadrat si pentru functiile superioare pe care nu sunt salariati incadrati,asuma ndu-si responsabilitat ile,riscurile la pachet iar cand vrea sa i se recunoasca munca din punct de vedere financiar, i se da in cap si e picat la psiho.Asta ar trebui sa vada si acei ofiteri care se dadeau super interesanti si spuneau ca de ce agentul nu are curaj sa participe la concursurile ptr. o functie de ofiter.Uitati-v a domnilor ofiteri la exemplul prezentat!De aceea nu candideaza agentul,ca sa nu fie ,,fraierul'' sau ,,cobaiul'' unora si sa ajunga de rasul celor care se cred superiori.Si..s a stiti ca sunt zeci de exemple din acestea penibile in sistemul acesta in decursul anilor trecuti.Si...sa nu mai traiti cu impresia ca voi ati inventat ,,coada la pruna'' sau ,,gaura la macaroana'' si agentii sunt niste habarnisti in comparatie cu voi,pentru ca in munca de zi cu zi ei va dovedesc contrariul!!!!
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • Justice 17.10.2017 22:23
    Trebuie insistat pe eficientizarea concursurilor altfel vom rămâne ...

    Read more...

     
  • unu 17.10.2017 19:09
    Pentru cei ce intreaba de suma estimativa privind marirea de 10% spun asa ...

    Read more...

     
  • State 17.10.2017 18:07
    Dl. Stefan , ce stiti despre "fisa de monitorizare " ? In lipsa detinutilor ...

    Read more...

     
  • Marian 17.10.2017 12:40
    Ne puteti posta o suma estimativa intre minim si maxim referitor la ...

    Read more...

     
  • Costel 17.10.2017 10:11
    In legatura cu marirea de 10 la suta un procent minim si maxim cu ...

    Read more...

Google AdS